vineri, 29 august 2008

În mintea copiilor


Vacanţa? Aproape că „a fost”… Concediu sau vară, pur şi simplu. Şi se poate spune că aşteptarea toamnei coincide cu relativa intrare „în normalitate”… În timpul aşteptării, pot oare să-mi opresc ochii şi mintea să umble din plimbarea în vechiul parc „nou” din faţa casei şi din preocuparea pentru „grupurile ţintă”?


Vin dimineaţa în parc mămicile/bunicile/bonele cu copii. Tăticii, mai rar... Atunci când e soare şi cam până când nu prinde putere. Se aşază de regulă pe bănci sau la umbră. Copiii mai mărişori se îngrămădesc la marginea fântânii arteziene de maxim interes pentru cetăţenii zonei, ceea ce îi aduce în prim plan pe caraghioşii amploaiaţi cu pretenţii de paznici. În acest timp, fraţii şi surorile mai mici orăcăie zdravăn, stresaţi la sunetul şi vederea dispozitivului de curăţenie: o maşină de salubritate de mici dimensiuni ce încearcă să cureţe deşeurile menajere, cojile de seminţe şi praful de pe alei. Stresate au fost şi personajele feminine ce nu reuşeau a pricepe de ce taman la ora aia administraţia parcului se ocupă de trebuşoara asta când (pentru fericirea şi sănătatea fizică sau emoţională a tuturor) astfel de lucruri se întâmplă în zorii zilei! Dar (nimeni nu ştie cum) lucrurile s-au schimbat: la jumătatea lunii August, undeva după miezul nopţii sau cel târziu pe la răsăritul soarelui, respectivul utilaj îşi face treaba, departe de oameni. Dar parcă cu şi mai mare poluare fonică pentru riveranii ce păstrează ferestrele deschise din cauza căldurii insuportabile din apartamente…


Categoric, lumea se schimbă! Din copilărie îmi amintesc foarte limpede nişte maşinuţe metalice, de câte 60x40 de cm în care ne vâram pentru a da la pedale. Prin mişcarea astfel obţinută, jucăriile se deplasau cu o viteză rezonabilă, stârnind invidia celorlalţi puştani pietoni sau participanţi la trafic doar ca biciclişti. Maşinuţele erau urâte şi proaste însă atractive şi sănătoase! Şi pe cine interesa atunci de durabilitatea sau de estetica lor? Astăzi însă, aleile parcului sunt populate de băieţandrii sau fetiţe ce conduc bolizi din plastic sub formă de motociclete sau maşini de teren, acţionate electric. Viteza, de cel puţin 3 ori mai redusă decât a jucăriilor noastre autopropulsate dar mândria de câteva ori mai mare! Mă întreb oare la ce scară se va duplica modelul blocajelor de trafic, în acelaşi timp cu bolile alimentare, cu lipsa mişcării sau a exerciţiului fizic? Şi, mai ales, care vor fi efectele asupra nivelului stării de sănătate a populaţiei peste nu foarte mulţi ani?


Pe de altă parte, faza cu biciclete, cu mişcarea sau cu activităţile sportive face parte din alt film! Înainte, erau aleile ceva mai mici şi parcă şi interzis accesul cu biciclete. Asta nu pentru ca ar fi fost permis sau posibil în altă parte, nici vorbă! Însă acum e de-a dreptul imposibil! După amplele lucrări de reabilitare, suprafaţa pietonală este posibil să se fi dublat. Terenurile de joacă se rezumă doar la instalaţiile şi nisipul mărunt de care s-ar bucura cel mult copiii până în 7 ani. Leagănele s-au evaporat iar de orice alte oportunităţi nici nu poate fi vorba! Primăria a proiectat şi realizat 2 terenuri polivalente, îngrădite şi iluminate, perfect ermetizate încă de la momentul finalizării lucrărilor. Şi nu e vorba aici doar de justificarea cheltuielilor sau de valoarea acestora,cât de inutilitatea lor… Gândiţi-vă doar că 500 de metri pătraţi sunt nefolosiţi: nici spaţiu verde, nici parcare, nici nimic altceva!


Şi mai tristă decât absenţa terenurilor de sport sau a spaţiilor de joacă este atitudinea parentală. Este adevărat că tensiunea nervoasă or emoţională, oboseala şi sumedenia de probleme de peste zi au un impact major asupra fiecăruia dintre noi însă este mai mult decât vizibil faptul că părinţii nu se mai joacă (defel) cu copii lor. Taţi sau mame cu copii în braţe sunt doar până când progenitura începe să umble cătinel. Unii/unele, chiar mă uimesc cu atâta drăgălăşie într-o lume privată de umanitate şi de delicateţe! Dar imediat ce ăştia/ăstea mici încep a umbla şi a avea siguranţă pe mers sau pe propriile mişcări, părinţii nu se mai obosesc să coboare din apartamente. Sau să facă vreo câţiva paşi… Nici măcar cu un ziar, o carte sau având căştile în urechi, în „monitorizare”! Copiii îşi văd de ale lor, în felul lor, în lumea lor… Parcursul perfect însă deloc dezirabil pe ruta „alienare” – „autism” – „anomie”!


Şi nu e ocazie în care să nu ies cu cel mic la plimbare şi să nu fie abordat de covârstnici: „Hei, vrei să fii prietenul meu?”


Acum e ceva mai bine, înainte de ceasurile 24. Dar mai toată vara parcul se linişteşte târziu, până spre miezul nopţii fiind populat de numeroşi copiii de vârstă preşcolară. Ajungând uneori acasă spre ceasuri foarte matinale, sunt încă foarte mulţi puberii sau cetăţenii presupus maturi ce practică sportul naţional al spartului de sămânţă şi domină universul sonor în varii feluri. În urma lor rămân kilograme de reziduuri sau nervii întinşi ai celor ce încearcă a se odihni noaptea pentru a munci ziua. Dintre ei, parte sunt chiar actuali părinţi sau indivizi productivi economic care (în anii trecuţi) îşi permiteau să se trezească la prânz în lipsă de preocupări sau de responsabilităţi.


Există pentru toate o vreme, schimbarea este inevitabilă şi continuă… Atât timp cât există şi provocări, şi oportunităţi pentru dezvoltare. Pentru toţi ce le doresc! Pentru ceilalţi (cetăţeni, oameni „simpli”, părinţi, „tineri”, autorităţi publice) e însă mai la îndemână rămânerea în mintea copiilor…


Niciun comentariu: