joi, 29 noiembrie 2007

Calitate superioara

Centrul EDUCATIA 2000+ („think tank” de politici, servicii si consultanta educationala, membru al Soros Open Network) si Fundatia SOROS Romania, in colaborare cu Centrul UNESCO pentru Invatamant Superior vă invita la masa rotunda Asigurarea calitatii in invatamantul superior romanesc”.

Manifestarea continua seria intalnirilor dedicate problematicii invatamantului superior, a politicilor educationale si a practicilor in materie. Punctul central al evenimentului este constituit de prezentarea studiului „Politici de asigurare a calitatii in invatamantul superior din Romania” realizat de dr. Claudiu Craciun si drd. Bogdan Florian, sub coordonarea prof. univ. dr. Adrian Miroiu.

EDUCATIA 2000+ sprijina eforturile pe care Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, prin compartimentele sale de profil, le depune pentru gasirea celor mai adecvate mecanisme de elaborare si de implementare participativa a politicilor globale si sectoriale in domeniul educatiei. Intalnirea este onorata de prezenta specialistilor in domeniu, a cadrelor didactice din invatamantul universitar, de reprezentati ai autoritatilor de resort centrale si locale, ai studentilor, ai mediilor de informare etc.

Va asteptam vineri, 30 noiembrie 2007, incepand cu orele 10.00, la Centrul UNESCO pentru Invatamant Superior din Bucuresti, strada Stirbei Voda nr. 39.

Pentru informatii suplimentare si pentru confirmarea participarii, Centrul EDUCATIA 2000+: 021 212 0780 sau 021 212 0781. Persoana de contact: Miruna Popa (mpopa@cedu.ro).

miercuri, 28 noiembrie 2007

Economie de piata educationala

Se intampla acum cateva saptamani, la o scoala de tara in judetul Giurgiu. Nu foarte departe de Bucuresti.

Scoala, vai de sufletul ei! Se pare ca e o zodie nefericita asta a cladirilor din ce in ce mai neingrijite, mai friguroase, mai prost dotate si mai aiurea gestionate… Ajuns in timpul cursurilor, a trebuit sa apara secretarea institutiei pentru a putea avea un partener de dialog. Am urmat-o in cabinetul directoarei, la fel de dureros la privit precum intregul local… „Vetust” e o vorba mica! Niste bucatele de hartie varate pe geamul intins pe birou, pe etajera doar o veche carte de telefoane si doua cataloage promotionale, un calendar amarat pe-un perete… Si, la doar cateva grade peste 0, muste!

In fine, secretara scoate telefonul dintr-un dulap, unde statuse bine ascuns, inchis cu cheia. Apoi isi face de lucru (probabil ca si avea), undeva prin alte incaperi. Eu, fara chef de vorba, intind mana si apuc unul dintre cele 2 cataloage despre care-am amintit mai sus. Oferta toamnei, de la un furnizor de material didactic. Priveam si nu-mi venea a crede cum produse fara nimic special in comparatie cu preturile de lista ale unor chestii similare din hypermarket, de exemplu. Mobilier de doua ori mai scump, planse didactice kitsch-oase la pretul unor editii princeps, articole sportive (rare, ce-i drept) la niste „scoruri” inexplicabile.

Este firesc ca, nefiind niste produse de masa, preturile sa fie mai mari decat peste medie. Este normal ca fiind tocmai niste instrumente cu utilizare limitata sa fie fabricate in serii mici. Si e logic ca, precum toate articolele de nisa, sa te cauti de doua ori in buzunare inainte de a le cumpara. La fel de adevarat este ca bani sunt! Ca de multe ori sunt folositi aiurea… Ca (de si mai multe ori), se plimba prin buzunare nepotrivite iar scolile, gradinitele sau liceele cersesc mila (precum in cazul infatisat mai sus). Dar ce-au frate oamenii si bunurile-astea? Suflate in aur nu sunt! Nu stiu nici sa gateasca, in stare sa spele sau sa calce iar pregatite sa faca amor nu sunt… Liberi suntem toti sa visam avioane dar sunt unii care sa gandesc chiar sa le cumpere si sa le vare in debaraua de la garsoniera!

marți, 27 noiembrie 2007

Tangentiale

Cliseele lingvistice nu mi-au fost niciodata simpatice! Am inca slabiciuni pentru butade sau maiestrite jocuri de cuvinte ce surprind dureros de plastic crampeie de realitate. De pomina sunt zicerile prezidentiale din ultimii 18 ani, ce au facut istorie coborand de pe ecranele televizoarelor pe paginile ziarelor si apoi facandu-si de lucru prin difuzoarele aparatelor de radio, pana la revolutia digitala.

Kantiana „incremenire in proiect” este, in lipsa efortului de inovare in comunicare, una dintre expresiile menite sa descrie… orice. De la spatiul public la dezvoltarea personala, de la exercitiul managerial la cel artistic, „incremenirea in proiect” ar trebui sa surprinda (indiferent de cadru) neputinta. Inteleasa fie ca incapacitate de reactie, fie ca atrofiere a simtului realitatii. Victorie a prostiei!

Posibile povestiri fantastice s-ar putea scrie pornind de la conceptul de „proiect”. Intrat si instalat in uz in nefericita forma a „managementului de proiect”, care aglutineaza sumedenie de sensuri si semnificatii, foarte rar adecvate situatiei contextuale.

In fine, avem asadar „un proiect”. Inteles ca demers organizat, riguros, strategic. Insistandu-se asupra finalitatilor mai mult decat pe strategii, pe instrumentele si procedurile de realizare si (fireste) decat pe raporturile de cauzalitate.

Obsedanta nu sunt scopul sau obiectivele! Ci preocuparea pentru „atingerea” acestora… Cum sa explici oare unor foarte patimasi „manageri de proiect” ca existenta mai multor scopuri inseamna esec sigur? Punandu-i sa alerge dupa mai multi iepuri? Cum sa motivezi pe indivizi sa isi aleaga un singur scop si un numar rezonabil de obiective concludente? Masurabile, realizabile, accesibile…

Oameni buni, obiectivele nu se ating! Un obiectiv „atins” nu inseamna nimic… Obiectivele se realizeaza, scopurile se implinesc… Si „atingerea” este ceva dar e cel putin inspaimantator sa urmaresti „atingerea” unui obiectiv… Intelegeti? Atingerea este de regula accidentala (si nu rezultat intentionat al unui demers planificat), neputand fi determinata nici in procente, nici utilizand descriptori de performanta. Practic, „atingerea” este un „obiectiv tangential”, o fateta incompleta a unei alte realizari, obligatoriu diferita de cea intentionata. Ba chiar indezirabila, in multe dintre situatii!

Atingerea unui obiectiv poate fi „tradusa” foarte simplu, ca „rezultat tangential”. Este iluzia reusitei, gloria efemera si izbanda prostiei. In ultima instanta, presupusul rod al unui efort inutil, inconsistent, inexistent…

Cu alte cuvinte, „atingand” obiective nu faci nimic altceva decat sa fi „pe langa”!

joi, 22 noiembrie 2007

Referendum pentru educatie

In vara s-a infierbantat sangele poporului odata cu Raportul comisiei prezidentiale privind educatia si cercetarea. Despre asta am mai scris atat inainte (aici si aici) cat si dupa „dezbaterea publica”.

Haideti sa recapitulam! Presedintele statului a adunat unii dintre cei mai fasneti profesionisti ai domeniului, pe care i-a asezat sub steagul prof. Miclea, fostul titular al portofoliului de la „Educatie”. Comisia astfel rezultata s-a pus pe treaba si a elaborat un document nu foarte amplu dar in care a esentializat un diagnostic al starii de fapt din invatamantul romanesc. Era oare nevoie? Asta ne lipsea? Care era cauza si care erau obiectivele unei astfel de initiative?

Eu unul stiam de comisie. Descoperisem povestea pe situl institutiei prezidentiale, in cadrul documentarii pentru nu-stiu-ce proiect. Apoi, m-a incantat produsul furnizat publicului, daca se poate vorbi despre bucurie in conditiile in care doar roz nu erau cele continute in Raport. Sincer, nu ma asteptam ca un document de tip politic sa fie atat de basicat! Departe de politicozitati sau de „apa de trandafiri” la care se astepta tot poporul…

In cuprinsul sau, nimic nou. Mai mult, s-ar fi putut lista motive peste motive pentru care Raportul sa fie privit cu spranceana ridicata. Dincolo de ele, m-a incantat! Mi-a fost mai usor sa dau glas propriilor consideratii referitoare la gaurile „din sistem”, mi-a dat incredere in propria capacitatea de discriminare si de emitere a unor justificate judecati de valoare. Logic, motive pentru care sa ma iubesc mai mult decat pana atunci si sa ma gandesc de doua ori inainte de a lua decizii „patriotice” vizavi de propriul parcurs profesional. :-) Si, pe langa descoperirea altor aspecte oculte, un dram de intelepciune (zic eu) in abordarea cu dragoste si tratarea fara anestezie a „pacientului”.

A vuit un pic presa, s-au ambalat un pic profesionistii, s-au ofuscat cei mai multi dintre oamenii scolii (direct vizati si vinovati pentru starea de fapt). Fireste, oamenii politici „s-au dat iara in stamba”, tocmai prin reactiile anemice… Si, dupa doar cateva zile heirupismul s-a frant, isteria s-a potolit, iar promitatoarele ganduri bune s-au evaporat in aer fierbinte de iulie… Banii de la buget se vor rataci in aceleasi buzunare largi, generatii vor esua lamentabil, materia cenusie se va disipa in spatiu iar populatiile locuitoare infundate vor fi in malul istoriei…

Batalii politice au mai fost. Si, la doar cateva zile distanta, avem referendumul pentru introducerea votului uninominal, „incercare de primenire” a clasei politice. Despre primenirea scolii, despre incizii profunde si interventii serioase, despre o reala dezbatere publica si zbatere a ideilor… altadata. Adica niciodata! Ati auzit vreodata, pe undeva, de referendum pentru educatie?

miercuri, 21 noiembrie 2007

Clasamente universitare

Las doar vorbă despre ultimul număr tematic din Dilema veche: Universitatea curată.

Şi încă un link vesel către Academic Ranking of World Universities, primit în inbox zilele trecute. Asa, cu titlu informativ-distractiv… In ideea ca detalii despre clasamentul „Shanghai” ne da oricum guguloiul. Si pentru ca mizez pe alesele voastre aprecierile critice… Ca intotdeauna! ;-)

marți, 20 noiembrie 2007

Reforma fara fund


Citesc, ascult si privesc. Sistemul se doreste reformat. Oamenii din sistem vor acea „reforma” care sa-i pozitioneze in directia pe care ei insisi o considera ca fiind buna, in ritmul pe care ei sa si-l impuna si sa-l respecte, fara constrangeri, responsabilitati sau riscuri. Fara evaluari dar cu negocieri… Si, poate cel mai important dintre toate, cei care vor administra acest proces sa fie din randul lor, poate chiar ei insisi.

Si vorbesc aici, fireste, despre ceea ce se intampla in invatamant. Bine, si-n cercetare… Si-ncercam o metafora.

Printre multele lucruri pe care ma straduiesc sa le pricep este de ce oamenii care sunt (grav) bolnavi se incapataneaza sa mearga la medic. Sunt insa multi oameni care abandoneaza lupta, pur si simplu… Altii care o fac in felul lor… Dar sunt si cazurile disperate!

De ce acei indivizi ce necesita interventii medicale capitale cauta cel mai bun medic si nu se dau pe mana brancardierului sau nu-si fac singuri operatia? De ce nu-si prescriu singuri tratamentul sau de ce nu consulta doar pe acei bolnavi care au reusit sa infranga deja maladia, suferinta, neputinta? Si de ce nu lasa toate lucrurile-astea in „vrerea sortii”, bazandu-se pe trecerea timpului si pe puterea lui de vindecare?

joi, 15 noiembrie 2007

Invatatura

Interactionam zilele trecute ieri cu o tanara ce-si exprima starea de disconfort pe care i-o provoaca preocuparile exagerate in privinta exprimarii. „Habotnicia semantica”, potrivit spuselor ei, este echivalentul birocratiei si o alta fateta a meticulozitatii impinse la extrem, specifica oamenilor care (de regula) nu sunt buni la altceva decat la asta. Adica la facut ordine si la a fi corect!

Gandul merita digerat cu atentie si supus unei reflectii in tihna… Cu toate astea, pot incerca justificarea clasica, ajunsa truism: comunicarea reflecta perceptia noastra asupra faptelor si lucrurilor, influentand raportarea noastra la acestea.

In fine, azi am un alt subiect in atentie, in buna si recenta traditie a discriminarilor functionale: „studiu” si „invatare”. Delimitari conceptuale foarte clare nu prea exista in privinta binomului astuia insa viata ne invata. Ca „invatarea” este atat un proces cat si un produs. Ca ea poate fi inteleasa in termeni de interes cognitiv (vizeaza o atitudine pozitiva, activa si perseverenta fata de anumite activitati)- capacitate de invatare (posibilitatea de a acumula cunostinte, priceperi si deprinderi) - capacitati de munca intelectuala (in primul caz) sau exprima in termeni de „cunostinte”, „priceperi”, „deprinderi”, „obisnuinte”, „adaptare”, „performanta” etc. (pentru cel de-al doilea). Ca aceeasi invatare consta intr-o schimbare efectiva (adaptativa, potrivit unor autori) survenita ca urmare a unei actiuni organizate, dirijate, sustinute. Dur, nu?

In ceea ce ma priveste, sunt mai retinut in a utiliza termenul de invatare. Atunci cand poate fi explicat prin cele continute in paragraful de mai sus, ii spun simplu: „studiu”. Unde presupun acribie, spirit erudit, tenacitate s.a. Dar toate pastrate intr-un univers cognitiv, teoretic!

Invatarea? Complementara studiului… Adica ceea ce produce studiul, valoarea adaugata efectiva. Studiul, in sine, este steril. Studiul productiv se poate spune ca este „invatare”. Parca e mai simplu…

La tine cum e? Studiu sau invatare? E mai simplu?

(Multumiri lui LEO, pentru atenta articulare a ideilor. Raman dator!)

miercuri, 14 noiembrie 2007

Generatia actualizata

De prea multe ori basicat (nu fara motiv) pe cei ce compun asa zisa „noua generatie”, „asteptata”, „dorita” etc. Am mai mazgalit cate ceva despre noile turme de tineri care sunt parca mai virusati decat „batranii”. Uneori, generatii ratate si expirate inainte de termen…

Unul dintre motive era existenta structurilor asociative ce bateau darabana pe marele lor merit de a fi „vocea autorizata” a studentilor. Si care, atunci cand nu le statea mintea la baluri „ale bobocilor”, petreceri sau chefuri, mai puneau de cate o greva. Fiasco in linie… Reprezentare la nivel academic, 0. Lupta pentru interesul comun si binele public (al studentilor, macar!) un mare 0 iarasi. Si tot asa…

Ei bine, exista o tanara: Irina Tudor pe numele ei. Bine pregatita, cu mai mult decat o minima si necesara cultura, care mi-a placut si m-a incantat ca prestatie aproape de fiecare data cand a avut ocazia. Care probabil ca mai are si o echipa in spate. Al carei merit este agenda de lucru a Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania, unde se regasesc la loc de cinste si alte evenimente decat bautele, miutele cu tigari, sticle, fete si baieti. Adica o bruma din ceea ce chiar se cade si trebuie facut, aici si acum! Un mic mare motiv de optimism, cu alte cuvinte…

Exemplu concret: maine, la MECT, incepand cu orele 12.00.


marți, 13 noiembrie 2007

Bunul gust al simturilor

Imi permit sa-mi insusesc rolul Ioanei, pana va reveni cu actualitati din educatia franceza…

M-am indragostit fulgerator in urma cu mai bine de un an. O relatie nepotrivita? Nicidecum! Radio Classique se numeste obiectul dragostei mele patimase…

Il cunosc foarte bine. O relatie de durata, intensa, un contact zilnic de cel putin cateva ore. Si nu neg frustrarea ce ma incearca atunci cand (privat de net in RO sau de baterie in FR) sunt departe de muzica buna, de informatia de calitate, de vocile frantuzesti. Comentariile pe care le-as putea face acum privesc mai degraba piata de media, cu specificul si evolutia ei din spatiul frantuzesc dar nu neaparat!

Eludand ceea ce este neesential, punctez: miercurea trecuta, ministerul de resort de acolo de la ei a inclus in programa de bacalaureat muzica de film. Nu stiu cu ce se mananca povestea asta pentru ca vreme n-am avut pentru documentare. Stiu insa ca am prins finalul unui excelent concert la Olympia, unde Xavier Darcos (ministrul Educatiei Nationale) celebra in prezenta amfitrionilor de la Radio Classique un mare pas inainte si un moment deloc de neglijat.

In primul rand, francezii nu sunt doar mari si avizati consumatori de produse culturale. De muzica mai ales! Dar sunt innebuniti dupa muzica de film, liceeni francezi proband asta intr-un program realizat de ei si dedicat lor. Fireste, tot la Radio Classique. In al doilea rand, va las pe voi sa ganditi la ce inseamna cultura sociala, educatie artistica si bun gust. Si la valorizarea lor intr-un context educational… Si-apoi mai vorbim despre cine si unde suntem. Ca distanta in spatiu si timp…

joi, 8 noiembrie 2007

Materialism nedialectic

Un nefericit accident lingvistic cu puternice ancorari in sistemul de invatamant il reprezinta lejeritatea si inocenta pe care tot poporul le probeaza exprimandu-se nestingherit despre „materiile” ce se parcurg in scoala si chiar la scolile cele mari. In esenta, viata nu se imparte pe felii, cunoasterea nu se poate marunti in bucatele. In cuvinte putine si relativ simple, vorbim despre materie ca despre „continut” al cunoasterii, despre „discipline” ca despre zone delimitate ale aceleiasi cunoasteri si despre „arii curriculare” ca fiind niste teritorii unde se aduna „familii” disciplinare (intelese ca ansamblu al unei „cunoasteri”, ale unor influente educative si experientelor de invatare organizate). Departe de a fi cel mai grav lucru ce se petrece in spatiul scolar sau universitar, „materiile” sunt dar niste reflexe culturale generate de un sistem educational (de invatamant, mai bine zis) in care toate tunurile bateau pe „cunoastere”, pe „cunostinte”, pe „informatie” si nu pe competente, deprinderi, abilitati, capacitati etc. Si, dupa cum o arata realitatea curenta, „materia” este un element de referinta ce functioneaza ca refugiu pentru cei incapabili sa produca stiinta si pricepere.

Ciudat, nu? Sa fii pozitionat sau sa iti doresti accederea la un nivel superior, avand cunoasterea, competentele si un limbajul unuia inferior! Si complacandu-te in asta… „Evolutie negativa”, „avansare inferioara” sau „crestere in jos”, dupa cum s-ar zice!

miercuri, 7 noiembrie 2007

Cariera detinatorilor de doctorat

Toata lumea ofteaza si injura fie inflatia de titluri doctorale, fie mediocritatea posesorilor, fie sistemul studiilor doctorale de pe la noi. Inclusiv subsemnatul, cu mai putina patima, parca. ;-)

Ei bine, discursul politic si putin sau deloc inspirat se pare ca nu a produs altceva decat o vanatoare de vrajitoare sau lupta cu morile de vant, pentru a ne mentine in universul livresc. Putine au fost initiativele, si mai putine au fost concretizarile efective pentru ameliorarea starii de fapt. Si pentru niste pasi inainte…

Un punct de plecare in disciplinarea miscarilor haotice poate fi recentul demers asumat de catre Institutul National de Statistica. Acum ramane de vazut cat de bine va fi diseminat si, mai mult, cum se vor mobiliza cei vizati de acesta. Pentru ca am ceva obiectii legat de constructia sa... Apoi, si mai savuros este de vazut ce are sa se aleaga de rezultatele proiectului astuia. Asadar, avem interes. Si adaugam nerabdare!

marți, 6 noiembrie 2007

Educatia se face cu oameni

S-a intamplat un fenomen extrem de ciudat! La vremea respectiva eram de cateva luni in Franta si nu reuseam sa inteleg obstinatia cu care universitarii si tehnicienii de profil din partea locului isi faceau un merit din a acorda o foarte mare atentie (si pondere, in cadrul unitatilor de curs) sistemului legislativ si juridic al educatiei franceze. Asta in conditiile in care fiecare dintre intervenientii in programele de formare acorda deja spatii largi discutiilor referitoare la evolutia sistemului de invatamant francez. Fireste, cu incepere de la Revolutie si cu o justificata evidentiere a valorilor republicane ce transpar din evenimentele ce au urmat…

Si mai interesant este ca evolutia culturala si mersul inainte al societatilor civilizate (in special al celei franceze) pot fi explicate extrem de usor daca sunt analizate prin filtrul parcursului istoric al ideii de „scolaritate”. Si asta nu doar din punct de vedere al scolii ce reduce diferentele sociale, creste egalitatea de sanse si furnizeaza oportunitati pentru dezvoltare! Este savuros sa stai cu o carte de istorie in mana dreapta si cu un tratat de istorie a educatiei in cealalta (sau invers!), vazand cum numeroase dintre momentele capitale in (de)constructia sociala isi justifica existenta.

Sa ne intoarcem la Romania? Cate dintre marile momente in istoria neamului asta nenorocit („fara noroc”, NB) sunt si mari momente ale scolii? Cate dintre marile figuri ale invatamantului romanesti sunt cele ale unor oameni ce au schimbat (in bine) rostul celor multi? Iar daca am avea mai mult decat 5 astfel de personaje, pare suficient? Coborand in strada, cati din 10 indivizi chestionati ar putea da macar un singur nume?

Fireste ca stam prost! Cursuri de „istoria pedagogiei” exista in toate facultatile de profil. Luati insa la bani marunti studentii acestora si vedeti care sunt acele idei marete ce au reusit sa le „fecundeze” cunoasterea. Incercati sa vedeti daca pot reproduce, intr-un interval de timp dat, nume de personaje marcante ale istoriei (educatiei) pe care sa le asocieze unor epoci sau unor inovatii majore in teoria si practica predarii, a invatarii sau a evaluarii. Asta in conditiile in care chiar si invatamantul superior romanesc straluceste prin abuzul de informatie si de reproducere a cunostintelor.

Poate ca se vor gasi totusi cativa care sa aiba habar, totusi. Daca se va intampla asa ceva, treceti la proba urmatoare, cerandu-le sa numeasca 7 dintre ministrii autohtoni ai educatiei. De mai de demult sau de data mai recenta…

Credeti ca autorul blogului sta mai bine? Este drept ca la orice ora din noapte poate insira numele ocupantilor scaunului ministerial din ultimii 12 ani. Si, noapte fiind, va putea ingaima alte 4-5 nume din ultimii 20 de ani… E suficient?

Haideti sa punem altfel problema… Cati dintre titularii portofoliului de ministru sunt fie oameni cu cariera politica, fie figuri publice cu adevarat reprezentative in spatiul social? Nu va grabiti sa raspundeti! Nu spun „in mediul academic” sau intr-un context „administrativ”… Vorbesc despre nume marcante, despre oameni capabili sa interactioneze intr-o maniera decenta cu omologii lor externi, care sunt nu doar niste nume pe o coperta sau pe o carte de vizita cat niste interlocutori placuti, cu vizibilitate si consistenta? Cati dintre acestia sunt, in acelasi timp, personalitati morale sau autoritati in domeniile de competenta?

joi, 1 noiembrie 2007

Scolaritati universitare

Experientele de zi cu zi imi tot dau motive sa ma intreb oare daca batranii zilelor noastre nu au şi ei justificare pentru o parte dintre clişeele lor…

Un exemplu sunt discriminarile functionale ce stau la baza unei diferentieri extrem de simple: „an universitar – an scolar”.

Nu o data am incercat mirarea fata de reprezentanti ai studentilor care vorbeau cu nonsalanta despre activitatile lor desfasurate pe parcursul anului scolar. Apoi am fost intrigat de cadre didactice din invatamantul preuniversitar care emit enunturi cu caracter de judecati de valoare despre activitatile scolare ale studentilor. Am exprimat (public) indignarea fata de persoane publice pentru care ceea ce se intampla in cadrul invatamantului superior tine de o „dinamica scolara”. Si sunt revoltat de unele traduceri care pun in aceeasi oala „scholar”-ul englezesc (persoana parte a unui proces de invatamant, NB) cu „eruditul” (autohton) sau cu elevul de scoala generala sau de liceu… Pe cand ar fi extrem de simplu sa se adecveze contextului si sa-si insuseasca logica elementara a mediului universitar. Niciodata „scolar”…