miercuri, 12 martie 2008

Căminul Corpului Didactic

În tinereţe (bine, şi într-o altă postură fiind) am colaborat strălucitor atât cu damele din conducerea unei Case a Corpului Didactic din judeţele patriei cât şi cu instituţia în sine.

Acum însă mă mir de ce trebuie să existe o structură cu personalitate juridică („Casa Corpului Didactic”) doar pentru a asigura formare continuă pentru personalul din învăţământ? Doar pentru valoarea şi reprezentativitatea ei istorică? Nu ar putea fi această nevoie instituţională asumată de către direcţiile de profil, la nivelul local? Casa Corpului Didactic poate funcţiona nu doar ca furnizor de formare (fie vorba între noi, actualmente de calitate mediocră şi submediocră) ci şi drept centru de resurse şi documentare (în special!) sau având un rol în asistenţa, consilierea şi sprijinul cadrelor didactice în chestiuni de dezvoltare personală şi profesională. Şi nu doar atât!

A se înţelege de aici că aceste nevoi nu sunt exprimate, că nu sunt înţelese sau chiar nu există?

Niciun comentariu: