miercuri, 14 iunie 2006

Scriu.

ANDREI PARVAN la 10 februarie 2005, Bucuresti

Asa am sa fac! Eu azi am fost la gradinita. La Victor. Fara detalii... Eu m-am dus la buda, am trecut prin dormitor si l-am vazut pe Uli cum doarme... Intins pe canapea, precum toti eroii fotografiilor facute spre tampirea poporului...

Eu am fost la o expozitie de fotografie. Alb-negru? Alb-negru. Eu am fost la Carturesti... Eu m-am facut ca ploua, am pus mana pe cativa prieteni, de cateva ori, apoi mi-am adus aminte de mine si-am trecut la CD-uri. Eu am luat ce-am gasit si poate ca data viitoare am sa si caut. Gagica de la intrare se uita la mine.

Aseara-am vazut un film. Acum eu ma gandesc. Eu am 10 carti pe care citesc in acelasi timp, trebuie sa ma apuc de licenta... Si-am atatea prostii in cap. Si intrebari. Si (trist, stiu!) raspunsuri.

Asta ar trebui sa fie un jurnal. Dar eu am recitit adineauri ceea ce am gandit in ultimii 7-8 ani si nu e bine. Fapte, fapte, fapte, impresii... Asa nu! E. zice sa ma apuc sa scriu. Trebuie sa ma apuc de licenta. Nu pot scrie... Prea multa amagire si-s prea exigent.

N-am sa scriu! Toata lumea scrie. Nimeni nu citeste. Eu fac. Se vede... Dar eu nu-s ca toata lumea. Eu (nu) sunt.

Citesc o revista unde un Bula de 20 de ani intinde pe 2 pagini juma de idee care a auzit-o el undeva, ca e scrisa intr-o carte. Chestie beton, ’telectuala! Si celebra, dintr-o carte...

Scriu. Mos Ion a trait de patru ori pe-atat. De vreo 10 ori a fost la scoala. Cand era vreme frumoasa, mergea la camp sau avea de lucru pe langa casa. Cand era urat, il ajuta pe ta-su sau pe ma-sa. Cand nu se stia cum are sa fie, mergea la scoala. A crescut, l-au luat la oaste. Dar mai tarziu, ca degetele-i butucanoase nu nimereau tragaciul. A avut noroc fiu-sau ca i-a nascut femeia in primavara si i s-a intors ta-su intreg peste cateva luni. A avut si mosu’ noroc de inca 3 feciori si 2 fete. Mai greu fara cal si vaca in batatura. Si mai greu sa le stii duse de secretarul de consiliu popular in marginea satului... Dar si-a asezat 4 copii la casele lor. Pe ailalti doar la locul lor, unul langa altul. Apoi pe Saveta langa ei.

Pacat de mos Ion. Uite, putea macar sa-si faca timp sa invete sa citeasca. Se mai destepta un pic... El, copiii, nepotii... Nu-mi plac nepotii lu’ mosu’. Hmmm... Trebuie ajutati! Am in cap ceva si-am sa le zic vreo doua... Nu vreau discurs politic, asa ca o sa bag si ceva stiintific, macar un truc de psihologie cotidiana. Si, obligatoriu, vreo 2-3 versete din Biblie. Mai jos, am sa pun o fotografie in costumul bleumarin cu cravata galbena. Si o carte de vizita. Neaparat!

Si m-am apucat sa-i scriu lu' mosu'. Am inceput frumos, cum am citit eu in carti ca se face. Am scris vreo 4 pagini si am luat o pauza sa corectez. Am citit vreo pagina si mi-au dat lacrimile... Cat talent am! Atata har literar... Am mai citit un pic... Nu imi placea cum suna. Si, in plus, mi-am mai adus aminte ceva, asa ca m-am intors, am sters si am scris din nou. Dar m-am oprit si mi-am amintit ca am uitat ceva. Si iar am corectat.

Se facuse tarziu. Ma iarta, mosule... Am sa scriu poimaine si voi continua sa indrug verzi si uscate cu aceeasi nevinovatie cruda a vietii. Maine ma-ntalnesc cu niste amici, om merge intr-un club si-om mai vedea... Si dup-aia voi zidi un pom, voi sadi o casa si-mi voi lua un caine.

Iar de-o fi nevoie, s-o gasi cine sa ne asculte cand om vorbi. Ce mai conteaza?


Niciun comentariu: