vineri, 31 octombrie 2008

Şcoala? Aşa cum este…

Ar fi de scris enorm de mult(e) despre Şcoala aşa cum este. Nu de către mine, însă! Sau nu acum…

Altfel, foarte fierbinte şi (în acelaşi timp) foarte „la rece", câteva concluzii despre câteva dintre rezultate. Şi despre ultimul punct din program. Între aparenţe şi esenţe, fără sentenţiozitate şi fără politicozitate.

1. Cum este şcoala autohtonă contemporană, învăţământul obligatoriu românesc? Contradictoriu!

2. Mai puţin codificat decât în enunţurile ce urmează, dacă aş folosi doar 3 cuvinte pentru a descrie starea de fapt, acestea ar fi „nefericire", „abuz", „haos"…

3. Ce ştim despre şcoala autohtonă contemporană? Prea puţine dintre cele ce contează cu adevărat! Credem că ştim… Iar dacă, prin absurd, chiar se întâmplă ca „ştiinţa" noastră despre lume şi viaţă să concorde cu realitatea, atunci tot ieşim în pagubă. Pentru că nu o prea înţelegem!

4. La asta se adaugă faptul că nu ne cunoaştem elevii! Aceiaşi elevi ce nu ne recunosc, la rândul lor…

5. A trecut vremea politicii, a scăpărat timpul politicilor… Cred în profesionalizare şi în specializare, în crearea de comunităţi şi de corpuri de experţi. Nu-s răi experţii în politici (fie ele şi educaţionale) dar am devenit o populaţie de „experţi în educaţie". Ducem lipsă de modele, de pedagogi, de tehnicieni în chestiuni de metodică şi didactică dar continuăm să proiectăm sisteme… Şi, categoric, să avem soluţii.

6. Lumea e mică! A educaţiei şi mai mică. Uneori searbădă, plictisitoare… Cel mai adesea, strâmtă şi închisă. Şi foarte aproape de o ermetizare deliberată…

7. Dar lumea s-a schimbat! E-n plină şi continuă schimbare… Nu şi „ochelarii" prin care ne adaptăm realitatea. Din ea fac parte aceleaşi nevoi umane fundamentale sau necesităţi de dezvoltare personală. Pentru că, pe fond, şcolarii de azi nu-s foarte diferiţi de cei din generaţiile anterioare. Aşteptările sunt însă altele, calitatea şi cantitatea provocărilor cu totul diferite… Sursele nefericirii sunt însă aceleaşi, cu variaţii în ce priveşte răspândirea sau intensitatea.

8. Soluţiile? Atât de „la firul ierbii", atât de vizibile şi (totuşi) ascunse privirii (minţii).

9. Am obosit să număr despre câte „realităţi" este, de fapt, vorba… Iar uimirea nu ajută deloc!

10. Şcoala este pentru oameni, educaţia este despre oameni…

Ce-i de făcut? Priveşte, ascultă şi gândeşte…

joi, 30 octombrie 2008

Probleme

Ce dacă sunt clasele mici în vacanţă? Şcoala trece, vacanţa trece şi ea… Problemele rămân! :-)


În cazul unei foarte posibile ilizibilităţi, clic pe imagine.


miercuri, 29 octombrie 2008

Fabrica de oameni 2.2

Gata!

Gata cu funcţionarea inerţială, undeva la limitele esteticului, de la începutul toamnei. De fapt, blogul rulează o temă pe care (într-un târziu) am reuşit să o optimizez. (În traducere liberă, mi-am făcut mâna cu niţel HTML, coduri şi alte chestii „în afara programei” :D) Mai mult de atât însă, nu am timp şi nici chef…

Deci, deşi (foarte) departe de ideal, niţică inovaţie, cu ceva gust, după gusturi: „Fabrica de oameni” în context web 2.0, al epocii postindustriale cu tot cu mutaţii sociale, cu deconstrucţie şi reconstrucţie…

Şi cu ocazia asta, dau şi dezlegare la blogging! Adică ceea ce a rămas după o curăţenie şi o cernere a legăturilor, din care am păstrat câteva care merită. O parte fost-au „în monitorizare”, altele sunt urmărite cu plăcere şi interes de ceva vreme, altele pomenite chiar aici, în varii ocazii. Şi poate fi-vor adăugate în listă…

Ce spuneam? Sigur… FABRICA DE OAMENI 2.2! Şi pentru că reinventarea înseamnă şi altceva decât straie noi, ţineţi clicul aproape! ;-)

miercuri, 15 octombrie 2008

Puşculiţa

Prin bunăvoinţa unuia dintre colaboratori, primesc chestia asta pe mail.


Apoi trag eu o fugă spre nişte directori de şcoli ce-au fost întrebaţi o chestiune simplă: În anul şcolar curent, în medie, cât de des au cerut diriginţii în şcoala dvs. părinţilor să…” facă diverse chestii.


Ei, printre aspectele considerate relevante şi semnificative pentru practicile educaţionale şi implicarea părinţilor în treburile şcolii au fost „sponsorizarea diverselor activităţi ale şcolii/clasei” (1) şi „strângerea de fonduri pentru şcoală” (2). Variante de răspuns:

  • Cel puţin o dată la fiecare două săptămâni;
  • Cel puţin o dată pe lună;
  • Cel puţin o dată pe trimestru;
  • Cel puţin o dată pe semestru;
  • Niciodată.

Arde buza, nu? Vreţi procente? Şi te pomeneşti că vă pot îndeplini asemenea dorinţe ascunse?! :-P Chiar şi dacă rezultatele studiului nu-s încă publice? ;-)


Dar hai să nu ne zgârcim cu ceea ce am primit gratis! În ordinea numerelor de pe tricourile negre la guler şi respectând scala de mai sus: 55% zic „niciodată”. 34%, „cel puţin o dată pe semestru. 8%, cel puţin o dată pe trimestru. 3%, „cel puţin o dată pe lună”.


Să păstrăm proporţiile dezastrului şi să cităm profesioniştii? „Ca o estimare speculativă din experienţa de cercetare calitativă, peste 90% dintre elevi ar răspunde că li se cer bani pentru diverse fonduri. Din simplul motiv că aşa şi este!”

marți, 14 octombrie 2008

Instantanee „instructiv-educative”

Fotografia e de la mine din ţară! Aici, aşezată doar pentru inspiraţie… Deci fără prea mare legătură cu ceea ce urmează, informaţii culese direct de la surse.


Finalul lunii septembrie, la o grădiniţă din sectorul „reprezentativ” al spiritului bucureştean, contabila către o educatoare cu gradul II didactic: „Tot ceri bani şi te plângi că n-avem material didactic, jucării şi alte lucruri de care ai nevoie! Nu te potoleşti? Eu nu te mai suport… Şi pentru că nu-ţi vezi de procesul instructiv-educativ, dacă e vreme frumoasă, mâine după-amiază speli covorul din holul de la intrare!”

Grădiniţa 26x… În fiecare dimineaţă, o educatoare îi miruieşte pe copii, „să aibă o zi frumoasă cu Domnul şi să-i lase Diavolul în pace pe parcursul întregului proces instructiv-educativ”.


Şi la o grădiniţă tot de prin Rahova, un tătic a făcut săptămâna trecută o reprezentaţie de toata frumuseţea: a ameninţat ca îşi da foc, pentru ca nu are cele 2 milioane pentru rechizite şi diversele fonduri „necesare procesului instructiv-educativ din ciclul preşcolar”…


luni, 13 octombrie 2008

Misiune, viziune, omisiune

Povesteşte o doamnă directoare dintr-un sector oarecare al Bucureştiului că toamna trecută era la MECT cam în preajma lansării noului pachet legislativ „pe” educaţie „în dezbatere publică”. Şi la o întâlnire de taină despre trecutul, prezentul şi viitorul educaţiei timpurii româneşti, participau X şi Y, „specialist” şi „decident”, fiecare cu o posibilă strategie sectorială vizavi de subiectul anterior enunţat. Iar unul dintre cei 2, nonşalant: „E foarte bine dacă aveţi propuneri ameliorative or corective, e foarte bine că le aveţi. Noi ştim însă foarte bine ce avem de făcut şi asta vom şi face!”

vineri, 10 octombrie 2008

Cu reforma la grădiniţă


Preambul pentru acea grandioasă şi exhaustivă întoarcere spre grădiniţă, o posibilă explicaţie despre cum a-nnebunit năravul lupului: „noul curriculum pentru învăţământul preşcolar” apărut la început de toamnă.


Iar dacă v-aţi jucat puţin cu rezultatele căutării, atunci înţelegeţi lumea nedumerită şi isterizată, mofturile şi moşmoanele… Şi pe-o doamnă educatoare care m-a prins într-una dintre seri, care mi-a spus povestea şi care mi-a dat de lucru pentru câteva ceasuri…


I. Documentul începe glorios, cu statistici referitoare la natalitate… Justificări presupus demografice pentru regândirea activităţilor din grădiniţă. (Bogdan, te bagi?) Eu nu zic că datele de acolo nu-s corecte însă ele n-au nici o legătură cu realitatea! Cererea mare pentru locurile din grădiniţe nu se datorează doar unui puseu al natalităţii ci (mai degrabă) migraţiei tinerilor către zonele urbane (1). Sau numărului mai mare de naşteri, despre care numeroşi „decreţei” acum în plin şi fecund avânt al relaţiilor de cuplu ne-ar putea spune mai multe (2). Or a gradului de ocupare a populaţiei active, de ai cărei copiii trebuie să se ocupe cineva, nu? (3). Nu în ultimul rând, politicilor educaţionale autohtone, ultimul an de grădiniţă devenind obligatoriu pentru copiii ce doresc să intre în clasa I (4).


II. Se explică apoi abandonul şcolar (ale cărui rădăcini se ascund în tenebrele copilăriei fără de grădiniţă)... Iară nu bag mâna în foc că nu e aşa doar că asta-i doar partea vizibilă a gheţarului… Dacă e să căutăm societatea de abandon şcolar, hai să ne uităm mai degrabă la dispozitivele de susţinere (socială, educaţională etc.) ce vin în sprijinul „devianţilor”. Sau slabei calităţi a actului didactic. Sau decredibilizării şcolii şi devalorizării educaţiei. Sau ieşirilor „din sistem” datorate migraţiei, suicidului sau copiilor „rămaşi acasă”… Sau cruntei distribuţii a inechităţilor în societatea românească.


III. Truisme. Şi limbaj politic. „Meseria de preşcolar…”, „Trebuie să facem…”, „Elevul este…”, „Este evident faptul că…” Nu teorie! Teoretizare absurdă, conceptualizări inutile şi conţinut nonaplicativ.


IV. Metafore. Şi aceeaşi exprimare politică, în cea mai curată lipsă de lemn… Documentul nu are nici pe departe aerul unuia de politici educaţionale, ci e un simplu reţetar de talmeş-balmeş. Am aflat abia mai apoi că nu e doar „noul curriculum” ci o strategie revoluţionară (aşa cum se şi anunţă, rând cu rând, în fiecare pagină). Iar materialul amestecă aici argumente pseudoştiinţifice cu o palidă expunere de motive şi notă de fundamentare.


V. Reţetar! Idei fără coerenţă, fără valori, fără inspiraţie… Competenţe strâmb enunţate, formulare primitivă a obiectivelor, comportamente observabile cel puţin discutabile, concepte edulcorate copiate sau compilate dintr-o grămadă de resurse existente pe/în piaţă, inexistent suport metodic! Dacă aş fi răutăcios aş spune că este o adaptare superficială a unor materiale destinate unor grupe de vârstă mai mari, fără nici un bob de discernământ: de exemplu, unui individ uman care până la 7 ani gravitează în aperceptiv, tu (reformator de curriculum) îi ceri să problematizeze o situaţie dilematică din punct de vedere moral sau să emită judecăţi de valoare cu caracter artistic?


VI. Dar să fim corecţi şi oneşti faţă de textul scris: „Dezvoltarea capacităţii de rezolvare de situaţii problematice, prin achiziţia de strategii adecvate”. Sau „preşcolarul participă la crearea cadrului estetic specific ambiental”. Sau „îşi formează abilităţi asociate cercetării ştiinţifice”. Preşcolarul! Creatura umană în stadiul preoperaţional, fiinţa ce gândeşte „în” simboluri, ce foloseşte operaţii logice unidirecţionale şi schematizează prin desen. Omului care nu doar că nu ştie să scrie sau să citească dar abia îşi formează noţiunea numărului.


VII. Sau trebuie „să distingă limba regională” (?!). În afară de faptul că aceste limbi regionale în Europa se pot număra pe degetele de la o singură mână, cum să fie oare capabil un preşcolar de ceea ce nu sunt în stare nici filologii, vilegiaturişti cu experienţe şi cu experienţă?


VIII. Se zvoneşte că povestea e rodul unei echipe pluridisciplinare, ce s-a străduit să ţină cont de particularităţile de vârstă, de modern, de tehnologii şi de tendinţe… Oameni buni, specialiştii ăştia sunt „oamenii sistemului” cu expertiză pe bolovănişul actual şi cu o cultură fundamentată pe conceptele anilor 80, alea din care am învăţat şi noi la vremea noastră. Lumea s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, copilul s-a schimbat… În fapt, nu ştim cum arată, cum gândeşte, cum este copilul ăsta! Sau ne bazăm pe cunoaşterea empirică, puradeii vecinilor sau pe ce vedem la televizor şi-n ziarele colorate?


IX. Ce mă enervează cel mai e mult e nebuloasa creată în jurul acestui subiect. Sau isteria şi haosul ce au intrat în grădiniţe… Până să se dumirească poporul că este vorba doar despre un proiect pilot (!), parte a unui ansamblu de nimeni ştiut, educatoarele înjurau guvernul şi aşteptau cele 50 de procente la salariu. Şi, la dudele experimentale „transpuse în practică” ieri, mai adăugau încă una.


X. Iar pentru că de la pachetul legislativ din toamna trecută nu m-am enervat atât, la un moment dat (undeva după jumătate) am închis documentul, l-am arhivat în directorul de profil şi mi-am strâns bine picioarele sub mine. Adică exact pe dos de cum îmi pare că au procedat şi cei plătiţi şi responsabili să aibă viziune şi strategii pentru primenirea grădiniţei româneşti cu realism!

joi, 9 octombrie 2008

Educaţia prin joc

„Copilăria este un cadou dat de viaţă, pentru ceea ce urmează.”


Azi, cel mai lung şi mai intens moment de uimire de pe anul acesta: dl. Nicu Tătăranu („Casa Retro”) în lumea jucăriilor, pasiunii şi misiunii sale.


Începând de săptămâna viitoare, de găsit în spaţiul de vis de la „Asociaţia Părinţilor din Bucureşti”, în Splaiul Unirii 160 (incinta „Industria Bumbacului, în spatele curţii la stânga, apoi uşa din dreapta şi urcare până la primul etaj). În fiecare Luni şi Joi, după 12h00.




Nu-i publicitate (plătită)! Doar oameni valoroşi şi idei generoase, uimire şi… atât!


miercuri, 8 octombrie 2008

Lista de contacte


Un tip grăbit şi jovial a intrat în sala unde ne eram adunaţi în jurul unei mese rotunde 2 bărbaţi şi 5 personaje feminine. Şi s-a aşezat numai după ce a dat mâna şi a schimbat amabilităţi cu fiecare dintre cei noi. „Par deosebit, nu? Mă numesc Aimé Melá şi reprezint Organizaţia Femeilor Refugiate din România”.


Peste câteva minute, a intrat pe uşă şi s-a îndreptat către locul său de cealaltă parte a mesei. Dincolo de gesturile sale fine, de o aleasă expresivitate, am descoperit în Mihai Dima un interlocutor de o rară luciditate, deşi cu reprezentantul Asociaţiei Nevăzătorilor din România am interacţionat prea puţin.


Deşi cu puţină întârziere, scriu acum despre ei. Atât… Doar ţineţi-le minte numele şi nu rataţi ocazia să fiţi uimiţi, impresionaţi sau motivaţi!

marți, 7 octombrie 2008

Antoniţei

N-am scris despre celebrele „50%” pentru salariaţii cu activitate didactică din învăţământul public.

Nu scriu nici despre demiterea ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului.

Nu voi scrie nici despre potenţialul ministru.

Politică! Mofturi...

luni, 6 octombrie 2008

Din vorbă-n vorbă


Aproape că uitasem… Un interviu foarte interesant despre un subiect deloc comod. De la Anca!

vineri, 3 octombrie 2008

Mess-media

Este nerealist şi de-a dreptul imposibil să potoleşti (de unul singur) isteria generalizată a mesageriei instant, nici exhibările năucilor de dincolo de simţuri or de capacităţile raţionale.


Însă în tot răul e şi un pic de bine! Pentru că, în toată masa consumatorilor de informaţie nedigerată, mai există oameni ce ies din rând şi chiar caută un dram de înţelepţire…


Nu ştiu dacă normalitatea trebuie aplaudată însă (categoric) se cuvine susţinută, încurajată şi promovată. Martor îmi este un mic dar foarte bun exemplu demistificator al năzbâtiilor ce ne sufocă şi ne transformă.

joi, 2 octombrie 2008

Mi(ti)ca publicitate



Toate drepturile rezervate, BANCA DE TALENTE – octombrie 2008.


Fose sceptice??? Mâine-poimâine ne trezim cu epicurişti, cu nimicunişti sau mai ştiu eu ce alte poziţionări filosofice


Acum înţelegeţi măi oameni buni de ce trebuie să treceţi pe la şcoală?



miercuri, 1 octombrie 2008

România superioară

Nu ştiu cât de întâmplător trebuie să fie, însă azi (1 octombrie) ajung la „’cele şcoli înalte” primii reprezentanţi ai generaţiei postloviluţionare.


Ce să exprim, ce să le dorim? O altfel de Românie? O altfel de universitate?