luni, 7 aprilie 2008

În vreme de summit

Nu sunt tocmai sigur dacă trebuie să mă bucur sau nu! Îmi rezerv însă o iluzorie satisfacţie pentru că această însemnare survine acum, la câteva zeci de ore după ce s-a mai domolit verva vizavi de marele eveniment nord-atlantic de la Bucureşti. În acelaşi timp, am adunat câteva concluzii ale analizelor şi comentariilor din ultima perioadă, aşa cum transpar ele cetăţeanului comun. Şi n-am putut să nu le asezonez cu câteva întrebări:

  1. O bilă foarte albă, ca să zic aşa… Ca niciodată până acum, am descoperit (dincolo de micile neajunsuri cotidiene) o încercare de proiect strategic. Elaborat cu minuţie şi pus în operă aproape „după manual”…
  2. Adaug însă şi nişte tuşe de gri spre negru, pentru bâlbele organizatorice şi gafele monumentale: sonorizare, acces, absentele mici gesturi de politeţe, de curtoazie şi de bunăvoinţă…
  3. O mare, o foarte mare şi foarte neagră bilă neagră merită jurnaliştii români, pentru observaţiile de mare fineţe despre calitatea execuţiei fuzelajului diverselor aeronave, despre specificaţiile tehnice ale diverselor vehicule din coloanele oficiale sau despre numărul de becuri din clădirile ce au găzduit întâlnirile oficiale sau neoficiale.
  4. Nefiresc, nenatural, forţat! Mă încumet să afirm că responsabilitatea, luciditatea şi realismul sunt departe de a face parte din cultura autohtonă… Vezi reacţiile individuale şi instituţionale faţă de episodul „anarhiştilor” sau festivismul şi excesul de zel al autorităţilor în numeroase alte privinţe, ce au făcut deliciul presei şi cârcotaşilor.
  5. De altfel, internalizată nu a fost decât importanţa evenimentului… Sunt singurul căruia atât oamenii politici de la Bucureşti, funcţionarii din organizare „din stradă” şi cei din i-au părut reci, fazi, rigizi, lipsiţi de înţelegere şi (nu de puţine ori) absurzi?
  6. Aş adăuga „mojici” şi „mitocani” dar asta îi priveşte pe mai puţini…
  7. Cu toate acestea, poate pentru prima dată am văzut, simţit şi înţeles o bună coordonare, cooperare şi colaborare între instituţiile publice, servicii descentralizate etc. Cât la sută a fost know-how de import şi cât capacitatea locală?
  8. Cât de locală? Aproape 1000 de angajaţi din sistemul public (poliţie, jandarmerie etc.) au fost detaşaţi la Bucureşti… Să înţeleg că ameninţarea teroristă îi viza doar pe demnitarii de la Bucureşti iar poporul urma să se descurce singur, cu vorba bună?
  9. Apropo de asta, a fost summit-ul doar un soi de antrenament cu spectatori pentru situaţii de urgenţă, gen zăpezi pe nepusă masă or ploi torenţiale în cartierele desfundate ale aceleiaşi capitale europene?
  10. Am simţit iarăşi gustul amar al unei realităţi certe: oricât de mult ne-am dori, Bucureştiul este încă departe de a fi o capitală „europeană”. Nu este nici măreţ, nici cochet… Departe de orice exces de grandomanie, măreţe sunt doar 2-3 artere rutiere, centrul civic, unul sau două parcuri. Chiar şi în circumstanţe alese rămâne… Bucureşti.
  11. În sprijinul afirmaţiei de mai sus stau eforturile deloc nesemnificative pe care autorităţile române le-au făcut pentru ameliorarea carenţelor din infrastructura urbană şi pentru schimbarea la faţă a oraşului. Fireşte, doar „la faţă”, „pe alocuri” şi „în punctele esenţiale”… Şi doar pentru summit!
  12. Trecătoarea satisfacţie a cetăţeanului comun, încântat de consecinţele summit-ului la nivelul „firului de iarbă” sau al covorului asfaltic, de exemplu…
  13. Iarăşi covorul asfaltic şi bordurile? Iarăşi…
  14. Poate asta explică şi susţinerea populară a reuniunii în rândul bucureştenilor (tradiţionala indiferenţă oare?), marcaţi de „momentul istoric” sau de importanţa propria urbe a avut-o câteva zile în agenda fluxurilor de ştiri sau a cancelariilor externe.
  15. De departe, lipsa evenimentelor picante sau încordate; un amic francez îmi scria aseară cât este de dezamăgit de zilele anoste de summit, fără demonstranţi, fără ciocniri de stradă şi fără salubrizări nocturne…
În unele medii se spune că a fost cea mai mare reuniune de un asemenea nivel organizată vreodată în Europa. Ceea ce este chiar foarte posibil… Şi nu este nici timpul, nici momentul să vedem cât de importantă a fost ea. Sunt însă foarte curios să aflu cum se petrece pe alte meleaguri, în atari situaţii… Cât de des se întâmplă ca nişte cetăţeni să fie consideraţi mai importanţi decât alţii (vorba unui prieten de blog)? Şi cât de mult trebuie, putem şi merită să sacrificăm pentru aceşti cetăţeni, fie ei personaje cheie?

Ce-am învăţat oare din povestea ultimelor zile? Am învăţat?

Niciun comentariu: