vineri, 7 decembrie 2007

Momente (grele) si schite

Povesteam in urma cu doua saptamani despre raportul care a basicat, ca in multe alte dati (inutil, adica) oamenii din educatie si din cercetare. Si care n-a provocat doar opinii in dezacord ci niste replici josnice ale unor ditirambi de doi lei, erijati in aparatori ai adevarului si dreptatii, incadrati la locul de munca drept „educatori”, „formatori” de minti si de suflete…

Iar de ceva vreme s-a repus in discutie chestiunea Pactului pentru Educatie. Sa asteptam sa vedem?

Incerc mai jos actualizarea unui foarte scurt profil al detractorilor oricarui posibil tratament (creionat imediat dupa Raport), fara a generaliza. Cu gandul unei dezvoltari ulterioare si in baza unor specificitati comportamentale si atitudinale probate cu insistenta in viata cotidiana:

  1. Cadrul didactic incapabil de evolutie, de adaptare si de adecvare. Poate cu o buna formare initiala, ulterior un bun tehnician. Functionand inertial, o masa de stereotipii, de clisee lingvistice si de reprezentari sociale asimilate prin mimetism, „depasit” din ce in ce mai des „de situatie” si evadand din realitate, incapabil sa mai invete pentru sine sau sa se adapteze la „aberante” solicitari de inovare.
  2. Functionarul administrativ ineficient, inutil, pagubos, robotel birocratic ce actioneaza mai putin in baza obisnuintelor cat ca rezultat al complexelor sau al cameleonismului organizational dominat de propria siguranta si atotsuficienta. Pus „pe tusa” de noua arhitectura institutionala, neputincios in a-si gasi locul in dinamica pietii muncii autohtone.
  3. Actualii „manageri” scolari, aproape intotdeauna mecanisme ale mecanismelor corupte, foste „tinere sperante” ale catedrei, indezirabili pentru colegii de bransa in ipostaza decizionala.
  4. Decidentii (de orice natura) pentru care asumarea esecului ar insemna negarea propriului parcurs de viata, pierderea unei impresionant pachet de privilegii si de facilitati ce le asigura insasi existenta, alimentand imaginea de sine si prestigiul social.
  5. Cercetatorii din stiintele tehnice, cea mai multi „de duzina”, indolenti, rutinieri, privati pana acum de resurse si de provocari, lipsiti de finalitate, cu un spirit pragmatic aproape suprimat. Poate in cea mai dramatica situatie!
  6. Pretinsi guru ai stiintelor socio-umane, baroni ai monopolului intelectual. Desi poate „toba” de cultura sociala si stiintifica, „caravele de cursa lunga prin incarcata istorie recenta”, prizonieri ai propriilor himere si robi ai propriilor complexe. Parte din ei, inspaimantator de tineri!
  7. Cercetatorii din stiintele naturale, depersonalizati si ignorati sistematic, exterminati ca urmare a nepasarii… Mai exista asa ceva in Romania?

Niciun comentariu: