joi, 1 iunie 2006

Timpul-i trecut. Timpul pierdut...

ANDREI PARVAN in 17 octombrie 2004

Trilogia durerii, cartea de capatai...

Andrei a inceput cu aproape 9 luni inainte de miezul lui August, anul de gratie 1981. Ce s-a intamplat in timpul asta, miile de pagini nu pot intelege.
Cu obstinatie, ochii muritorilor se fixeaza asupra articularilor comportamentale cotidiene, mai mult sau mai putin constiente si voluntare. Si, cu toate ca nu e loc de tandreturi, incercam sa redescoperim (impreuna) adevaruri de mult ocultate...
Cinci sunt momentele de varf ale istoriei personale, insusite de constiinta colectiva a vremii. Le luam pe indelete...

Alexandria, 1-4 ani, dintre care bune perioade de timp petrecute in municipiul-capitala. Cine mai stie? Practic asta nu prea exista... Amintiri? Disparate, putine, cateva zeci... Neputincioase...

Tulcea, 5-11 ani. Joaca printre florile din gradinita, adierea parfumata a tututor pomilor curtii, permanentul santier, strada cu program 24/7, covrigii de la simigerie, gradinita, faleza, finalul de Sabat de la Monument, vizitele la spital, multimea derdelusurilor si partiiele de kilometri, delta si fluviul, vapoarele, bacul si pescarii, suturile "la poarta", deplasarile indelungi, orele si mai lungi de studiu la vioara, puii din gradina, capsunile, zmeura si smochinele, salata de legume preluate chiar de langa fereastra, spartul semintelor, truda invatarii pe bicicleta, inca de 2 ori "soim al patriei", primul loc de pe primul rand rezervat, ora de rugaciune saptamanala, masuta cu nisip, comenzile interurbane prin operator, mersul in district, vizitele de la Secu, satra si gasca de fotbal, miuta sau patrat, fotbal pe terenul scolii de langa casa si alte cate-si-mai-cate... Lasa-ne, Creanga, lasa-ne!

Targoviste, 11-16 ani, prima figura. Paradoxal pentru indelungile zile de vara sau iarna, putine pot fi spuse aici. Zapada cum numai demult se intampla, fotbalul din poenita (in fapt, spatiul verde de langa primaria locala) sau la portita (bietele banci de pe pietonalul central), mai tarziu platoul sau terasele... Nu, asta cu mult mai tarziu. Si, categoric, destrabalul scolar din schimbul 3 sau 2. Cat de nebuni puteam sa fim... Ah, si ce (de) gagici erau pe vremea-aia...

Targoviste, 16-19 ani, toate celelalte figuri. Mare crai in liceul sau, domnitor in cabinetele administratiei locale si tovaras al mediei, monarh absolut in sectorul neguvernamental. Verde, vertical, abrupt si revolutionar. Neindurator si neconciliant! Altfel nu s-ar fi putut... Nici pentru el, nici pentru ceilalti... Si cat de mult a crescut, mamaaaaa... Periculos de liber si de neinfrant. Salbatic, fericit si creativ. Dominant si dominator... Imperial! Asta e: imperial... Veritabil! Asta e Andrei... Fara de hodina, fara limite... pagan chiar... Inutil de spus cata istorie e aici. De fapt, aici e numai istorie... Chiar daca inainte n-a fost nimic, azi e istorie! Istorie-s si faptele, si revolutiile, si istoria... Si Andrei e tot istorie. Andrei e numai istorie... Istoria e Andrei.

Bucuresti. Locul si timpul prefacerilor fundamentale, incepute printr-o existenta teribil de discreta. Echilibrul perfect al rotundului an 2000 isi are cauza si consecinta intr-o vreme putina si rara, la umbra unei veri teribile si a unei dezagregari incete si sigure. "Permanenta adaptare" e cuvantul de ordine al unei nefaste constante. Acumulari imense de capital lingvistic, cultural si de imagine carora li se adauga castiguri consistente in activitatile de natura intelectuala... Cumplita metafora a durerii la nivel relational, sihastrie emotionala si solitudine cat incape, in (des)completare. Si-aici multe istorii si istorioare, parte din ele adevarate... Triste, e drept, dar adevarate.
Bucurestiul... Fara vina, doar simplu plan de apartenenta al gandurilor, comportamentelor si sentimentelor. Si, in aceeasi masura, pe cel mult ultimul loc, intr-o ierarhizare fie ea si nesistematica a planurilor de referinta, indiferent de criteriu.

Timpu-i trecut, asta a fost odata... Demult, atat de demult, incat nici macar indiscretia gandurilor nu mai cuteza a risca o tulburare a cenusii trecutului. Sa fie oare teama instinctiva de scanteia necunoscuta ce va transforma in palalaie vestejimile prezentului.
No, timpu-i cu adevarat trecut... E inceputul trilogiei durerii...

Timpul-i trecut! Timpul pierdut...

Niciun comentariu: