miercuri, 17 septembrie 2008

Dilemele cancelariei


Lejer de constatat la contemporani alergarea după adeverinţe şi diplome (pentru dosar), după titluri şi după statut social. În anumite coordonate, o preocupare firească şi logică, însă departe de normalitate. Aspect evidenţiat cu generozitate de cărţile de vizită pe care le adun în umblările cotidiene şi de înscrisurile de pe bucăţile de hârtie.


Ce spuneţi de pildă despre cineva care, în afara detaliilor de contact, are precizat sub nume „Ph.D”. Sau „Dr.”. Sau „Dipl. Eng.”? Cât de mult spun codurile-astea despre omul cu pricina? Cât de mult mă avantajează să ştiu că şeful unui serviciu social specializat dintr-o primărie de sector are ca semnătură electronică „M.Ed” atât timp cât dreptul îi este acordat de diploma universitară obţinută în urma unei participări de sub 20% la nişte cursuri serale (masterale dar serale) de la o obscură universitate din estul Europei?


Din punctul meu de vedere, consider că este mai inspirată renunţarea definitivă la titulaturi nondescriptive. Activitatea ocupaţională evidenţiază (în sine) ceea ce faci, mai curând, ceea ce faci decât ceea ce eşti. Personal, prefer „să fiu” sau „sa devin” decât „să am” sau „să fac” dar asta e o cu totul altă poveste!


Revenind, cred că în poziţionarea noastră socio-profesională este mai util şi mai important lucrul pe care îl faci decât atributele pe care le ai în poziţia respectivă. Din punct de vedere semantic şi al capacităţii de a exprima asta, unele limbi şi graiuri sunt categoric avantajate: vezi limba engleză unde croitorul croieşte, şoferul conduce etc.


Păstrând acelaşi fir logic, pentru cele mai multe dintre ocupaţii, lucrurile sunt de o simplitate extremă: managerii/gestionarii (chiar şi în franceză), gestionează, consilierii consiliază (fireşte), asistenţii asistă…


Ce fac profesorii însă? În engleză („teachers”), predau („teach”). În franceză („enseignants”), la fel („enseignent”). În română… „profesorează”, „profesează”?


Despre incapacitatea şi despre proprietăţile termenilor uzitaţi în domeniu, am scris deja. De asemenea, trimit din nou la o descriere a slujbei pentru cei pe mâna cărora ne dăm educabilii, indiferent de vârstă. Acum doar reformulez întrebarea: ce au de făcut profesorii, învăţătorii şi toţi educatorii?


3 comentarii:

Cristina spunea...

De aproximativ 20 de ani ne chinuim, la propriu, să dăm o direcție învățământului românesc. Nu am reușit și nici nu vom reuși prea curând. Dacă un singur profesor sau învățător spune cuvintele: „eu i-am predat dar elevul nu a învățat nimic” suntem departe de inima si mintea oricarui elev. Si aceste cuvinte se aud des.Dacă avem încă 25 - 30 de elevi în clasă mai avem de lucru. Dacă....pot să continui mult. Mă bucur că mai există și alți oameni procupați de educabilii României.

Andreï spunea...

Multam pentru compliment! ;-)

In ceea ce-i priveste pe "oamenii preocupati", imi da o oarecare stare de liniste sa-i stiu si sa-i vad ca exista. Chiar daca, din nefericire, sunt din ce in ce mai putini...

Gabriela Grosseck spunea...

Ca titular in invatamantul superior sper , de la an la an sa se schimbe sistemul de admitere la masterat si doctorat si, mai ales, sa ne schimbam cu totii (sau, cel putin, majoritatea)