joi, 31 ianuarie 2008

Domnul educatoare


Se-ngroaşă gluma iar timpul se subţiază! De altfel, se vede în calitatea şi-n cantitatea intervenţiilor din ultima perioadă…

Cele câteva episoade relatate zilele-astea m-au pus în faţa mai vechii intenţii de aduna cap la cap poveşti dintr-o viaţă anterioară, pe vremea când subsemnatul era „domnul educatoare”. Sau amintiri şi atitudini „băşicate” despre grădiniţa românească. De fapt, despre grădiniţele prin care-am trecut, ca elev practicant, educatoare, animator şi/sau consultant. Trecerea asta de pe urmă, începută undeva acum mai bine de 11 ani.

Până va fi gata „Întoarcerea la grădiniţă”, s-o luăm de pe undeva de la jumătate: cotidianul ADEVĂRUL, 24 septembrie 2002.

miercuri, 30 ianuarie 2008

Virusarea timpurie


Se dau următorii termeni cu valoare de concepte: educaţie, valoare, principiu, atitudine, voluntariat, cunoştinţă, conştiinţă, parteneriat, colaborare, implicare, social, mobilizare.

Şi apoi se intră în detalii… Pentru care nu cunosc cele jdemii de pui vitregi născuţi dintr-un tată „de stat” (aparatul birocratic, postcomunist, plus instituţiile care-l compun) şi dintr-o mamă corupţie mai mare sau mai mică (neajunsă încă la majorat, adică!)

Se ia o grădiniţă. De unde se mai ia o doamnă director la nu ştiu ce reuniune de unde se întoarce pusă pe fapte mari. Astfel încât se face o listă cu tot personalul didactic şi nedidactic care cotizează „voluntar” pentru parteneriatul cu o mare, cu o foarte mare organizaţie nonguvernamentală. Şi fireşte, copiii nu? Ba şi copiii, câte-un leu „de căciulă”… De ce trebuie consultaţi părinţii, ce treabă au copiii cu chestia asta şi cum se fundamentează asta din punct de vedere pedagogic? Hai bre, nu te pune cu performanţa instituţională… Nu se face aşa de când lumea, peste tot, pentru toate glumele proaste „din sistem”, începând cu rechizitele şi auxiliarele de învăţare, terminând cu socializările cadrelor didactice?

„Părinţii ca părinţii dar copii ce vină au?”

Am lăsat la o parte sângele rece. M-am băşicat! Personajul ce încheia cu întrebare relatarea a încă o măgărie din seria „Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie” prestează zeci de ore de activitatea voluntară şi benevolă an de an iar de prin 2005 şi finanţează proiecte cu cel puţin 10% din veniturile brute. Şi (întâmplător) este cadru didactic în grădiniţa respectivă…

Leapşa


Abia acum am băgat de seamă că m-am procopsit ieri de dimineaţa cu o leapşa de la Emil. Trebuie să deschid cea mai apropiată carte la pagina 123, să sar direct la cea de-a cincea frază şi să scriu următoarele 4 unde s-a oprit numărătoarea.

Doar că am în stânga mea pe birou versiunile tipărite a trei documente de lucru… Şi nimic mai mult! „Impactul serviciilor deconcentrate ale ministerelor asupra politicilor publice”, Barometrul de opinie publică „Viaţa în cuplu” – Mai 2007, şi „Sistemul universitar romanesc”. Dintre ele, doar ultima are mai mult de 100 de pagini :-), aşa că deschid şi citez: La polul opus se află studenţii din Bucureşti şi Muntenia, care sunt (cu mici excepţii) mulţumiţi în număr mai mic de dotarea informatică a facultăţii. Studenţii universităţilor înfiinţate înainte de 1940 sunt mai puţin mulţumiţi de dotarea informatica a facultăţii, în timp ce studenţii şi profesorii facultăţilor înfiinţate după 1990 sunt, în general, mulţumiţi în mai mare măsură.

Apoi dau leapşa mai departe către Bogdan, Traian şi Adrian.

marți, 29 ianuarie 2008

O universitate atractivă



Îmi amintesc că, plecând de la odiseea „Bologna”, în prima activitate din anul ăsta universitar am povestit cu studenţii de anul I ce înseamnă sistem de învăţământ european. Şi-am încercat o discuţie despre elementele de atractivitate ale unei culturi pentru alte culturi, pe ceea ce face o universitate pentru studenţii ei, pe exigenţele specializării şi pe felul în care studentul se adecvează la abstractizări precum „globalizare”, „economia bazată pe cunoaştere”, „mobilitate” etc.

Acum câteva zile Bogdan întreba ce şanse dau Universităţii din Bucureşti în exploatarea capitalului de imagine pe care îl furnizează includerea în clasamentele internaţionale referitoare la performanţele universitare. Cu bătaie directă pe atractivitatea performanţelor… Şi-am să încerc a răspunde, printr-o mică extindere a subiectului, nu înainte de a trimite aici, către o chestie care ar trebui să dea de gândit.

În fine... Săptămâna trecută am trecut pe la CREDIS. Las la o parte percepţia proprie asupra serviciului ăstuia şi orice alte consideraţii ce-l privesc şi încerc să fiu foarte scurt: impresionat de condiţiile excelente în care mi s-a înfăţişat noul sediu, amabilitatea personalului care m-a îndrumat ultrarapid către personajul la care trebuia (de fapt să ajung) şi uşile larg deschise (în sens propriu) la fiecare dintre birourile de aici. În cuvinte puţine, ne-ro-mâ-ne-şte!

Poate că am doar eu o problemă însă mi se întâmplă foarte des să mi se taie cheful de orice discuţie despre „performanţă” când am de-a face cu viaţa reală. Şi oricât de multă consideraţie am pentru locul formării şi existenţei mele, pentru colegii şi prietenii din corpul didactic sau cu responsabilităţi manageriale, nu pot să să-mi las creierul la intrare…
  1. Din fericire, în spaţiul ce găzduieşte Rectoratul lucrurile stau cu totul altfel decât în cele mai multe dintre sediile facultăţilor, unde abundă mutre acre, lipsite de orice bunăvoinţă, personal administrativ sau de întreţinere constipat şi băşicat… Cu un sictir şi o silă incomensurabilă, cu aer de vătaf comunal, cu o nepreţuită incapacitate comunicaţională şi cu o fascinantă carismă în a furniza informaţii eronate, incomplete sau condensate. Ba chiar şi la Rectorat se întâmplă: nu ştiu cum s-au nimerit tocmai la biroul de eliberare a diplome lor şi actelor de studii (pentru a mă limita doar la unul dintre acele compartimente cu care nu interacţionez în mod frecvent!) 2 tinere ce te poartă către o experienţă cu adevărat dură, o mostră de imbecilitate funcţionărească…
  2. Foarte haioase sunt anunţurile ce interzic fumatul în spaţiilor publice, indiferent de amplasarea acestora. Cea mai tare fază posibilă nu sunt însă damfurile de tutun ce ies din birourile ferecate sau doamnele/domnişoarele care ies „la ţigară” sub îngăduinţa blândă a penalităţilor legale anunţate prin afişe aflate la nici jumătate de metru! Ci chiar experienţa unui nene care acum vreo câteva luni avea grijă să lipească respectivele anunţuri pe pereţii universităţii, pufăind nevoie mare dintr-o ţigaretă proastă şi ieftină.
  3. Obişnuiţi să treceţi în zilele de vară pe lângă clădirea Universităţii din Piaţa „21 Decembrie”? Pe faţada dinspre sud acum sunt buchiniştii şi mai bate şi soarele dar în faţa Facultăţii de Arhitectură şi Design, cu vedere către „Matematică” sau „Filologie” mirosul reprezentativ, semnificativ şi persistent este nu al mucigaiului şi igrasiei cât al urinei şi mizeriei…
  4. Apropo de Rectorat şi de Facultatea de Drept… Treceţi des prin zonă? Vă place ritmul şi maniera de execuţie a lucrărilor „gospodăreşti”? Dar parcarea? Aţi numărat vreodată numărul jivinelor cu patru picioare ce se ascund printre maşini? De sunteţi doamne sau domnişoare, cum v-a reacţionat adrenalina la cel mai mic lătrat? Nu într-una dintre acele zile ploioase de la început de noiembrie nu v-a inspirat milă patrupedul plouat, în drumul său dintre „Aula Magna” către cabinetul dlui. rector?
  5. Cei care tot ce au avut şansa unei experienţe într-o universitate modernă şi serioasă (nu doar „din afară”) cunosc valoarea şi importanţa unui legitimaţii unice, cel mai frecvent întâlnită sub formă de cartelă magnetică sau cu microcip. Iar cei ce frecventează bibliotecile universitare, cantinele studenţeşti sau îşi doresc a avea parte şi de alte servicii (acces, furnizare de informaţii, plăţi ş.a.), rătăcindu-se prin propriile documente înţeleg foarte bine ce anume vreau să spun…

