vineri, 9 mai 2008

Opţiuni fără alternativă


Un mic excurs în istoria pedagogiei ne-ar revela că (de-a lungul timpului) puţine dintre figurile marcante ale „fenomenului” au avut cătare pentru învăţământul „instituţionalizat”. (Ghilimelele explicând aici precaritatea structurilor aflate la acel moment dat într-un cumplit primitivism şi elitism). Este?

Aruncăm o privire perioadei umaniste, curentului iluminist, consecinţelor revoluţionare şi prefacerilor din epoca modernă? Cu puţin curaj, vom regăsi în gânditorii şi educatorii de la începutul secolului trecut nu doar pionierii ideii de democratizare a şcolii ci oferirea de oportunităţi în special pentru copiii/cetăţenii proveniţi din medii defavorizate, cu nivele inferioare de instrucţie. Muncitorii din cartierele sărace, copiii angajaţilor din zorii epocii industriale, cei mai amărâţi dintre muritori…

Înţelegeţi? Priviţi, vă rog, la începutul celui de-al treilea mileniu, cine sunt beneficiarii alternativelor educaţionale… Alternativele educaţionale sunt deja aproape perfect suprapuse nevoilor, intereselor şi oportunităţilor unui restrâns, foarte restrâns, segment social (raportat cohortei…). O pretinsă educaţie de excelenţă a celor puţini şi (din nefericire) deloc „buni”!

Niciun comentariu: