vineri, 21 decembrie 2007

2008

Ar mai fi multe de zis. Si mai multe de facut!

Fabrica de oameni incepe azi o scurta vacanta… De vi se face dor sau pofta, pentru urmatoarele zile se anunta ceva agitatie la YesterNight. De nu, multumesc inca de pe acum cititorilor (si, mai ales, comentatorilor) blogului pentru vizite si le doresc un final de an tihnit. Si-un an nou cu belsug, cu inspiratie si cu minuni. ;-)

Crestem impreuna! Si-n 2008.

joi, 20 decembrie 2007

Diplomiada infantila

Unul dintre gugustiucii despre care am vorbit ieri ;-) imi scria acum vreo cateva zile niste randuri in care varsa disperarea si angoasele unor posibile rezultate universitare nedemne de valoarea si de pregatirea sa. Fata isi doreste sa faca un doctorat si mai vrea si-un parcurs impecabil, finalizat cu o diploma stralucitoare. Ceea ce nu e rau deloc! Insa...

Despre salbaticia cu care tot poporul se bate pentru patalamale si tidule s-a tot scris si s-a tot povestit. Despre strechea cadrelor didactice al caror parcurs profesional este conditionat de „furcile caudine” ale creditelor, punctelor si diplomelor imi este chiar jena sa vorbesc…

Supun insa atentiei voastre situatia de la gradinite. Unde, pentru niste banale concursuri la nivel de grupe, copiii primesc diplome de participare. Ma rog, e oarecum mai natural decat penibilul infantilism al colectionarii de maculatura specifica al adultilor presupus maturi. Insa copii care sunt abia in stadiul perceptiv, fara habar de viata lor, de o debordanta ignoranta si autentica nevinovatie primesc diplome colorate, de participare! Cu litere si cuvinte… Pe care, din 7 sau 8 elemente grafice, gasim un luptator calare bine inchis in armura sa. Si niste spade, sulite si scuturi… Si un tanc!

Viata? O lupta… Iar scoala de peste cativa ani, campul de batalie si (cu largul concurs al unor alti factori) obiectul descatusarii violentei noilor generatii…


miercuri, 19 decembrie 2007

Uniculturalism multinational

Pe vremea cand lovea primavara de-adevaratelea-n natura si revenea viata-n oameni, ma batea gandul sa purced la a efectua o analiza sectoriala pe programele de mobilitate studenteasca Erasmus la nivelul Universitatii din Bucuresti. Greu! Dar nu imposibil… Si-a ramas in stand-by, pentru alta ocazie.

Cu studentii Erasmus e o poveste mare, frumoasa si de succes. O parte din ea se vede si se citeste aiciDintr-o alta perspectiva, se vede chiar si pe ecrane. O alta parte o incearca zilele-astea, tineretul mobil european…

Unul dintre lipsurile programului este ca (de regula) bursierii Erasmus inscriu rateu dupa rateu, ca sa zic asa… Universitatile gazda pun la punct programe specifice gramezii de musafiri pe care ii inregimenteaza, ii cazeaza laolalta si se adecveaza la ei altfel decat la cei proprii (ceea ce este firesc). Partea urata e ca dumnealor nu prea se omoara sa stabileasca relatii cu autohtonii, raman in cercul multicultural Erasmus si atat. Nu se lipeste prea mult de ei cultura locului, nu isi insusesc apucaturile sau practicile specifice iar relatiile cu oamenii sunt superficiale sau chiar absente, izolati in globul lor de cristal cu un vag aer multicultural. In cazul fericit!

Pentru ca altfel li se intampla sa sada in camerele (casele) lor, cele mai multe cu grup sanitar interior. Ii vezi pe unii rataciti prin campusuri, stingheri prin cantine, incuindu-si camerele daca ies doar pentru un minut. Si-atunci, profitand de liniste sau de lipsa prezentei altora… Socializare zero! Interactiune, nici atat…

marți, 18 decembrie 2007

Astazi, despre ieri

Mai tineti minte ca lansasem cu ceva timp in urma o provocare? Ei bine, apropo de asta… Ieri (la 95 de ani dupa trecerea sa la odihna) a fost comemorat un adevarat pedagog de scoala noua, stralucit matematician si sociolog, poate cel mai important reformator al scolii romanesti: Spiru Haret.

Ma indoiesc ca vor fi fost multi cei ce si-au amintit de povestea asta, inclusiv printre epigoni. Dintre care multi s-au ingramadit evenimentul de lansare in dezbatere publica a noului pachet legislativ privind invatamantul. Puteti descarca de aici continutul acestuia: Legea invatamantului preuniversitar, Legea invatamantului superior si Statutul personalului didactic. Si despre care vom comenta cat de curand, fireste!

Pana atunci, de aveti propuneri, sugestii, observatii, critici sau judecati de valoare cu referire la obiect se primesc prin e-mail la proiecte.legi@medc.edu.ro, pe forumul dedicat sau la adresa MECT (General Berthelot, nr. 28 - 30, Bucuresti, sector 1).

In alta ordine de idei, tot ieri am luat aflat ca profesorul Colceag si echipa au marcat din nou, in efortul de revitalizare a educatiei autohtone: Edu-Gate on-line.


luni, 17 decembrie 2007

Politici si practici de(spre) Calitate


Recuperez! Si incerc o pirueta vizavi de povestea cu studiul despre politicile de asigurare a calitatii in sistemul universitar romanesc, eveniment despre care am povestit deja

Inainte de toate (aprecierile pozitive), trebuie salutata ideea elaborarii studiului ce a stat la baza organizarii mesei rotunde. Din cat am reusit sa imi dau seama, desi foarte sintetic, este probabil primul document reprezentativ care reuneste o serie de consideratii fundamentate la adresa performantelor sistemului universitar romanesc, in ansamblul sau.

Demersul este meritoriu cu cat autorii sai sunt doi tineri cercetatori, produse ale aceluiasi sistem autohton. Care sistem functioneaza inca la limita hazardului, in baza unor „strategii”care (de cele mai multe ori) nu sunt justificate cultural si (de foarte multe ori), nici macar asumate la nivelul unei vointe politice.

Un alt foarte mare plus este ca (cel putin la nivelul discursului si al articularii acestuia) cei doi tineri autori probeaza cu prisosinta ca sunt nu doar ancorati in realitate ci si „stapani” in domeniu. Buna stapanire si utilizarea adecvata a limbajului specific este mai mult decat onorabila in astfel de contexte.

Materialul se doreste a fi un studiu de politici. Care politici? Autonomia universitara aduce mai mult a enclavizare universitara, in care termenii descriptivi sunt incapabili si lipsiti de plasticitate. Ca atare, nu este nici un risc in a vorbi despre „haos endemic” in ceea ce priveste universitatile autohtone. Nu vorbim aici despre lipsa de politici coerente, care sa genereze strategii ci chiar de lipsa politicilor. Lor le urmeaza practici oculte, decizii arbitrare etc., nu doar la nivel institutional ci si in cotidian, pornind de la membrii corpului didactic si terminand cu diversele servicii administrative.

O prima constatare ce se poate face la adresa studiului nostru ar fi ca nu este tocmai un studiu de politici referitoare la calitate. Desi invoca o serie de documente care se subscriu campului teoretic si metodologico-aplicativ, el valorizeaza idei ce converg spre performanta institutionala. Care nu este decat o dimensiune a calitatii educationale…

De altfel, avem mai degraba de-a face cu un exercitiu de analiza a unor politici referitoare la contextul institutional al evaluarii performantei universitare. Cu bataie directa pe masurarea acestei performante si pe clasificarea furnizorilor de servicii educationale in functie de cateva criterii universal recunoscute, in baza unor indicatori cu specific national si local. Subliniez, dimensiunea institutionala a clasificarii performantei!

In al doilea rand, micile lipsuri sau erori de constructie a discursului sunt inerente. Se pot observa formulari ambigue ce privesc conceptele specifice, vehiculate de regula atunci cand vorbim despre calitate: producerea calitatii, asigurarea calitatii, evaluarea calitatii, acreditarea calitatii. Despre clasificarea calitatii este mai greu, chiar imposibil de discutat… Mai dureros ca unele necesare si foarte benefice delimitari conceptuale sunt complet straine multora dintre protagonistii discutiilor generate pe marginea materialului in discutie!

Tot la nivelul chestiunilor de fond ar putea puncta si chestiuni care tin de dimensiunea evaluativa. In fapt, evaluarea inteleasa ca politici, metodologii si practici evaluative (chiar si la nivel institutional) este imposibil de luat in discutie in absenta invocarii sau ignorand expertiza in materie. Fie ea la nivelul cunoasterii fundamentale din punct de vedere teoretic cat si a bunelor practici rezultate in urma exercitiului operational… Nu neaparat institutional! I se poate imputa dar studiului lipsa nu doar a unor precizari asupra metodologiei ce a mediat emiterea judecatilor de valoare cu caracter de concluzii si recomandari ci si inconsistenta recurgerii la aceasta metodologie.

Departe de a ma hazarda in face afirmatii cu caracter speculativ! Insa (rezumandu-ne doar la o lectura atenta a materialului) studiul impregnat cu o topica si cu elemente lingvistice cu origini ar saxone ar putea parea mai degraba o traducere insuficient filtrata experiential… Si, nu in ultimul rand, ca nota generala, insuficient asumat cultural. Sau cel putin, lipsa nervului si „ochiului social”… De inteles, in mare parte, datorita formarii profesionale a acelor 2 autori, mult mai apropiati doctrinelor politice si competentelor instrumentale cu specific „exact” decat „culturii educationale”, a logicii si filosofiei evaluative…

Deschidem aici un alt subiect de discutie. Mai mult decat aspectele sale institutionale, problematica educationala are 2 piloni centrali: oamenii si organizatiile. Iar chestiunea calitatii in educatie tine in mare masura de dimensiunile institutionale si de politica institutionala! Insa acest lucru se intampla (in special) atunci cand, functionarea organica a organizatiei sa intretina „sanatatea institutionala” iar recurgerea la proceduri de tipul unor politici nationale, centraliste, este semnalul unei metastaze. Conceptul de „calitate” este departe de a fi nou sau novator, preocuparea pentru eficienta, eficacitate, pentru satisfactia „clientului” si pentru indeplinirea standardelor este vechi (de cand lumea, am putea zice) iar in alte pamanturi si sub alt cer, dimensiunea institutionala este indezirabila pentru ca tocmai practicile curente sunt de natura sa o neutralizeze, oamenii si structurile avand o „setare” naturala pentru o educatie „de calitate”.

Data fiind natura si continutul sau, studiul are un impact relativ limitat. Cine are putea fi vizat de concluziile sale? Functionarii cu pozitii de decizie din autoritatea centrala? Inaltii functionari ai serviciilor sau agentilor de profil? Creatorii de strategii la nivelul fiecarei institutii de invatamant superior? Din randul „opiniei publice”, doar cei avizati… Si cam atat! Marele avantaj sunt seturile de recomandari, pertinente… In cel fel pot si vor fi ele asumate de catre cei „in drept”?

Cea mai mare durere nu este dar problema politicilor nationale ci practicile „la firul ierbii”! Discursul studiului este si trebuie sa ramana unul de factura neutra, fireste… Atrage insa el dupa lectura interogatii care sa genereze mobilizare pentru producerea calitatii? Pentru instituirea de mecanisme institutionale functionale, eficiente si eficace? Sunt universitatile romanesti capabile ca (odata realizata si certificata calitatea pe care o produc) sa fie si furnizori de performanta?

duminică, 16 decembrie 2007

Lectia de supravietuire

Ceea ce urmeaza nu se inscrie tocmai in nota generala a blogului. Este insa un text duios, in spiritul evenimentelor sfarsitului de an... Deci cu dedicatie pentru unii dintre cititori! ;-)

Cum ai facut sa supravietuiesti?

Daca ai fost copil in anii 60, 70 sau chiar inceputul anilor 80… cum ai facut sa supravietuiesti?

Noi, copii de atunci, mergeam cu masina fara centura de siguranta si fara airbag. "Dadeam o tura" stand in remorca din spatele unei camionete si era o plimbare draguta. Vezi? Ne amintim cu placere de asta...

Leaganele nostre erau vopsite in culori stralucitoare, cu vopsea pe baza de plumb. Cutiile de medicamente nu aveau capace de siguranta si nu existau atatea dispozitive de securitate pentru usi si sertare...

Cand ne plimbam cu bicicleta nu aveam nici casca de protectie, nici protectii pentru coate si genunchi… Si cat de tari ne credeam cand puneam o bucata de plastic sau de carton la spitele bicicletei ca sa faca zgomot!

Beam apa de la robinet, de la teava din gradina, de la furtun, sau de oriunde gaseam. Cand ne era sete, pur si simplu beam... Nu conta! Nimeni nu se gandea la sticla de apa minerala. La cea de apa plata nici atat!

Pierdeam ore construindu-ne un carut dintr-o placa de lemn, niste tevi si niste rotite ramase de pe la role sau cine stie de unde si daca aveam un prieten cu bicicleta ne lasam trasi de el... Iar in susul pantei ne dadeam seama ca, de fapt, noi nu avem frane! Dupa cateva cazaturi mai zdravene am invatat cum sa rezolvam problema... Ne opream intr-un copac. Sau ne tranteam pe jos si lasam caruciorul se de duca singur la vale mai departe.

A, da! Si pe vremea aia erau mult mai putine masini...

Ieseam afara sa ne jucam si singura conditie era sa fim acasa la ora mesei… Sau cand se intuneca.

Mergeam la scoala, desigur. Dar veneam acasa abia dupa ce sterpeleam toate fructele verzi care le gaseam in copacii de pe drum …

Nu aveam telefon mobil si nimeni nu stia pe unde ne pierdem timpul.

De neimaginat, nu?

Ne juleam, ne taiam, ne pierdeam cate un dinte, ba chiar ne rupeam cate un picior. Dar niciodata nu a fost vreo plangere pentru aceste accidente! Nimeni nu era vinovat… Doar noi insine!

Mancam tot felul de bazaconii: un colt de paine, un biscuit, o ciocolata, ba chiar si turturi de gheata… Beam Cico sau tot felul de bauturi pline de zahar si carbohidrati… Dar nu aveam niciodata probleme cu greutatea pentru ca petreceam toata ziua afara jucandu-ne si alergand. Ne strangeam cate 4-5, ne numaram banutii si mergeam sa ne cumparam impreuna o sticla cu limonada. Si sticla de 1 litru era de sticla! Beam toti din acelasi vas, caruia ii stergeam gatul intai cu mana... Si nimeni nu a murit din asta!

Nu aveam Play Station, MP3, Nintendo 64, XBox, Jocuri Video, 99 de canale TV prin cablu, "home-cinema" cu sunet “surround”, telefoane mobile, calculatoare, “chat-rooms”, Interne etc...

In schimb, aveam prieteni adevarati!

Ieseam afara, luam bicicleta sau mergeam pe jos pana la prietenii nostri, sunam la usa… Sau intram pur si simplu, fara sa sunam. Si ne puneam pe joaca.

Acolo, afara! In lumea asta cruda si violenta. Fara sa fie cineva care sa ne pazeasca!

Ne jucam cu bete, cu mingii, de-a ratele si vanatorii, de-a hotii si vardistii, de-a "v-ati ascunselea", "frunza", "elasticul"… In echipele pe care le formam era mereu cineva lasat pe dinafara. Dar asta nu era nici o tragedie!

Unii nu erau elevi buni... Daca nu aveau note de trecere ramaneau repetenti. Nimeni nu ajungea la doctor sau la psihiatrul scolii pentru asta. Si nimeni nu stia de dislexie si nici tulburarile bipolare. Pur si simplu repetau clasa si atat tot!

Aveam libertate, succese si esecuri. Aveam responsabilitati... Si, pur si simplu, am invatat sa le facem fata. Faci parte din una din generatiile astea?

Poate pentru un minut vei uita de viata agitata pe care o duci si vei redeveni copilul de altadata. Si probabil vei spune "Doar atat? La asta se rezuma tot?"

Nu stiu ce-ti pot spune... Doar ca, atunci, demult, in alta lume, eram fericiti. Eram fericiti si-atat! Iti aduci aminte?

vineri, 14 decembrie 2007

Scoala de dupa colt


Despre relevanta institutiei scolare pentru viata sociala se pot povesti multe. Azi ma agat doar de pozitionarea urbana si de arhitectura impersonala a unuia dintre cele mai importante spatii existentiale, cu o influenta covarsitoare in constructia reprezentarilor sociale.

In orasele de provincie se pare ca e un pic mai simplu. Scolile generale, liceele (si, mai rar, universitatile) sunt gazduite (de cele mai multe ori), in cladiri vechi, „cu istorie”, reprezentative comunitatii respective. La sat, putine sunt scolile ce fac exceptie de la un tipar arhitectural (de regula) vetust. Specific miezului de secol trecut, in cel mai fericit caz… Si cu cat sunt mai mari distantele de asezarile umane mari, cu atat se acestea se conserva mai bine din punct de vedere al prezentarii. Cu toate investitiile majore facute in reabilitare, renovare si resistematizare!

In spatiul urban, povestea de-a dreptul trista. O sumedenie de cladiri tip, fara nerv. Ascunse bine de blocuri, indaratul lor. Private de spatiu verde. Sau de locuri de joaca. Sau, pe de alta parte, abuzate prin acoperirea cu covor asfaltic din gard in gard! Dar poate aici pacatuiesc doar amintirile subsemnatului… Ultimele 2 clase de scoala primara (cele de dupa 1989, adica) avand sub ferestre „parculetul” plin de praf (dar mai ales de verdeata!) in care copilaria era chiar la ea acasa. Si alti 4 ani de gimnaziu petrecuti cu fata spre Turnul Chindiei, la 2 minute de o imensitate de verde, in zodia istoriei. La 5 distanta de oglinda lacului sau la 10 de curgerea domoala a Ialomitei…

Astazi, cele mai multe dintre localurile in care functioneaza gradinite, scoli sau licee poarta urmele cromatice ale luxului ludic al decidentilor sau executantilor. Altele incearca sa concureze un soi de suprarealism edilitar… Logica spatiului interior este insa aceeasi, ergonomia spatiului de invatare inca ramane supusa presiunii orare (chiar ma intreb cate mai sunt scolile ce invata in 3 „schimburi”!) iar functionalitatea redusa la extrem. Si chiar asa, la cea ajuta aceasta „functionalitate” cand soarele abia reuseste sa isi faca loc prin ferestre din cauza blocurilor ce obtureaza accesul? Si cata poezie se regaseste dincolo de infimul peticul de cer?


joi, 13 decembrie 2007

Procesul „Bologna” si satul romanesc

L-am citit intotdeauna cu placere pe prof. Adrian Neculau. Sa fie oare acelaşi nerv social cauza afinitatii noastre?

Universitarul iesean scrie despre Procesul „Bologna” si satul romanesc. Intai despre vremurile de-altadata, apoi despre dureroasele zbateri ale zilelor noastre.

miercuri, 12 decembrie 2007

Insemnari despre Calitate

Astazi, cateva dintre cele mai valoroase idei retinute din interventiile de la dezbaterea despre calitatea invatamantului superior, despre care am tot povestit.

Jan Sadlak, Centre Européen Pour l’Enseignement Supérieur UNESCO

  • cand vorbim despre calitate, despre asigurarea si despre certificarea ei, vorbim si despre oameni sau institutii care nu reusesc sa indeplineasca niste standarde; paradoxal este ca o mare parte dintre cei ce stiu ca nu se ridica la inaltimea acestora (aflandu-se intr-o zona pe care o putem denumi ca fiind „zona rosie”) sunt tocmai cei care infiereaza sistemul si metodologiile de evaluare a calitatii;
  • presiune data de „strangerea surubului calitatii” - ne place sau nu, asta se intampla
  • invatamantul superior nu mai este „ca pe vremea noastra”, ca pe vremea studentiei noastre;
  • masificarea invatamantului una dintre cele mai vizibile schimbari: cresterea numarului celor care intra in sistem, atat studenti cat si cadre didactice; iar acest sistem nu mai poate fi gestionat ca inainte („selectiv”) ci, in conditiile „industrializarii” invatamantului superior, trebuie puse la punct strategii de adaptare la noile exigente;
  • „industrializarea” invatamantului superior inteleasa ca urmare a cresterii exigentelor si a cunoasterii;
  • cred ca nu am ajuns inca in stadiul unui „fordism” de tip educational („fordism” – succesiunea productiei, in maniera liniei de asamblare, de serie - NB);
  • cresterea calitatii vs. excelenta;
  • de calitate sunt interesati atat partenerii externi (proveniti din zona angajatorilor, a socio-economicului) dar si cei interni;
  • realitatea contemporana a invatamantului superior poate fi descrisa printr-o relatie de tip „dragoste si neplacere/ura” (autoritatea publica este cea care finanteaza si gestioneaza sistemul dar trebuie sa il si regleze, uneori de o maniera coercitiva);
  • „imperialismul calitatii” – presiunea extrema pusa asupra sistemului (sumedenie de reuniuni, de programe etc.);
  • avem sisteme educationale ce nu mai pot si nu mai trebuie sa functioneze inertial (liberalizarea pietii educationale, dinamica demografica si penalitatile institutionale sunt mecanisme de selectie naturala dar si de autoreglare);
  • reprezentari sociale inca nefundamentate: invatamantul superior privat este mai putin exigent (ceea ce eu cred ca este fals, alocarile financiare fiind mult mai rationale), relatia universitatilor publice de stat cu autoritatile ingreuneaza modificarile structurale la nivelul acestora;
  • pe ce baza se fac finantarile atunci cand nu se fac in functie de calitate? daca nu este vorba de calitate atunci ele se fac in functie de relatiile institutionale, al tiparelor culturale, implicatiilor religioase, structurii etnice a indivizilor, aspecte care o pot completa sau o pot limita, ceea ce nu este tocmai de dorit;
  • schimbarile ce se produc in sistem trebuie sa vizeze si sa se regaseasca la nivelul calitatii educationale;
  • suntem in stadiul in care construim sistemele de asigurare a calitatii, pas cu pas, bucata cu bucata;
  • noile institutii si noile politici europene vor conduce la cresterea nivelului de competitie (4/03/2008 – fondarea European Registry of Quality Assurance Agency, 2010 – European High Education Area) urmand o crestere a exigentei si la nivelul agentilor de acreditare, nu doar a furnizorilor;
  • cresterea rapida a numarului de studenti si dezvoltarea rapida a universitatilor nu au produs neaparat si ridicarea standardelor – au rezultat concesii cu efecte neplacute asupra sistemului universitar in ansamblu;
  • prea multe universitati, prea putini studenti.

prof. Lazar Vlasceanu, UNESCO European Center for Higher Education

  • nu exista tara sau sistem care sa nu faca obiect al presiunii „imperialismului” calitatii, in special dupa 1990;
  • atunci cand vorbim despre calitate, vizam o schimbare de proportii, in trecerea de la un invatamant centrat pe cunoastere la unul centrat pe competente, discutia purtandu-se in jurul programelor de formare si a competentelor si la consacrarea anumitor rezultate in functie de acestea (constructia unor astfel de programe si evaluarea lor);
  • este necesar sa reinventam calitatea, de la un moment la altul;
  • suntem pusi in fata reinventarii calitatii – ce inseamna „calitate” in noua lume universitara?
  • cresterea si multiplicarea fluxurilor de studenti, diversificarea programelor si finalitatilor de formare;
  • clasic, studentii erau pregatiti ”just in case”, acum studentul trebuie sa fie ”just in time”;
  • pana la 38 de ani (15 ani de la finalizarea normala a studiilor, varsta unei presupuse maturizari profesionale), individul trece prin 7-8 posturi, fara relatie directa cu formarea sa anterioara;
  • in Asia se inregistreaza numeroase incercari de clasificare, in vederea identificarii universitatilor si specializarilor de elita;
  • reprezentarile si valorile simbolice ale spatiului universitar („cladirea mare si frumoasa din centrul orasului”)
  • destructurarea tiparelor clasice ale organizatiilor, institutiilor si entitatilor industriale – aplatizarea ierarhiilor genereaza implicare si impune asumarea mobilitatii pentru membri;
  • se creeaza o lume a specializarilor (tiparul clasic consacrase cunoasterea, intr-o masa amorfa dar cu tentative de delimitare - „universitarii sunt foarte imaginativi”, „introducerea unei ordini intr-o lume care nu are nevoie de ordine”), individul asumandu-si identitatea potrivit pozitiei sale organizationale si proiectandu-se ca urmare a activitatii curente mai degraba decat statusului;
  • clasic, munca si invatarea erau clar delimitate, una in prelungirea celeilalte; astazi ele chiar se suprapun ca incadrare in timp dar sunt din ce in ce mai distincte din punct de vedere al obiectului acestora;
  • avem astazi comunitati fara teritorii si teritorii fara comunitati;
  • educatia se reconstruieste dinspre competente iar curriculumul se adapteaza;
  • competitia nu mai este una nationala, nu este nici macar locala, ci a devenit una mondiala;
  • in numele autonomiei, lasam universitatile sa-si vada de treburile lor? (lumea universitara are propria realitate, propriul sistem de autoreglare, de asigurare a calitatii);
  • constituirea identitara institutionala se realizeaza prin birocratie in loc sa se realizeze prin misiune si viziune;
  • in conditiile date, care sunt acele elemente de cultura calitatii care devin valori de referinta in aprecierea calitatii (atat la nivel intern cat si extern)?
  • „calitatea educatiei” este produsa pentru o lume care nu (mai) exista, (universitatile reusind foarte greu sau aproape deloc sa produca ceea ce „se cere”) – cum raspundem acestei incompatibilitati?
  • este suficienta copierea unui model (a unei universitati sau a alteia) si a calitatilor sale?
  • calitatea trebuie in permanenta reinventata.


Remus Pricopie, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

  • gasim solutii impreuna (cu sistemul);
  • noi, ca decidenti, trebuie sa luam masuri pentru sistem si nu impotriva lui;
  • sistemul guverneaza la randul sau alte sisteme si are nevoie de alte sisteme pentru aceasta;
  • la romani, fiecare reforma din invatamantul superior (CNEAA, universitatile private etc.) s-a produs cu tensiune iar tensiunea a castigat, nu sistemul;
  • cum rezolvam problema tensiunilor pentru ca sistemul sa aiba de castigat?
  • cultura guverneaza calitatea (valori si practici in scoala, liceu, universitate);
  • transparenta (grad crescut de opacitate, legaturi inexistente intre universitati si licee, sau slabe raportari la piata muncii, raportare a activitatii si a gestionarii resurselor);
  • managementul sistemului, a celor din el (studenti, profesori) si a celor de pe langa el (oameni si institutii), sistemul de invatamant fiind cel mai mare subsistem nu ne permitem sa il intretinem prin mesaje perturbatorii;
  • vrem sa gestionam un sistem dar nu avem capabilitatea sa il conducem si sa-l administram (managerii nu au scoala, au fost formati manageri care au iesit din sistem, formare heirupistica a managerilor;)
  • in conditiile in care statul finanteaza studenti, nu universitati, pentru cel mult 2-3 ani, avem nevoie de finantare strategica a sistemului universitar (in raport cu ce?), bazata exclusiv pe calitate;
  • sistemul are cel putin 2 viteze (privat si de stat), decalate de sistemele europene ale invatamantului superior cu care suntem de fapt in competitie;
  • dinamica mondiala arata ca industria invatamantului superior este economia inceputului de mileniu.

marți, 11 decembrie 2007

Se-ntampla lucruri…

Am preferat sa nu ma grabesc, incercand a evita maniera specific romaneasca de a transmite mesaje echivoce, asa cum ajung ele in fata publicului prin intermediul serviciilor de specialitate ale diverselor autoritati centrale. Vreme pentru a se intampla asta exista insa… ;-)

Ii deja anuntat, de aproape o saptamana: Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului lanseaza in dezbatere publica pachetul de legi ale educatiei.

Inainte de asta, se intampla lucruri ce privesc educatia de excelenta din RO. Iar in afara, prietenii austrieci lanseaza concurs de idei si proiecte: o fapta buna in fiecare zi sau o contributie saptamanala pentru salvarea lumii.

luni, 10 decembrie 2007

O scoala europeana

Gandul de vinerea trecuta scrie despre rezultatele elevilor romani la Programul International de Evaluare a Elevilor, editia 2006. Prefer sa nu comentez, pentru moment!

Si pana cand voi reusi a procura documente (fireste, comparative) pentru a intelege grozavia altfel decat prin talmacirea media, recomand o lectura despre PISA, cu informatii foarte in detaliu.

vineri, 7 decembrie 2007

Momente (grele) si schite

Povesteam in urma cu doua saptamani despre raportul care a basicat, ca in multe alte dati (inutil, adica) oamenii din educatie si din cercetare. Si care n-a provocat doar opinii in dezacord ci niste replici josnice ale unor ditirambi de doi lei, erijati in aparatori ai adevarului si dreptatii, incadrati la locul de munca drept „educatori”, „formatori” de minti si de suflete…

Iar de ceva vreme s-a repus in discutie chestiunea Pactului pentru Educatie. Sa asteptam sa vedem?

Incerc mai jos actualizarea unui foarte scurt profil al detractorilor oricarui posibil tratament (creionat imediat dupa Raport), fara a generaliza. Cu gandul unei dezvoltari ulterioare si in baza unor specificitati comportamentale si atitudinale probate cu insistenta in viata cotidiana:

  1. Cadrul didactic incapabil de evolutie, de adaptare si de adecvare. Poate cu o buna formare initiala, ulterior un bun tehnician. Functionand inertial, o masa de stereotipii, de clisee lingvistice si de reprezentari sociale asimilate prin mimetism, „depasit” din ce in ce mai des „de situatie” si evadand din realitate, incapabil sa mai invete pentru sine sau sa se adapteze la „aberante” solicitari de inovare.
  2. Functionarul administrativ ineficient, inutil, pagubos, robotel birocratic ce actioneaza mai putin in baza obisnuintelor cat ca rezultat al complexelor sau al cameleonismului organizational dominat de propria siguranta si atotsuficienta. Pus „pe tusa” de noua arhitectura institutionala, neputincios in a-si gasi locul in dinamica pietii muncii autohtone.
  3. Actualii „manageri” scolari, aproape intotdeauna mecanisme ale mecanismelor corupte, foste „tinere sperante” ale catedrei, indezirabili pentru colegii de bransa in ipostaza decizionala.
  4. Decidentii (de orice natura) pentru care asumarea esecului ar insemna negarea propriului parcurs de viata, pierderea unei impresionant pachet de privilegii si de facilitati ce le asigura insasi existenta, alimentand imaginea de sine si prestigiul social.
  5. Cercetatorii din stiintele tehnice, cea mai multi „de duzina”, indolenti, rutinieri, privati pana acum de resurse si de provocari, lipsiti de finalitate, cu un spirit pragmatic aproape suprimat. Poate in cea mai dramatica situatie!
  6. Pretinsi guru ai stiintelor socio-umane, baroni ai monopolului intelectual. Desi poate „toba” de cultura sociala si stiintifica, „caravele de cursa lunga prin incarcata istorie recenta”, prizonieri ai propriilor himere si robi ai propriilor complexe. Parte din ei, inspaimantator de tineri!
  7. Cercetatorii din stiintele naturale, depersonalizati si ignorati sistematic, exterminati ca urmare a nepasarii… Mai exista asa ceva in Romania?

joi, 6 decembrie 2007

Analiza sistemului universitar

Nu stiu daca e amuzant sau daca e dureros… La recenta masa rotunda despre politicile de asigurare a calitatii in invatamantul universitar din Romania fusese pus la vedere, pentru consultare si autoservire, Sistemul universitar romanesc, document pe care il consider o lectura obligatorie si resursa mai mult decat necesara. Iar oamenii se uitau la el ca la opta minune a lumii, cu o debordanta nevinovatie si uimire. Pentru prima oara! Cu toate ca povestea are deja aproape jumatate de an vechime si ca este probabil cel mai zdravan produs „din gama”…

Si pentru ca tot povestim despre ce se intampla cu universitatile noastre, mai fac o sugestie de lectura: Analiza cantitativa si calitativa a sistemului universitar din Romania.

marți, 4 decembrie 2007

Scoala de acasa

O chestie grozava! Fantastica… Sau, ma rog, folositi cuvintele care va plac… ;-)

Despre ”home schooling” stiu de multa vreme, de foarte multa vreme. Despre asta am interactionat foarte intens cu colegii mei multiculturali adunati pe pamant francez, nu foarte permeabil la idee. Insa am descoperit in urma cu o saptamana un blog foarte-foarte la subiect si o poveste mult mai serioasa decat lasa a se intrevede printre clicuri.

Curaj! Merita… ;-) Mai mult decat respect si admiratie!

luni, 3 decembrie 2007

Inechitate la nivel inalt

Una dintre (foarte) importantele contribuţii ale experienţei franţuzeşti a fost să înţeleg cum funcţionează nişte poveşti care altfel îmi păreau desuete în afara contextului educaţional: reducerea inechităţii, egalitarism, egalitate de şansă, oportunităţi egale, discriminare etc… Teleportat din jungla pretins capitalistă a vieţii româneşti, chiar având mai mult decât minima cultură necesară, o înţelegere justă a fenomenului era aproape inaccesibilă.

Cunoaşteţi conceptele-astea? În fine, dincolo de filosofia socială ce aflată la baza lor şi a dimensiunii sale educaţionale stau politici şi mai ales practici. Produse cultural(e)! Unele dintre ele, aparent banale…

Urmariti, va rog, cu atentie, unitatile de invatamant romanesti. Exista „intrari ale profesorilor”, „toalete ale profesorilor”, „parcari pentru profesori” (pe alocuri)… Intr-o anumita localitate din acea parte a tarii acum vreo doi ani exista chiar cancelaria profesorilor majoritari etnic si cancelaria romanilor. La una dintre marile universitati private ale tarii, faceam haz de biroul de pe platforma (cam cat 3 mese a cate 4 locuri, dintre cele ale studentilor), la cel putin 1,5 metri inaltime comparativ cu „nivelul marii”. Iar acum cateva saptamani, imi venea sa intorc cu fundul in sus fotoliul capitonat aflat in fata studentilor ce sedeau pe scaune normale, sanatoase si suficient de comode, din lemn. Si-n aceeasi foarte noua cladire a unei universitati publice, la doar cativa metri, „WC pentru studenti”. „Stiti, profesorii au interzis acolo, poate ca ei merg la toaleta ecologica a muncitorilor, din curte…”, au raspuns amuzate studentele…

De ce doar atat? Haideti sa facem grupuri sanitare pentru studentele roscate, sa grupam scaunele in functie de marimea pantofilor sau sa intram in salile de curs in ordinea optiunilor politice? De ce nu?

Argumentul nu e cel mai potrivit, cu siguranta. Dar ma intreb insa de ce dobitocii astia de europeni sadea, habarnisti si inculti, niste mari nulitati in geografie si istorie mondiala, ignoranti chiar si in privinta propriilor oameni politici sau a curentelor literare majore, frecventeaza aceleasi toalete? De ce toaletele-astea n-au gresie si faianta ci un simplu „glet”? De ce ei n-au fost in stare sa ridice niste catedre impresionante si si-au organizat amfiteatrele in trepte descendente? De ce cadrele didactice manca la aceeasi cantina si la aceleasi mese cu studentii? De ce functionarii utilizeaza aceleasi cai de acces ca tot poporul si au acelasi regim in ce priveste serviciile sociale? De idioti?

Si lasati-ma cu basmele care tin de „politica institutiei”, „asa se face la noi”, „practici curente” sau „cultura organizationala”! Si cu orice alt fel de raspuns… Intrucat am serioase dubii ca exista!