luni, 3 martie 2008

Sechelele grădiniţei

Nu scapă viaţa anterioară nici un moment în care să nu scoată capul şi să mă dea de gol…

Acum ceva vreme 2 săptămâni, pornindu-mă la activităţile curente, privirea-mi întâlneşte un chip cunoscut. O doamnă pe care (de altfel), nu ştiam de unde s-o iau dar nici prea multe opţiuni nu aveam. „Ce faceţi, domnu’ Andrei? Cum vă merge?”

Şi-am povestit câteva minute despre grădiniţă, copii, şcoală şi educaţiune… Fără a-mi aminti nici până în ziua de azi mama căruia dintre copii era personajul, în care dintre cei 4 ani de „205” (deh, în zonă!) sau cu ce anume l-aş fi putut asocia.

Deunăzi, m-am văzut cu unul al puştan. Acum undeva în clasa a IV-a, ba chiar a V-a… Şi ne luăm noi cu poveşti, cu câte lună şi-n stele, până când (pe nepusă masă), ciutanul mi-o trânteşte verde: „Da’ să ştiţi că engleză nu mai ştiu deloc!”

Chestia asta nu m-a luat deloc prin surprindere… Începusem să mă obişnuiesc a mă vedea cu foştii preşcolari ce creşteau văzând cu ochii, care se deşteptau pe zi ce trece, adunau informaţie (mai mult sau mai puţin folositoare), îşi împlineau cultura generală sau putinţa de a face lucruri (în clasă, la şcoală sau în afara ei) dar care ţineau să-mi amintească că mai ţineau minte doar „fazăr” şi „mavăr”. Sau un „chis” mic şi poate un „taigăr”…

Este de înţeles traiectoria (întrucâtva instinctuală) a dezvoltării umane, mai ales la vârstele mici. Iar „engleză” erau cele 90 de minute (cumulate, în cel mai fericit caz) de achiziţii lexicale sau de minimă comunicare cât interacţiunile curente, purtate nu rareori în străineză. Măsurate nu doar în poezii, cântece şi poante cât într-un bagaj de minimum 300 de cuvinte la finalul grădiniţei pentru cei ce urmau să treacă la şcoală, plus cele mai uzuale expresii sau minimele competenţe de înţelege şi de conversaţie… Competenţe specifice claselor a II-a sau a III-a (chiar), potrivit curriculumului naţional! Fie vorba între noi, cu mult peste media naţională a „cetăţenilor europeni”…

Dincolo de propria amărăciune, nu pricep de ce există părinţi care investesc timp, bani şi nervi în dresajul lingvistic al puradelului încă de pe la 5 ani pentru ca şcoala publică autohtonă (şi nu doar cea publică!) să le anihileze grabnic şi cu foarte mult spor toate eforturile. Nu reuşesc să înţeleg ceea ce se se-ntâmplă în clase, la orele de limbi străine. Şi nu pot sa mă dumiresc nici asupra cauzelor, nici asupra scopului… Efectele sunt însă clare!

Niciun comentariu: