luni, 30 iunie 2008

Agenda VI


Cu (foarte) multă vreme în urmă am schimbat câteva vorbe cu Lucian, vizavi de reinventarea la care este constrâns învăţământul superior contemporan, mai ales cel românesc. Mi-aş fi dorit să am vreme să explicitez dar se pare că-e nevoit doar să fac schimburi de pase cu vreo 2-3 chestii:


1. În ce fel sunt instituţiile de învăţământ superior parte a comunităţii (locale)? Ce(-ar) presupune asta?


2. În baza cărei logici departajăm şi constituim universităţile drept centre de formare profesionala şi creuzete de inserţie socială (a), incubatoare de cercetare şi inovare (b) sau instanţe depozitare ale cunoaşterii şi valorii/valorilor (c)? „Turn de fildeş", „secţie de producţie" sau antreprenor social şi economic?


3. In contextul de mai sus… „Universităţi", „institute", „colegii", „şcoli superioare" sau „academii"?



vineri, 27 iunie 2008

Cu tâlc!


Jocuri de cuvinte scrise pe eticheta unui raft din biroul „Acte de studii” al Universităţii din Bucureşti: „ Facultatea de Psihologie şi Ştiinţa Educaţiei”…

;-)

miercuri, 25 iunie 2008

Examen de maturitate instituţională

Ca să nu rămâie studenţii patriei fără diplome, decidenţii sistemului de învăţământ superior au decis să-i ducă pe virtualii absolvenţi taman la poarta pieţii muncii. Iar povestea examenului de licenţă este şi ea (precum multe atâtea poveşti din viaţa cea complicată şi cu multe aspecte), mai mult decât caragialiană.


Pe de o parte, încă de acum câţiva ani, avem universităţi/facultăţi/specializări pentru care a fost suprimat examenul scris. S-a presupus că studenţii au învăţat temeinic pe durata celor 3/4/5 ani de studii şi că notele de la examene (respectiv numărul de credite) sunt suficiente pentru a fi înscrise în diploma de absolvire. Acum e logic că marcajele grafice nu au nici o însemnătate şi că nici „suplimentul de diplomă" nu-i cine ştie ce atât timp cât curriculumul şi instruirea nu vor fi fundamental modificate! Nici examenul scris nu era mare grozăvie, fraudarea sa fiind element la ordinea zilei, conţinutul său şi condiţiile de „examen" constituind (în cele mai multe situaţii) elemente decorative pentru un simulacru de două parale… Oricum, decât deloc?!


Rămâne problema lucrării de diplomă. În cele mai multe dintre cazuri, rezultatul unei munci de bibliotecă, deloc sau aproape deloc creative sau tangente unui efort personal! Mă rog, efortul personal se rezumă la compilarea (rescrierea… transcrierea!) a paragrafe întregi din autori citaţi. Care autori sunt (de cele mai multe ori, proprii profesori îndrumători). Iar partea amuzantă e că tocmai lucrările acestora sunt (în buna tradiţie academică autohtonă) conţinuturi repetitive, suprapuse până la identificare cu alte lucrări, ale altor autori.


Mai puţin amuzant şi de-a dreptul trist este faptul că (acolo unde este cerută), lucrarea păstrează aerul referatului de gimnaziu. Fraze pompoase şi elucubraţii poetice, enunţuri stângace, titluri şi subtitluri stângace, paragrafe cu aer de notiţe etc.… Viitorilor absolvenţi li se solicită elaborarea unui produs ai căror parametri sunt însuşiţi mimetic. Bine, în mod normal, metodologia elaborării unei lucrări (ştiinţifice) se regăseşte printre primele dintre activităţile din programul studiilor, cum se întâmplă în universităţile serioase (din afară, fireşte). Dar oamenii ăştia termină facultatea cu deprinderi şi competenţele unui proaspăt absolvent de învăţământ obligatoriu, cel mult liceu!


Şi mai îngrijorătoare este renunţarea la lucrarea de licenţă. În fapt, ea este doar un instrument menit să reunească, deopotrivă, cunoaşterea şi competenţele autorului. Care, prin demersul său, îşi articulează nu doar propria evoluţie profesională (a se vedea lucrarea de licenţă ca element al proiectului de viaţă) cât furnizează informaţie relevantă ce va intra în fluxul documentar al specializării pe care o urmează. Da' bine, asta înseamnă creşterea exigenţei din partea examinatorului, facilitarea accesului public la toate aceste lucrări (vezi rafturile bibliotecilor din afară), realizarea unei baze de date cu temele şi subiectele abordare (economia şi ergonomia cunoaşterii) etc.


În ultimă instanţă (aşa după cum am mai spus), lucrarea şi elaborarea ei sunt doar nişte instrumente. Prea des, unice şi irepetabile în existenţa academică a celor mai mulţi dintre absolvenţi, viitori profesionişti sau nu. Şi, în purul şi simplul spirit românesc, apă de ploaie. Sau o altă mostră de imaturitate instituţională. Sistemică, fireşte! Cum altfel?


luni, 23 iunie 2008

Inovare în educaţie :-)

Tocmai am citit ce zic furnizorii de ştiri: apariţia pe net a subiectelor de "bac", cu rezolvări cu tot. O chestie atât de banală încât aproape că era să treacă neobservată!

Practica datează de hă-hă-hă…, originile fiind pierdute în negura timpului. Este de apreciat însă adaptarea şi adecvarea la contextul istoric şi tehnologic!

Altfel, foarte distractiv. Oare să fie tineretul patriei într-atât de tolomac?

vineri, 20 iunie 2008

Talmeş-balmeş

M-a abordat o educatoare bucureşteancă recent întoarsă de la unul dintre inspectoratele şcolare de sector, unde se presupunea că se reglează afacerea concursurilor de titularizare/suplinire/continuare pentru posturile didactice.

Intrau 2-3 apoi se închidea uşa! Oameni revoltaţi, pierduţi printre documente care habar n-au pe ce lume trăiesc şi se poartă cu tine de parcă ai fi ultimul om de pe pământ. Şi când te gândeşti că am pierdut 3 ore doar că să aflu că îmi trebuia o hârtie pe care, în mod normal, o luam din altă parte.

Nu poţi se chemi o televiziune? Oamenii aia de la minister ce zic?

Acu’ ce să fac? Sau ce-ar putea să facă televiziunea? Scandal? Noooo, nu sunt gazetarii români şi-aşa departe de profesionism şi de profesionalism? Nu sunt ei primii vinovaţi pentru imaginea proastă a oamenilor şcolii?

Şi ce să facă ministerul? Cum? De ce ar fi altfel acolo?

Episoade de genul asta sunt atât de comune… Constitue una dintre faţetele dezordinii, indiferenţei şi politicozităţilor din societatea noastră. Iar şcoala autohtonă nu e altceva decât oglinda ei, chiar dacă „şcoală” înseamnă aici „sistem”, „administraţie”, „birocraţie”…

miercuri, 18 iunie 2008

Timpul liber (şi) degeaba


După cât se vede, parlamentarii români se pare că n-au de lucru. Să le fie mintea la vacanţă?

Pe copiii îi înţelegem, că-i normal şi că o merită. Ce fac însă elevii noştri în timpul ăsta?

Întreb întrucât (apropo de întrebările de mai sus) am dat peste un text bun, mai altfel decât asumpţiile pe bază de înţelepciune populară…

luni, 16 iunie 2008

Punctul mort


E vacanţă… Marea vacanţă şcolară din învăţământul public românesc. Un bun motiv pentru revenirea la blogging, nu? ;-)

Şi luăm lucrurile cam din punctul (mort) în care le-am lăsat ultima dată, cu o tăietură de presă din preajma tezelor unice.