miercuri, 16 iulie 2008

Ridicolul absolut

Pentru că tot e vremea studiilor universitare (absolvire, „admitere”) continui să mă întreb de ce (la finalizarea studiilor de licenţă) tineretul patriei se echipează în robe… Doar pentru că au văzut ei la televizor că asemenea chestii „dau bine”? Pentru că (foarte adevărat) sunt parte a unei culturi educaţionale? Sau pentru că astfel de amintiri sunt drăguţe, utile şi benefice în construcţia identităţii individuale?


Printre acele multe lucruri pe care nu am să le pot pricepe niciodată este de ce „absolvenţii” grădiniţelor au parte de acelaşi tratament?


Ca fapt divers, în Franţa abia dacă am descoperit proaspeţi posesori ai titlului de „doctor” care erau echipaţi în ţinuta specifică. Utilizată doar la ceremonii sau pentru evenimente academice extrem de rare…


Iar dacă aveţi argumente, poftiţi aici


Niciun comentariu: