joi, 13 martie 2008

Reinventarea roţii

Pomeneam ieri despre necesitatea reinventării Casei Corpului Didactic. Şi, printre alte chestii la care ne putem gândi la orice oră din noapte şi din zi, merită analizată o opţiune certă: centrul de resurse, de documentare şi de informare. Povestea e mai complicată şi acum mă agăţ doar de o chestie…

  1. În România se publică. De multe ori aiurea, îndrăznesc să spun… Există lucrări scoase în tiraje de câteva zeci sau sute de exemplare, doar pentru a avea argumente pentru un parcurs profesional al indivizilor ce-şi doresc poziţii cheie în diverse sectoare. Învăţământul, cap de listă.
  2. Există alte ediţii publicate în tiraje mici şi foarte mici ca justificare sau ca rezultat al diverselor proiecte, studii, chestii… Şi mai există tot felul de traduceri de „resurse” specifice unor culturi străini, edulcorate sau seci. Dar se publică!
  3. Dincolo de lipsa de substanţă, se întâmplă să descoperi pe te miri unde izvoare livreşti care te ameţesc. Doar eu ştiu cum am dat peste tot felul de ghiduri, de ponturi sau de sugestii de acum câteva zeci de ani, ascunse prin biblioteca familiei.
  4. Există o mafie a cuvântului scris! Alta în afară de industria manualelor şcolare… Sau de cea a culegerilor. Este cea a cursurilor. Sau a oricăror alte produse de a căror achiziţie (şi semnătură pe prima pagină!) este condiţionată existenţa instituţională.
Mai citeşte poporul? În afară de tabloide… Categoric, nu se poate generaliza. Şi nu putem lua drept criterii operele clasice, umaniştii, teoreticienii sau arcele de boltă în epistemologie… Am intrat de câteva ori în străinezia în ceea ce ei numesc „Centre de Ressources Pédagogiques”, uitându-mă Dumnezeu printre rafturi. În varietatea de cărţi, CD-uri sau DVD-uri cu activităţi înregistrate, cu documentare, cu ghiduri sau pliante, tratate, atlase, manuale şi alte chestii la care te doare şi mintea să gândeşti.

Mulţi sau puţini, există şi oameni care muncesc, care citesc, care învaţă, care se agaţă cu disperare de orice interacţiune ce nu presupune stat pe scaun, scris după dictare sau ascultat discurs în limba de lemn. Şi care, foarte simplu, ar multiplica sau utiliza cu foarte mare drag ceea ce alţii (după aplicări repetate, chibzuite) au dezvoltat drept instrumente în activitatea curentă. Dar, în lipsa contactului sau accesului la ele, oamenii nu fac decât să reinventeze, iar şi iar, în varii ipostaze, roata…

Niciun comentariu: