marți, 9 septembrie 2008

Şcoala „din gura” presei

1. Se dă un eveniment oarecare. Cu participare oarecum nesemnificativă dar cu agenţii fierte la foc mic, ceea ce a produs şi o zdravănă alimentare cu informaţie a „organelor de presă”. M-a surprins însă jurnalismul de tastatură, cu drăgălaşi şi drăgălaşe ce stau la birou, în parc sau în pat, departe de lumea dezlănţuită. Dar care (nefiind prezenţi), vehiculează protagonişti inexistenţi, încurcă nume sau omit detalii esenţiale…


2. „Presa e vinovată!” În procente covârşitoare, atât opinia publică mare consumatoare de senzaţional, cât şi profesorii pun diagnosticul funcţionării defectuoase a sistemului educaţional şi a ineficienţei acestuia. Deşi am foarte bune motive ce mă reţin să le dau dreptate întru totul, să vă relatez un episod de zilele trecute. Vine o echipă TV la şi abordează persoana de contact:

- Deci zi-mi şi mie despre ce-i vorba aici?

- Am scris tot în dosarul de presă, trimis deja pe mail. Şi uite încă unul în formă clasică…

- Nu, lasă asta! Zi-mi care-i treaba cu oamenii de aici…

- Se respectă programul, acum urmând prezentarea publică, mai sumară, a concluziilor…

- Nu, nu asta mă interesează. Ştie toată lumea cum stau lucrurile… Dă-mi ceva tare, care să şocheze, să rupă gura publicului!

-


2 comentarii:

Bogdan spunea...

E normal. Asta au învăţat la ... şcoala.

Un efect de bumerang. :(

Andreï spunea...

Sa stii ca m-am gandit la aventurile tale cu specimenele din breasla si chiar incercam sa-mi imagineaz replica ta. ;-)

Si roaga-l tu pe colegul cu care lucrez ;-) sa-ti spuna ce-i venea sa faca atunci cand a auzit intrebarea tinerei cu pricina!