miercuri, 12 decembrie 2007

Insemnari despre Calitate

Astazi, cateva dintre cele mai valoroase idei retinute din interventiile de la dezbaterea despre calitatea invatamantului superior, despre care am tot povestit.

Jan Sadlak, Centre Européen Pour l’Enseignement Supérieur UNESCO

  • cand vorbim despre calitate, despre asigurarea si despre certificarea ei, vorbim si despre oameni sau institutii care nu reusesc sa indeplineasca niste standarde; paradoxal este ca o mare parte dintre cei ce stiu ca nu se ridica la inaltimea acestora (aflandu-se intr-o zona pe care o putem denumi ca fiind „zona rosie”) sunt tocmai cei care infiereaza sistemul si metodologiile de evaluare a calitatii;
  • presiune data de „strangerea surubului calitatii” - ne place sau nu, asta se intampla
  • invatamantul superior nu mai este „ca pe vremea noastra”, ca pe vremea studentiei noastre;
  • masificarea invatamantului una dintre cele mai vizibile schimbari: cresterea numarului celor care intra in sistem, atat studenti cat si cadre didactice; iar acest sistem nu mai poate fi gestionat ca inainte („selectiv”) ci, in conditiile „industrializarii” invatamantului superior, trebuie puse la punct strategii de adaptare la noile exigente;
  • „industrializarea” invatamantului superior inteleasa ca urmare a cresterii exigentelor si a cunoasterii;
  • cred ca nu am ajuns inca in stadiul unui „fordism” de tip educational („fordism” – succesiunea productiei, in maniera liniei de asamblare, de serie - NB);
  • cresterea calitatii vs. excelenta;
  • de calitate sunt interesati atat partenerii externi (proveniti din zona angajatorilor, a socio-economicului) dar si cei interni;
  • realitatea contemporana a invatamantului superior poate fi descrisa printr-o relatie de tip „dragoste si neplacere/ura” (autoritatea publica este cea care finanteaza si gestioneaza sistemul dar trebuie sa il si regleze, uneori de o maniera coercitiva);
  • „imperialismul calitatii” – presiunea extrema pusa asupra sistemului (sumedenie de reuniuni, de programe etc.);
  • avem sisteme educationale ce nu mai pot si nu mai trebuie sa functioneze inertial (liberalizarea pietii educationale, dinamica demografica si penalitatile institutionale sunt mecanisme de selectie naturala dar si de autoreglare);
  • reprezentari sociale inca nefundamentate: invatamantul superior privat este mai putin exigent (ceea ce eu cred ca este fals, alocarile financiare fiind mult mai rationale), relatia universitatilor publice de stat cu autoritatile ingreuneaza modificarile structurale la nivelul acestora;
  • pe ce baza se fac finantarile atunci cand nu se fac in functie de calitate? daca nu este vorba de calitate atunci ele se fac in functie de relatiile institutionale, al tiparelor culturale, implicatiilor religioase, structurii etnice a indivizilor, aspecte care o pot completa sau o pot limita, ceea ce nu este tocmai de dorit;
  • schimbarile ce se produc in sistem trebuie sa vizeze si sa se regaseasca la nivelul calitatii educationale;
  • suntem in stadiul in care construim sistemele de asigurare a calitatii, pas cu pas, bucata cu bucata;
  • noile institutii si noile politici europene vor conduce la cresterea nivelului de competitie (4/03/2008 – fondarea European Registry of Quality Assurance Agency, 2010 – European High Education Area) urmand o crestere a exigentei si la nivelul agentilor de acreditare, nu doar a furnizorilor;
  • cresterea rapida a numarului de studenti si dezvoltarea rapida a universitatilor nu au produs neaparat si ridicarea standardelor – au rezultat concesii cu efecte neplacute asupra sistemului universitar in ansamblu;
  • prea multe universitati, prea putini studenti.

prof. Lazar Vlasceanu, UNESCO European Center for Higher Education

  • nu exista tara sau sistem care sa nu faca obiect al presiunii „imperialismului” calitatii, in special dupa 1990;
  • atunci cand vorbim despre calitate, vizam o schimbare de proportii, in trecerea de la un invatamant centrat pe cunoastere la unul centrat pe competente, discutia purtandu-se in jurul programelor de formare si a competentelor si la consacrarea anumitor rezultate in functie de acestea (constructia unor astfel de programe si evaluarea lor);
  • este necesar sa reinventam calitatea, de la un moment la altul;
  • suntem pusi in fata reinventarii calitatii – ce inseamna „calitate” in noua lume universitara?
  • cresterea si multiplicarea fluxurilor de studenti, diversificarea programelor si finalitatilor de formare;
  • clasic, studentii erau pregatiti ”just in case”, acum studentul trebuie sa fie ”just in time”;
  • pana la 38 de ani (15 ani de la finalizarea normala a studiilor, varsta unei presupuse maturizari profesionale), individul trece prin 7-8 posturi, fara relatie directa cu formarea sa anterioara;
  • in Asia se inregistreaza numeroase incercari de clasificare, in vederea identificarii universitatilor si specializarilor de elita;
  • reprezentarile si valorile simbolice ale spatiului universitar („cladirea mare si frumoasa din centrul orasului”)
  • destructurarea tiparelor clasice ale organizatiilor, institutiilor si entitatilor industriale – aplatizarea ierarhiilor genereaza implicare si impune asumarea mobilitatii pentru membri;
  • se creeaza o lume a specializarilor (tiparul clasic consacrase cunoasterea, intr-o masa amorfa dar cu tentative de delimitare - „universitarii sunt foarte imaginativi”, „introducerea unei ordini intr-o lume care nu are nevoie de ordine”), individul asumandu-si identitatea potrivit pozitiei sale organizationale si proiectandu-se ca urmare a activitatii curente mai degraba decat statusului;
  • clasic, munca si invatarea erau clar delimitate, una in prelungirea celeilalte; astazi ele chiar se suprapun ca incadrare in timp dar sunt din ce in ce mai distincte din punct de vedere al obiectului acestora;
  • avem astazi comunitati fara teritorii si teritorii fara comunitati;
  • educatia se reconstruieste dinspre competente iar curriculumul se adapteaza;
  • competitia nu mai este una nationala, nu este nici macar locala, ci a devenit una mondiala;
  • in numele autonomiei, lasam universitatile sa-si vada de treburile lor? (lumea universitara are propria realitate, propriul sistem de autoreglare, de asigurare a calitatii);
  • constituirea identitara institutionala se realizeaza prin birocratie in loc sa se realizeze prin misiune si viziune;
  • in conditiile date, care sunt acele elemente de cultura calitatii care devin valori de referinta in aprecierea calitatii (atat la nivel intern cat si extern)?
  • „calitatea educatiei” este produsa pentru o lume care nu (mai) exista, (universitatile reusind foarte greu sau aproape deloc sa produca ceea ce „se cere”) – cum raspundem acestei incompatibilitati?
  • este suficienta copierea unui model (a unei universitati sau a alteia) si a calitatilor sale?
  • calitatea trebuie in permanenta reinventata.


Remus Pricopie, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

  • gasim solutii impreuna (cu sistemul);
  • noi, ca decidenti, trebuie sa luam masuri pentru sistem si nu impotriva lui;
  • sistemul guverneaza la randul sau alte sisteme si are nevoie de alte sisteme pentru aceasta;
  • la romani, fiecare reforma din invatamantul superior (CNEAA, universitatile private etc.) s-a produs cu tensiune iar tensiunea a castigat, nu sistemul;
  • cum rezolvam problema tensiunilor pentru ca sistemul sa aiba de castigat?
  • cultura guverneaza calitatea (valori si practici in scoala, liceu, universitate);
  • transparenta (grad crescut de opacitate, legaturi inexistente intre universitati si licee, sau slabe raportari la piata muncii, raportare a activitatii si a gestionarii resurselor);
  • managementul sistemului, a celor din el (studenti, profesori) si a celor de pe langa el (oameni si institutii), sistemul de invatamant fiind cel mai mare subsistem nu ne permitem sa il intretinem prin mesaje perturbatorii;
  • vrem sa gestionam un sistem dar nu avem capabilitatea sa il conducem si sa-l administram (managerii nu au scoala, au fost formati manageri care au iesit din sistem, formare heirupistica a managerilor;)
  • in conditiile in care statul finanteaza studenti, nu universitati, pentru cel mult 2-3 ani, avem nevoie de finantare strategica a sistemului universitar (in raport cu ce?), bazata exclusiv pe calitate;
  • sistemul are cel putin 2 viteze (privat si de stat), decalate de sistemele europene ale invatamantului superior cu care suntem de fapt in competitie;
  • dinamica mondiala arata ca industria invatamantului superior este economia inceputului de mileniu.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Atat doar??? Dezamagitor.. :-(

Alina M. spunea...

Si ce s-a discutat, la ce sa ne asteptam si care a fost concluzia dezbaterii? De aici nu reiese decat politica!

Andrei PARVAN spunea...

Nu-i suficient ca am impartasit informatia?