luni, 1 septembrie 2008

Universitatea viitorului anterior


Se dă ştirea asta, ce nu făcut decât să confirme unul dintre zvonurile ce umblau „în piaţă”.


Şi încep reacţiile… În primul rând şi în buna tradiţie a suspicionitei or a prezumţiei de vinovăţie, apar primele luări de poziţie. „Tun imobiliar”, „proiecte oneroase”, „sistem corupt”, „resursă umană incapabilă”, „evoluţie demografică instabilă” etc. Subiecte deloc fără importanţă şi imposibil de neglijat! Însă, în cazul de faţă şi raportat o astfel de întreprindere, doar parte vizibilă a gheţarului.


Colegul Emil Stoica surprinde aici o faţă a problemei şi o problemă a societăţii româneşti, una de atitudine! Iar eu aş merge chiar mai departe…


Există în spaţiul european (cel puţin) oraşe a căror populaţie este (uneori) chiar dublată de numărul studenţilor din universităţile cantonate în aria urbană. Deşi centre universitare mai mici ca dimensiune şi ca importanţă, numeroase alte aglomerări urbane datorează enorm studenţilor şi activităţii academice. Pentru multe dintre aceste aşezări campusurile de la periferie sunt moarte curata: costuri suplimentare de transport pentru personal, construcţia şi întreţinerea locurilor de cazare or furnizorii de servicii ce se polarizează în cartierele studenţeşti fac uneori mai mult rău decât bine. În acelaşi timp, proprietarii de spaţii locuibile din alte părţi decât proximitatea respectivelor amplasamente au o poveste interesantă, întrucât chiriaşii contribue la rotunjirea veniturilor. Chiar dacă sunt departe de a fi substanţiale, veniturile studenţilor şi sumele cheltuite de aceştia contează pentru furnizorii de bunuri sau de servicii, pentru viaţa economică a comunităţii şi chiar pentru municipalitate. Vezi felul tipurile de cheltuieli cu specific „studenţesc”…


În acelaşi timp, în oraşele mari (precum Bucureştiul, să zicem) dar cu o infrastructură bine pusă la punct, campusul la distanţă apreciabilă de centru nu este o idee de lepădat. Dar nu vorbim aici doar despre proiectul edilitar, despre transporturi şi despre utilităţi! Ci şi de infrastructura universitară: biblioteci, centre de cercetare, unităţi de aplicaţie etc. Greu de cantonat (toate) într-o singură zonă! De altfel, şi de nerecomandat…


Pe de altă parte, atomizarea cunoaşterii, dispersia resurselor şi dinamica vieţii cotidiene demonstrează uneori cât de redundante sunt relocările universitare. În spaţiul românesc, campusurile se doreau a fi (printre altele), oaze de linişte (şi de inspiraţie, probabil). O viaţă urbană normală însă, chiar şi în aşezări populate cu milioane de indivizi, este departe de babilonia bucureşteană, de exemplu. Chiar în centrul oraşului, perimetrele studenţeşti sunt… altfel!


Şi mai e ceva, nu doar la nivel de filozofie: aproprierea universităţii de către comunitate. Asta înseamnă nu atât producerea şi multiplicarea cunoaşterii între zidurile facultăţilor cât difuzia culturii şi practicilor academice în spaţiul social, emergenţa spre economic sau construcţia identităţii comunitare etc. Uzând de o astfel de abordare, cu totul altfel stau dezbaterile despre „proiecte strategice”, nu? Pentru că, dacă există lucruri de care chiar nu avem nevoie, atunci „mânăstirile academice” sunt primele în capul listei!


Niciun comentariu: