joi, 14 decembrie 2006

Les paradoxes de la globalisation

De ceux qui ne connaissent pas, à ceux qui reconnaissent, en attendant un autre sort de Noël… LA BANQUE DES TALENTS!

بنك المواهب

joi, 30 noiembrie 2006

1 Decembre

La Fete nationale de la Roumanie

Pour une peu d'histoire, click ici.

si ça ne functionne pas, copiez dans ton navigateur web l'adresse suivante: http://www.roumanie.com/Societe-Fete_Nationale-A50.html

Pour la carte de la Roumanie, click ici.

si ça ne functionne pas, copiez dans ton navigateur web l'adresse suivante: http://www.e-scoala.ro/geografie/hartalow.jpg

Pour l'ecusson de la Roumanie, click ici.

si ça ne functionne pas, copiez dans ton navigateur web l'adresse suivante: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/9/96/Stema_Romaniei_mare.png

luni, 23 octombrie 2006

Andrei 100%

http://andrei.ablog.ro

Pour le débout, il était Incloshcotorobilizabil! Pour le coeur et pour l'esprit... Après ceci, il est devenu plus grand et plus grand, plus que grand.

Puisqu'il a commencé a vieillir, s'emplacer chez sa maison, inculper l'automne...

ANDREI 100% - Existe-t-il la vie après la France?

joi, 28 septembrie 2006

Batranul meu asteapta primavara

luni, 25 septembrie 2006

Verigheta

Vineri mohorata de Bucuresti. Ma grabesc catre un tramvai. Ei, ma grabesc dar nici chiar asa… Un ins cu o masina nemteasca de multe parale ramane în dreapta, la iesirea de pe o alee laturalnica si ne face semn sa trecem. Mie si unei dame dragute, aranjate, cochete… Tipul face dreapta, ne depaseste pe stanga (fireste), apoi parcheaza. Coboara din masina si-i atine calea duduii. Care se grabea parca mai mult decat mine… Dureaza 20-30” pana îi ajung… Sunt totusi barbat asa ca nu pot împiedica uitatura spre stanga, atunci cand ajung în dreptul mandrei… „Vezi? Am verigheta…” Si apoi îsi ridica (sfioasa sau jenata) mana stanga la nivelul fetei… Mai e nevoie sa ma gandesc la cele discutate anterior?

Andrei întreaba: Deci nu-i era mai bine sa lase acasa verigheta de dimineata?

vineri, 22 septembrie 2006

La adapostul verdelui


La adapostul verdelui, originally uploaded by BANCA DE TALENTE.

miercuri, 20 septembrie 2006

Intre si-ntre

ANDREI PARVAN intr-o zi de vara a lui 2006

24.00/12.00 – Sunt inca pe mess… sunt ceva ore! Sunt frant, ma doare spatele… N-am chef de somn.

0.05 – Uau! Maine e deja azi. Inchid, nu mai stau…

0.07 – Gata, e-nchis! Am baut niste apa… Sa ma-ntind sa ma odihnesc un pic pentru somn…

5.04 – M-am tot foit si nu stiam de ce… E racoare. Ma ridic sa-nchid geamul. Nu iese din prima. Ploaie, asa din senin? Trece prin perdea? Maroniu-roscat? Aaa, ceaiul pe care ar fi trebuit sa-l beau aseara? De ce trebuia sa-l beau? Ceai? Ce cauta aici, pe intre ferestre… Sterg. E lumina afara… Racoare, fara soare. Nici urma de umezeala. Se-nchide geamul? Da. In cana, cam 1 mm de zeama deschisa la culoare… Iau un tricou pe mine. Acesta-i mirosul meu? Somn…

8.14 – Nu cred ca mai dorm. Deschid telefonul. Radioul… Sunt frant. Nu stiu de ce.

8.15 – Ma duc pana la baia mare. Sora-mea s-a trezit. E (mai) bine. „La multi ani!” Nu e bine…

8.29 – La ce sa ma gandesc? Ar trebui sa am grija de lucrurile importante… N-am baut apa. Hmmm…

8.39 – Ce cauta telefonul la mine pe burta? Ce cauta in pat? Cine ma suna cu numar de RDS? Saracul Andru, fain baiat. Andrei cel mic… Faina urarea-i, buna stare de spirit. Tanar! Hm, copilul meu…

8.44 – Cat pe ce sa pierd revista presei sportive… Nimic esential.

8.59 – Sa ma gatesc! Scot mancarea pentru dejun… N-am putere.

9.07 – Nu stiu ce faceam… „La multi ani!” Taica-meu…
„Nu ma atinge, ma dor muschii!” Un pic, da, un pic ma dor...
– Ce vrei cu ocazia zilei tale!
– Nimic, multumesc!
– Ai 25 de ani, nu se poate! Nimic?
– Da, nimic!
Ce pot sa-mi doresc… Nimic… La 25 de ani, sa nu-ti doresti nimic!?

9.09 – Mananc! Repede…

9.28 – Incerc devotionalul…

9.50 – Stiu, timpi morti. Nimic deosebit… Ma duc sa-mi spal dintii…

10 si ceva… – Verific mailul. Imi fac lectura presei. Si planul zilei. Citesc RASPANDACUL de azi. Fain bancul!

10.32 – Fain! Il dau mai departe…

10.33 – Si palavragesc un pic cu N., ce se tot trudeste cu materialul despre Alzheimer.

11.00 – Ast timp lucrez programul de exercitii pentru sala de azi… Triceps sau abdomen? Neah…

11.12 – Fug… Las pe N. si incerc sa ma rup de toate. E rost de sala si de tonus mai bun!

11.45 – O ora de aparate si exercitii. Surprinzator de bine trage abdomenul. Picioarele la fel. Parca nu se simt astea 2 saptamani si ceva de pauza… Intre timp, ma gandesc la ale mele. Am nervi mai mult decat am nerv. Si ma gandesc. Mare pacoste! Unde e multa minte, prea multa prostie… Hmmm… Termin, ma-ntorc, fortez nu stiu cate exercitii. Si ma grabesc inapoi prin zaduful amiezii…

13.12 – Sora-mea nu pofteste. Ar fi trebuit sa ajung intr-o ora la Pizza Hut, invitatia vara-mii din Italia, venita-n tara pentru 2 saptamani… Maine pleaca. Dar n-am chef, sincer! Deci sun si-i zic cum sta treaba, mai putin treaba cu cheful… „Ramane pentru alta data. La anul s-ar zice…

13.18 – SMS-uri de la R. + L. si de la C.. Aici e mana sora-mii… Raspund, ca asa e frumos…

13.20 – N. e iar online. Fireste, cu nemultumire fata de rezultatul unei trebi amanate… Cunoastem sentimentul! Si iar povestim…

14.00 – Da ghes foamea… Nici dus n-am apucat sa fac… Mananc insa incet, si-i ard un ardei iute. Se poate? Macar azi… Sa nu uit sa fac rost de rucsac pentru duminica. Musai!

14.30 – Inapoi la filmul ala ramas de aseara undeva pe la jumate… Trebuie terminat. Si inca vreo 2 descarcate, ca tot veni vorba… Si trece timpul, intre film, mailing si alte alea…

16.45 – Se face timpul! Sa dau ceasul inapoi cu 25 de ani nu pot… Cu 25 de ani si 9 luni nu se poate, nici asta. Dar macar pot sa fac ceva… Caut niste felicitari aniversare. Si nu gasesc. Tarziu, una chinuita. Macar sa fiu eu cel care trimite.

17.00 – Din intamplare, deschid mess-ul… A. vrea in lista mea de Mess! Cine e A.? Una dintre cele mai faine si mai de treaba gagici din clasa mea de liceu. Chiar vorbeam despre asta cu N. azi… Si ma-ntind la povesti cu A… Si o vaz pe net! Doamne, e la fel de faina ca acu’ 5 ani si de inca vreo cateva ori mai frumoasa! Si povestim, si se uita la niste poze, si facem haz… E musai s-o vaz! Sa ne vedem, adica…

17.50 – Am uitat de hidratare. Rau!

17.52 – Fratele mai mic al lu’ taica-meu transmite felicitari pentru nepota-su. Dragut din partea lui!

17.53 – As fi vrut sa scriu mai mult… Vreau sa termin Intoarcerea. Zilele-astea… Si continua sa ma doara muschii bratului si antebratului, rau… Are cine auzi dar nu se-aude. Ma-ntorc la scris…

18.05 – Fac o bila cu R.… Vreo 40 de minute…:-)

19.10 – A sunat V., fosta noastra colega de prin cele facultaturi. „Sa-ti dea Dumnezeu multa minte!” Ascultand la jumatatea spusa a enuntului, ar trebuie sa ma astept la lucruri de bine. Gandind la jumatatea nespusa, iar fiori… Si mai multa prostie?

19.15 – Si-a sunat si O. de la job. A dar mesaj, telefonul sunand in gol… Nice, again!

19.43 – Prea repede am mancat parca. Prea cu pofta. Desi nu ma tin muschii, am pus aspiratorul… Si-am mai dat o bila de unul singur…

20.05 – Scriu…

20.15 – Sau mai bine vad ceva. Un film, ceva… Nu pot scrie…

21.14 – Mess.

21.55 – Masaj.

22.05 – Mess.

22.12 – A venit mail de la ambasada frantuzeasca. Interviu programat in 23 august, la ora 9. Hmm… Voi fi in munte. Asa ca i-am scris fetii de acolo Stoenescu si am cerut amanarea cu o saptamana. Vedem!

22.30 – Tot pe mess… Mi-a scris N. ceva aici… Frumos, frumos te tot! Mi-am muscat buza de jos iar unghiile le-am folosit pentru a apasa tastele telefonului si a o auzi. Am tacut si-am lasat un glas blajin sa termine ce-a inceput… Ochii s-au umezit mai tarziu…

22.48 – Ma gandesc sa ma culc… Si ma gandesc la un bilant al zilei bilantului. Mess-ul asta!

23.23 – E timpul…

23.38 – Turn off? De unde atat of?…

23.39 – Offfff…

00.04 – A fost. Demult, parca… Tot pe Mess sunt. Si tot cu N. Intr-un deja-vu parca normal si firesc, si logic, de cand lumea… Hai sa dormi, Andrei! Are cine veghea pentru lume…

vineri, 15 septembrie 2006

A pus poleiala aurita Deltei

miercuri, 13 septembrie 2006

Lumea se/ne schimba

ANDREI PARVAN in 7 septembrie 2006

Zilele-astea au seri lungi. Stau la telefon, instiintandu-i pe copiii mei si pe familiile lor de schimbarea de macaz produsa in viata mea.

Schimbarea.

Am vorbit cu directorul gradinitei. A fost primul pe care l-am sunat. Negasindu-l la telefon, am trecut mai departe. Asa ca, atunci cand l-am prins, stia deja. Si mai stia si numele inlocuitorului meu… Nu ma intereseaza!

Fostul meu sef avea in toamna, pentru 1 ora (cel mult 2) de activitate saptamanala pentru gradinita, un salariu pe jumatatea celui care ducea greul gradinitei 6 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. Si acasa, asa cum obisnuiesc fabricantii de oameni…

Inlocuitorul meu? Proaspat absolvent(a) de liceu, preocupat(a) de a fi si "trendy", si "funny"… Mi-as dori ca asta sa le placa macar, pentru ca de prins bine... copiilor… never!

Niciodata nu am fost impotriva afacerilor de familie. Mai ales cand ceea ce dinamizeaza o astfel de initiativa este capacitatea creatoare, puterea de inovare, verticalitatea axiologica, competenta profesionala , intelepciunea si priceperea. Tocmai de asta, imi este permisa o privire piezisa spre una dintre tendintele de masa? Mai bun si mai bine facut era odata. Acum este mai repede, mai usor si mai ieftin!

Lumea se/ne schimba…

Schimbarea schimbarii.

Am vorbit cu toti parintii copiilor. Cu copii, nu, din varii motive… Si, ca in pragul despartirii, ganduri de bine, felicitari si incurajari, cel putin declarativ… Elena avea chiar un optimism debordant (defect profesional?), un glas vesel si un tonus de zile mari. Chiar se bucura, stiu.

Parintii copiilor… Greu a fost sa fac pasul asta cu instiintarea. Insa a mai ramas un greu mai mic, ce devine tot mai mare… Unii dintre parinti mi-au cerut sa gasesc inlocuitor… Le-am cerut timp… Si, sincer, dincolo de o alta poveste nespusa deocamdata, pe cine… Exigent, da. Pretentios, da. De neinlocuit? Atat de tanar?

Lumea se/ne schimba…

Schimbarea in schimburi.

Cezar este si el unul dintre copiii mei. Si n-am sa discut acum despre asta pentru ca nu-i nici timpul, nici locul.

Am sunat insa aseara si am vorbit cu-a sa mama. M-am interesat de vara recent incheiata, deh… o convorbire intre prieteni. Si le-am urat de bine, ca se anunta an cumplit… Zice: Multumesc dar mie trebuie sa-mi urezi. Zic: Intai lui Cezar, apoi voua… Zice: Nu, intai lui Cezar, apoi mie. Nu mai zic nimic… Inghit… Tac… Zice: Nu mai e nici un noi, Andrei. Ce pot sa mai zic?

Nu-mi pasa de ceea ce a fost, nu ma intereseaza ceea ce este si nu stiu ce va fi. Cezar are nevoie de un tata…

Sunt copiii mei.De fapt, eu nu-s decat domnu’ in spatiul public, fratele lor mai mare, in adanc de suflet… Iar ei, copiii mei sunt acum mai saraci, mai incompleti, mai nefericiti… Sunt mai putin ei… Si cu atat mai putin, ai mei

luni, 11 septembrie 2006

Babysitting

Joi, 31 august 2006. La unul dintre ghiseele serviciului de vize al Ambasadei Frantei. Ofiterul consular intreba o tanara:
- Ati terminat scoala in 2002?
- Da.
- Si dupa aceea ce-ati facut?
- Pai n-am facut nimic.
- Pai aveti pe pasaport stampila de intrare si de iesire in Franta…
- Pai am stat in Franta, scrie acolo…
- Pana in 2005?
- Da.
- Din 2002?
- Nu, din 2003…
- Bun! Si-n Franta ce-ati facut?
- Am stat!
- Pai cum adica?
- Da, am stat cu prietenul.
- Mereu?
- Da, in toata perioada.
- Domnisoara, va rog, intrebam despre activitatea Dvs. ocupationala…
- A, nu. Nici vorba… Eu am stat acasa.
- Si sursele de venit?
- Pai muncea el.
- Si Dvs.?
- Eu doar stateam cu el.
- Din 2003 in 2005?
- Da, doar ca el mergea la serviciu.
- Si dumneavoastra in tot acest timp…
- Pai… Stateam in casa, ma plimbam, eram cu el… Seara mai faceam un babysitting…

Andrei intreaba (de data asta doar cu voce foarte scazuta): Babysitting cu cine?

vineri, 8 septembrie 2006

Cerul arde mocnit in Baragan

ANDREI PARVAN in 4 august 2004

miercuri, 6 septembrie 2006

Brotacelului povestea

ANDREI PARVAN in 27 august 2006, 700 de kilometri in scaunul din dreapta

Si mai e si o ultima categorie… Este… este a mea.

Sunt si altii care astepta nunta cea mare… „Si s-au casatorit!” Si atat! E foarte serios… E trist si dureros de adevarat… Casatorit si atat!
Intr-o a doua categorie intra, fara tagada, cei ce asteapta nunta cea mare. Pentru ca, apoi, sa urmeze: „Au trait fericiti pana la adanci batraneti…”
Sunt unii pentru care visele sunt facute tocmai pentru a fi implinite.

Le mai asculti?
Le mai auzi?

Mai crezi in ele?


Asa se scriu povestile…


Si se facu o nunta mare de se duse vestea pestea mari si tari...

Caci blestemul relei vrajitoare ce-l ura pe tata-sau, Soare-Imparat, se ispravise chiar in clipa in care cineva reusise sa-l iubeasca exact asa cum era el.
Numai ca, pe data, uratania se dadu peste cap si se prefacu intr-un tanar print, chipes de-ti era mai mare dragul sa-l privesti.

Zarind brotacelul, se apleca spre el cu gingasie si, sarutandu-l dragastos, exclama: „Vai, ce brotacel dragut!”
O tanara printesa, aflata in calatorie prin locurile acelea salbatice, se opri sa-si racoreasca obrazul in apa limpede a lacului.
Dar iata ca, intr-o zi, minunea s-a produs!

Nimeni nu trece pe aici... si chiar daca ar trece, cine m-ar alege pe mine ca prieten?”
„Ce viitor poate avea o creatura asa de urata ca mine?
Statea in fiecare zi pe o frunza de nufar si se gandea cu tristete la propriul sau destin:
De fapt,
un broscoi ca toti broscoii: mic, urat, verde si botos; cu pielea incretita, glasul spart si ochii bulbucati.
A fost odata ca niciodata un brotacel.

A fost odata ca niciodata...

luni, 4 septembrie 2006

Dosariada

Sambata, 2 septembrie 2006. In biserica. Vorbitorul tot incearca a sugera fericirea viitoare si apropierea vesniciei. „Si nu va mai exista teama de hoti, de faradelege, spaima bolilor si a tuturor necazurilor, teama ca vine dosarul de la CNSAS…

Andrei intreaba: De ce sa-ti fie teama atat timp cat ai constiinta impacata?

vineri, 1 septembrie 2006

Apus unguresc


Apus unguresc, originally uploaded by BANCA DE TALENTE.

de ANDREI PARVAN in 8 August 2004.

miercuri, 30 august 2006

Stadionul din viata noastra

ANDREI PARVAN in 4 august 2006, Tulcea

Deh, la cate uniforme albastre erau prin preajma, de ce ar trebui sa ma mire? I-am vazut mergand spre stadion. In siruri ordonate, aproape tinandu-se de mana… Frumos asezati unul langa altul, cu varste intre 20 (?) si 40 si ceva de ani, cateva sute barbati/baieti printre care (ratacite sau dependente?), se ratacisera cateva tinere in drumul spre Giulesti.

Prima mansa a sfertului Cupei UEFA a trecut in liniste, printre multimea de jandarmi, patrule de politie, reprezentati media si gura casca pe strada sau in fata televizorului. Pana intr-o dupa-amiaza cand, iesirea din Gradina Cismigiului mi-a provocat o mare curiozitate, chiar la o departare bunicica fiind. Pentru moment, imi statea pe limba gand de bine pentru onor RATB-ul intotdeauna dispus sa faca bucurii pasagerilor grabiti. Cete de oameni urcau spre centru… Apoi, gandul de bine fost-a redirectionat catre odiosul sistem al luptei sindicale romanesti sau de aiurea. Cete de oameni imbracati in rosu continuau sa urce pe bulevard…

Perplex. Au trecut acele prime 15 secunde, au mai trecut inca alte vreo cateva zeci. Nu ma puteam dumiri de ce oameni in toata firea (mare parte la frumoasa si complicata „varsta de mijloc”) se simteau atat de bine in tricourile rosu-aprins.

Iti plac cifrele? Bineee… Cel putin o treime femei. Cel putin jumatate peste 45-50 de ani. Poate unul din 10 sub 25 de ani. Din astia, poate unul din 18. Din jumatatea aia anterior mentionata, peste jumatate erau cu sotul or soata. Dintre toti, unul n-am vazut fara tricou sau fara insemnele lui Boro.) Dar nici unul cu jdemii de steaguri si stegulete, nici macar unul sufland in tignal sau urland din toti bojocii. Nope, faceau cat de rufele intinse sub balcoane, de compatriotii mei permanent grabiti si sictiriti, lipsiti de amabilitate dar posesori ai unei guri imeanse cascate spre starea de bine specifica unor muritori din alta vreme sau alt loc.

Greu de creionat un model al suporterului european. De fotbal, fireste. E treaba psihosociologilor sa identifice elementele constituente ale profilului atitudinal-comportamental al microbistului roman. E problema profesorilor si medicilor sa previna si sa trateze posibile reactii asociale sau amorale. Si a moralistilor sa continue aceasta cuvantare in propria maniera. Fara a ne culpabiliza sau exagera dimensiunile problemei, ea este insa si problema noastra.

A noastra pentru ca e mai usor sa privesti taspe natarai ce se dau ce ceasul mortii incercand sa vare in poarta o sfecla alba. E a noastra pentru ca normalitatea in care truda/efort/munca/timp/energie/resurse/interes erau valori ce rar de tot coborau de pe raftul de sus al sipetului vremii nu s-a dat doar cu fundul in jos. E a noastra ca-i mai grozav sa spargi seminte in ploaie sau in fata unui ecran de sticla decat sa privesti ochii oglinzii tale sau sa simti cu inima-ti cum bate o alta inima. E o problema daca preferam in fata o sticla aproape goala in locul unui trup plin ce-ti freamata n brate. E o problema pentru ca beat-ul tehno cu sunete sacadate si deloc melodioase ajunge sa infierbante mai tare mintea decat visele tainice ale mintii si inimii de al’data. Problema e si mai mare cand, fara deosebire, de la parlamentar la cersetor, nu poti pune geana pe geana daca nu esti la zi cu barfele negutatorilor de suflete. E o foarte mare problema cand oameni altminteri seriosi si cu gandurile la locul lor se imbujoreaza feciorelnic si zambesc larg la puberii ce urla in miezul noptii: „Hai, Steluta!” Problema se acutizeaza crunt cand (in partea din fata a tramvaiului fiind) varstnici care se bucura de beneficiile anilor de cotizare la bugetele asigurarilor sociale isi incordeaza jugulara si urla din toti bojocii: „Lupta Dina mic!” In atari conditii, ce anume le mai poti reprosa celor din generatia abuzata politic ce-s „Singurei impotriva la toti!”?

La fiecare inceput de an, imi adun laolalta cateva intrebari fundamentale. La fiecare inceput de an scolar, le adresez copiilor mei cateva intrebari cheie. Nu te va surprinde poate ca exista tanci de 5 ani care nu cunosc prenumele propriilor parinti. Poate ca nu vei fi tocmai impresionat ca exista prescolari care nu stiu cum se numeste tara sau orasul in care locuiesc. Ca exista pe lumea asta elevi (romani!) care nu stiu cine este presedintele Romaniei. Ca poate jumatate dintre cei de 9-10 ani nu vor fi in stare sa indexeze 5 dintre locurile care merita sa fie vizitate in orasul lor. Ca, la 14 ani, sunt adolescenti pentru care Garibaldi a fost antrenorul unei echipe de Serie A, van Gogh cine stie ce DJ iar Dickens actorul ala de la Oscar… Ei bine, oamenii astia grupati aleatoriu sau dupa orice alt criteriu fac parte din viata reala, sunt actorii „pe bune” ai superproductiei asteia babane care se numeste Romania 2006.

N-as fi cheltuit timp pentru asta daca, zilele trecute nu s-ar fi pornit iara tavalugul fotbalistic. Daca nisipul de pe malul fluviului nu mi-ar fi adus aminte de fotbalul din curtea gradinitei. Daca, in acelasi timp, nu mi-as fi amintit identitatile asumate de fotbalistii intre 4 si 7 ani. Fara discriminare, eroii jurnalelor de sport sau ai serilor cu meciuri televizate. Ce jucarii, roboti, papusele, jocuri de constructii sau puzzle? Noooo, nici vorba… Ce-s alea? „Mingea frate, hai la volbal”…

Nu-i vina ta, nu-i vina mea! Nu avem nici o legatura cu asta, probabil. Dar fa-ti vreme si pleaca urechea la replicile pe care le auzi la scara blocului, seara tarziu in gramezile umane omogenizate de injuraturi si tutun sau oricand in replicile celor pe cale sa devina oameni… Iar cand vei trai asta mai mult decat ca pe o simpla simtire, inseamna ca vei fi undeva pe acolo, ratacit printre scaunele de la tribuna a doua, clatindu-ti gatlejul cu o inghititura de alcool, spargand intre dinti o samanta si scuipand resturile unei injuraturi nemestecate.

De unde stiu? Eu? De unde stiu eu? Uite, sunt cu doua scaune mai incolo, la inca un meci prost pe stadionul vietii noastre...

miercuri, 12 iulie 2006

Simfonic

ANDREI PARVAN in apartamentul alor sai, 10 iulie 2006

Cu maneaua e mai simplu! Fara complicatii…

De vreo 4-5 ani, cand ti-s odihna sau somnul mai dragi, sambata undeva dupa pranz, incepe nebunia. De vreo 4-5 ani, ziceam, uneori dimineata inainte de orele 6 sau seara dupa 11, spectacolul vietii.

Am deasupra, un vecin. Cu nevasta, cu fiica de liceu, cu mama, cu soacra. Ei bine, oameni normali, voyeuri ca toti romanii ce intepenesc in fata ferestrei atunci cand pe ecran nu-i nici Jiji, nici Basescu, nici Iri cu Monica, nici un alt jurnal de la ora 17.00.

Vecinul de la 4 e cel mai harnic si mai gospodar om de pe fata pamantului. Sau macar cel mai priceput constructor dintre toti vecinii pe care i-am cunoscut noi in ultima jumatate de secol. Or, cel putin, cel mai intreprinzator dintre toti locatarii zonei. Sambata de sambata, precum ceasul biologic sau ceasul cu cuc din camera din fata a bunicii de la Radovanu, putin dupa masa de pranz… Sambata de sambata, saptamana de saptamana, de-i soare or ploaie, zapada sau nor, sarbatoare sau doliu national, pe dupa 2 jumatate, incepe! Ce sa-i faci? Tevile de calorifer nu-s prea grozave, vocea nu te prea tine, nu se cuvine sa dai muzica la maxim…

S-a intamplat sambata trecuta. Am iesit pe casa scarii calm ca-n vremurile bune, am urcat un etaj si am sunat. „Nu mama, si la noi se aude zgomot, da’ nu stiu de unde e!” „De data asta, doamna!” am gandit, am urcat inca un etaj, apoi am coborat doua-trei… Era prea liniste si mie prea foame!

2 minute, atat a durat. Am iesit iara pe scara. De data asta am coborat un etaj si-am sunat la usa, cu o siguranta de sine de invidiat. Mi-a deschis o tanara de varsta mea (cred!) ce semana cu bunica (sigur!). Am vrut sa o rog sa-si scoata masca, sa vorbim ca oamenii. Nu avea masca… Naratiune.

- Se aude un zgomot foarte puternic. Incerc sa vad ce se poate face… Se aude si la dumneavoastra?

- Da, de la noi este. Mai avem un pic si terminam.

- In regula, va rog eu, daca se poate… Macar sambata, intre 2 si…

- Terminam, ce sa facem…

- Deci cam cate minute estimati ca mai dureaza toata…

- Cate minute, cate minute… Terminam!

- In regula, va intreb pentru ca ne dorim toti un pic de liniste macar in intervalul asta orar, unanim acceptat…

- Da’ vecinu’ de mai sus. La el nu mergeti?

- Doamna, la vecinul e liniste acum. Eu nu deranjez, noi nu deranjam… De dumnealui am grija! Si macar acum…

- Dar noi cand adormim noaptea si avem simfonii la ora unspe!?

- ….

- Da, simfonii la unspe noaptea!

- Chiar va invit si va rog sa poftiti pe la mine imediat ce se va intampla asa ceva. Cu mare drag va astept!

Si s-a-nchis usa. Am urcat inapoi la ai mei in apartament, am mancat, m-am intins, am dormit un pic. Si-am zambit relaxat toata ziua.

„Simfonii!?”

Iar imaginea de sine s-a imbunatatit considerabil…

miercuri, 5 iulie 2006

A

ANDREI PARVAN in 22 octombrie 2004, Targu-Mures

aberatie
abilitate
abis
abreviere
absolut
abstinenta
abstract
absurd
abundenta
abureala
academic
acasa
accelerare
accent
acceptare
acces
achizitie
aclamare
acomodare
acompaniament
acont
acrobatie
act
actualitate
actrita
actiune
acuarela
acumulare
acuratete
acut
adagiu
adaptare
adapost
addagio
ademenire
adevar
adiere
admirabil
admitere
adoratie
adrenalina
adulatie
aerisire
agapa
agatare
agilitate
agitatie
agoniseala
agreabil
afect
afectivitate
afectuos
afectiune
afonic
aforism
ajutor
ajustare
alai
alandala
alb
albina
album
aleator
alergatura
alfabetizare
algebra
alianta
alimentatie
aliniere
alocatie
alpin
alunecare
alunita
amagire
amanunt
amaraciune
amanare
ambalaj
ambarcatiune
ambiguu
amendament
amenintare
amestec
amiaza
amorez
amuzament
an
analiza
anamneza
anatomic
anestezie
anexa
angajament
angajare
angelic
animalic
animat
aniversare
antic
antipatic
anunt
apa
aparare
aplomb
aprilie
aprins
aproape
aproba
aprobare
apropo
aproximatie
apus
arc
arama
aranjament
arbore
ardere
ardoare
arena
argint
arhiva
arie
armonie
armura
arta
aristocratie
aritmie
as
ascultare
asediu
asemanare
asfintit
asociativitate
astral
astazi
asa
asteptare
atac
atentie
atestat
atlas
atomic
atragator
atribut
atu
ata
audienta
augur
august
aur
aureola
aurora
autentic
auto
autograf
automat
autonomie
auz
avans
avarie
avutie
azi
ax

A. A de la Abecedar, A de la Andrei... A. De la inceput!

miercuri, 28 iunie 2006

Tu faci cartile!

ANDREI PARVAN in 22 septembrie 2005, Bucuresti

Nu e vina ta ca o parte din Romania a fost si este sub ape... Nici ca o parte dintre cei care o locuiesc nu mai au de nici unele... Nici responsabilitatea ta!

Exista insa copii pentru care luna septembrie inseamna amaraciune... Iti poti aminti de copilarie, de primele tale buchiseli si de vremea in care nu existau fani ai jocurilor pe calculator? De vremea tancilor aplecati deasupra cartilor...

Astazi, intr-un septembrie romanesc al lui 2005, exista pe-cale-de-a-deveni oameni ce-si doresc, au nevoie si le trebuie o carte. Exista copiii victime ale inundatiilor, cum exista si carti victime ale diluviului autumnal... Te asteptam la GAUDEAMUS - TARGUL DE CARTE SCOLARA (in foaierul Studioului de concerte MIHAIL JORA din strada General Berthelot nr. 64 - Casa Radio) sa faci cartile. Pachet, pentru cei in nevoie... Vino cu o carte, doua, trei... pentru ca exista copii lipsiti...

Cartile poate ca nu au suflet. Oamenii cartii insa da!

miercuri, 21 iunie 2006

Munca obnubileaza pe om

ANDREI PARVAN la 23 februarie 2005

Umblu prin tara. De fapt, vin spre Capitala.

Targu-Mures. Din goana masinii, vad pe geamuri, la ferestre... multe ferestre... autocolante unei marci de chimicale alimentare. Unul pe un geam, unul la cealalta fereastra... Uau! Pline-s ferestrele... Intr-un loc, etajul 3 cred, pe ambele geamuri, abtibilduri. Cateva secunde mai spre sud, pe trei ferestre asezate una langa cealalta, aceleasi pete ros-galbui...

Brasov. Tot in fuga, de la ferestre, aceleasi pete pe geamuri... Multe. Mai multe! Pfui... Daca am unul pe geam si ma cauta caravana primesc 1000 EUR?

Ploiesti. Si mai multe... Prea multe! Cred ca sunt si pe geamurile de la baie...

Bucuresti. Si vecinul de la 36 si-a lipit una pe geam. Si parca-parca ar fi ceva loc si pe geamul nostru de la bucatarie...

Ce urmeaza? “Celor ce au la uscat 2 perechi de chiloti barbatesti, fabrica de confectii textile TARNAVA le ofera un sutien?” De dama, fireste... Sau „Trimiteti 4 roti de GOLAN 1.4 MPI intr-un plic si castigati un model 1.6 MPI full-option?” S-or gasi cetateni (romani sau nu) doritori de castig....

Munca obnubileaza pe om...

miercuri, 14 iunie 2006

Scriu.

ANDREI PARVAN la 10 februarie 2005, Bucuresti

Asa am sa fac! Eu azi am fost la gradinita. La Victor. Fara detalii... Eu m-am dus la buda, am trecut prin dormitor si l-am vazut pe Uli cum doarme... Intins pe canapea, precum toti eroii fotografiilor facute spre tampirea poporului...

Eu am fost la o expozitie de fotografie. Alb-negru? Alb-negru. Eu am fost la Carturesti... Eu m-am facut ca ploua, am pus mana pe cativa prieteni, de cateva ori, apoi mi-am adus aminte de mine si-am trecut la CD-uri. Eu am luat ce-am gasit si poate ca data viitoare am sa si caut. Gagica de la intrare se uita la mine.

Aseara-am vazut un film. Acum eu ma gandesc. Eu am 10 carti pe care citesc in acelasi timp, trebuie sa ma apuc de licenta... Si-am atatea prostii in cap. Si intrebari. Si (trist, stiu!) raspunsuri.

Asta ar trebui sa fie un jurnal. Dar eu am recitit adineauri ceea ce am gandit in ultimii 7-8 ani si nu e bine. Fapte, fapte, fapte, impresii... Asa nu! E. zice sa ma apuc sa scriu. Trebuie sa ma apuc de licenta. Nu pot scrie... Prea multa amagire si-s prea exigent.

N-am sa scriu! Toata lumea scrie. Nimeni nu citeste. Eu fac. Se vede... Dar eu nu-s ca toata lumea. Eu (nu) sunt.

Citesc o revista unde un Bula de 20 de ani intinde pe 2 pagini juma de idee care a auzit-o el undeva, ca e scrisa intr-o carte. Chestie beton, ’telectuala! Si celebra, dintr-o carte...

Scriu. Mos Ion a trait de patru ori pe-atat. De vreo 10 ori a fost la scoala. Cand era vreme frumoasa, mergea la camp sau avea de lucru pe langa casa. Cand era urat, il ajuta pe ta-su sau pe ma-sa. Cand nu se stia cum are sa fie, mergea la scoala. A crescut, l-au luat la oaste. Dar mai tarziu, ca degetele-i butucanoase nu nimereau tragaciul. A avut noroc fiu-sau ca i-a nascut femeia in primavara si i s-a intors ta-su intreg peste cateva luni. A avut si mosu’ noroc de inca 3 feciori si 2 fete. Mai greu fara cal si vaca in batatura. Si mai greu sa le stii duse de secretarul de consiliu popular in marginea satului... Dar si-a asezat 4 copii la casele lor. Pe ailalti doar la locul lor, unul langa altul. Apoi pe Saveta langa ei.

Pacat de mos Ion. Uite, putea macar sa-si faca timp sa invete sa citeasca. Se mai destepta un pic... El, copiii, nepotii... Nu-mi plac nepotii lu’ mosu’. Hmmm... Trebuie ajutati! Am in cap ceva si-am sa le zic vreo doua... Nu vreau discurs politic, asa ca o sa bag si ceva stiintific, macar un truc de psihologie cotidiana. Si, obligatoriu, vreo 2-3 versete din Biblie. Mai jos, am sa pun o fotografie in costumul bleumarin cu cravata galbena. Si o carte de vizita. Neaparat!

Si m-am apucat sa-i scriu lu' mosu'. Am inceput frumos, cum am citit eu in carti ca se face. Am scris vreo 4 pagini si am luat o pauza sa corectez. Am citit vreo pagina si mi-au dat lacrimile... Cat talent am! Atata har literar... Am mai citit un pic... Nu imi placea cum suna. Si, in plus, mi-am mai adus aminte ceva, asa ca m-am intors, am sters si am scris din nou. Dar m-am oprit si mi-am amintit ca am uitat ceva. Si iar am corectat.

Se facuse tarziu. Ma iarta, mosule... Am sa scriu poimaine si voi continua sa indrug verzi si uscate cu aceeasi nevinovatie cruda a vietii. Maine ma-ntalnesc cu niste amici, om merge intr-un club si-om mai vedea... Si dup-aia voi zidi un pom, voi sadi o casa si-mi voi lua un caine.

Iar de-o fi nevoie, s-o gasi cine sa ne asculte cand om vorbi. Ce mai conteaza?


miercuri, 7 iunie 2006

Votezi? VOTEAZA!

o idee autentica a lui ANDREI PARVAN, iunie 2004

...roz, turcoaz sau portocaliu! ...ciunga! ...tacerea! ...spartul de samanta! ...majoritatea! ...mobilarul de la gat! ...la 4 ace! ...muzica la maximum! ...spectacolul! ...pagina 5! ...tinuta obligatorie! ...papparazzi! ...trendy! ...fashion! ...inteligenta! ...gipanul sau mertanul! ...diplomatia! ...patriotic! ...compromisul! ...girofarul! ...seara in oras! ...instructia si dresajul! ...lentila de contact! ...sa fii cunoscut! ...tehnologia! ...ambalajul! ...confortabil si comod, facil si accesibil! ...biznis! ...in primul rand! ...on-line 24/7! ...mijloacele! ...animalul de casa! ...obiectivele! ...viteza! ...VIP-ul! ...indisciplina rutiera! ...misto! ...limitele! ...manelismul! ...rutina! ...eticheta! ...dezordinea intelectuala! ...siguranta! ...traducerea! ...uniform! ...bascalia! ...relatiile! ...ombilicul la vedere! ...zambetul! ...sfaturile! ...marketing, reclama si imagine! ...votarea! ...ba! ...-ma! ...spinii si tepii, tepele si toapele!

...inconstient! ...iresponsabil! ...deruta! ...gargara! ...prostia! ...diletantismul! ...hei-rup-ismul! ...kitsch-ul! ...festivismul! ...micimea! ...politica! ...nepasarea! ...indiferenta! ...neputinta!

Mai stii? Mai vrei? Mai poti?

Voteaza IMPOTRIVA!

luni, 5 iunie 2006

Viata intr-o parcare

ANDREI PARVAN la 2 februarie 2005, Bucuresti

Vecina de la 1 are doua mate. Probabil una dintre ele e a sotului... Vecina de deasupra (de la 2) mai are una/unul. Vecina de alaturi, tot de la 2, inca una. Si mai sunt inca vreo 3 prin zona... Noaptea, pe la unspe jumate, cand dau sa ma culc, incepe nebunia... An de an, vreo 3-4 luni... Se intampla in parcare. Dormi, Andrei? Sa nu cumva...

Tot vecina de la 1 e suflet milos... E o catea prin vecini, acu’ are si pui... Dimineata, inainte de mijirea zorilor, ne tine loc de cocos desteptator... Latra. Si latra. Si latra... Si vecina isi face pomana. E de preferat celor 2 minori insolenti ce trantesc pubelele si fluiera precum pe islaz.

Stau la fereastra... In parcare, zapada pangarita azi-noapte si o autoutilitara de volum mic, din productia indigena. Langa ea, partea din spate a unui caine varat sub masina. Iese. Din partea cealalta, mai apare unul... In 5 secunde, devin 4. Si dupa inca vreo cateva secunde se incinge taraboi. Asa cum doar niste maidanezi in calduri se pricep a face...

Nu ma intreba! Pentru mine, rablele dintre blocuri, fauna vie de dupa miezul noptii si cotarlele ce se plimba agale pe trotuare sunt la fel. Acum avem 3+1 jigodii rasa "Basescu" in plin avant orgasmic, zapada matelor si "Papucul"... Nu vrei sa stii... Ntz! Nimic din istoriile dizgratios machiate ale parcarilor din marginea soselelor romanesti, ale parcarilor dintre blocurile de la periferie sau a suratelor cu autotaxare... Nimic din incrancenarea infundata la care te astepti...

[...]

Dupa vreo 10 minute s-a facut liniste... Au terminat si s-au dus. Au terminat? Ioan Paul al II-lea e internat la Roma, dl. Bush si-a tinut discursul in Congres iar la noi se-anunta rabufniri ale iernii inca necoapte. Cumplite vremuri... La locul faptei, s-a intors Juniorul, dupa cel mult 5 minute. A revenit si cateaua sa-si ia tainul... Dupa care s-a facut iar liniste. Zapada? A ramas neatinsa pentru matele de miezul noptii.


duminică, 4 iunie 2006

Timpul probabil

ANDREI PARVAN in 17 octombrie 2004

Trilogia durerii, cartea de pe urma…

Timpul are 4 moduri. Prezent, trecut, viitor si probabil.
Adica 2... Timpul probabil!




































.

Mic... Negru... Viitorul! Andrei...

joi, 1 iunie 2006

Timpul-i trecut. Timpul pierdut...

ANDREI PARVAN in 17 octombrie 2004

Trilogia durerii, cartea de capatai...

Andrei a inceput cu aproape 9 luni inainte de miezul lui August, anul de gratie 1981. Ce s-a intamplat in timpul asta, miile de pagini nu pot intelege.
Cu obstinatie, ochii muritorilor se fixeaza asupra articularilor comportamentale cotidiene, mai mult sau mai putin constiente si voluntare. Si, cu toate ca nu e loc de tandreturi, incercam sa redescoperim (impreuna) adevaruri de mult ocultate...
Cinci sunt momentele de varf ale istoriei personale, insusite de constiinta colectiva a vremii. Le luam pe indelete...

Alexandria, 1-4 ani, dintre care bune perioade de timp petrecute in municipiul-capitala. Cine mai stie? Practic asta nu prea exista... Amintiri? Disparate, putine, cateva zeci... Neputincioase...

Tulcea, 5-11 ani. Joaca printre florile din gradinita, adierea parfumata a tututor pomilor curtii, permanentul santier, strada cu program 24/7, covrigii de la simigerie, gradinita, faleza, finalul de Sabat de la Monument, vizitele la spital, multimea derdelusurilor si partiiele de kilometri, delta si fluviul, vapoarele, bacul si pescarii, suturile "la poarta", deplasarile indelungi, orele si mai lungi de studiu la vioara, puii din gradina, capsunile, zmeura si smochinele, salata de legume preluate chiar de langa fereastra, spartul semintelor, truda invatarii pe bicicleta, inca de 2 ori "soim al patriei", primul loc de pe primul rand rezervat, ora de rugaciune saptamanala, masuta cu nisip, comenzile interurbane prin operator, mersul in district, vizitele de la Secu, satra si gasca de fotbal, miuta sau patrat, fotbal pe terenul scolii de langa casa si alte cate-si-mai-cate... Lasa-ne, Creanga, lasa-ne!

Targoviste, 11-16 ani, prima figura. Paradoxal pentru indelungile zile de vara sau iarna, putine pot fi spuse aici. Zapada cum numai demult se intampla, fotbalul din poenita (in fapt, spatiul verde de langa primaria locala) sau la portita (bietele banci de pe pietonalul central), mai tarziu platoul sau terasele... Nu, asta cu mult mai tarziu. Si, categoric, destrabalul scolar din schimbul 3 sau 2. Cat de nebuni puteam sa fim... Ah, si ce (de) gagici erau pe vremea-aia...

Targoviste, 16-19 ani, toate celelalte figuri. Mare crai in liceul sau, domnitor in cabinetele administratiei locale si tovaras al mediei, monarh absolut in sectorul neguvernamental. Verde, vertical, abrupt si revolutionar. Neindurator si neconciliant! Altfel nu s-ar fi putut... Nici pentru el, nici pentru ceilalti... Si cat de mult a crescut, mamaaaaa... Periculos de liber si de neinfrant. Salbatic, fericit si creativ. Dominant si dominator... Imperial! Asta e: imperial... Veritabil! Asta e Andrei... Fara de hodina, fara limite... pagan chiar... Inutil de spus cata istorie e aici. De fapt, aici e numai istorie... Chiar daca inainte n-a fost nimic, azi e istorie! Istorie-s si faptele, si revolutiile, si istoria... Si Andrei e tot istorie. Andrei e numai istorie... Istoria e Andrei.

Bucuresti. Locul si timpul prefacerilor fundamentale, incepute printr-o existenta teribil de discreta. Echilibrul perfect al rotundului an 2000 isi are cauza si consecinta intr-o vreme putina si rara, la umbra unei veri teribile si a unei dezagregari incete si sigure. "Permanenta adaptare" e cuvantul de ordine al unei nefaste constante. Acumulari imense de capital lingvistic, cultural si de imagine carora li se adauga castiguri consistente in activitatile de natura intelectuala... Cumplita metafora a durerii la nivel relational, sihastrie emotionala si solitudine cat incape, in (des)completare. Si-aici multe istorii si istorioare, parte din ele adevarate... Triste, e drept, dar adevarate.
Bucurestiul... Fara vina, doar simplu plan de apartenenta al gandurilor, comportamentelor si sentimentelor. Si, in aceeasi masura, pe cel mult ultimul loc, intr-o ierarhizare fie ea si nesistematica a planurilor de referinta, indiferent de criteriu.

Timpu-i trecut, asta a fost odata... Demult, atat de demult, incat nici macar indiscretia gandurilor nu mai cuteza a risca o tulburare a cenusii trecutului. Sa fie oare teama instinctiva de scanteia necunoscuta ce va transforma in palalaie vestejimile prezentului.
No, timpu-i cu adevarat trecut... E inceputul trilogiei durerii...

Timpul-i trecut! Timpul pierdut...

miercuri, 31 mai 2006

Picatura

ANDREI PARVAN in 9 februarie 2004, Bucuresti

A plecat de pe undeva de sus, din cerul albastru...

De fapt, nu era deloc albastru! Daca sed bine a ma gandi, incepusera a se albi departarile... Tocmai se facea de ziua.

A luat-o usor la vale. Prima reactie a fost una de copil morocanos, trezit din somn... Pur si simplu, nu intelegea ce i se intampla, de ce i se intampla... S-a gandit, pentru o clipa sa ia la intrebari o randunica ce se grabea spre te miri unde... Era cumplit de frig! Iar meteorologii anuntau vreme frumoasa abia spre mijlocul lunii... Indicat deci a nu se grabi!

Randunica nu a bagat-o in seama... Din orgoliu, poate, picatura si-a zis ca nu are ce discuta cu asemenea creaturi neinsemnate si a inceput a-si arunca ochii dupa porumbei, gugustiuci, macar o cioara... acolo...

De sus, totul pare intotdeauna pasnic si ferice. Aburii pamantului se ridicau primavaratic purtand cu ei miros verde de iarba frageda si glas de unelte cum numai pe camp se poarta. Niste unele dintre ele chiar zaceau aruncate in fata portilor, semn de grabnica deplasare. Nu?

Si-si continua mersul la vale... Coborarea, se poate spune... Era chiar obositor ca, dupa o noapte chinuita, printre grijile inserarii trecute si ale zilei ce urma sa vie, sa fe surprinsa pe picior gresit... Dar pe cine mai interesau toate prostiile-astea?

La un moment dat, isi aduse aminte despre dezordinea ce domnea printre lucurile lasate acasa. Se intrista brusc, la gandul ca (in toata nebunia aia) se va gasi cineva care sa incerce a rezolva treburi ce nu-i erau indicate... Si, cu si mai mare groaza, isi aminti de toate cate i se intampla numai ei... Parca era un facut, sa nu aiba parte de liniste intr-o dimineata nesuferita...

Se facuse ziua de-a binelea! Era totusi racoare... Vai de sufletul ei! Asta i-ar mai fi lipsit! Numai gandul unei gripe pasagere ii dadea fiori. Teoretic! Practic, se infiorase de placere... Iar din placerea asta iesi un minuscul fulg de zapada... Fireste, chestia odata petrecuta schimba un picut datele problemei: se razgandi in privinta directiei, umbla oleaca la ralanti... Si incepu sa danseze prin aer, asa cum auzise din cartile de povesti ca li se intampla suratelor care au veleitati artistice si-si doresc a da lumea peste cap. Si mai ales pe spate...

Mda... Nu prea grozava inspiratie avusese sa se intoarca in timp... Ce-i venise oare? Se saturase de toate ale ei, chiar isi dorea sa evadeze definitiv si irevocabil din noaptea iernii lunga cat un cincinal si acum... Acum se droga cu amintirea vremurilor de altadata...

La un alt moment dat, tot tragand speranta ca se va trezi mai repede din lancezeala asta bezmetica a plimbarii aeriene, simti ca o ia cu calduri. Si a lasat-o cu caldura cu tot... Numai ca lucrurile incepeau sa se precipite, simtea ca o ia si cu ameteala, lumea se invartea cu ea, creaturile bipede incepeau sa se agite intr-o maniera stranie...

Nu dura mult! Nu dura deloc. Toata nebunia se sfarsi brusc, cand se pravali pe ceva alb, moale... Iar de acolo se prelinse molcom, ardeleneste, fiind absorbita cu totul de risipirea-i neasteptata...

Ar fi vrut sa mai ingaime ceva, insa-si pierdu vorbele in splendoarea diminetii insorite...
Imperial, ghiocelul ii zambea gales, aruncandu-i hoteste o ultima privire smechereasca."

TOATA LUMEA VREA, ASTEAPTA SI ZVONESTE DE PRIMAVARA! Si nu stiu de ce tocmai pe mine m-au insarcinat sa-i fiu avangarda... Onoare, bucurie si placere! Andrei stie iar tu intelegi de ce...

Care picatura? Vine potop de primavara!!!

marți, 30 mai 2006

Dor. Degeaba. Incercari. Aproape...

ANDREI PARVAN la 1.03 a.m. in dimineata/noaptea/ziua de 25 ianuarie 2004, Bucuresti

La ce bun
Sa-ti spun
cat mi-e dor?
La ce
sa-mi fie teama
ca mor?

De ce fulgii
se duc doar in jos?
De ce noaptea e calda
si-n pace
lumea se face
ca tace
degeaba?
Degeaba ma-ntorc
si ma zbat
ca s-adorm...
Degeaba...
Nu-mi mai e somn!

E rima ciudata
sau versul e stramb?
Or pasul ei metric
zambeste-a talamb?

Nu-i, S…, degeaba
si nu-i nici putin.

E rima saraca, e drept!
E sunet de liniste -
si simt asta-n piept...

E aerul tare...
E liniste, clar!
Si ninge!
Departe, hoteste,
3 stele dispar...

dispar norme reci
dispar reguli seci
degeaba si dorul se pierd printre ele
de ce crezi acum ca n-am pus ghilimele
ca-n toata rostirea asta din miezul de noapte
versu-mi se-ntinde alene si fuge departe
ba chiar mai departe si lung el devine pierdut intre fulgi un semn de-ntrebare
in background Andrei a plasat cu vreo luna in urma o timida-ncercare de mica ninsoare
acum o admira si de ea se simte vrajit ca un pitic de printesa celebra din fiece a copilariei poveste
si toata lumina din lume se-aduna precum fluturi albine si flori ce umplu desaga ba chiar dau si peste
asa-i S. ca versul acesta sublim si etern e prea lung si incepe sa doara
deci hai sa-l scurtam si sa-l savuram ca pentru intaia sa oara
si-o sa-l iubim ca-i al nostru si ne bucura foarte
iar daca n-o face sa-i fie rusine o noapte
dar noapte era parca si ultima oara
si bine era dar dorul nu uita sa doara
apar norme reci
apar reguli seci

E liniste.
Clara.
Se tipa in soapte...

Andrei e pe drum
Si S…-i aproape...

S…-i aproape...

luni, 29 mai 2006

2003

ANDREI PARVAN la cateva ceasuri de 1 ianuarie 2004, Bucuresti

2003. Inca un an... Altul... L-am dorit anul implinirii mele. A fost el, al neimplinirilor... Cu ce sa incep?

M-am tot gandit daca sunt marcat (si cat de mult) de rateul A.B in mandatul Andrei Parvan. Poate doar mi se pare, sau poate imi doresc sa cred ca situatia conflictuala din pseudo-filiala bucuresteana isi are rolul ei la ridicarea noastra, in a doua jumatate a anului... Cat si unde e Andrei?

Biznisul... Om de afaceri prost. Chiar foarte prost. Nici macar vanzator bun, in ciuda a ceea ce spune lumea...

2003. Anul in care Dumnezeu aproape a disparut din viata mea... Relatie profesionala, delimitata contractual parca... Ce "drag", ce "suflet", ce "speranta", "credinta" sau "nadejde"? Ce "studiu" sau "Biblie"? Andrei...

Fuga. Asta-i 2003! Fuga de oameni, fuga de umanitate, fuga de suflet... Nu doar graba aceea a programului imposibil de modificat. Fuga... pur si simplu! Cum adica ce inseamna fuga? Uite, te saturi si pleci! Nu trebuie sa te enervezi... Nu-ti place si gata. Nu-i asa ca-i simplu?

Unii zic ca lipsa de sinceritate-i cel mai mare pacat... Ce e mai placut decat sa te minti singur, amagindu-te ca va veni un timp pentru orice lucru, ca tu esti cel care face lucrurile cel mai bine, la momentul cel mai bun... Ce e mai plin de mandrie sa stii ca viata iti va da, oricum, dreptate? De ce sa nu profiti a fi imperial, maiestuos, de fiecare data cand ai sansa asta?

Privesc in urma cu amaraciune la vremea cand albul era alb iar negrul era negru. Cand normele si principiile erau sfinte. Iar dreptatea lor era suficienta sa produca lumina ce nimicea bezna... De ce bate atata vant printre cotloanele sufeltului? 2003 purtat de vant, in vant... Fara plan, fara directie... Doar sa-mi fie bine... "Limitele sunt acolo unde nu pot ajunge niciodata..." Eu, eu sa nu pot ajunge? Omul, masura tuturor lucrurilor...

Ce e bun? Ce e frumos? Ce e dulce? Ce e parfumat? Ce-i cald? Ce da pace?
Ce? Unde? Cat? Cum? Cand? Va rog...

Cand eram mic (si prost, credeam odata!) eram al lor. Al vostru, al oamenilor... Acum sunt al meu, pe de-a-ntregul. Oi fi bun, dar, pana una-alta, is negru, mic, singur si pierdut...
Cata cautare? Cui ziceti voi ca trebuie sa supravietuiesc?

Aaaa, unde sunt eu? Ultima oara eram pe-aici, la un pocheras mititel cu Diavolul... De ce, n-avem voie sa fim prieteni? Da, stiu, io-s ala cu "La ce-mi trebuie prieteni"? De ce, a gasit cineva un raspuns plauzibil? S-auzim...

Altadata, nu era lucru mai frumos pe lume decat sa stai tavalit in iarba si sa privesti nemarginirea prin coroana copacilor. Acum nu mai e nici soarele, nu mai avem nici copaci... Cerul e prea sus iar iarba inteapa si-i nesuferita rau...

De cand n-ai mai avut emotii? De cand nu ti-ai mai afundat mainile in buzunare, de cand nu te-au mai prins fiori pe sira spinarii, nu te-ai imbujorat in obrajori, degetele n-au inceput a-ti tremura sau glasul a ffffffossssssni, un pic spart? ... Ce daca eram mic? La ce folos atata oboseala? De ce-i e data omului odihna? Lasati oamenii sa alerge, lasati-i sa faca ce vor, lasati-i sa doreasca, lasati-i sa trudeasca si sa oboseasca. Dar nu-i lasati sa poata.

2003... ce mi-ai facut, 2003!?

duminică, 28 mai 2006

Lectia de viata

ANDREI PARVAN despre un 31 martie 2004 deplin

Nu prea ai cum sa-ti dai seama...

Stii, am inceput in toamna trecuta... Mergem prin liceele din sectorul 2 (ce vina am eu daca Primaria ne-a crezut competenti si seriosi?) incurajand oamenii sa nu aiba raporturi "nepotrivite" cu drogul. Ce-i aia drog? Lasa...

Ii motivam sa renunte. Nu avem de ce sa-i convingem... Nu suntem noi cei care trebuie sa o faca, atata vreme cat au 2 maini, 2 picioare si minte suficienta. Deci poa' sa faca tot ceea ce doresc, inclusiv ceea ce-i bine!

Le oferim perspectiva unei altfel de vieti decat cotidianul "casa-scoala-casa-net/bar/biliard/strada-casa"... A unui altfel de stil de viata. Toti avem cate ceva (bun) de facut, nu?

Asa... lumea zice ca facem treaba buna! Atat de buna incat nu ne mai incape Capitala...

:-)

Ai fost vreodata la Oltenita? In care parte a Maramuresului este? Hmmm...

Am mers marti, 30 martie a.c., la unul dintre liceele din partea locului. Ne-a chemat o pustoaica de 17 ani. Pusese colegii la treaba, cativa dintre profesori au sarit sa o ajute. Noi am venit, am vazut, ei au invins. Ne-au invins! Oameni foarte comunicativi, niste copii (cca. 80) extraordinari!

Am zis ca o sa se lase pagubasi daca prelungim intalnirea. Asa ca EXPLORATORI PENTRU VIITOR (Ionel Calota) si AMiCUS Bucuresti (Andrei) i-au chemat pe cei carora le pasa la o intalnire de suflet, unde sa "punem tara la cale"... Ups! 60 de insi au umplut cabinetul de consiliere, timp de o ora si jumatate intinzandu-ne la vorba despre modele, actiune si vointa. Traind binele!

Termin imediat... Ne-am dus acolo pentru ca Georgiana (17 ani) avea nevoie de putin ajutor. De foarte putin, de vreme ce SINGURA (stai un pic... sin-gu-ra!) a pus la punct toate detaliile ce tin de organizare. Poate ca n-ai inteles... 17 ani!

Sa-ti povestesc cum fu? De ce as face-o? Te-ai plictisit deja, esti pe fuga si (chiar daca n-ai crezut niciodata in povesti!) consideri ca e prea "cusuta cu ata alba". Asa ca te las sa demostrezi TU contrariul!

Tu esti AMiCUS.
AMiCUS, AVEM CEVA foarte BUN DE FACUT!

vineri, 26 mai 2006

Chef de pofta de dragoste de viata

ANDREI PARVAN despre o alta actiune antidrog, in 18 decembrie 2003

Chef. Asa aratau oamenii pe care AMiCUS Bucuresti i-a gasit la Colegiul Economic HERMES. Toti cu o jovialitate iesita din comun. Doar se incheia scoala... Poate foarte amuzati de detaliile pe care organizatorii le considerau minore... Doar venisera constienti si voluntari, pentru ca asa au dorit, asa au vrut, asa au ales... In limbaj comun, "pusi pe fapte mari".

Pofta. Ce inseamna sa te dai batut cand ai o lupta de purtat? Din ce cauza sa alegi lupta? Pentru ce sa alegi lupta din care, oricum, esti invingator? Cum sa invingi cu armele adversarului? Exista moarte fara durere? Dar durere fara moarte? Cand? Unde? Cat? Cum? In limbaj comun, "cautarea e, in buna parte, placerea de a trai".

Dragoste. Pentru ca, (fara a ne vorbi intre noi, organizatori si public), ne-a stat pe limba, in minte, la inima... Pentru ca, tineri sau varstnici, asteptatori sau nu, asta dorim si de asta avem nevoie. Pentru ca a fost motiv de disputa. Pentru ca este speranta. Si va fi realitate. In limbaj comun, "tot ce-i mai bun".

Viata. Intre 15 si 20 de ani, 50 de fete si de baieti framantati de seara dintre blocuri si noaptea de dupa. Pentru ca intotdeauna "eu" sunt aici pentru "noi". N-ati inteles, nu? Foarte bine. Ii intrebam? Sau ii ajutam? 10 Se implica! In limbaj comun, "fac diferenta"

Chef de pofta de dragoste de viata. Pentru ca tuturor celor de mai sus li s-au adaugat ofertele speciale... Garcia Marquez "ne-a povestit" de bine, poftindu-ne la "Inca o bucata de viata". Ganditori la un "Epilog" de Vama Veche...

Pusi pe fapte mari. Cautand... Tot ce-i mai bun. Fac diferenta.

Pentru ca si noua ne pasa! Pentru ca si ei au ceva bun de facut!

AMiCUS Bucuresti.

joi, 25 mai 2006

Tacere de toamna

ANDREI PARVAN intr-o zi de octombrie 2003, Bucuresti

Saptamana trecuta a plouat si nu prea... Cu toate astea, parcul din fata casei mele este mai verde (mult mai verde!) decat in multe dintre zilele lui bune. Spre sfarsitul saptamanii, s-a prins ca nu-i sta bine asa, deci a inceput sa se rusineze un pic... Mai intai pe margini, apoi (speriat de ce ar putea sa zica lumea daca o tine pe-a lui), cu mai mult curaj, a inceput sa faca fete-fete... Mai intai verzi-galbui, chiar galbene, usor rosiatice... Intr-un tarziu, si-a dat arama pe fata. De fapt, mai mult pe jos! Si cred ca situatia asta neclara va mai dura o perioada... Va mai trece o tara de vreme pana mezinul se va dezbraca de vesmintele sale pagane si isi va arata cu adevarat natura eului sau supus hibernarii...

Sora-sa, una... Gradina Botanica, a avut parte de alta educatie. Se vede ca n-a batut mingea in spatele blocului cat era ziua de lunga, nici n-a facut baie in havuzul din fata scolii... Mai rafinata, intai nascuta a familiei, ca mai toate pustoaicele indragostite de parfumuri si bigudiuri, s-a lasat usor induplecata cand a venit vorba de schimbare. Mai mult, a parut chiar incantata! Insa-i era cumplit de greu sa renunte la dragostea de-o vara... Asa ca nimeni n-a fortat-o. Poate pentru ca o iubeau prea mult...

Gradina era de-acum o domnisoara in toata firea si splendoarea ingaduita de natura. Veneau anotimpurile s-o peteasca... Ba chiar se apucase lumea sa vorbeasca (pe la colturi!) ca e putin mai mult decat binevoitoare cu unii dintre invitati... Ea insa isi vedea de ale ei. Era gata pregatita... Nimeni nu-si aducea aminte sa o fi vazut vreodata posomorata sau suparata pe viata. Iar ei o iubeau din ce in ce mai mult. Cum poti sa nu iubesti pe cineva care te rasfata si-ti ofera ce are mai bun, sau care, de si mai multe ori, iti da ce ai tu mai bun...

Se vorbea ca are niste frati vitregi... He-he-he, mare crai, ta-su asta, artizanul... Una, o pustoaica, cica sedea prin marginea orasului. Pesemne nu era tocmai de colea sa iti apropii doar o parte din locuitorii cetatii. Avea insa ceva deosbit! Altfel, nu se explica de ce, duminica de duminica (mai ales!) avea musafiri cat nu putea cuprinde... Ei, si le facea toate poftele... Mda, cu adevarat ceva necurat la mijloc!

Unde ramasesem.... aaa, da... Gradina. Gradina asta avea o poveste tare curioasa. Nimeni nu stia mare lucru despre ea... Pur si simplu, se trezisera de dimineata (intr-o zi de... nimeni nu-si aminteste cu precizie... au trecut anii...) Iar ea era acolo. Dupa cum am mai spus, ajunsese acum o domnisoara in toata firea, cu petitori si toate-cele... Altii o priveau cu obida si treceau mai departe asa cum treci pe langa un suflet de apa suferinda...

Despre domnita Gradina se spun doar vorbe frumoase. Este poate ceva nelalocul ei chestia asta, dar e purul adevar. Nu ma intreba cat si cum arata, nu ma-ntreba de-i buna au ba, de-i senina ca diminetile de septembrie sau ca apusurile de octombrie. E frumoasa. E desteapta. Isteata. Inteligenta. Sclipitoare. Curata. Calda. Primitoare. Zambitoare. Vesela. Doritoare. Treaza. Harnica. Gospodina. Inteleapta. Binevoitoare. Amabila. Generoasa. Ingaduitoare. Smerita. Primitoare. Visatoare. Increzatoare. Cutezatoare. Calma. Linistita. Dulce. Aproape. Alaturi. Impreuna. Si inca...

Numai ca, intr-o zi (dupa cum nu-i va fi fost vreodata obiceiul), domnita a intarziat mai mult decat de obicei in fata oglinzii. A stat mai mult pe marginea patului, incercand sa se dumireasca ce-i cu ea...
"Nimic, o usoara oboseala, m-am culcat cam tarziu azi dimineata..." S-a imbracat alene, la fel de alene a coborat scarile spre camera de zi, a trecut incet prin bucatarie si a patruns in salon... Si, de parca nu era ea, a ciulit urechile, a cascat ochii si s-a ciupit de fund... Intinse pe canapea (fetele) si rezemati de perete, surorile si fratii, o priveau ingaduitori, zambind prosteste. Iar ala micu’, mezinul familiei, a tras un chiot (deh, baietii...) si s-a zburlit usor, cat era de suparat si de gol...

De unde toamna? De unde tacere?

miercuri, 24 mai 2006

Blestemul cauza-efect

ANDREI PARVAN despre o zdravana actiune antidrog in 20 noiembrie 2003

Noua actiune antidrog... Stiti voi, proiectul Primariei de la 2, cu AMiCUS vioara principala...

Soare cat cuprinde, caldura... Ne acopereau fortele aeriane ale NATO.
Operatiunea "Cer deschis", Bucuresti, 20-23 noimebrie 2003. :-) E pe bune...

Episodul 6: "Blestemul cauza-efect"... 13 voluntari AMiCUS. Sala era plina. Special Guest Star: generalul Pavel Abraham (prof.univ. dr.), in rolul presedintelui Agentiei Nationale Antidrog. In rolurile secundare: mass-media, oamenii Primariei, invitati, liceeni din partea locului. Coplesitor, monopolizant, savuros, complex al noastru invitat. In mod normal (prima oara in actualul sezon!), aveam formatia completa, in forma maxima. Pentru prima oara, aveam mana libera in declansarea ostilitatilor. A zis cineva ca trebuia sa fie ca noi?

"Blestemul cauza-efect"...

Deh, nu-i de colea sa ai asa oaspeti de seama... Dar nu-i nici de colea sa ai parte de personaje platite din banul public, cu talentul de "a da cu bata-n balta". Talent de la mama natura si tatal om politic de circumscriptie...

"Blestemul cauza-efect"...

Nu-ti roade unghiile, nu te urca pe neon si indeparteaza-ti capul de langa faianta! Catinel-catinel, lumea se destinde, dialogul se deschide... Una bucata domnisoara incepe a plange ("sunt racita rau!")... Una bucata baiat vrea si el. Sa stie! Sa cunoasca! Vrea sa poata!

"Blestemul cauza-efect"...

Actul 2, prima si ultima scena. In acelasi timp, la nici o mie de kilometri, vieti secerate. Istambul 2003. Doi batrani dispar la o clipita. Un copil rupt de bum-bum... Parinti sfasiati de durere. Umanitate si durere. Drogul "durere"? Drogul "ura"...

"Blestemul cauza-efect"...

Asta-i rau! Si mai e... Cat de rau este drogul? E bun. E bun blestemul...

AMiCUS Bucuresti zambeste amar. De unde atata rau? De unde atata bine? AMiCUS are chemare. Scolile generale il vor. Mass-media nu se lasa mai prejos.

AMiCUS Bucuresti iubeste pe oameni. Oamenii incep sa iubeasca. Si pe AMiCUS. AMiCUS Bucuresti cu/prin/la/in putere.

"Pentru viata, impotriva drogurilor!"

marți, 23 mai 2006

La inceput a fost cuvantul... AJUTOR!

ANDREI PARVAN despre debutul campaniei antidrog, 18 septembrie 2003

INCEPUTUL

Initial, ne-am gandit ca au nevoie de noi si pentru altceva decat distribuitul de fluturasi. Am facut un fel de plan de bataie si apoi am mers la dumnealor. Ne-au prezentat in linii mari detaliile, le-am povestit despre noi, am pus tara la cale... A ramas stabilit sa-i dam drumul joi, 18 septembrie. Locul l-au ales dansii: liceul „Lucian Blaga”. La capat de Bucuresti, peste mana, referinte nu prea incurajatoare. In fine... am dat telefoane, incercand ca printre „restante”, „mariri” si deplasari, sa fie o mana de oameni acolo, gata de orice... Jumate din cei ce s-anuntasera n-au mai ajuns...

Marti am vorbit cu ANA (Agentia Nationala Antidrog) sa ne dea un banner. A fost cineva sa-l ia, l-a luat... Miercuri am trecut iar pe la primarie, am stabilit ultimele detalii... am ajuns la Conferinta si om dat sa spalam „subiectul”... L-om desfacut putin cate putin... NU SE MAI TERMINA! Ne-au vazut cativa amici acolo, intinsi pe jos, curatand cu apa rece si sapun o fasie cauciucata de 1 metru pe 12... Apoi l-om sters, s-o uscat mai apoi...

MOMENTUL ACTIUNII

Am ajuns la liceu cu o ora mai devreme...
Ne-om instalat "tabara"... Ne-om organizat, om refacut planul... Om dat sa intindem banner-ul. Luuuuuuuuuuuuuuuung, cat o vara fierbinte! De bine de rau, s-or gasit niste cuie ce-or fost batute in zidul "salii de festivitati". Care sala avea o scena minuscula, vreo 100-125 de locuri pe scaune si inca 25-30 in picioare. Pe pereti, un frustrat plastic a chinuit estetica postmoderna intr-o lugubra imbinare de figuri si forme. Kitsch educational in spirit reumantic...

Au aparut personajele cheie: elevii de la clasele primare. Foarte interesati de "lozurile" distribuite de niste insi imbracati in galben. Mai putin in gluma, foarte mult in serios: media consumatorilor scade vertiginos, in momentul de fata situandu-se undeva pe la 13-14 ani. Punct lovit!

Au plecat juniorii si adolescentii au umplut sala. Alocutiuni scurte ale organizatorilor, delegatii organismelor partenere... Inainte de asta, se impartisera materialele informative. Gandita initial ca o actiune preventiva, de incurajare a abstinentei de la drog, intalnirea a devenit o ocazie placuta, motivanta si motivatoare, loc de inceput pentru o foarte necesara pregatire emotionala a intalnirii cu drogul. In fapt, conform documentarii noastre, elevii din "Blaga" sunt (foarte multi!) deja familiari cu stupefiantele, atat din perspectiva consumului cat si a comercializarii. Altfel (in comparatie cu mult mai "galonate" institutii similare), neasteptat de ingaduitori si de toleranti fata de vizitatori, atenti, dispusi sa ofere si sa primeasca mai mult.

VIITORUL?

N-o fost nici pe departe ceva extraordinar sau despre care sa se vorbeasca multe zile. Este insa un foarte important moment pentru AMiCUS, intrucat am putut raspunde nevoilor sociale. Este un semn pentru comunitate, pentru autoritatile publice locale si pentru noi! In plus, imi place sa cred ca ne-am mai castigat un prieten. Si la fel de mult imi place sa cred ca este unul de durata. In alta ordine de idei, a fost un inceput si pentru noi, si pentru Primaria sectorului 2. Mai mult, este un inceput pentru oamenii din "Lucian Blaga", pentru care intoarcerea noastra este o certitudine.

Sunt recunoscator doamnei Viorica Bratu (Primaria sectorului 2), domnului chestor Vasile Popa (Agentia Nationala Antidrog), echipei de organizare (Danut, Catalin, Ionel, Titi) si oamenilor deosbiti ce s-au oferit acestui eveniment: Mihaela Creveniceanu, Cristina Neagu, Monica Ifrim, Carmen Serban si Beatrice Gajman. Tuturor, binecuvantari nesfarsite!

luni, 22 mai 2006

Zero

ANDREI PARVAN in 27 august 2003, Bucuresti

S-a-ntamplat iar!

Timpul... N-a trecut nici macar un an! Prima data cand am revazut-o, la putina vreme de la intoarcerea din escapada estivala, am crezut ca poate doar mi s-a parut. Sau/si am pus-o pe seama tensiunii activitatilor curente, a nebuniei cotidiene si a oboselii de peste zi.

As fi vrut sa fie altfel... Ar fi trebuit sa fie altfel. A doua oara era limpede... Poate mi se intampla numai mie, sau poate... Trece timpul pe langa mine, ma impiedic, ma ridic si trec mai departe. Prea departe. Mult prea departe...

Am parasit urbea devenirii mele si, la doar 17 zile, m-am intors ca un strain in propria casa. Mi-am declarat atunci ruptura definitiva in plan emotional vizavi de tot ce insemnasera 8 ani. Aproape juma din viata...

Am revenit mai apoi... Nu iar si iar... doar rar. De vreo 3-4 ori in urmatorii 4 ani. Ruptura era definitiva; eu - intrus in lumea netulburata a provincialismului... (Ciudat este ca acelasi eu am tot sperat, timp de cateva zile, ca aventura cea noua inceputa in martie 1999, sa fie doar o aventura. Asa parea: o excursie fugara cu final neasteptat...)

Azi se repeta. Din nou! Fiecare minut in absurditatea asta de oras ma face sa ma simt din ce in ce mai putin acasa. Din ce in ce mai putin eu. As vrea sa fug, sa ma var in valtoarea padurii, in linistea valurilor si-n cotloanele campiei... Si fiecare minut mai departe decat ceea ce ar trebui sa insemne acasa, ma umple de dor... de sentimentul ala inexplicabil... ca vreau acasa. Cu adevarat acasa!

Asta despre locuri! Oamenii... cei mai buni prieteni... (aaaaa... aliati, colaboratori, tovarasi... asta-i!) sunt cei de departe. Peste mari si tari... iar daca nu, la macar cateva sute de kilometri distanta... Si netul are partea lui... (Am pe cineva cu care ma conversez electronic desi stam la cateva sute de metri distanta... Ne-am vazut de 2-3 ori in 3 ani...) Si-s asa de grozavi oamenii, de departe...

Astilalti, amaratii cu care am trudit pentru sperantele noastre, chinuitii soartei si ai vremurilor, alaturi de care am tras gandurile marete dupa noi... sunt doar oamenii de alaturi. Alaturi, niciodata impreuna. Straini...

Ne vedem, sigur ca da. Rar, la cateva luni, nu? Ce-ar mai fi!? Vorbim despre cate in luna si in stele, despre femei si masini, telefoane si calculatoare, despre politica si sport... Rar, rar de tot (poate niciodata, ca altfel stricam prietenia), despre Dumnezeu si viata, crestere si speranta, prezent si viitor. Niciodata despre trecut... Suntem doar cei mai buni prieteni!

Ma impiedic, ma ridic si trec mai departe...

(Imi pare atat de rau! Mi-as fi dorit sa fie altfel... Si cu ea, si cu L., M., C., Tz. si ceilalti. Si mai ales cu mine...

S-a intamplat iar... Si maine-i o zi! De ce-ar fi diferita de asta de azi?

Si-mi pare atat de rau...)

Ce daca a mai ramas loc? Lasa-l sa fie! Nu se stie niciodata cand om avea nevoie de el. Ramane aici. Pentru ca n-are nimic de pierdut. Si bine face!

miercuri, 17 mai 2006

Lumina din lumina

ANDREI PARVAN in 25 noiembrie 2002, Bucuresti

Mai acu’ vreo saptamana am avut ocazia de a ma gasi din nou printre cruci ingramadite, marcaje betonate pentru unele dintre locurile de popas vremelnic ale semenilor nostri. M-am invartit, m-am tot invartit, m-am fatait dezinvolt (cu nedisimulata placere!) si m-am oprit in fata unei gauri proaspete. Alaturi, deshumat (din lipsa de spatiu!), "robul lui Dumnezeu", Iosif Ioan... (un nene despre care n-am auzit si, in mod sigur, nici el n-a auzit de mine!) Robul era de fapt o gramada de oase innegrite de vreme + un smoc de par cam prea abundent pentru secolul trecut, mai probabil propriu veacului al nouasprezecelea.
Alaturi de gramada asta de lucruri tulburate din somnul lor, sedea var-miu, 24 de ani pe care urma sa-i implineasca in aprilie viitor. Insurat de 5 ani jumate, s-a saturat. Revoltat de viata, pe viata, pe oameni si pe sine. Pe noi, pe ei, pe ele. Pe ea. Pe toate cate cele ce se vad sau nu in lumea asta jegoasa.
Pe varu-mio asta, Radu, nu-l mai vazusem de mai bine de doi ani. Iar inainte de asta de inca vreo 4. I-am fost apropiat si foarte apropiati in perioada bucuriilor despre care vorbeam in urma cu un an, in "poVESTE DE IARNA". El, cu doi ani mai mare decat mine, bucurestean, prins intre pestisorii lui si puii de prepelita, mai apoi de Beatles, Metallica, Megadeath, Panthera, Nirvana si Morbid Angel. Ultima data, "prins" de cobaiul Vasile (un porcusor de Guineea puturos, in sensu’ secund al cuvantului)… poate si substante "ultraterestre"…
Ultima oara, la telefon. Somnoros, poate vesel. Radu! Radu…
Fiecare are vina lui. Eu pe-a mea, noi pe-a noastra, Radu pe-a lui. Mai ales! Poate prea slab. Poate prea complicat. Poate prea greu. Si poate prea mult.
Pe Radu l-am pierdut demult. Definitiv si iremediabil a comis-o ta-su… Maica-sa saraca, cu boala ei, de la el, s-a chinuit vreme de aproape 18 ani. L-a vazut mare! Suficient suferintei materne, din dragoste. Ta-su, omu’ mare al casei, l-a pierdut de cand imi amintesc eu. Dup-aia s-a pierdut singur! De parca te mai intorci din drumul spre prapastie, la volanul unui bolid de o tona, cu peste 200 la ora. Nimeni! Nimic!
Intamplator, n-am suferit. Nici de data asta! N-am avut de ce, n-am avut pentru ce. Mila? Ohoho… Din plin, tocmai de-aia! Viata merge inainte, cu sau fara noi. Viata… Vesnicia…

Intamplator… Cu o saptamana inainte de asta, a fost lumina. In noaptea de 18-19 noiembrie s-a inregistrat prima cadere masiva de meteoriti a acestui mileniu. Vizibila si in Romania. Intamplator, era frig… si cine o fi fost oare atat de sensibil incat sa iasa sa se uite la stele si luna? ("Astre idioate!") Asa... cum n-aveam somn, m-am dus la buda. Intamplator(?) se intrerupe lumina. Si, cu pantalonii de pijama in vine, am revelatia marii minuni nocturne. Tot cartieru’ neiluminat... si totusi lumina! Noapte de aurora boreala, lumina albastrie cu parfum selenar... Fara umbre...
Omu’ meu si oama mea, al mai fain moment al vietii mele de noapte a durat maxim cinci minute. Desi am o priveliste fantastica asupra acestui colt de Bucuresti, n-am prins clipa stelelor cazatoare. Am prins insa fantasticul noptii de noiembrie, minunea de pana-n miezul noptii. Pamanteanul pacatos, fara ganduri de NATO, inghite cu o pofta bolnavicioasa portia de libertate, binecuvantarea naturii.
Cinci zile mai tarziu, evenimente iesite din sfera controlului de pasager al RATB-ului ma obliga sa ma-ntorc acasa din drumul spre biserica. Si, intamplator, trecand pe langa fereastra, minunea! In plina ploaie, in mana cerului negru, in cateva secunde, totul devine roz. Apusul soarelui fara nori, muritorii in mocirla ploioasa de 23 noiembrie. Totul negru, mai putin cladirile din juru-mi, de un teribil roz-portocaliu. Si, pentru 13 minute, cel mai colorat si mai mare curcubeu al ultimilor 22 de ani... Fara a fi un semn dumnezeiesc pentru "umila" multime din Piata ("Creaturi tampe si nerecunoscatoare!"), curcubeul inimii mele ramane al meu. Apusul zilei ramane rasaritul meu. Al meu, fara egoism. Al meu, numai ai meu!

Si, 40 de ore dupa aceea, in fata mormantului pe cale de a fi umplut, un zambet sincer, curat. Cine-a inteles bucuria luminii sa pofteasca pentru a ne iubi unii cu/pe altii, intre cei vii si pentru cei reci. Cine nu, sa se plimbe! Cine zicea ca m-am dezvatat sa ma smiorcai muiereste pe la nunti, sa zambesc hoteste si sa fac haz de vremelnicia si micimea pamanteana la despartire? Cine? E un mincinos! Poa’ sa vina sa se plimbe.

De data asta a fost asa... De data asta a fost Radu. 25 noiembrie 2002. Cine urmeaza? Veniti de dati lumina...