joi, 3 aprilie 2008

Atac la realitate


Am citit în treacăt despre o posibilă iniţiativă a Poliţiei Capitalei. Intervenţiile următoare din media n-au făcut decât să mă-ncurajeze să revin cu o însemnare la obiect şi cu nişte întrebări la subiect…

Am pus pe picioare, la un moment dat, un proiect într-o zonă ultracentrală a urbei. Am amenajat un spaţiu unde artiştii să vină să defuleze pe o temă dată… Nu mă întrebaţi despre numărul de „clienţi”, despre calitatea „operelor” sau despre impact, în regulă? :-(

Deşi extrem de savuroasă, povestea e mai complicată şi mai greu de luat la bani mărunţi acum… Pentru că nu avem doar nişte mâzgăleli pe pereţi. Pe stâlpi, pe metrouri, în mai toate mijloacele de transport în comun… O manieră foarte personală de marcare a teritoriului, de expresie (nu neapărat artistică) a vieţii interne a individului, în contextul culturii urbane. Unele primitive, mostre a lipsei de creativitate, a bunului gust sau a oricărui simţ artistic.

Francezii le denumesc „Tag”-uri… Aceeaşi francezi care au avut probleme mari cu „gimnastica” Parkour (v. „Yamakasi”, în raftul cu filme sau furnizorii de conţinut video on-line), pe care (fie vorba între noi, cu nedisimulată plăcere) încep să o descopăr la puberii sau tinerii adulţi români. Şi exact aceiaşi francezi ce au revitalizat poezia „de stradă”, cunoscută ca „hip-hop”. Începe să vă fie cunoscut?

Oameni buni, avem un ansamblu de valori, credinţe şi practici, fenomene şi produse culturale (spirituale mai mult decât materiale). Avem autenticitate, viaţă internă a indivizilor şi grupurilor ce fiinţează într-un context suculent pentru ochiul atent şi sensibil faţă de „realităţile de la firul ierbii” de „după blocurile gri” din „România profundă”. Şi-i puteţi spune cum vreţi, utilizând de sloganuri sau de clişee dar nu-i vorba de nimic altceva decât de elemente culturale, de cultură pur şi simplu!

Pentru instituţia poliţiei şi „organele în drept”, pare a fi floare la ureche: „distrugerea avutului public sau privat”, cu accente de „tulburare a ordinii şi liniştii publice”. Să fie oare atât de simplu?

Nu mă priveşte demersul autorităţilor! N-am avut vreodată cătare pentru arta murală, publică… N-am nimic împotriva legii şi ordinii dar nici în comun cu piruete precum cea invocată în debut. Întrucât am învăţat că, înainte de a interveni de o manieră sau alta, trebuie să îmi deschid ochii, urechile, mintea şi sufletul pentru a cunoaşte şi înţelege… Iar apoi să mă gândesc de 10 ori înainte de a trece mai departe!

Niciun comentariu: