vineri, 21 decembrie 2007

2008

Ar mai fi multe de zis. Si mai multe de facut!

Fabrica de oameni incepe azi o scurta vacanta… De vi se face dor sau pofta, pentru urmatoarele zile se anunta ceva agitatie la YesterNight. De nu, multumesc inca de pe acum cititorilor (si, mai ales, comentatorilor) blogului pentru vizite si le doresc un final de an tihnit. Si-un an nou cu belsug, cu inspiratie si cu minuni. ;-)

Crestem impreuna! Si-n 2008.

joi, 20 decembrie 2007

Diplomiada infantila

Unul dintre gugustiucii despre care am vorbit ieri ;-) imi scria acum vreo cateva zile niste randuri in care varsa disperarea si angoasele unor posibile rezultate universitare nedemne de valoarea si de pregatirea sa. Fata isi doreste sa faca un doctorat si mai vrea si-un parcurs impecabil, finalizat cu o diploma stralucitoare. Ceea ce nu e rau deloc! Insa...

Despre salbaticia cu care tot poporul se bate pentru patalamale si tidule s-a tot scris si s-a tot povestit. Despre strechea cadrelor didactice al caror parcurs profesional este conditionat de „furcile caudine” ale creditelor, punctelor si diplomelor imi este chiar jena sa vorbesc…

Supun insa atentiei voastre situatia de la gradinite. Unde, pentru niste banale concursuri la nivel de grupe, copiii primesc diplome de participare. Ma rog, e oarecum mai natural decat penibilul infantilism al colectionarii de maculatura specifica al adultilor presupus maturi. Insa copii care sunt abia in stadiul perceptiv, fara habar de viata lor, de o debordanta ignoranta si autentica nevinovatie primesc diplome colorate, de participare! Cu litere si cuvinte… Pe care, din 7 sau 8 elemente grafice, gasim un luptator calare bine inchis in armura sa. Si niste spade, sulite si scuturi… Si un tanc!

Viata? O lupta… Iar scoala de peste cativa ani, campul de batalie si (cu largul concurs al unor alti factori) obiectul descatusarii violentei noilor generatii…


miercuri, 19 decembrie 2007

Uniculturalism multinational

Pe vremea cand lovea primavara de-adevaratelea-n natura si revenea viata-n oameni, ma batea gandul sa purced la a efectua o analiza sectoriala pe programele de mobilitate studenteasca Erasmus la nivelul Universitatii din Bucuresti. Greu! Dar nu imposibil… Si-a ramas in stand-by, pentru alta ocazie.

Cu studentii Erasmus e o poveste mare, frumoasa si de succes. O parte din ea se vede si se citeste aiciDintr-o alta perspectiva, se vede chiar si pe ecrane. O alta parte o incearca zilele-astea, tineretul mobil european…

Unul dintre lipsurile programului este ca (de regula) bursierii Erasmus inscriu rateu dupa rateu, ca sa zic asa… Universitatile gazda pun la punct programe specifice gramezii de musafiri pe care ii inregimenteaza, ii cazeaza laolalta si se adecveaza la ei altfel decat la cei proprii (ceea ce este firesc). Partea urata e ca dumnealor nu prea se omoara sa stabileasca relatii cu autohtonii, raman in cercul multicultural Erasmus si atat. Nu se lipeste prea mult de ei cultura locului, nu isi insusesc apucaturile sau practicile specifice iar relatiile cu oamenii sunt superficiale sau chiar absente, izolati in globul lor de cristal cu un vag aer multicultural. In cazul fericit!

Pentru ca altfel li se intampla sa sada in camerele (casele) lor, cele mai multe cu grup sanitar interior. Ii vezi pe unii rataciti prin campusuri, stingheri prin cantine, incuindu-si camerele daca ies doar pentru un minut. Si-atunci, profitand de liniste sau de lipsa prezentei altora… Socializare zero! Interactiune, nici atat…

marți, 18 decembrie 2007

Astazi, despre ieri

Mai tineti minte ca lansasem cu ceva timp in urma o provocare? Ei bine, apropo de asta… Ieri (la 95 de ani dupa trecerea sa la odihna) a fost comemorat un adevarat pedagog de scoala noua, stralucit matematician si sociolog, poate cel mai important reformator al scolii romanesti: Spiru Haret.

Ma indoiesc ca vor fi fost multi cei ce si-au amintit de povestea asta, inclusiv printre epigoni. Dintre care multi s-au ingramadit evenimentul de lansare in dezbatere publica a noului pachet legislativ privind invatamantul. Puteti descarca de aici continutul acestuia: Legea invatamantului preuniversitar, Legea invatamantului superior si Statutul personalului didactic. Si despre care vom comenta cat de curand, fireste!

Pana atunci, de aveti propuneri, sugestii, observatii, critici sau judecati de valoare cu referire la obiect se primesc prin e-mail la proiecte.legi@medc.edu.ro, pe forumul dedicat sau la adresa MECT (General Berthelot, nr. 28 - 30, Bucuresti, sector 1).

In alta ordine de idei, tot ieri am luat aflat ca profesorul Colceag si echipa au marcat din nou, in efortul de revitalizare a educatiei autohtone: Edu-Gate on-line.


luni, 17 decembrie 2007

Politici si practici de(spre) Calitate


Recuperez! Si incerc o pirueta vizavi de povestea cu studiul despre politicile de asigurare a calitatii in sistemul universitar romanesc, eveniment despre care am povestit deja

Inainte de toate (aprecierile pozitive), trebuie salutata ideea elaborarii studiului ce a stat la baza organizarii mesei rotunde. Din cat am reusit sa imi dau seama, desi foarte sintetic, este probabil primul document reprezentativ care reuneste o serie de consideratii fundamentate la adresa performantelor sistemului universitar romanesc, in ansamblul sau.

Demersul este meritoriu cu cat autorii sai sunt doi tineri cercetatori, produse ale aceluiasi sistem autohton. Care sistem functioneaza inca la limita hazardului, in baza unor „strategii”care (de cele mai multe ori) nu sunt justificate cultural si (de foarte multe ori), nici macar asumate la nivelul unei vointe politice.

Un alt foarte mare plus este ca (cel putin la nivelul discursului si al articularii acestuia) cei doi tineri autori probeaza cu prisosinta ca sunt nu doar ancorati in realitate ci si „stapani” in domeniu. Buna stapanire si utilizarea adecvata a limbajului specific este mai mult decat onorabila in astfel de contexte.

Materialul se doreste a fi un studiu de politici. Care politici? Autonomia universitara aduce mai mult a enclavizare universitara, in care termenii descriptivi sunt incapabili si lipsiti de plasticitate. Ca atare, nu este nici un risc in a vorbi despre „haos endemic” in ceea ce priveste universitatile autohtone. Nu vorbim aici despre lipsa de politici coerente, care sa genereze strategii ci chiar de lipsa politicilor. Lor le urmeaza practici oculte, decizii arbitrare etc., nu doar la nivel institutional ci si in cotidian, pornind de la membrii corpului didactic si terminand cu diversele servicii administrative.

O prima constatare ce se poate face la adresa studiului nostru ar fi ca nu este tocmai un studiu de politici referitoare la calitate. Desi invoca o serie de documente care se subscriu campului teoretic si metodologico-aplicativ, el valorizeaza idei ce converg spre performanta institutionala. Care nu este decat o dimensiune a calitatii educationale…

De altfel, avem mai degraba de-a face cu un exercitiu de analiza a unor politici referitoare la contextul institutional al evaluarii performantei universitare. Cu bataie directa pe masurarea acestei performante si pe clasificarea furnizorilor de servicii educationale in functie de cateva criterii universal recunoscute, in baza unor indicatori cu specific national si local. Subliniez, dimensiunea institutionala a clasificarii performantei!

In al doilea rand, micile lipsuri sau erori de constructie a discursului sunt inerente. Se pot observa formulari ambigue ce privesc conceptele specifice, vehiculate de regula atunci cand vorbim despre calitate: producerea calitatii, asigurarea calitatii, evaluarea calitatii, acreditarea calitatii. Despre clasificarea calitatii este mai greu, chiar imposibil de discutat… Mai dureros ca unele necesare si foarte benefice delimitari conceptuale sunt complet straine multora dintre protagonistii discutiilor generate pe marginea materialului in discutie!

Tot la nivelul chestiunilor de fond ar putea puncta si chestiuni care tin de dimensiunea evaluativa. In fapt, evaluarea inteleasa ca politici, metodologii si practici evaluative (chiar si la nivel institutional) este imposibil de luat in discutie in absenta invocarii sau ignorand expertiza in materie. Fie ea la nivelul cunoasterii fundamentale din punct de vedere teoretic cat si a bunelor practici rezultate in urma exercitiului operational… Nu neaparat institutional! I se poate imputa dar studiului lipsa nu doar a unor precizari asupra metodologiei ce a mediat emiterea judecatilor de valoare cu caracter de concluzii si recomandari ci si inconsistenta recurgerii la aceasta metodologie.

Departe de a ma hazarda in face afirmatii cu caracter speculativ! Insa (rezumandu-ne doar la o lectura atenta a materialului) studiul impregnat cu o topica si cu elemente lingvistice cu origini ar saxone ar putea parea mai degraba o traducere insuficient filtrata experiential… Si, nu in ultimul rand, ca nota generala, insuficient asumat cultural. Sau cel putin, lipsa nervului si „ochiului social”… De inteles, in mare parte, datorita formarii profesionale a acelor 2 autori, mult mai apropiati doctrinelor politice si competentelor instrumentale cu specific „exact” decat „culturii educationale”, a logicii si filosofiei evaluative…

Deschidem aici un alt subiect de discutie. Mai mult decat aspectele sale institutionale, problematica educationala are 2 piloni centrali: oamenii si organizatiile. Iar chestiunea calitatii in educatie tine in mare masura de dimensiunile institutionale si de politica institutionala! Insa acest lucru se intampla (in special) atunci cand, functionarea organica a organizatiei sa intretina „sanatatea institutionala” iar recurgerea la proceduri de tipul unor politici nationale, centraliste, este semnalul unei metastaze. Conceptul de „calitate” este departe de a fi nou sau novator, preocuparea pentru eficienta, eficacitate, pentru satisfactia „clientului” si pentru indeplinirea standardelor este vechi (de cand lumea, am putea zice) iar in alte pamanturi si sub alt cer, dimensiunea institutionala este indezirabila pentru ca tocmai practicile curente sunt de natura sa o neutralizeze, oamenii si structurile avand o „setare” naturala pentru o educatie „de calitate”.

Data fiind natura si continutul sau, studiul are un impact relativ limitat. Cine are putea fi vizat de concluziile sale? Functionarii cu pozitii de decizie din autoritatea centrala? Inaltii functionari ai serviciilor sau agentilor de profil? Creatorii de strategii la nivelul fiecarei institutii de invatamant superior? Din randul „opiniei publice”, doar cei avizati… Si cam atat! Marele avantaj sunt seturile de recomandari, pertinente… In cel fel pot si vor fi ele asumate de catre cei „in drept”?

Cea mai mare durere nu este dar problema politicilor nationale ci practicile „la firul ierbii”! Discursul studiului este si trebuie sa ramana unul de factura neutra, fireste… Atrage insa el dupa lectura interogatii care sa genereze mobilizare pentru producerea calitatii? Pentru instituirea de mecanisme institutionale functionale, eficiente si eficace? Sunt universitatile romanesti capabile ca (odata realizata si certificata calitatea pe care o produc) sa fie si furnizori de performanta?

duminică, 16 decembrie 2007

Lectia de supravietuire

Ceea ce urmeaza nu se inscrie tocmai in nota generala a blogului. Este insa un text duios, in spiritul evenimentelor sfarsitului de an... Deci cu dedicatie pentru unii dintre cititori! ;-)

Cum ai facut sa supravietuiesti?

Daca ai fost copil in anii 60, 70 sau chiar inceputul anilor 80… cum ai facut sa supravietuiesti?

Noi, copii de atunci, mergeam cu masina fara centura de siguranta si fara airbag. "Dadeam o tura" stand in remorca din spatele unei camionete si era o plimbare draguta. Vezi? Ne amintim cu placere de asta...

Leaganele nostre erau vopsite in culori stralucitoare, cu vopsea pe baza de plumb. Cutiile de medicamente nu aveau capace de siguranta si nu existau atatea dispozitive de securitate pentru usi si sertare...

Cand ne plimbam cu bicicleta nu aveam nici casca de protectie, nici protectii pentru coate si genunchi… Si cat de tari ne credeam cand puneam o bucata de plastic sau de carton la spitele bicicletei ca sa faca zgomot!

Beam apa de la robinet, de la teava din gradina, de la furtun, sau de oriunde gaseam. Cand ne era sete, pur si simplu beam... Nu conta! Nimeni nu se gandea la sticla de apa minerala. La cea de apa plata nici atat!

Pierdeam ore construindu-ne un carut dintr-o placa de lemn, niste tevi si niste rotite ramase de pe la role sau cine stie de unde si daca aveam un prieten cu bicicleta ne lasam trasi de el... Iar in susul pantei ne dadeam seama ca, de fapt, noi nu avem frane! Dupa cateva cazaturi mai zdravene am invatat cum sa rezolvam problema... Ne opream intr-un copac. Sau ne tranteam pe jos si lasam caruciorul se de duca singur la vale mai departe.

A, da! Si pe vremea aia erau mult mai putine masini...

Ieseam afara sa ne jucam si singura conditie era sa fim acasa la ora mesei… Sau cand se intuneca.

Mergeam la scoala, desigur. Dar veneam acasa abia dupa ce sterpeleam toate fructele verzi care le gaseam in copacii de pe drum …

Nu aveam telefon mobil si nimeni nu stia pe unde ne pierdem timpul.

De neimaginat, nu?

Ne juleam, ne taiam, ne pierdeam cate un dinte, ba chiar ne rupeam cate un picior. Dar niciodata nu a fost vreo plangere pentru aceste accidente! Nimeni nu era vinovat… Doar noi insine!

Mancam tot felul de bazaconii: un colt de paine, un biscuit, o ciocolata, ba chiar si turturi de gheata… Beam Cico sau tot felul de bauturi pline de zahar si carbohidrati… Dar nu aveam niciodata probleme cu greutatea pentru ca petreceam toata ziua afara jucandu-ne si alergand. Ne strangeam cate 4-5, ne numaram banutii si mergeam sa ne cumparam impreuna o sticla cu limonada. Si sticla de 1 litru era de sticla! Beam toti din acelasi vas, caruia ii stergeam gatul intai cu mana... Si nimeni nu a murit din asta!

Nu aveam Play Station, MP3, Nintendo 64, XBox, Jocuri Video, 99 de canale TV prin cablu, "home-cinema" cu sunet “surround”, telefoane mobile, calculatoare, “chat-rooms”, Interne etc...

In schimb, aveam prieteni adevarati!

Ieseam afara, luam bicicleta sau mergeam pe jos pana la prietenii nostri, sunam la usa… Sau intram pur si simplu, fara sa sunam. Si ne puneam pe joaca.

Acolo, afara! In lumea asta cruda si violenta. Fara sa fie cineva care sa ne pazeasca!

Ne jucam cu bete, cu mingii, de-a ratele si vanatorii, de-a hotii si vardistii, de-a "v-ati ascunselea", "frunza", "elasticul"… In echipele pe care le formam era mereu cineva lasat pe dinafara. Dar asta nu era nici o tragedie!

Unii nu erau elevi buni... Daca nu aveau note de trecere ramaneau repetenti. Nimeni nu ajungea la doctor sau la psihiatrul scolii pentru asta. Si nimeni nu stia de dislexie si nici tulburarile bipolare. Pur si simplu repetau clasa si atat tot!

Aveam libertate, succese si esecuri. Aveam responsabilitati... Si, pur si simplu, am invatat sa le facem fata. Faci parte din una din generatiile astea?

Poate pentru un minut vei uita de viata agitata pe care o duci si vei redeveni copilul de altadata. Si probabil vei spune "Doar atat? La asta se rezuma tot?"

Nu stiu ce-ti pot spune... Doar ca, atunci, demult, in alta lume, eram fericiti. Eram fericiti si-atat! Iti aduci aminte?

vineri, 14 decembrie 2007

Scoala de dupa colt


Despre relevanta institutiei scolare pentru viata sociala se pot povesti multe. Azi ma agat doar de pozitionarea urbana si de arhitectura impersonala a unuia dintre cele mai importante spatii existentiale, cu o influenta covarsitoare in constructia reprezentarilor sociale.

In orasele de provincie se pare ca e un pic mai simplu. Scolile generale, liceele (si, mai rar, universitatile) sunt gazduite (de cele mai multe ori), in cladiri vechi, „cu istorie”, reprezentative comunitatii respective. La sat, putine sunt scolile ce fac exceptie de la un tipar arhitectural (de regula) vetust. Specific miezului de secol trecut, in cel mai fericit caz… Si cu cat sunt mai mari distantele de asezarile umane mari, cu atat se acestea se conserva mai bine din punct de vedere al prezentarii. Cu toate investitiile majore facute in reabilitare, renovare si resistematizare!

In spatiul urban, povestea de-a dreptul trista. O sumedenie de cladiri tip, fara nerv. Ascunse bine de blocuri, indaratul lor. Private de spatiu verde. Sau de locuri de joaca. Sau, pe de alta parte, abuzate prin acoperirea cu covor asfaltic din gard in gard! Dar poate aici pacatuiesc doar amintirile subsemnatului… Ultimele 2 clase de scoala primara (cele de dupa 1989, adica) avand sub ferestre „parculetul” plin de praf (dar mai ales de verdeata!) in care copilaria era chiar la ea acasa. Si alti 4 ani de gimnaziu petrecuti cu fata spre Turnul Chindiei, la 2 minute de o imensitate de verde, in zodia istoriei. La 5 distanta de oglinda lacului sau la 10 de curgerea domoala a Ialomitei…

Astazi, cele mai multe dintre localurile in care functioneaza gradinite, scoli sau licee poarta urmele cromatice ale luxului ludic al decidentilor sau executantilor. Altele incearca sa concureze un soi de suprarealism edilitar… Logica spatiului interior este insa aceeasi, ergonomia spatiului de invatare inca ramane supusa presiunii orare (chiar ma intreb cate mai sunt scolile ce invata in 3 „schimburi”!) iar functionalitatea redusa la extrem. Si chiar asa, la cea ajuta aceasta „functionalitate” cand soarele abia reuseste sa isi faca loc prin ferestre din cauza blocurilor ce obtureaza accesul? Si cata poezie se regaseste dincolo de infimul peticul de cer?


joi, 13 decembrie 2007

Procesul „Bologna” si satul romanesc

L-am citit intotdeauna cu placere pe prof. Adrian Neculau. Sa fie oare acelaşi nerv social cauza afinitatii noastre?

Universitarul iesean scrie despre Procesul „Bologna” si satul romanesc. Intai despre vremurile de-altadata, apoi despre dureroasele zbateri ale zilelor noastre.

miercuri, 12 decembrie 2007

Insemnari despre Calitate

Astazi, cateva dintre cele mai valoroase idei retinute din interventiile de la dezbaterea despre calitatea invatamantului superior, despre care am tot povestit.

Jan Sadlak, Centre Européen Pour l’Enseignement Supérieur UNESCO

  • cand vorbim despre calitate, despre asigurarea si despre certificarea ei, vorbim si despre oameni sau institutii care nu reusesc sa indeplineasca niste standarde; paradoxal este ca o mare parte dintre cei ce stiu ca nu se ridica la inaltimea acestora (aflandu-se intr-o zona pe care o putem denumi ca fiind „zona rosie”) sunt tocmai cei care infiereaza sistemul si metodologiile de evaluare a calitatii;
  • presiune data de „strangerea surubului calitatii” - ne place sau nu, asta se intampla
  • invatamantul superior nu mai este „ca pe vremea noastra”, ca pe vremea studentiei noastre;
  • masificarea invatamantului una dintre cele mai vizibile schimbari: cresterea numarului celor care intra in sistem, atat studenti cat si cadre didactice; iar acest sistem nu mai poate fi gestionat ca inainte („selectiv”) ci, in conditiile „industrializarii” invatamantului superior, trebuie puse la punct strategii de adaptare la noile exigente;
  • „industrializarea” invatamantului superior inteleasa ca urmare a cresterii exigentelor si a cunoasterii;
  • cred ca nu am ajuns inca in stadiul unui „fordism” de tip educational („fordism” – succesiunea productiei, in maniera liniei de asamblare, de serie - NB);
  • cresterea calitatii vs. excelenta;
  • de calitate sunt interesati atat partenerii externi (proveniti din zona angajatorilor, a socio-economicului) dar si cei interni;
  • realitatea contemporana a invatamantului superior poate fi descrisa printr-o relatie de tip „dragoste si neplacere/ura” (autoritatea publica este cea care finanteaza si gestioneaza sistemul dar trebuie sa il si regleze, uneori de o maniera coercitiva);
  • „imperialismul calitatii” – presiunea extrema pusa asupra sistemului (sumedenie de reuniuni, de programe etc.);
  • avem sisteme educationale ce nu mai pot si nu mai trebuie sa functioneze inertial (liberalizarea pietii educationale, dinamica demografica si penalitatile institutionale sunt mecanisme de selectie naturala dar si de autoreglare);
  • reprezentari sociale inca nefundamentate: invatamantul superior privat este mai putin exigent (ceea ce eu cred ca este fals, alocarile financiare fiind mult mai rationale), relatia universitatilor publice de stat cu autoritatile ingreuneaza modificarile structurale la nivelul acestora;
  • pe ce baza se fac finantarile atunci cand nu se fac in functie de calitate? daca nu este vorba de calitate atunci ele se fac in functie de relatiile institutionale, al tiparelor culturale, implicatiilor religioase, structurii etnice a indivizilor, aspecte care o pot completa sau o pot limita, ceea ce nu este tocmai de dorit;
  • schimbarile ce se produc in sistem trebuie sa vizeze si sa se regaseasca la nivelul calitatii educationale;
  • suntem in stadiul in care construim sistemele de asigurare a calitatii, pas cu pas, bucata cu bucata;
  • noile institutii si noile politici europene vor conduce la cresterea nivelului de competitie (4/03/2008 – fondarea European Registry of Quality Assurance Agency, 2010 – European High Education Area) urmand o crestere a exigentei si la nivelul agentilor de acreditare, nu doar a furnizorilor;
  • cresterea rapida a numarului de studenti si dezvoltarea rapida a universitatilor nu au produs neaparat si ridicarea standardelor – au rezultat concesii cu efecte neplacute asupra sistemului universitar in ansamblu;
  • prea multe universitati, prea putini studenti.

prof. Lazar Vlasceanu, UNESCO European Center for Higher Education

  • nu exista tara sau sistem care sa nu faca obiect al presiunii „imperialismului” calitatii, in special dupa 1990;
  • atunci cand vorbim despre calitate, vizam o schimbare de proportii, in trecerea de la un invatamant centrat pe cunoastere la unul centrat pe competente, discutia purtandu-se in jurul programelor de formare si a competentelor si la consacrarea anumitor rezultate in functie de acestea (constructia unor astfel de programe si evaluarea lor);
  • este necesar sa reinventam calitatea, de la un moment la altul;
  • suntem pusi in fata reinventarii calitatii – ce inseamna „calitate” in noua lume universitara?
  • cresterea si multiplicarea fluxurilor de studenti, diversificarea programelor si finalitatilor de formare;
  • clasic, studentii erau pregatiti ”just in case”, acum studentul trebuie sa fie ”just in time”;
  • pana la 38 de ani (15 ani de la finalizarea normala a studiilor, varsta unei presupuse maturizari profesionale), individul trece prin 7-8 posturi, fara relatie directa cu formarea sa anterioara;
  • in Asia se inregistreaza numeroase incercari de clasificare, in vederea identificarii universitatilor si specializarilor de elita;
  • reprezentarile si valorile simbolice ale spatiului universitar („cladirea mare si frumoasa din centrul orasului”)
  • destructurarea tiparelor clasice ale organizatiilor, institutiilor si entitatilor industriale – aplatizarea ierarhiilor genereaza implicare si impune asumarea mobilitatii pentru membri;
  • se creeaza o lume a specializarilor (tiparul clasic consacrase cunoasterea, intr-o masa amorfa dar cu tentative de delimitare - „universitarii sunt foarte imaginativi”, „introducerea unei ordini intr-o lume care nu are nevoie de ordine”), individul asumandu-si identitatea potrivit pozitiei sale organizationale si proiectandu-se ca urmare a activitatii curente mai degraba decat statusului;
  • clasic, munca si invatarea erau clar delimitate, una in prelungirea celeilalte; astazi ele chiar se suprapun ca incadrare in timp dar sunt din ce in ce mai distincte din punct de vedere al obiectului acestora;
  • avem astazi comunitati fara teritorii si teritorii fara comunitati;
  • educatia se reconstruieste dinspre competente iar curriculumul se adapteaza;
  • competitia nu mai este una nationala, nu este nici macar locala, ci a devenit una mondiala;
  • in numele autonomiei, lasam universitatile sa-si vada de treburile lor? (lumea universitara are propria realitate, propriul sistem de autoreglare, de asigurare a calitatii);
  • constituirea identitara institutionala se realizeaza prin birocratie in loc sa se realizeze prin misiune si viziune;
  • in conditiile date, care sunt acele elemente de cultura calitatii care devin valori de referinta in aprecierea calitatii (atat la nivel intern cat si extern)?
  • „calitatea educatiei” este produsa pentru o lume care nu (mai) exista, (universitatile reusind foarte greu sau aproape deloc sa produca ceea ce „se cere”) – cum raspundem acestei incompatibilitati?
  • este suficienta copierea unui model (a unei universitati sau a alteia) si a calitatilor sale?
  • calitatea trebuie in permanenta reinventata.


Remus Pricopie, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

  • gasim solutii impreuna (cu sistemul);
  • noi, ca decidenti, trebuie sa luam masuri pentru sistem si nu impotriva lui;
  • sistemul guverneaza la randul sau alte sisteme si are nevoie de alte sisteme pentru aceasta;
  • la romani, fiecare reforma din invatamantul superior (CNEAA, universitatile private etc.) s-a produs cu tensiune iar tensiunea a castigat, nu sistemul;
  • cum rezolvam problema tensiunilor pentru ca sistemul sa aiba de castigat?
  • cultura guverneaza calitatea (valori si practici in scoala, liceu, universitate);
  • transparenta (grad crescut de opacitate, legaturi inexistente intre universitati si licee, sau slabe raportari la piata muncii, raportare a activitatii si a gestionarii resurselor);
  • managementul sistemului, a celor din el (studenti, profesori) si a celor de pe langa el (oameni si institutii), sistemul de invatamant fiind cel mai mare subsistem nu ne permitem sa il intretinem prin mesaje perturbatorii;
  • vrem sa gestionam un sistem dar nu avem capabilitatea sa il conducem si sa-l administram (managerii nu au scoala, au fost formati manageri care au iesit din sistem, formare heirupistica a managerilor;)
  • in conditiile in care statul finanteaza studenti, nu universitati, pentru cel mult 2-3 ani, avem nevoie de finantare strategica a sistemului universitar (in raport cu ce?), bazata exclusiv pe calitate;
  • sistemul are cel putin 2 viteze (privat si de stat), decalate de sistemele europene ale invatamantului superior cu care suntem de fapt in competitie;
  • dinamica mondiala arata ca industria invatamantului superior este economia inceputului de mileniu.

marți, 11 decembrie 2007

Se-ntampla lucruri…

Am preferat sa nu ma grabesc, incercand a evita maniera specific romaneasca de a transmite mesaje echivoce, asa cum ajung ele in fata publicului prin intermediul serviciilor de specialitate ale diverselor autoritati centrale. Vreme pentru a se intampla asta exista insa… ;-)

Ii deja anuntat, de aproape o saptamana: Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului lanseaza in dezbatere publica pachetul de legi ale educatiei.

Inainte de asta, se intampla lucruri ce privesc educatia de excelenta din RO. Iar in afara, prietenii austrieci lanseaza concurs de idei si proiecte: o fapta buna in fiecare zi sau o contributie saptamanala pentru salvarea lumii.

luni, 10 decembrie 2007

O scoala europeana

Gandul de vinerea trecuta scrie despre rezultatele elevilor romani la Programul International de Evaluare a Elevilor, editia 2006. Prefer sa nu comentez, pentru moment!

Si pana cand voi reusi a procura documente (fireste, comparative) pentru a intelege grozavia altfel decat prin talmacirea media, recomand o lectura despre PISA, cu informatii foarte in detaliu.

vineri, 7 decembrie 2007

Momente (grele) si schite

Povesteam in urma cu doua saptamani despre raportul care a basicat, ca in multe alte dati (inutil, adica) oamenii din educatie si din cercetare. Si care n-a provocat doar opinii in dezacord ci niste replici josnice ale unor ditirambi de doi lei, erijati in aparatori ai adevarului si dreptatii, incadrati la locul de munca drept „educatori”, „formatori” de minti si de suflete…

Iar de ceva vreme s-a repus in discutie chestiunea Pactului pentru Educatie. Sa asteptam sa vedem?

Incerc mai jos actualizarea unui foarte scurt profil al detractorilor oricarui posibil tratament (creionat imediat dupa Raport), fara a generaliza. Cu gandul unei dezvoltari ulterioare si in baza unor specificitati comportamentale si atitudinale probate cu insistenta in viata cotidiana:

  1. Cadrul didactic incapabil de evolutie, de adaptare si de adecvare. Poate cu o buna formare initiala, ulterior un bun tehnician. Functionand inertial, o masa de stereotipii, de clisee lingvistice si de reprezentari sociale asimilate prin mimetism, „depasit” din ce in ce mai des „de situatie” si evadand din realitate, incapabil sa mai invete pentru sine sau sa se adapteze la „aberante” solicitari de inovare.
  2. Functionarul administrativ ineficient, inutil, pagubos, robotel birocratic ce actioneaza mai putin in baza obisnuintelor cat ca rezultat al complexelor sau al cameleonismului organizational dominat de propria siguranta si atotsuficienta. Pus „pe tusa” de noua arhitectura institutionala, neputincios in a-si gasi locul in dinamica pietii muncii autohtone.
  3. Actualii „manageri” scolari, aproape intotdeauna mecanisme ale mecanismelor corupte, foste „tinere sperante” ale catedrei, indezirabili pentru colegii de bransa in ipostaza decizionala.
  4. Decidentii (de orice natura) pentru care asumarea esecului ar insemna negarea propriului parcurs de viata, pierderea unei impresionant pachet de privilegii si de facilitati ce le asigura insasi existenta, alimentand imaginea de sine si prestigiul social.
  5. Cercetatorii din stiintele tehnice, cea mai multi „de duzina”, indolenti, rutinieri, privati pana acum de resurse si de provocari, lipsiti de finalitate, cu un spirit pragmatic aproape suprimat. Poate in cea mai dramatica situatie!
  6. Pretinsi guru ai stiintelor socio-umane, baroni ai monopolului intelectual. Desi poate „toba” de cultura sociala si stiintifica, „caravele de cursa lunga prin incarcata istorie recenta”, prizonieri ai propriilor himere si robi ai propriilor complexe. Parte din ei, inspaimantator de tineri!
  7. Cercetatorii din stiintele naturale, depersonalizati si ignorati sistematic, exterminati ca urmare a nepasarii… Mai exista asa ceva in Romania?

joi, 6 decembrie 2007

Analiza sistemului universitar

Nu stiu daca e amuzant sau daca e dureros… La recenta masa rotunda despre politicile de asigurare a calitatii in invatamantul universitar din Romania fusese pus la vedere, pentru consultare si autoservire, Sistemul universitar romanesc, document pe care il consider o lectura obligatorie si resursa mai mult decat necesara. Iar oamenii se uitau la el ca la opta minune a lumii, cu o debordanta nevinovatie si uimire. Pentru prima oara! Cu toate ca povestea are deja aproape jumatate de an vechime si ca este probabil cel mai zdravan produs „din gama”…

Si pentru ca tot povestim despre ce se intampla cu universitatile noastre, mai fac o sugestie de lectura: Analiza cantitativa si calitativa a sistemului universitar din Romania.

marți, 4 decembrie 2007

Scoala de acasa

O chestie grozava! Fantastica… Sau, ma rog, folositi cuvintele care va plac… ;-)

Despre ”home schooling” stiu de multa vreme, de foarte multa vreme. Despre asta am interactionat foarte intens cu colegii mei multiculturali adunati pe pamant francez, nu foarte permeabil la idee. Insa am descoperit in urma cu o saptamana un blog foarte-foarte la subiect si o poveste mult mai serioasa decat lasa a se intrevede printre clicuri.

Curaj! Merita… ;-) Mai mult decat respect si admiratie!

luni, 3 decembrie 2007

Inechitate la nivel inalt

Una dintre (foarte) importantele contribuţii ale experienţei franţuzeşti a fost să înţeleg cum funcţionează nişte poveşti care altfel îmi păreau desuete în afara contextului educaţional: reducerea inechităţii, egalitarism, egalitate de şansă, oportunităţi egale, discriminare etc… Teleportat din jungla pretins capitalistă a vieţii româneşti, chiar având mai mult decât minima cultură necesară, o înţelegere justă a fenomenului era aproape inaccesibilă.

Cunoaşteţi conceptele-astea? În fine, dincolo de filosofia socială ce aflată la baza lor şi a dimensiunii sale educaţionale stau politici şi mai ales practici. Produse cultural(e)! Unele dintre ele, aparent banale…

Urmariti, va rog, cu atentie, unitatile de invatamant romanesti. Exista „intrari ale profesorilor”, „toalete ale profesorilor”, „parcari pentru profesori” (pe alocuri)… Intr-o anumita localitate din acea parte a tarii acum vreo doi ani exista chiar cancelaria profesorilor majoritari etnic si cancelaria romanilor. La una dintre marile universitati private ale tarii, faceam haz de biroul de pe platforma (cam cat 3 mese a cate 4 locuri, dintre cele ale studentilor), la cel putin 1,5 metri inaltime comparativ cu „nivelul marii”. Iar acum cateva saptamani, imi venea sa intorc cu fundul in sus fotoliul capitonat aflat in fata studentilor ce sedeau pe scaune normale, sanatoase si suficient de comode, din lemn. Si-n aceeasi foarte noua cladire a unei universitati publice, la doar cativa metri, „WC pentru studenti”. „Stiti, profesorii au interzis acolo, poate ca ei merg la toaleta ecologica a muncitorilor, din curte…”, au raspuns amuzate studentele…

De ce doar atat? Haideti sa facem grupuri sanitare pentru studentele roscate, sa grupam scaunele in functie de marimea pantofilor sau sa intram in salile de curs in ordinea optiunilor politice? De ce nu?

Argumentul nu e cel mai potrivit, cu siguranta. Dar ma intreb insa de ce dobitocii astia de europeni sadea, habarnisti si inculti, niste mari nulitati in geografie si istorie mondiala, ignoranti chiar si in privinta propriilor oameni politici sau a curentelor literare majore, frecventeaza aceleasi toalete? De ce toaletele-astea n-au gresie si faianta ci un simplu „glet”? De ce ei n-au fost in stare sa ridice niste catedre impresionante si si-au organizat amfiteatrele in trepte descendente? De ce cadrele didactice manca la aceeasi cantina si la aceleasi mese cu studentii? De ce functionarii utilizeaza aceleasi cai de acces ca tot poporul si au acelasi regim in ce priveste serviciile sociale? De idioti?

Si lasati-ma cu basmele care tin de „politica institutiei”, „asa se face la noi”, „practici curente” sau „cultura organizationala”! Si cu orice alt fel de raspuns… Intrucat am serioase dubii ca exista!

joi, 29 noiembrie 2007

Calitate superioara

Centrul EDUCATIA 2000+ („think tank” de politici, servicii si consultanta educationala, membru al Soros Open Network) si Fundatia SOROS Romania, in colaborare cu Centrul UNESCO pentru Invatamant Superior vă invita la masa rotunda Asigurarea calitatii in invatamantul superior romanesc”.

Manifestarea continua seria intalnirilor dedicate problematicii invatamantului superior, a politicilor educationale si a practicilor in materie. Punctul central al evenimentului este constituit de prezentarea studiului „Politici de asigurare a calitatii in invatamantul superior din Romania” realizat de dr. Claudiu Craciun si drd. Bogdan Florian, sub coordonarea prof. univ. dr. Adrian Miroiu.

EDUCATIA 2000+ sprijina eforturile pe care Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, prin compartimentele sale de profil, le depune pentru gasirea celor mai adecvate mecanisme de elaborare si de implementare participativa a politicilor globale si sectoriale in domeniul educatiei. Intalnirea este onorata de prezenta specialistilor in domeniu, a cadrelor didactice din invatamantul universitar, de reprezentati ai autoritatilor de resort centrale si locale, ai studentilor, ai mediilor de informare etc.

Va asteptam vineri, 30 noiembrie 2007, incepand cu orele 10.00, la Centrul UNESCO pentru Invatamant Superior din Bucuresti, strada Stirbei Voda nr. 39.

Pentru informatii suplimentare si pentru confirmarea participarii, Centrul EDUCATIA 2000+: 021 212 0780 sau 021 212 0781. Persoana de contact: Miruna Popa (mpopa@cedu.ro).

miercuri, 28 noiembrie 2007

Economie de piata educationala

Se intampla acum cateva saptamani, la o scoala de tara in judetul Giurgiu. Nu foarte departe de Bucuresti.

Scoala, vai de sufletul ei! Se pare ca e o zodie nefericita asta a cladirilor din ce in ce mai neingrijite, mai friguroase, mai prost dotate si mai aiurea gestionate… Ajuns in timpul cursurilor, a trebuit sa apara secretarea institutiei pentru a putea avea un partener de dialog. Am urmat-o in cabinetul directoarei, la fel de dureros la privit precum intregul local… „Vetust” e o vorba mica! Niste bucatele de hartie varate pe geamul intins pe birou, pe etajera doar o veche carte de telefoane si doua cataloage promotionale, un calendar amarat pe-un perete… Si, la doar cateva grade peste 0, muste!

In fine, secretara scoate telefonul dintr-un dulap, unde statuse bine ascuns, inchis cu cheia. Apoi isi face de lucru (probabil ca si avea), undeva prin alte incaperi. Eu, fara chef de vorba, intind mana si apuc unul dintre cele 2 cataloage despre care-am amintit mai sus. Oferta toamnei, de la un furnizor de material didactic. Priveam si nu-mi venea a crede cum produse fara nimic special in comparatie cu preturile de lista ale unor chestii similare din hypermarket, de exemplu. Mobilier de doua ori mai scump, planse didactice kitsch-oase la pretul unor editii princeps, articole sportive (rare, ce-i drept) la niste „scoruri” inexplicabile.

Este firesc ca, nefiind niste produse de masa, preturile sa fie mai mari decat peste medie. Este normal ca fiind tocmai niste instrumente cu utilizare limitata sa fie fabricate in serii mici. Si e logic ca, precum toate articolele de nisa, sa te cauti de doua ori in buzunare inainte de a le cumpara. La fel de adevarat este ca bani sunt! Ca de multe ori sunt folositi aiurea… Ca (de si mai multe ori), se plimba prin buzunare nepotrivite iar scolile, gradinitele sau liceele cersesc mila (precum in cazul infatisat mai sus). Dar ce-au frate oamenii si bunurile-astea? Suflate in aur nu sunt! Nu stiu nici sa gateasca, in stare sa spele sau sa calce iar pregatite sa faca amor nu sunt… Liberi suntem toti sa visam avioane dar sunt unii care sa gandesc chiar sa le cumpere si sa le vare in debaraua de la garsoniera!

marți, 27 noiembrie 2007

Tangentiale

Cliseele lingvistice nu mi-au fost niciodata simpatice! Am inca slabiciuni pentru butade sau maiestrite jocuri de cuvinte ce surprind dureros de plastic crampeie de realitate. De pomina sunt zicerile prezidentiale din ultimii 18 ani, ce au facut istorie coborand de pe ecranele televizoarelor pe paginile ziarelor si apoi facandu-si de lucru prin difuzoarele aparatelor de radio, pana la revolutia digitala.

Kantiana „incremenire in proiect” este, in lipsa efortului de inovare in comunicare, una dintre expresiile menite sa descrie… orice. De la spatiul public la dezvoltarea personala, de la exercitiul managerial la cel artistic, „incremenirea in proiect” ar trebui sa surprinda (indiferent de cadru) neputinta. Inteleasa fie ca incapacitate de reactie, fie ca atrofiere a simtului realitatii. Victorie a prostiei!

Posibile povestiri fantastice s-ar putea scrie pornind de la conceptul de „proiect”. Intrat si instalat in uz in nefericita forma a „managementului de proiect”, care aglutineaza sumedenie de sensuri si semnificatii, foarte rar adecvate situatiei contextuale.

In fine, avem asadar „un proiect”. Inteles ca demers organizat, riguros, strategic. Insistandu-se asupra finalitatilor mai mult decat pe strategii, pe instrumentele si procedurile de realizare si (fireste) decat pe raporturile de cauzalitate.

Obsedanta nu sunt scopul sau obiectivele! Ci preocuparea pentru „atingerea” acestora… Cum sa explici oare unor foarte patimasi „manageri de proiect” ca existenta mai multor scopuri inseamna esec sigur? Punandu-i sa alerge dupa mai multi iepuri? Cum sa motivezi pe indivizi sa isi aleaga un singur scop si un numar rezonabil de obiective concludente? Masurabile, realizabile, accesibile…

Oameni buni, obiectivele nu se ating! Un obiectiv „atins” nu inseamna nimic… Obiectivele se realizeaza, scopurile se implinesc… Si „atingerea” este ceva dar e cel putin inspaimantator sa urmaresti „atingerea” unui obiectiv… Intelegeti? Atingerea este de regula accidentala (si nu rezultat intentionat al unui demers planificat), neputand fi determinata nici in procente, nici utilizand descriptori de performanta. Practic, „atingerea” este un „obiectiv tangential”, o fateta incompleta a unei alte realizari, obligatoriu diferita de cea intentionata. Ba chiar indezirabila, in multe dintre situatii!

Atingerea unui obiectiv poate fi „tradusa” foarte simplu, ca „rezultat tangential”. Este iluzia reusitei, gloria efemera si izbanda prostiei. In ultima instanta, presupusul rod al unui efort inutil, inconsistent, inexistent…

Cu alte cuvinte, „atingand” obiective nu faci nimic altceva decat sa fi „pe langa”!

joi, 22 noiembrie 2007

Referendum pentru educatie

In vara s-a infierbantat sangele poporului odata cu Raportul comisiei prezidentiale privind educatia si cercetarea. Despre asta am mai scris atat inainte (aici si aici) cat si dupa „dezbaterea publica”.

Haideti sa recapitulam! Presedintele statului a adunat unii dintre cei mai fasneti profesionisti ai domeniului, pe care i-a asezat sub steagul prof. Miclea, fostul titular al portofoliului de la „Educatie”. Comisia astfel rezultata s-a pus pe treaba si a elaborat un document nu foarte amplu dar in care a esentializat un diagnostic al starii de fapt din invatamantul romanesc. Era oare nevoie? Asta ne lipsea? Care era cauza si care erau obiectivele unei astfel de initiative?

Eu unul stiam de comisie. Descoperisem povestea pe situl institutiei prezidentiale, in cadrul documentarii pentru nu-stiu-ce proiect. Apoi, m-a incantat produsul furnizat publicului, daca se poate vorbi despre bucurie in conditiile in care doar roz nu erau cele continute in Raport. Sincer, nu ma asteptam ca un document de tip politic sa fie atat de basicat! Departe de politicozitati sau de „apa de trandafiri” la care se astepta tot poporul…

In cuprinsul sau, nimic nou. Mai mult, s-ar fi putut lista motive peste motive pentru care Raportul sa fie privit cu spranceana ridicata. Dincolo de ele, m-a incantat! Mi-a fost mai usor sa dau glas propriilor consideratii referitoare la gaurile „din sistem”, mi-a dat incredere in propria capacitatea de discriminare si de emitere a unor justificate judecati de valoare. Logic, motive pentru care sa ma iubesc mai mult decat pana atunci si sa ma gandesc de doua ori inainte de a lua decizii „patriotice” vizavi de propriul parcurs profesional. :-) Si, pe langa descoperirea altor aspecte oculte, un dram de intelepciune (zic eu) in abordarea cu dragoste si tratarea fara anestezie a „pacientului”.

A vuit un pic presa, s-au ambalat un pic profesionistii, s-au ofuscat cei mai multi dintre oamenii scolii (direct vizati si vinovati pentru starea de fapt). Fireste, oamenii politici „s-au dat iara in stamba”, tocmai prin reactiile anemice… Si, dupa doar cateva zile heirupismul s-a frant, isteria s-a potolit, iar promitatoarele ganduri bune s-au evaporat in aer fierbinte de iulie… Banii de la buget se vor rataci in aceleasi buzunare largi, generatii vor esua lamentabil, materia cenusie se va disipa in spatiu iar populatiile locuitoare infundate vor fi in malul istoriei…

Batalii politice au mai fost. Si, la doar cateva zile distanta, avem referendumul pentru introducerea votului uninominal, „incercare de primenire” a clasei politice. Despre primenirea scolii, despre incizii profunde si interventii serioase, despre o reala dezbatere publica si zbatere a ideilor… altadata. Adica niciodata! Ati auzit vreodata, pe undeva, de referendum pentru educatie?

miercuri, 21 noiembrie 2007

Clasamente universitare

Las doar vorbă despre ultimul număr tematic din Dilema veche: Universitatea curată.

Şi încă un link vesel către Academic Ranking of World Universities, primit în inbox zilele trecute. Asa, cu titlu informativ-distractiv… In ideea ca detalii despre clasamentul „Shanghai” ne da oricum guguloiul. Si pentru ca mizez pe alesele voastre aprecierile critice… Ca intotdeauna! ;-)

marți, 20 noiembrie 2007

Reforma fara fund


Citesc, ascult si privesc. Sistemul se doreste reformat. Oamenii din sistem vor acea „reforma” care sa-i pozitioneze in directia pe care ei insisi o considera ca fiind buna, in ritmul pe care ei sa si-l impuna si sa-l respecte, fara constrangeri, responsabilitati sau riscuri. Fara evaluari dar cu negocieri… Si, poate cel mai important dintre toate, cei care vor administra acest proces sa fie din randul lor, poate chiar ei insisi.

Si vorbesc aici, fireste, despre ceea ce se intampla in invatamant. Bine, si-n cercetare… Si-ncercam o metafora.

Printre multele lucruri pe care ma straduiesc sa le pricep este de ce oamenii care sunt (grav) bolnavi se incapataneaza sa mearga la medic. Sunt insa multi oameni care abandoneaza lupta, pur si simplu… Altii care o fac in felul lor… Dar sunt si cazurile disperate!

De ce acei indivizi ce necesita interventii medicale capitale cauta cel mai bun medic si nu se dau pe mana brancardierului sau nu-si fac singuri operatia? De ce nu-si prescriu singuri tratamentul sau de ce nu consulta doar pe acei bolnavi care au reusit sa infranga deja maladia, suferinta, neputinta? Si de ce nu lasa toate lucrurile-astea in „vrerea sortii”, bazandu-se pe trecerea timpului si pe puterea lui de vindecare?

joi, 15 noiembrie 2007

Invatatura

Interactionam zilele trecute ieri cu o tanara ce-si exprima starea de disconfort pe care i-o provoaca preocuparile exagerate in privinta exprimarii. „Habotnicia semantica”, potrivit spuselor ei, este echivalentul birocratiei si o alta fateta a meticulozitatii impinse la extrem, specifica oamenilor care (de regula) nu sunt buni la altceva decat la asta. Adica la facut ordine si la a fi corect!

Gandul merita digerat cu atentie si supus unei reflectii in tihna… Cu toate astea, pot incerca justificarea clasica, ajunsa truism: comunicarea reflecta perceptia noastra asupra faptelor si lucrurilor, influentand raportarea noastra la acestea.

In fine, azi am un alt subiect in atentie, in buna si recenta traditie a discriminarilor functionale: „studiu” si „invatare”. Delimitari conceptuale foarte clare nu prea exista in privinta binomului astuia insa viata ne invata. Ca „invatarea” este atat un proces cat si un produs. Ca ea poate fi inteleasa in termeni de interes cognitiv (vizeaza o atitudine pozitiva, activa si perseverenta fata de anumite activitati)- capacitate de invatare (posibilitatea de a acumula cunostinte, priceperi si deprinderi) - capacitati de munca intelectuala (in primul caz) sau exprima in termeni de „cunostinte”, „priceperi”, „deprinderi”, „obisnuinte”, „adaptare”, „performanta” etc. (pentru cel de-al doilea). Ca aceeasi invatare consta intr-o schimbare efectiva (adaptativa, potrivit unor autori) survenita ca urmare a unei actiuni organizate, dirijate, sustinute. Dur, nu?

In ceea ce ma priveste, sunt mai retinut in a utiliza termenul de invatare. Atunci cand poate fi explicat prin cele continute in paragraful de mai sus, ii spun simplu: „studiu”. Unde presupun acribie, spirit erudit, tenacitate s.a. Dar toate pastrate intr-un univers cognitiv, teoretic!

Invatarea? Complementara studiului… Adica ceea ce produce studiul, valoarea adaugata efectiva. Studiul, in sine, este steril. Studiul productiv se poate spune ca este „invatare”. Parca e mai simplu…

La tine cum e? Studiu sau invatare? E mai simplu?

(Multumiri lui LEO, pentru atenta articulare a ideilor. Raman dator!)

miercuri, 14 noiembrie 2007

Generatia actualizata

De prea multe ori basicat (nu fara motiv) pe cei ce compun asa zisa „noua generatie”, „asteptata”, „dorita” etc. Am mai mazgalit cate ceva despre noile turme de tineri care sunt parca mai virusati decat „batranii”. Uneori, generatii ratate si expirate inainte de termen…

Unul dintre motive era existenta structurilor asociative ce bateau darabana pe marele lor merit de a fi „vocea autorizata” a studentilor. Si care, atunci cand nu le statea mintea la baluri „ale bobocilor”, petreceri sau chefuri, mai puneau de cate o greva. Fiasco in linie… Reprezentare la nivel academic, 0. Lupta pentru interesul comun si binele public (al studentilor, macar!) un mare 0 iarasi. Si tot asa…

Ei bine, exista o tanara: Irina Tudor pe numele ei. Bine pregatita, cu mai mult decat o minima si necesara cultura, care mi-a placut si m-a incantat ca prestatie aproape de fiecare data cand a avut ocazia. Care probabil ca mai are si o echipa in spate. Al carei merit este agenda de lucru a Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania, unde se regasesc la loc de cinste si alte evenimente decat bautele, miutele cu tigari, sticle, fete si baieti. Adica o bruma din ceea ce chiar se cade si trebuie facut, aici si acum! Un mic mare motiv de optimism, cu alte cuvinte…

Exemplu concret: maine, la MECT, incepand cu orele 12.00.


marți, 13 noiembrie 2007

Bunul gust al simturilor

Imi permit sa-mi insusesc rolul Ioanei, pana va reveni cu actualitati din educatia franceza…

M-am indragostit fulgerator in urma cu mai bine de un an. O relatie nepotrivita? Nicidecum! Radio Classique se numeste obiectul dragostei mele patimase…

Il cunosc foarte bine. O relatie de durata, intensa, un contact zilnic de cel putin cateva ore. Si nu neg frustrarea ce ma incearca atunci cand (privat de net in RO sau de baterie in FR) sunt departe de muzica buna, de informatia de calitate, de vocile frantuzesti. Comentariile pe care le-as putea face acum privesc mai degraba piata de media, cu specificul si evolutia ei din spatiul frantuzesc dar nu neaparat!

Eludand ceea ce este neesential, punctez: miercurea trecuta, ministerul de resort de acolo de la ei a inclus in programa de bacalaureat muzica de film. Nu stiu cu ce se mananca povestea asta pentru ca vreme n-am avut pentru documentare. Stiu insa ca am prins finalul unui excelent concert la Olympia, unde Xavier Darcos (ministrul Educatiei Nationale) celebra in prezenta amfitrionilor de la Radio Classique un mare pas inainte si un moment deloc de neglijat.

In primul rand, francezii nu sunt doar mari si avizati consumatori de produse culturale. De muzica mai ales! Dar sunt innebuniti dupa muzica de film, liceeni francezi proband asta intr-un program realizat de ei si dedicat lor. Fireste, tot la Radio Classique. In al doilea rand, va las pe voi sa ganditi la ce inseamna cultura sociala, educatie artistica si bun gust. Si la valorizarea lor intr-un context educational… Si-apoi mai vorbim despre cine si unde suntem. Ca distanta in spatiu si timp…

joi, 8 noiembrie 2007

Materialism nedialectic

Un nefericit accident lingvistic cu puternice ancorari in sistemul de invatamant il reprezinta lejeritatea si inocenta pe care tot poporul le probeaza exprimandu-se nestingherit despre „materiile” ce se parcurg in scoala si chiar la scolile cele mari. In esenta, viata nu se imparte pe felii, cunoasterea nu se poate marunti in bucatele. In cuvinte putine si relativ simple, vorbim despre materie ca despre „continut” al cunoasterii, despre „discipline” ca despre zone delimitate ale aceleiasi cunoasteri si despre „arii curriculare” ca fiind niste teritorii unde se aduna „familii” disciplinare (intelese ca ansamblu al unei „cunoasteri”, ale unor influente educative si experientelor de invatare organizate). Departe de a fi cel mai grav lucru ce se petrece in spatiul scolar sau universitar, „materiile” sunt dar niste reflexe culturale generate de un sistem educational (de invatamant, mai bine zis) in care toate tunurile bateau pe „cunoastere”, pe „cunostinte”, pe „informatie” si nu pe competente, deprinderi, abilitati, capacitati etc. Si, dupa cum o arata realitatea curenta, „materia” este un element de referinta ce functioneaza ca refugiu pentru cei incapabili sa produca stiinta si pricepere.

Ciudat, nu? Sa fii pozitionat sau sa iti doresti accederea la un nivel superior, avand cunoasterea, competentele si un limbajul unuia inferior! Si complacandu-te in asta… „Evolutie negativa”, „avansare inferioara” sau „crestere in jos”, dupa cum s-ar zice!

miercuri, 7 noiembrie 2007

Cariera detinatorilor de doctorat

Toata lumea ofteaza si injura fie inflatia de titluri doctorale, fie mediocritatea posesorilor, fie sistemul studiilor doctorale de pe la noi. Inclusiv subsemnatul, cu mai putina patima, parca. ;-)

Ei bine, discursul politic si putin sau deloc inspirat se pare ca nu a produs altceva decat o vanatoare de vrajitoare sau lupta cu morile de vant, pentru a ne mentine in universul livresc. Putine au fost initiativele, si mai putine au fost concretizarile efective pentru ameliorarea starii de fapt. Si pentru niste pasi inainte…

Un punct de plecare in disciplinarea miscarilor haotice poate fi recentul demers asumat de catre Institutul National de Statistica. Acum ramane de vazut cat de bine va fi diseminat si, mai mult, cum se vor mobiliza cei vizati de acesta. Pentru ca am ceva obiectii legat de constructia sa... Apoi, si mai savuros este de vazut ce are sa se aleaga de rezultatele proiectului astuia. Asadar, avem interes. Si adaugam nerabdare!

marți, 6 noiembrie 2007

Educatia se face cu oameni

S-a intamplat un fenomen extrem de ciudat! La vremea respectiva eram de cateva luni in Franta si nu reuseam sa inteleg obstinatia cu care universitarii si tehnicienii de profil din partea locului isi faceau un merit din a acorda o foarte mare atentie (si pondere, in cadrul unitatilor de curs) sistemului legislativ si juridic al educatiei franceze. Asta in conditiile in care fiecare dintre intervenientii in programele de formare acorda deja spatii largi discutiilor referitoare la evolutia sistemului de invatamant francez. Fireste, cu incepere de la Revolutie si cu o justificata evidentiere a valorilor republicane ce transpar din evenimentele ce au urmat…

Si mai interesant este ca evolutia culturala si mersul inainte al societatilor civilizate (in special al celei franceze) pot fi explicate extrem de usor daca sunt analizate prin filtrul parcursului istoric al ideii de „scolaritate”. Si asta nu doar din punct de vedere al scolii ce reduce diferentele sociale, creste egalitatea de sanse si furnizeaza oportunitati pentru dezvoltare! Este savuros sa stai cu o carte de istorie in mana dreapta si cu un tratat de istorie a educatiei in cealalta (sau invers!), vazand cum numeroase dintre momentele capitale in (de)constructia sociala isi justifica existenta.

Sa ne intoarcem la Romania? Cate dintre marile momente in istoria neamului asta nenorocit („fara noroc”, NB) sunt si mari momente ale scolii? Cate dintre marile figuri ale invatamantului romanesti sunt cele ale unor oameni ce au schimbat (in bine) rostul celor multi? Iar daca am avea mai mult decat 5 astfel de personaje, pare suficient? Coborand in strada, cati din 10 indivizi chestionati ar putea da macar un singur nume?

Fireste ca stam prost! Cursuri de „istoria pedagogiei” exista in toate facultatile de profil. Luati insa la bani marunti studentii acestora si vedeti care sunt acele idei marete ce au reusit sa le „fecundeze” cunoasterea. Incercati sa vedeti daca pot reproduce, intr-un interval de timp dat, nume de personaje marcante ale istoriei (educatiei) pe care sa le asocieze unor epoci sau unor inovatii majore in teoria si practica predarii, a invatarii sau a evaluarii. Asta in conditiile in care chiar si invatamantul superior romanesc straluceste prin abuzul de informatie si de reproducere a cunostintelor.

Poate ca se vor gasi totusi cativa care sa aiba habar, totusi. Daca se va intampla asa ceva, treceti la proba urmatoare, cerandu-le sa numeasca 7 dintre ministrii autohtoni ai educatiei. De mai de demult sau de data mai recenta…

Credeti ca autorul blogului sta mai bine? Este drept ca la orice ora din noapte poate insira numele ocupantilor scaunului ministerial din ultimii 12 ani. Si, noapte fiind, va putea ingaima alte 4-5 nume din ultimii 20 de ani… E suficient?

Haideti sa punem altfel problema… Cati dintre titularii portofoliului de ministru sunt fie oameni cu cariera politica, fie figuri publice cu adevarat reprezentative in spatiul social? Nu va grabiti sa raspundeti! Nu spun „in mediul academic” sau intr-un context „administrativ”… Vorbesc despre nume marcante, despre oameni capabili sa interactioneze intr-o maniera decenta cu omologii lor externi, care sunt nu doar niste nume pe o coperta sau pe o carte de vizita cat niste interlocutori placuti, cu vizibilitate si consistenta? Cati dintre acestia sunt, in acelasi timp, personalitati morale sau autoritati in domeniile de competenta?

joi, 1 noiembrie 2007

Scolaritati universitare

Experientele de zi cu zi imi tot dau motive sa ma intreb oare daca batranii zilelor noastre nu au şi ei justificare pentru o parte dintre clişeele lor…

Un exemplu sunt discriminarile functionale ce stau la baza unei diferentieri extrem de simple: „an universitar – an scolar”.

Nu o data am incercat mirarea fata de reprezentanti ai studentilor care vorbeau cu nonsalanta despre activitatile lor desfasurate pe parcursul anului scolar. Apoi am fost intrigat de cadre didactice din invatamantul preuniversitar care emit enunturi cu caracter de judecati de valoare despre activitatile scolare ale studentilor. Am exprimat (public) indignarea fata de persoane publice pentru care ceea ce se intampla in cadrul invatamantului superior tine de o „dinamica scolara”. Si sunt revoltat de unele traduceri care pun in aceeasi oala „scholar”-ul englezesc (persoana parte a unui proces de invatamant, NB) cu „eruditul” (autohton) sau cu elevul de scoala generala sau de liceu… Pe cand ar fi extrem de simplu sa se adecveze contextului si sa-si insuseasca logica elementara a mediului universitar. Niciodata „scolar”…

marți, 30 octombrie 2007

Generatii compromise

Unul dintre marile regrete ale vietii (chiar si a celei de pana acum) este lipsa timpului. Sau incapacitatea de a gestiona (astfel) abundenta de idei si de oportunitati!

In fine… Un subiect care merita atentie este cel al copiilor „supradotati”. Personal, consider ca termenul este utilizat de multe ori abuziv atat timp cat orizontul cunoasterii in chestiunea asta e departe de a fi clar.

Foarte pe scurt, ceea ce ma ingrijoreaza nu este faptul ca niste copiii nevinovati (cu un potential imens, uneori!) isi rateaza sansele. Ma indurereaza ca toti copiii au potential. Si ca ei, cei multi, ajung la ratare ca rezultat al unor politici pacatoase si al unor practici perverse. Mai mult, complexul unei superioritati iluzorii inca macina cumplit pe unii dintre noi…

Pana una alta e clar: de vreo 20-25 de ani, generatii au fost supuse sistematic unui macel psihosocial si intelectual. Acei putini ce pareau ca au o alta soarta au esuat, de cele mai multe ori lamentabil… Si pana voi reveni cu o analiza de profunzime a Romaniei ratate, recomand un text si inca unul din „Evenimentul zilei”. Si-om reveni!

luni, 29 octombrie 2007

Un gand pe zi


De ceva vreme si pentru inca o perioada voi lucra la o evaluare de impact a unui amplu proiect educational. National, guvernamental, cu finantare externa… N-am sa povestesc acum ce si cum, nu doar din cauza normelor de etica profesionala!

Pregateam ieri raportul intermediar. Si, pe final, am dat peste marturia unui personaj cu rol cheie in formarea oamenilor scolii din spatiul rural, in cadrul respectivului proiect. Si citez, fara un orice alt comentariu:

„Vreau sa evaluez programul ca pe o reusita… S-au dezvoltat relatiile intre cetateni, scoala si reprezentantii comunitatii. S-au dotat scoli care nu aveau nici macar un casetofon daramite calculatoare si alte mijloace tehnologice necesare… Multi copii care n-au depasit granitele comunei au vazut muntele, marea… Noi, cei „de la oras”, am perceput altfel viata de la sate… Eu personal am inceput sa nu mai cred in mirifica puritate si curatenie a locuitorului satului. Am vazut cum se prefera crasma in locul activitatilor culturale. Am vazut parinti care nu au grija de copii lor. Am vazut copii plangand de dorul parintilor plecati, care nici macar nu pot trimite niste bani acasa.”

duminică, 28 octombrie 2007

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Europa, cu talc

Pentru treburile marunte in care am fost prins saptamana trecuta am tras pe mine un tricou adus de sora-mea de la nu stiu ce eveniment artistic, pe unde a prestat in primavara: mai rosu decat sangele, cu chipul lui Schumann bine intins pe partea ventrala. Dorsal, cu litere de-o schioapa, „I Love Schumann!”

In prima zi n-am bagat de seama privirile oamenilor. Doar medicul pe care-l vizitam m-a intrebat ce mai face prietenul meu compozitor… :-) Si apoi, inca o ora, l-am plimbat pe romanticul neamt din centru spre casa, in minunatul sector care este.

Cu cele 3 ore de joi s-ar face 5. Pornisem catre slujba maica-mii cand ma abordeaza 2-3 pusti, fix in fata scolii „Grigore Tocilescu”.

- Domnu’, pe cine aveti pe tricou!

- Aaa, unu’ Schumann!

- Stim, domnu’, stim de Schuman

- Serios? Felicitari…

Dau sa plec si-mi dau seama c-am uitat ceva.

- Stai asa, cati ani aveti voi? In ce clasa sunteti?

- Pai, a sasea!

- Si cum… ?

- Am facut la optionale…

- Optionale?

- Da, despre Europa…

- Aaaa, Schuman… Inteleg! Doar ca acesta a fost compozitor…

- Tot francez?

- Nu, nu… german! Si e vorba de chestii grele, marea muzica…

Cultura, nu prea. Muzica culta, cu atat mai putin. Dar politica, istorie politica, clasa a VI-a, invatamant public in scolile bucurestene? Nu-i rau, nu-i rau deloc!

(NB – In aceeasi unitate scolara este gazduita, de regula, sectia de votare de care apartin. Si unde, peste fix 4 saptamani, s-ar zice c-am vota pentru Europa. Pentru Romania. Dar si pentru Schumann. Si pentru Schuman.)

vineri, 26 octombrie 2007

Odiseea continua


Se pare ca ramanem tot in zodia cadrului legislativ. Si a incremenirii in proiect…

Iata aici, ce se intampla atunci cand interesele personale si mimetismul tin loc de minte limpede, de logica si de perspectiva: un proiect legislativ ce a pus pe jar atat comunitatile academice cat si pe cele profesionale din domeniu.

Ce cred eu? Prefer sa nu comentez. Nu acum… In ragazul ingaduit, recomand lectura unei dezbateri mai vechi, insa deloc lipsita de actualitate.

joi, 25 octombrie 2007

La pachet

In fiecare dintre zilele saptamanii in curs am tot scris despre aventurile noului pachet legislativ privind educatia in jungla politica de pe la noi. Dar azi dimineata am dat peste un articol de jurnal ce facea vorbire despre povestile ocultate ce-ar putea explica toata odiseea.

Altfel, „Capital” scria ieri despre posibilitatile de insertie ale tinerilor fara experiente profesionale si despre cat de chinuita este mobilitatea educationala. La romani!

miercuri, 24 octombrie 2007

Tehnologii

Luni dupa-amiaza, onor MECT a dat veste privind lansarea in dezbatere publica a Pachetului de Legi ale Educatiei. Care poveste urma sa se intample in nici doar 2 zile!

Peste alte 24 de ore, acelasi MECT anunta anularea manifestarii, fara a furniza vreun argument pentru asta.

Azi dimineata, la orele 0.00, totul era contramandat... Doar ca la orele 12.34, pe fluxul RSS vine un comunicat:

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului invita jurnalistii acreditati la evenimentul prilejuit de lansarea in dezbatere publica a Pachetului de Legi ale Educatiei. Evenimentul va avea loc miercuri, 24 octombrie, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I" Bucuresti, ora 10.00. Accesul in sala se face din Calea Victoriei incepand cu ora 9.30.

Totul in regula, nu? Anuntul fiind transmis la ora cand respectiva intalnire era (probabil) deja finalizata...

Nu e in regula! Pentru ca pe fluxul RSS al Guvernului Romaniei se limpezesc apele vizavi de schimbarea modificarii: "o dezbatere publica activa si constructiva asupra cadrului legal al educatiei romanesti ar fi fost acum profund afectata" si, prin urmare, "MECT a hotarat ca lansarea oficiala a proiectului legislativ sa se faca imediat dupa alegerile europarlamentare." Si, la vreo 2 ore distanta, si pe acelasi flux al MECT.

Ce ti-e si cu tehnologia asta! Dar ce ti-e si fara? Pentru ca nu mai departe de zilele trecute citeam despre un alte minunatii din invatamantul preuniversitar. Declarativ, mari succese in implementarea de solutii inovatoare in educatie. Si nu pun la indoiala cateva reusite recunoscute pe plan mondial, ce merita toata admiratia. Situatia „din teren” este insa cel putin derutanta, daca nu naucitoare. Cadre didactice incapabile sa opereze cu noile tehnologii, aparatura tinuta sub cheie, practici arhaice… Elevii stiu de ce!

marți, 23 octombrie 2007

E grele, neica...

Rog bananele si citricele sa ma scuze. Alaturarea efectuata ieri a fost cu totul si cu totul neinspirata! In comparatie cu subiectul discutiei din seara asta...

Tocmai am receptionat comunicarea urmatoare: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului contramandează lansarea în dezbatere publică a proiectului Pachetului de Legi ale Educaţiei, eveniment programat miercuri, 24 octombrie, ora 10.00. Detalii în legătură cu fixarea unei alte zile pentru lansarea proiectului vă vor fi comunicate în timp util.

Fara motivatii, fara explicatii, cu doar 15 ore inaintea evenimentului. Si cu o noapte la mijloc... Hai Romania!

Fireste ca e greu de gestionat indarjirea pentru a nu se produce vehementa in blog. Pentru ca acum vreo 10 zile am publicat aici 2 povesti "inrudite" cu cea de mai sus: una despre un targ de produse si de servicii educationale si alta despre niste programe de formare pentru studenti. Neavand vreme, nu m-am avut insa rabdarea sa bibilesc comunicatele de presa ale organizatorilor, ce abunda in erori de ortografie si de punctuatie. Situatia se complica in siturile lor, unde incorectitudinea gramaticala este la ea acasa… Si cand te gandesti ca (desi in mod indirect), e vorba despre furnizori de educatie, de cei ce se doresc a fi formatori… Si despre comunicatori!

luni, 22 octombrie 2007

Specific romanesc

In mod normal, ar trebui sa revolte. Sau macar sa intrige… Desi acum e doar un suras amar, teribil de dureros. A pus ARACIP-ul de o Conferinta Nationala despre calitatea in educatie… Povestea s-a petrecut in 12/10/2007, comunicatul de presa ce i-a urmat e datat 15/10/2007 si aparut in 19/10/2007 in fluxul informativ al MECT. Fireste, in stilul caracteristic…

Iar azi dimineata, veste despre dezbaterea publica a pachetului de legi ale educatiei. E drept, inainte de a se petrece, miercuri.

Imi pun insa intrebari asupra modalitatii de difuziune a informatiei referitoare la primul eveniment, in special pentru potentialii participanti. Pentru care as spune „ca la noi la nimeni” dar n-o fac, din teama de a nu jigni republicile bananiere sau monarhiile citrice.

Intrebarea de luni...

Oare ce-o fi educatia?

Intrebarea completa si raspunsul pe educatie-pentru-toti.blogspot.com

vineri, 19 octombrie 2007

Studentie, haine grele!


Acum doua zile am citit în „Capital”, exprimarea unui gand care-i roade pe multi. Mai putin pe cei care ar trebui atinsi primii de problema: Cui ii mai pasă de facultate?. In plus, acelasi saptamanal ne anunta voios ca Optimismul studentilor s-a subtiat dupa aderarea la UE… Atunci, cum ramane? Si ce facem, incercam spre Est?

Legi in educatia franceza...

Buna ziua,

Pentru azi mi-am propus sa trec in revista principalale legi din educatia franceza. Am cuprins legi care au schimbat fata invatamantului francez incepand cu anul 1795 pana in anul 2007. Imi permit sa afirm chiar ca aceste legi au influentat nu doar educatia franceza ci si cea internationala prin influenta modelului francez in domeniul invatamantului.

Mai multe detalii pe adresa http://www.educatie-pentru-toti.blogspot.com/

Sa aveti un sfarsit de saptamana asa cum il doriti!
Va salut cordial,
colega dumneavoastra
Ioana Ungureanu

joi, 18 octombrie 2007

6%

M-am luat cu alte bazaconii si-am uitat de proiectul bugetului de stat pentru 2008. Din care, pentru educatie si cercetare, 6%! Onor conducere a ministerului a tinut si o conferinta de presa zilele trecute, pentru a promova gramada de parale ce-o sa treaca prin hartiile din cladirea de pe gral. Berthelot. Pasionatii vor putea afla de aici mai multe. Si tot de acolo pot descarca niste grafice (pentru mine) inspaimantatoare … Stiti de cate milioane de lei e vorba? Sa te tii acum povesti cu carnati si caltabosi! ;-)

Si, nu mai departe de ieri, un alt document ce-ar fi trebuit sa fie de rasunet. Raportul privind starea invatamantului din Romania pe 2007, binevenit. Partea delicata, dramatica aproape, este ca documentul in cauz-i un soi de frectie la un picior de lemn. Sau, in lipsa a ceea ce urmeaza unei lecturi serioase, colectia de toamna a basmelor de adormit copiii!

Buna dimineata!

Asa cum v-am obsinuit si cum m-am obisnuit voi prezenta unele subiecte din educatie semnalate in mass-media din Franta... Printre ele Cunosterea intreprinderilor... de catre elevii francezi inca de la varsta de 11-12 ani, Guy Môquet... autorul care risca sa fie cunoscut datorita scandalului politic si nu datorita operei sale, Defiscalizarea... orelor suplimentare ale profesorilor, Criza in scoala... cauza sau efect al lumii economice? Pentru a usura ghiozadanele... se propun solutii din ce in ce mai informatizate. Comunismul... si crimele generate in numele sau

Cam asta am prezentat azi pe adresa web http://educatie-pentru-toti.blogspot.com
ne reauzim maine,
Ioana Ungureanu

miercuri, 17 octombrie 2007

Se intorc cercetatorii!?

„Romania libera” de ieri vorbea despre intoarcerea „la matca” a cercetatorilor romani.

» Repatrierea mintilor sclipitoare ale Romaniei este ingreunata de birocratie Si de lipsa de claritate a legislatiei.

» Ministerul Educatiei ofera, din acest an, cate 150 de mii de euro fiecarui tanar care – dupa ce a obtinut diploma de doctor in strainatate – se intoarce in tara pentru a face cercetare stiintifica.

» Desi admit ca suma primita este generoasa, tinerii sustin ca banii se dau cu intarziere si ca sunt nevoiti sa faca mai degraba munca de contabil decat de om de stiinta.

» Salariul pe care un tanar cercetator il primeste la intoarcerea in tara este de 1.300 de euro.

Pe larg, citeste aici.

Inca o miercuri...

Buna dimineata, oameni buni!
Azi am abordat urmatoarele probleme in Blogul "Educatie Pentru toti", pe pagina "Inca o miercuri..."

Autonomie...in scoala, Mai mult sport... in timpul saptamanii pentru elevii francezi. Vom vedea ce se intampla Cand politicul interfera cu scoala... scriitorii ale caror opere le studiem la scoala dar care sunt in acelasi timp au fost si personalitati politice. Studii oficiale despre "Mediile sociale... care influenteaza mediile scolare", Studii stiintifice... in didactica tehnologiilor. Mult discutatul program...de anul viitor in scolile franceze. Limbi straine... si resurse on-line pentru predarea lor

Astept reactiile si comentariile voastre. Nu ezitati sa va conectati pe http://www.educatie-pentru-toti.blogspot.com

Pe maine,
Ioana Ungureanu