luni, 14 ianuarie 2008

Agenda I

E cineva pe aici care a s-a învrednicit cumva să facă liste cu dudele scăpate din bătătura MECT şi ascunse în pachetul de legi? Din punctul meu de vedere, dacă am cumpăra nişte foarfece şi le-am da pe mâna câtorva dintre „scriitorii” acestora, am putea deschide un SRL ce va obţine un profit fantastic din tăierea de frunză la câini… ;-)

Cam jumătate din proiectul pentru învăţământul preuniversitar poate fi trimis lejer la coşul de gunoi. Cu nici un fel de părere de rău pentru expresiile de mare fineţe artistică, de tipul „soţul mamei mele este bărbatul ei”, truisme sau alte consideraţii de bun simţ!

Pe lângă ele, cealaltă jumătate păcătuieşte prin omisiune! Iată doar câteva mostre, în formă interogativă:

  • Cum ne ocupăm de cangrena formarii iniţiale a cadrelor didactice?
  • Retrocedăm, reabilităm sau renovăm Casa Corpului Didactic?
  • Varietate, diversitate şi alternative educaţionale? Educaţia familială, şcolarizarea la domiciliu sau pedagogiile alternative, suspect de ocultate…
  • Ce vină au cluburile elevilor şi educaţia non-formală, altădată creatore de istorii personale, astăzi repudiate şi marginalizate?
  • Ce conţine, cum se prepară şi cum se consumă învăţământul antepreşcolar?

Cei pudici să mă scuze, cei firoscoşi să se ţină pe-aproape… Având tot ce ne trebuie, de ce n-am lua curând la bulgărit dihonia asta de pe urmă!

3 comentarii:

andress spunea...

ideea e ca pe cei de la mect nu stiu daca ii doare de ceva in general daramite de studenti ...

si se mai mira de ce le pleaca tinerii din tara, ca raman fara forta de munca samd. ? pai cum sa ramai sa studiezi in tara cand e mai ieftin in strainatate ????

Andreï spunea...

Materialistule! :) Nu-i doar mai ieftin... E (mult) mai bine si mai cu folos!

andress spunea...

ei na si tu :))
mersi pt urare