luni, 28 ianuarie 2008

Deformarea cadrelor didactice

Aceasta este primul articol cu dedicaţie pe care-l scriu aici. Iar de-l veţi nepotrivit de vitriolant, bine faceţi! Pentru că mi-aş dori să fie mai mult decât atât…

La finalul săptămânii trecute am întâlnit pe un culoar fosta profă de pedagogie şi coordonator al practicii pedagogice, actualmente director al unuia dintre centrele ale unui strălucitor serviciu cu profil pedagogic. Care serviciu, fie vorba între noi, are la conducere oameni destupaţi la minte, fâşneţi şi voi dar (inexplicabil), produce rateu după rateu…

În fine, mă ia personajul la politicozităţi: ce mai fac părinţii (pe care am dubii că i-ar cunoaşte, măcar), ce mai fac colegii de liceu, chestii de-ăstea ce provoacă idiosincrazia profundă.

Slobod la gură şi fără nici un fel de jenă (dar cu foarte mult subînţeles), gândesc cu voce tare: „Mai există centrele-astea? Nu s-au desfiinţat?” Atât mi-a fost: „Cum să se desfiinţeze?” Fireşte că nu mă dau bătut şi încerc o timidă peroraţie despre inutilitatea şi ruşinea prestaţiilor celor mai mulţi dintre cei care activează ca profesori („noi ne-am luat doctoratul, eu le-am spus şi celorlalţi dar dacă n-au vrut să mă asculte!”) şi formatori, despre motivaţiile clienţilor şi despre modul de implementare a programelor de formare continuă. Cunosc prea bine realitatea şcolară încât să pot fi de acord!
- Dar tu eşti absolvent de pedagogie!
- Nu… Adică sunt dar n-are nici o legătură!
- Mă surprinde că eşti aşa o minte îngustă…
- …

Nimic nu s-a schimbat din vremea în care (un an şi jumătate) personajul mi-a fost „profesor”. Doctoratul şi „l-a luat” tot în vremea aceea. Dar cu bătrânii şi cu nebunii am învăţat că nu e bine să te pui… Că aici cinstea şi respectul înseamnă tocmai să-i trimiţi la plimbare şi, probabil, la pensie.

Nu-i răzbunare personală şi nici disculpare… Iar vi se pare că este, de asta nu mai pot eu! Dar nu pot să nu mă întreb cât de frecvent sunt emise judecăţi de valoare precum cea de mai sus şi câte alte mostre de înţelepciune, de tact pedagogic şi de măiestrie didactică se regăsesc în prestaţia pedagogului director de centru de formare. Şi mai ales, câte dintre ele fac parte din registrul de replici al celor ce au neşansa unei astfel de deformări umane…

joi, 24 ianuarie 2008

miercuri, 23 ianuarie 2008

Reformă cu premeditare

Am un coleg ce coordonează departamentul de formare şi training al unei instituţii partenere. Care coleg, aproape de fiecare dată când vine vorba despre învăţământul românesc şi despre valorile, principiile şi practicile din sistemul de „educaţie” autohton, tace. Iar de se deschide vreo discuţie despre universităţi şi despre studiile cu adevărat superioare, grăieşte apăsat şi cu pasiune, ardeleneşte: „Mă, dac-ar fi după mine, le-aş pune bombe. Atomice! Să le radă din temelii, să nu mai rămână nimic…”

Şi-am indexat într-un rând, posibilele capete de acuzare ce-ar fi ridicate de „familiile victimelor”. După care-am zâmbit relaxat, neştiind ce atitudine să adopt: să-i dau o medalie sau să mă constitui parte civilă?

marți, 22 ianuarie 2008

Zvon!?

Citesc astăzi o ştire de ieri, cum că (potrivit clasamentului THES) Universitatea din Bucureşti s-ar afla între primele 500 ale planetei. Pe bune? Şi pornesc la verificarea informaţiei… În primul rând în situl instituţiei cu pricina, unde sunt date şi nişte detalii suplimentare legate de ierarhizările pe specializări.

Apoi deschid situl celor de la Times Higher Education. Şi caut, şi caut, şi caut, inclusiv în secţiunea pe care o suspectam de furniza ceva răspunsuri. Dau peste o broşurică mai recentă dar nimic despre Universitatea din Bucureşti. În plus, dacă actualizarea sitului a fost făcută ultima dată la finalul săptămânii trecute, clasamentele datează de mai bine de 2 luni…

E drept că-s încărcat de toate cele. E drept că n-am prea mult chef. Şi nici poftă! Şi poate că n-am avut nici răbdare să cercetez cum se cuvine… Dar dacă se-ntâmplă cumva să fie adevărat, atunci chiar trebuie să pregătim nişte aplauze!

luni, 21 ianuarie 2008

Primul ajutor

Într-una dintre serile de la finalul anului trecut celebra trecere de pietoni din faţa sediului central al ANAF (vezi centrala Vulcan de altădată), nesemnalizată corespunzător şi ignorată cu bună ştiinţă de participanţii la trafic, a produs încă o victimă. Ce face individul bine intenţionat, cu spirit civic şi predispus la mobilizare exemplară? Apelează rapid serviciul de urgenţă în timp ce prestează foarte artistic în mijlocul drumului, pentru dirijarea circulaţiei. Spre şansa lui, 2 ambulanţe s-au înfiinţat grabnic la faţa locului în 2-3 minute pentru a se ocupa de omul întins pe caldarâm…

Mi s-au derulat mai apoi prin faţa ochilor nişte cadre în foarte mare viteză: concursurile şcolare „Sanitarii pricepuţi”, participarea la un concurs şcolar despre cutremurele de pământ, protecţie şi acţiune în cazul dezastrelor naturale (undeva în clasa a VI-a) şi cursul opţional de acordarea primului ajutor de prin liceu la care nimeni nu s-a îngrămădit să participe…

M-au încercat un pic amintirile recente şi de mult trecute studiind zilele-astea materialele ce sunt puse (de regulă) la dispoziţia angajaţilor, ca parte a instructajului privind normele de protecţie a muncii şi de acordare a primului ajutor. N-am ratat ocazia de a mă distra copios pe seama erorilor din text (umor involuntar pe baza unei transcrieri deficitare) şi uitându-mă câş la termeni de bun simţ însă departe de a fi comuni. Nu ştiu de pildă ce ar trebui să îi „spună” artera axială unui cititor obişnuit atât timp cât până şi subsemnatul şi-a întrebuinţat serios memoria vizuală şi imaginaţia pentru a putea identifica zona corpului despre care se face vorbire. Acelaşi lucru s-a întâmplat pentru descrierile algoritmice a tehnicilor de acordare a primului ajutor.

Şi cam pe aici s-a terminat râsul! „Las’ că n-o să mi se întâmple mie” sau „are bunul Dumnezeu grijă să ne păzească” sunt replicile favorite ale ignorantului într-ale responsabilităţii pentru neprevăzut, mai ales când necunoscutul poate fi dramatic sau chiar tragic. „Doamne fereşte!” să fie pus în faţa faptului împlinit…

Şi nu e doar problema cursurilor de prin ajutor (în opinia mea, indispensabile) în cadrul cele 2 cicluri ale învăţământului obligatoriu. Ci şi a economiei casnice, educaţiei sanitare sau celei sexuale şi de contracepţie! Şi, la fel de indispensabil, cele de educaţie rutieră!

Mai mult, făcându-mi de lucru cu proiectul legislativ pentru învăţământului preuniversitar, m-am întrebat de ce nu ar fi posibilă susţinerea unor astfel de cursuri de educaţie rutieră ca în Danemarca (spre exemplu, dacă memoria nu se joacă iarăşi „ascunsa”!): incluse în programul şi orarul şcolar, la finalul cărora elevii intră în posesia permisului de conducere. Asta dacă tot ne batem atât limba-n gură de pomană vizavi de legătura dintre şcoală şi societate, despre felul în care şcoala răspunde unor nevoi de dezvoltare individuală şi a unor necesităţi sociale.

A răspuns gândurilor mele privind educaţia pentru viaţă un amic ce stă într-un scaun comod şi-un birou mare mai toată ziua, atunci când nu-l plimbă şoferul prin ţară „pe teren” (de la o masă-mbelşugată la alta, via câteva ore de inspecţie): „Mai Andrei, ştii de ce-au murit nevinovaţii-ăia când cu explozia de la Mihăileşti, acum vreo doi ani? Şi de ce se duc o groază de alţi oameni buni? Pentru că vroiau să dea o mână de ajutor… Şi-apoi nu spui tu că omul bine intenţionat este mai periculos decât cel ignorant sau neinteresat?”


miercuri, 16 ianuarie 2008

Despre religie şi şcoală

Am un buldog pe care nu l-am mai scos de multişor la aer şi care abia aşteaptă să sară la beregată! ;-) Şi-ar avea şi motive! Concluziile raportului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România.” sunt doar unele dintre ele.

Las deci vorbă aici despre truda unor prieteni mai vechi ce dezbat astăzi rezultatele proiectului pomenit mai sus, pe care îl salut şi care (la o primă vedere) mă încântă.

marți, 15 ianuarie 2008

Încă o şansă

Ei bine, „dacă vreţi, dacă puteţi să mă ajutaţi şi pe mine, în sfânta zi de azi…”, poate pricep şi eu ce se întâmplă, hâc!

Neaşteptat (de bine), toată media a început azi a vui şi a anunţa cu surle şi tobe lansarea în dezbatere publică a pachetului de legi referitoare la învăţământul românesc. Ceea ce este chiar foarte bine! Deşi suspect…

În primul rând, ştiam că iniţial termenul pentru odiseea asta a dezbaterii era 17 ianuarie. Să-şi fi dat seama oare decidenţii că s-au cuprins aici 2 săptămâni cu tot cu vacanţă, chiolhanuri şi lipsa grijilor pentru grija zilei de mâine? Or au realizat poate că dezbatere publică înseamnă cu totul altceva decât simple termene înscrise pe o hârtie?

În al doilea rând, cum adică „intrarea în dezbatere publică”? Până acum vreo câteva zile existau câteva zeci de pagini de remarci în paginile dedicate forumul electronic al Ministerului… Astea făceau parte din dezbaterea „nepublică”?

Nu în ultimul rând, m-au intrigat peste măsură titlurile ce se refereau la „dezbaterile organizate de către inspectoratele şcolare judeţene”… Fireşte, e mult mai bine decât deloc, asta e sigur! Însă „dezbaterile”-astea sub aleasa oblăduire a onor conducerilor teritoriale sunt o tragicomedie: inspectori ce monitorizează cu foarte multă precauţie un soi de şedinţe administrative, în care duplicitatea şi ineficienţa îşi dau mâna cu mişcările prelungi ale capului şi bărbiei, sub auspiciile complezenţei şi politicozităţilor. Şi, după tradiţie, concluzii filtrate de aceleaşi doamne şi domni plictisitori şi obositori… Atât! Fără păruială, fără oameni îmbrânciţi pe scări ;-), fără coate tocite prin biblioteci sau fără ochi chinuiţi pe net, cu atent deschişi la sistemele educaţionale ce nu doar se pretind a fi moderne…

Dar să fim îngăduitori… Merită(m) o şansă! Şi prietenii de la HotNews se asociază, ieşind la verticalizare.

luni, 14 ianuarie 2008

Agenda I

E cineva pe aici care a s-a învrednicit cumva să facă liste cu dudele scăpate din bătătura MECT şi ascunse în pachetul de legi? Din punctul meu de vedere, dacă am cumpăra nişte foarfece şi le-am da pe mâna câtorva dintre „scriitorii” acestora, am putea deschide un SRL ce va obţine un profit fantastic din tăierea de frunză la câini… ;-)

Cam jumătate din proiectul pentru învăţământul preuniversitar poate fi trimis lejer la coşul de gunoi. Cu nici un fel de părere de rău pentru expresiile de mare fineţe artistică, de tipul „soţul mamei mele este bărbatul ei”, truisme sau alte consideraţii de bun simţ!

Pe lângă ele, cealaltă jumătate păcătuieşte prin omisiune! Iată doar câteva mostre, în formă interogativă:

  • Cum ne ocupăm de cangrena formarii iniţiale a cadrelor didactice?
  • Retrocedăm, reabilităm sau renovăm Casa Corpului Didactic?
  • Varietate, diversitate şi alternative educaţionale? Educaţia familială, şcolarizarea la domiciliu sau pedagogiile alternative, suspect de ocultate…
  • Ce vină au cluburile elevilor şi educaţia non-formală, altădată creatore de istorii personale, astăzi repudiate şi marginalizate?
  • Ce conţine, cum se prepară şi cum se consumă învăţământul antepreşcolar?

Cei pudici să mă scuze, cei firoscoşi să se ţină pe-aproape… Având tot ce ne trebuie, de ce n-am lua curând la bulgărit dihonia asta de pe urmă!

joi, 10 ianuarie 2008

Vorbele presei, I


Având puţin timp la dispoziţie zilele-astea, las doar legături spre câteva dintre articolele ce mi-au atras atenţia zilele trecute:
  1. „România liberă”, despre provocări în evaluarea şi calitatea învăţământului universitar: Şah în relaţia student – profesor.
  2. „Gândul”, între promisiuni, angajamente şi speranţe: interviu cu secretarul de stat pentru învăţământul universitar.
  3. HotNews, la un pahar de vorbă cu excelentul universitar clujean Daniel David.

Despre povestea cu cântec a alegerii conducerii aceleiaşi Universităţii Babeş-Bolyai vuieşte toată presa! Mi-e cel puţin jenă…

miercuri, 9 ianuarie 2008

Dezbaterea cu morile de vânt

Parte a documentării pentru subiectul central al discuţiilor începutului de an, am investit suficiente ore în urmărirea intervenţiilor de pe forumurile de discuţii on-line dedicate. Şi, vrând-nevrând, nu poţi să nu faci câteva observaţii:
  1. Există câţiva oameni care (interesaţi, preocupaţi, pasionaţi, pătimaşi) ard pentru suferinţa şcolii româneşti.
  2. Printre ei, foarte mulţi care au o viziune de ansamblu şi excelent bun simţ („common sense”).
  3. Printre aceştia, personaje cu o viziune şi cu un discurs foarte bine închegat şi justificat.
  4. Pe lângă cei de mai sus, eternii visători şi poeţi, poate cam prea pe marginea discuţiilor despre politică şi despre politici educaţionale…
  5. Un număr încă mare de atotştiutori, autosuficienţi, singurii care ştiu realitatea din şcoala românească. („Ministerul? Inutil! Să ne slăbească…”)
  6. Aceleaşi eterne sugestii, lipsuri, observaţii şi principii (niciodată valorizate şi valorificate), permanent identificate ca situaţii problematice ale învăţământului.
  7. Poate enervant de multe divagaţii şi frustrări personale sau traume colective. Fireşte, prea puţine discuţii pe text şi nenumărate idealuri sau idei de referinţă…
  8. Strâns legat de chestiunea anterioară: înspăimântător de puţine şi de valide soluţii de corectare a unor anomalii strigătoare la cer! Dintre care, o mare parte riscă să ajungă instituţionalizate şi culturalizate, prin posibila legiferare…
  9. Moderatori absenţi. Complet! Chiar aşa, citeşte cineva ce tot spun/scriu oamenii-aia?
  10. Raportat numărului mare cadre didactice, pretinşi educatori şi „oameni ai şcolii”, foarte-foarte puţini cei care au ceva de spus sau de făcut. Chiar şi numai de spus!

Altfel, citeam astăzi că Inspectoratele Şcolare Judeţene vor organiza în următoarea săptămână, dezbateri pe noile legi ale învăţământului. Până acum, în afara de câteva mâzgăleli de prin gazete şi de katharsisul forumiştilor, acelaşi calm inutil şi nesănătos...

marți, 8 ianuarie 2008

Lege şi tocmeală


Nu am avut altceva mai bun de făcut şi mi-am pus de o parte câteva zile pentru studiul unor aventuri fantastice despre care
am tot pomenit pe aici. Am considerat că măcar îmi exersez nişte competenţe, cel puţin. Gravă şi de neiertat eroare! Nu am ţinut seama de posibilele efecte adverse şi, drept urmare, m-am fript…

Nu-s masochist, deci voi fi scurt şi foarte scurt, punctând doar trei idei majore:

  1. Proiectul de lege al învăţământului preuniversitar este... indescriptibil...
  2. După trauma anterior menţionată, oricât de mult mi-am dorit, mi-a lipsit (poate) bărbăţia necesară să îndur cele 60 de pagini ale proiectului Statutului Personalului Didactic. Aparent mult mai articulat şi mai bine scris…
  3. Cu şansă, zilele-astea îmi voi călca pe inimă şi voi strânge din dinţi pentru Legea Învăţământului Universitar. Într-un fel, e musai…

Am să revin cu nişte opinii despre marea „dezbatere”, chiar mâine, probabil. Până atunci, invitaţie la lectură: aprecieri critice la adresa proiectului legii pentru învăţământul preuniversitar românesc. Din care, într-o formă adaptată, fragmente consistente au fost grupate şi trimise direct pe adresa decidenţilor.

luni, 7 ianuarie 2008

Studentul partener


Undeva în toamnă am luat la digerat un gând. Pe care, în pledoaria pentru o reconsiderare a logicii universului educaţional, l-am lansat drept momeală unor studenţi de anul I. Urmând să continui a aduna idei pentru articularea unei poziţii zdravene.

Traian a scris însă despre reformă şi provocări în educaţie. Mi-am îngăduit să-l „înţep” pe tema asta şi a revenit. Aşa că până la fapte măreţe din partea subsemnatului, recomandare de studiu şi reflecţie despre studentul partener, în acelaşi blog al lui Traian.