luni, 29 mai 2006

2003

ANDREI PARVAN la cateva ceasuri de 1 ianuarie 2004, Bucuresti

2003. Inca un an... Altul... L-am dorit anul implinirii mele. A fost el, al neimplinirilor... Cu ce sa incep?

M-am tot gandit daca sunt marcat (si cat de mult) de rateul A.B in mandatul Andrei Parvan. Poate doar mi se pare, sau poate imi doresc sa cred ca situatia conflictuala din pseudo-filiala bucuresteana isi are rolul ei la ridicarea noastra, in a doua jumatate a anului... Cat si unde e Andrei?

Biznisul... Om de afaceri prost. Chiar foarte prost. Nici macar vanzator bun, in ciuda a ceea ce spune lumea...

2003. Anul in care Dumnezeu aproape a disparut din viata mea... Relatie profesionala, delimitata contractual parca... Ce "drag", ce "suflet", ce "speranta", "credinta" sau "nadejde"? Ce "studiu" sau "Biblie"? Andrei...

Fuga. Asta-i 2003! Fuga de oameni, fuga de umanitate, fuga de suflet... Nu doar graba aceea a programului imposibil de modificat. Fuga... pur si simplu! Cum adica ce inseamna fuga? Uite, te saturi si pleci! Nu trebuie sa te enervezi... Nu-ti place si gata. Nu-i asa ca-i simplu?

Unii zic ca lipsa de sinceritate-i cel mai mare pacat... Ce e mai placut decat sa te minti singur, amagindu-te ca va veni un timp pentru orice lucru, ca tu esti cel care face lucrurile cel mai bine, la momentul cel mai bun... Ce e mai plin de mandrie sa stii ca viata iti va da, oricum, dreptate? De ce sa nu profiti a fi imperial, maiestuos, de fiecare data cand ai sansa asta?

Privesc in urma cu amaraciune la vremea cand albul era alb iar negrul era negru. Cand normele si principiile erau sfinte. Iar dreptatea lor era suficienta sa produca lumina ce nimicea bezna... De ce bate atata vant printre cotloanele sufeltului? 2003 purtat de vant, in vant... Fara plan, fara directie... Doar sa-mi fie bine... "Limitele sunt acolo unde nu pot ajunge niciodata..." Eu, eu sa nu pot ajunge? Omul, masura tuturor lucrurilor...

Ce e bun? Ce e frumos? Ce e dulce? Ce e parfumat? Ce-i cald? Ce da pace?
Ce? Unde? Cat? Cum? Cand? Va rog...

Cand eram mic (si prost, credeam odata!) eram al lor. Al vostru, al oamenilor... Acum sunt al meu, pe de-a-ntregul. Oi fi bun, dar, pana una-alta, is negru, mic, singur si pierdut...
Cata cautare? Cui ziceti voi ca trebuie sa supravietuiesc?

Aaaa, unde sunt eu? Ultima oara eram pe-aici, la un pocheras mititel cu Diavolul... De ce, n-avem voie sa fim prieteni? Da, stiu, io-s ala cu "La ce-mi trebuie prieteni"? De ce, a gasit cineva un raspuns plauzibil? S-auzim...

Altadata, nu era lucru mai frumos pe lume decat sa stai tavalit in iarba si sa privesti nemarginirea prin coroana copacilor. Acum nu mai e nici soarele, nu mai avem nici copaci... Cerul e prea sus iar iarba inteapa si-i nesuferita rau...

De cand n-ai mai avut emotii? De cand nu ti-ai mai afundat mainile in buzunare, de cand nu te-au mai prins fiori pe sira spinarii, nu te-ai imbujorat in obrajori, degetele n-au inceput a-ti tremura sau glasul a ffffffossssssni, un pic spart? ... Ce daca eram mic? La ce folos atata oboseala? De ce-i e data omului odihna? Lasati oamenii sa alerge, lasati-i sa faca ce vor, lasati-i sa doreasca, lasati-i sa trudeasca si sa oboseasca. Dar nu-i lasati sa poata.

2003... ce mi-ai facut, 2003!?

Niciun comentariu: