vineri, 14 decembrie 2007

Scoala de dupa colt


Despre relevanta institutiei scolare pentru viata sociala se pot povesti multe. Azi ma agat doar de pozitionarea urbana si de arhitectura impersonala a unuia dintre cele mai importante spatii existentiale, cu o influenta covarsitoare in constructia reprezentarilor sociale.

In orasele de provincie se pare ca e un pic mai simplu. Scolile generale, liceele (si, mai rar, universitatile) sunt gazduite (de cele mai multe ori), in cladiri vechi, „cu istorie”, reprezentative comunitatii respective. La sat, putine sunt scolile ce fac exceptie de la un tipar arhitectural (de regula) vetust. Specific miezului de secol trecut, in cel mai fericit caz… Si cu cat sunt mai mari distantele de asezarile umane mari, cu atat se acestea se conserva mai bine din punct de vedere al prezentarii. Cu toate investitiile majore facute in reabilitare, renovare si resistematizare!

In spatiul urban, povestea de-a dreptul trista. O sumedenie de cladiri tip, fara nerv. Ascunse bine de blocuri, indaratul lor. Private de spatiu verde. Sau de locuri de joaca. Sau, pe de alta parte, abuzate prin acoperirea cu covor asfaltic din gard in gard! Dar poate aici pacatuiesc doar amintirile subsemnatului… Ultimele 2 clase de scoala primara (cele de dupa 1989, adica) avand sub ferestre „parculetul” plin de praf (dar mai ales de verdeata!) in care copilaria era chiar la ea acasa. Si alti 4 ani de gimnaziu petrecuti cu fata spre Turnul Chindiei, la 2 minute de o imensitate de verde, in zodia istoriei. La 5 distanta de oglinda lacului sau la 10 de curgerea domoala a Ialomitei…

Astazi, cele mai multe dintre localurile in care functioneaza gradinite, scoli sau licee poarta urmele cromatice ale luxului ludic al decidentilor sau executantilor. Altele incearca sa concureze un soi de suprarealism edilitar… Logica spatiului interior este insa aceeasi, ergonomia spatiului de invatare inca ramane supusa presiunii orare (chiar ma intreb cate mai sunt scolile ce invata in 3 „schimburi”!) iar functionalitatea redusa la extrem. Si chiar asa, la cea ajuta aceasta „functionalitate” cand soarele abia reuseste sa isi faca loc prin ferestre din cauza blocurilor ce obtureaza accesul? Si cata poezie se regaseste dincolo de infimul peticul de cer?


2 comentarii:

Bogdan Voicu spunea...

observatii corecte, insa, din pacate, se aplica la intreg mediul urban romanesc, nu doar la scoli :(

Andrei PARVAN spunea...

stii ce mi se pare insa foarte interesant? ce se intampla la sat... dar pentru a putea intelege si trata chestiunea se pare ca e nevoie de ceva mai mult "teren"... ;-)