miercuri, 9 aprilie 2008

Cât „costă” un summit?

Am adunat deja câteva concluzii ale analizelor şi comentariilor din ultima perioadă, aşa cum transpar ele cetăţeanului comun. Există însă un tip de cetăţean pentru care lucrurile nu mai sunt chiar atât de simple…

Lăsând la o parte deciziile de politică internă sau externă, orice alte discuţii referitoare la strategiile Alianţei sau la proiectele „marilor puteri”, renunţând la exerciţiile de chibiţ sau la remarcele sarcastice, de ce nu am discuta şi despre măsuri strategice, despre bună guvernare şi despre costuri? Despre beneficii, despre „sacrificii”, despre limite… Despre ceea ce suportă (în fapt şi în ultima instanţă) contribuabilul unui stat al cărei administraţii îşi asumă exerciţii de imagine în timp ce proiecte politice sau economice întârziate sunt deja suficienţi factori de presiune…

Doar un exemplu: şcolile din arealul urban al capitalei au fost toate închise. La fel şi grădiniţele. Şi liceele. Fireşte, şi universităţile… Vreţi să discutăm un pic despre asta? Nu, nu despre valori pedagogice sau despre principii educaţionale, nici despre perturbarea ritmului de învăţare sau despre fundamentări teoretico-metodologice… Ci despre eficienţă şi eficacitate, despre sincope structurale şi despre ansamblul de efecte pe care le produc, în termeni de „impact asupra economiei”.

Haideţi să povestim şi despre instituţiile publice sau alte agenţii din administraţia publică! Sute de mii de funcţionari bugetari au fost în vacanţă. Şi pentru că nu se putea altfel, în acelaşi mod au procedat o sumedenie de angajatori care (vrând-nevrând) s-au bucurat nespus de summit… În context, zilele nelucrătoare înseamnă lipsă de productivitate şi profitabilitate scăzută. Mai puţini bani la buget, constrângeri ulterioare, dezechilibre…

Am motive serioase să cred că nu avem nici cultura turistică, nici sistemele de marketing, nici strategiile miraculoase, aşa după cum au speculat guvernanţii. Şi nu ascund că-mi doresc să ştiu gândurile părintelui cu zile libere sau turist „de summit”, poate un feed-back pe măsură… Este „eliberarea angajaţilor” un pas pe drumul către sistemele economice mature unde, de fapt, ne şi dorim să ajungem? Cât din el este strategie, cât cacialma şi cât pură întâmplare?

Între timp va mai curge apă pe Dâmboviţa iar cetăţenii obişnuiţi se vor întoarce la orele pierdute în ambuteiaje, la eternele discuţii despre asfaltări şi borduri sau la politicozităţile fără gust şi fără miros. Ceilalţi cetăţeni vor aştepta (ne)liniştiţi, factura…

Articol publicat Luni, 7/04/2008 în Jeopardy – Clubul de analiză

Niciun comentariu: