miercuri, 13 septembrie 2006

Lumea se/ne schimba

ANDREI PARVAN in 7 septembrie 2006

Zilele-astea au seri lungi. Stau la telefon, instiintandu-i pe copiii mei si pe familiile lor de schimbarea de macaz produsa in viata mea.

Schimbarea.

Am vorbit cu directorul gradinitei. A fost primul pe care l-am sunat. Negasindu-l la telefon, am trecut mai departe. Asa ca, atunci cand l-am prins, stia deja. Si mai stia si numele inlocuitorului meu… Nu ma intereseaza!

Fostul meu sef avea in toamna, pentru 1 ora (cel mult 2) de activitate saptamanala pentru gradinita, un salariu pe jumatatea celui care ducea greul gradinitei 6 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. Si acasa, asa cum obisnuiesc fabricantii de oameni…

Inlocuitorul meu? Proaspat absolvent(a) de liceu, preocupat(a) de a fi si "trendy", si "funny"… Mi-as dori ca asta sa le placa macar, pentru ca de prins bine... copiilor… never!

Niciodata nu am fost impotriva afacerilor de familie. Mai ales cand ceea ce dinamizeaza o astfel de initiativa este capacitatea creatoare, puterea de inovare, verticalitatea axiologica, competenta profesionala , intelepciunea si priceperea. Tocmai de asta, imi este permisa o privire piezisa spre una dintre tendintele de masa? Mai bun si mai bine facut era odata. Acum este mai repede, mai usor si mai ieftin!

Lumea se/ne schimba…

Schimbarea schimbarii.

Am vorbit cu toti parintii copiilor. Cu copii, nu, din varii motive… Si, ca in pragul despartirii, ganduri de bine, felicitari si incurajari, cel putin declarativ… Elena avea chiar un optimism debordant (defect profesional?), un glas vesel si un tonus de zile mari. Chiar se bucura, stiu.

Parintii copiilor… Greu a fost sa fac pasul asta cu instiintarea. Insa a mai ramas un greu mai mic, ce devine tot mai mare… Unii dintre parinti mi-au cerut sa gasesc inlocuitor… Le-am cerut timp… Si, sincer, dincolo de o alta poveste nespusa deocamdata, pe cine… Exigent, da. Pretentios, da. De neinlocuit? Atat de tanar?

Lumea se/ne schimba…

Schimbarea in schimburi.

Cezar este si el unul dintre copiii mei. Si n-am sa discut acum despre asta pentru ca nu-i nici timpul, nici locul.

Am sunat insa aseara si am vorbit cu-a sa mama. M-am interesat de vara recent incheiata, deh… o convorbire intre prieteni. Si le-am urat de bine, ca se anunta an cumplit… Zice: Multumesc dar mie trebuie sa-mi urezi. Zic: Intai lui Cezar, apoi voua… Zice: Nu, intai lui Cezar, apoi mie. Nu mai zic nimic… Inghit… Tac… Zice: Nu mai e nici un noi, Andrei. Ce pot sa mai zic?

Nu-mi pasa de ceea ce a fost, nu ma intereseaza ceea ce este si nu stiu ce va fi. Cezar are nevoie de un tata…

Sunt copiii mei.De fapt, eu nu-s decat domnu’ in spatiul public, fratele lor mai mare, in adanc de suflet… Iar ei, copiii mei sunt acum mai saraci, mai incompleti, mai nefericiti… Sunt mai putin ei… Si cu atat mai putin, ai mei

Niciun comentariu: