vineri, 11 iulie 2008

Examen pentru moralitate

Vânătoarea de vrăjitoare este singura competiţie în care trofeele nu contează!


Sunt de acord că „sistemul” este… aşa cum este. Şi parcă niciodată ca în acest an, exasperant de imprevizibil, haotic şi (pe cale de consecinţă) absurd! Însă dacă societăţii româneşti îi lipseşte ceva, sigur nu este vorba despre comentarii vituperante, vindicative şi defăimătoare…


Tema centrală a discuţiilor referitoare la sesiunea de vară a Bacalaureatului din acest an n-a vizat nici 2008 măsluirea subiectelor, a examinării, a rezultatelor, „corupţiei din sistem”. Aş putea face face paradă de discreţie dar asta nu ne ajută la nimic, aşa ca încerc să punctez cel puţin 2 dintre aspectele ce se subscriu aici.


Una este înfierarea sistemului de aprecierii a rezultatelor, alta evaluarea laxă şi notarea inechitabilă (vezi probele orale), alta dificultatea subiectelor şi alta neputinţa candidaţilor! De bine de rău, avem un compartiment de curriculum şi unul de evaluarea şi examinare ce au un corp de experţi foarte bine pregătiţi… Profesionişti! Pe cale profesionalizare sunt o bună parte dintre funcţionari, adică acei oameni care asigură stabilitatea dezirabilă a sistemului.


Pe de altă parte, afirma că sistemul de învăţământ este lipsit de practici corupte este fie un act de curaj, fie o probă de naivitate sau de inconştienţă. Foarte concret şi dincolo de corectitudinea politică, am avut examinări scrise cu zeci de lucrări identice. Avem subiecte ce „transpiră” în presă, răspunsuri standardizate, preluate cuvânt cu cuvânt din manual sau din alte materiale de suport, avem mărturii ale elevilor sau ale părinţilor ce probează chete „de protocol”, aprecierea rezultatelor sau prestaţiei şcolare „după ureche” sau după bunul plac ş.a.m.d. Comportamentele de blat şi simularea jocului sunt acte culturale ce datează de zeci de ani! Vezi economia gri a ultimelor 2 decenii ale regimului comunist, modalităţile de „rotunjire a veniturilor” pentru cei mai mulţii dintre angajaţii sistemului public în anii 90 sau despre mai n0ile „conflicte de interese”.


Este foarte adevărat că zecile de ani nu pot fi uitate uşor. Este adevărat foarte greu pot fi trecute în plan secund consecinţele şi că schimbul de generaţii nu este suficient pentru eradicarea năravurilor de altădată. La fel de certă este perena maculare morală iar „de pe azi pe mâine” ar fi posibilă doar ideala suprimare a „genei”„relelor practici… Chestie puţin plauzibilă, totuşi!


Revin însă la un enunţ anterior: punerea semnului de egalitate între un sistem corupt şi acte de corupţie. Sau între corupţia din sistem şi corupţia sistemică. Sau punerea de etichete, sau generalizarea inutilă şi păguboasă…


Se pare, că anul ăsta încep a-şi „da bacul” primele exemplare ale generaţiei postloviluţionare… Adică dau examen cei mai proaspeţi dintre cetăţenii istoriei recente. Asta e România pe care (şi)-o merită?


Din seria truismelor penibile este şi „şcoala, oglindă a societăţii”. Profesorii sunt oameni, elevii sunt oameni iar noi (toţi) suntem parte a societăţii… De ce ar fi şcoala diferită de lumea pe care o trăim? De ce nu ar fi autorităţile perplexe şi incapabile? De ce este sistemul „rău” atât timp cât noi suntem „buni”? De ce ar fi ceva pe lumea asta altfel decât suntem noi înşine?


Am dubii serioase că elevul evazionist şi candidatul ce fraudează examenul se află la primul astfel de derapaj… Mă îndoiesc că toate examinările periodice au fost ideale şi că tentativa sa de mituire este doar un experiment nefericit. Şi parcă am mai multe certitudini în privinţa unei nepăsări crase şi a unei neputinţe culturale… Corupţia începe în minte şi este o chestiune de atitudine, de moralitate individuală şi de maturitate socială.


Şi nu pot să nu mă întreb: nenea Iancu făcea politică sau dacă era doar un soi de artist?


Niciun comentariu: