miercuri, 31 mai 2006

Picatura

ANDREI PARVAN in 9 februarie 2004, Bucuresti

A plecat de pe undeva de sus, din cerul albastru...

De fapt, nu era deloc albastru! Daca sed bine a ma gandi, incepusera a se albi departarile... Tocmai se facea de ziua.

A luat-o usor la vale. Prima reactie a fost una de copil morocanos, trezit din somn... Pur si simplu, nu intelegea ce i se intampla, de ce i se intampla... S-a gandit, pentru o clipa sa ia la intrebari o randunica ce se grabea spre te miri unde... Era cumplit de frig! Iar meteorologii anuntau vreme frumoasa abia spre mijlocul lunii... Indicat deci a nu se grabi!

Randunica nu a bagat-o in seama... Din orgoliu, poate, picatura si-a zis ca nu are ce discuta cu asemenea creaturi neinsemnate si a inceput a-si arunca ochii dupa porumbei, gugustiuci, macar o cioara... acolo...

De sus, totul pare intotdeauna pasnic si ferice. Aburii pamantului se ridicau primavaratic purtand cu ei miros verde de iarba frageda si glas de unelte cum numai pe camp se poarta. Niste unele dintre ele chiar zaceau aruncate in fata portilor, semn de grabnica deplasare. Nu?

Si-si continua mersul la vale... Coborarea, se poate spune... Era chiar obositor ca, dupa o noapte chinuita, printre grijile inserarii trecute si ale zilei ce urma sa vie, sa fe surprinsa pe picior gresit... Dar pe cine mai interesau toate prostiile-astea?

La un moment dat, isi aduse aminte despre dezordinea ce domnea printre lucurile lasate acasa. Se intrista brusc, la gandul ca (in toata nebunia aia) se va gasi cineva care sa incerce a rezolva treburi ce nu-i erau indicate... Si, cu si mai mare groaza, isi aminti de toate cate i se intampla numai ei... Parca era un facut, sa nu aiba parte de liniste intr-o dimineata nesuferita...

Se facuse ziua de-a binelea! Era totusi racoare... Vai de sufletul ei! Asta i-ar mai fi lipsit! Numai gandul unei gripe pasagere ii dadea fiori. Teoretic! Practic, se infiorase de placere... Iar din placerea asta iesi un minuscul fulg de zapada... Fireste, chestia odata petrecuta schimba un picut datele problemei: se razgandi in privinta directiei, umbla oleaca la ralanti... Si incepu sa danseze prin aer, asa cum auzise din cartile de povesti ca li se intampla suratelor care au veleitati artistice si-si doresc a da lumea peste cap. Si mai ales pe spate...

Mda... Nu prea grozava inspiratie avusese sa se intoarca in timp... Ce-i venise oare? Se saturase de toate ale ei, chiar isi dorea sa evadeze definitiv si irevocabil din noaptea iernii lunga cat un cincinal si acum... Acum se droga cu amintirea vremurilor de altadata...

La un alt moment dat, tot tragand speranta ca se va trezi mai repede din lancezeala asta bezmetica a plimbarii aeriene, simti ca o ia cu calduri. Si a lasat-o cu caldura cu tot... Numai ca lucrurile incepeau sa se precipite, simtea ca o ia si cu ameteala, lumea se invartea cu ea, creaturile bipede incepeau sa se agite intr-o maniera stranie...

Nu dura mult! Nu dura deloc. Toata nebunia se sfarsi brusc, cand se pravali pe ceva alb, moale... Iar de acolo se prelinse molcom, ardeleneste, fiind absorbita cu totul de risipirea-i neasteptata...

Ar fi vrut sa mai ingaime ceva, insa-si pierdu vorbele in splendoarea diminetii insorite...
Imperial, ghiocelul ii zambea gales, aruncandu-i hoteste o ultima privire smechereasca."

TOATA LUMEA VREA, ASTEAPTA SI ZVONESTE DE PRIMAVARA! Si nu stiu de ce tocmai pe mine m-au insarcinat sa-i fiu avangarda... Onoare, bucurie si placere! Andrei stie iar tu intelegi de ce...

Care picatura? Vine potop de primavara!!!

Niciun comentariu: