luni, 17 martie 2008

Şcoala şanselor inegale

Am vrut să mă duc să văd cu ochii mei!

Dar mai întâi să explic…

Există un program guvernamental ce se numeşte „A doua şansă”. El este destinat copiilor de vârstă şcolară care (dintr-un motiv sau altul) au abandonat şcoala şi vor să reia cursurile, măcar până la finalul şcolarităţii obligatorii. Iar asta presupune identificarea de elevi în nevoie, de şcoli dispuse să intre în proiect etc.

Povestea se petrece într-unul dintre cartierele rahovene ale Bucureştiului. La o şcoală generală cu clase până la a X-a (dacă am înţeles eu foarte bine), unde s-a încercat şi reuşit (parţial) reintegrarea. Cu un ONG ce s-a pus pe treabă, mobilizând oameni, resurse materiale şi financiare pentru a creşte şansele de reuşită ale proiectului…

Până la un punct. Când părinţii celorlalţi copii s-au bulucit mai întâi la direcţiunea respectivei unităţi şcolare, apoi la inspectoratul şcolar, apoi la primărie. Pentru că odraslele lor erau „neglijate”, nivelul „procesului instructiv-educativ” scăzuse la cote „îngrijorătoare” iar performanţele şcolare ale progeniturilor erau puse în pericol de nevoile educaţionale reclamate de cei cuprinşi în programul mai sus amintit… Şi, nici mai mult nici mai puţin, au forţat retragerea activiştilor sociali, sub ameninţarea mutării propriilor copii la o altă şcoală şi a tradiţionalelor represalii.

Mai e ceva de comentat?

2 comentarii:

Bogdan spunea...

:))

Românii sunt toleranţi şi iubitori de semeni. Ei îşi primesc duşmanii cu pâine şi sare, aşa cum au făcut Dromichete cu Lismah şi Mircea cu Baiazid, în Scrisoarea a III-a.

Andreï spunea...

Neah, respectand adevarul istoric, vorbim despre daci/traci si valahi... Sa nu incurcam speciile, totusi! ;-)