miercuri, 6 septembrie 2006

Brotacelului povestea

ANDREI PARVAN in 27 august 2006, 700 de kilometri in scaunul din dreapta

Si mai e si o ultima categorie… Este… este a mea.

Sunt si altii care astepta nunta cea mare… „Si s-au casatorit!” Si atat! E foarte serios… E trist si dureros de adevarat… Casatorit si atat!
Intr-o a doua categorie intra, fara tagada, cei ce asteapta nunta cea mare. Pentru ca, apoi, sa urmeze: „Au trait fericiti pana la adanci batraneti…”
Sunt unii pentru care visele sunt facute tocmai pentru a fi implinite.

Le mai asculti?
Le mai auzi?

Mai crezi in ele?


Asa se scriu povestile…


Si se facu o nunta mare de se duse vestea pestea mari si tari...

Caci blestemul relei vrajitoare ce-l ura pe tata-sau, Soare-Imparat, se ispravise chiar in clipa in care cineva reusise sa-l iubeasca exact asa cum era el.
Numai ca, pe data, uratania se dadu peste cap si se prefacu intr-un tanar print, chipes de-ti era mai mare dragul sa-l privesti.

Zarind brotacelul, se apleca spre el cu gingasie si, sarutandu-l dragastos, exclama: „Vai, ce brotacel dragut!”
O tanara printesa, aflata in calatorie prin locurile acelea salbatice, se opri sa-si racoreasca obrazul in apa limpede a lacului.
Dar iata ca, intr-o zi, minunea s-a produs!

Nimeni nu trece pe aici... si chiar daca ar trece, cine m-ar alege pe mine ca prieten?”
„Ce viitor poate avea o creatura asa de urata ca mine?
Statea in fiecare zi pe o frunza de nufar si se gandea cu tristete la propriul sau destin:
De fapt,
un broscoi ca toti broscoii: mic, urat, verde si botos; cu pielea incretita, glasul spart si ochii bulbucati.
A fost odata ca niciodata un brotacel.

A fost odata ca niciodata...

Niciun comentariu: