joi, 25 septembrie 2008

Practicianul reflexiv

Am rămas dator cu un răspuns, furat fiind de chestiunea credibilităţii sistemului educaţional românesc. Ei bine, iată-mă înapoi la acel lucru fundamental ce lipseşte şcolii româneşti…


Mai în glumă, mai în serios, spun adesea despre mine că mă preocup de o teorie a practicii. Iar o foarte recentă întâlnire cu unul dintre mentorii tinereţii academice a produs conceptul ce dă titlul acestei însemnări.


Avem în primul rând, clasicul principiu al „legării teoriei de practică”, literă de lege în formarea teoretico-metodologică a elevilor din liceele pedagogice de altădată.


Apoi avem corolarul „bunei teorii ce produce o bună practică” şi reciproca nu întotdeauna valabilă.


Şi mai aveam şi „teoria practică”. Un construct ce desemnează corpul cunoaşterii ce rezultă în urma experienţei, în urma exerciţiului curent şi a acţiunii nemijlocite. Teoria în excelenţă aplicativă, dimensiunea „pragmatică”, a concretului. A „facerii de lucruri”… A întreprinderilor elaborate, cu (auto)evaluare inclusă.


Iar această „teorie practică” îşi are exponentul în practicianul reflexiv. Entitatea umană mai mult personalitate decât individ. Intelectualul, omul ce are curiozităţi, omul care gândeşte… Homo sapiens, sună cunoscut?


Niciun comentariu: