marți, 14 octombrie 2008

Instantanee „instructiv-educative”

Fotografia e de la mine din ţară! Aici, aşezată doar pentru inspiraţie… Deci fără prea mare legătură cu ceea ce urmează, informaţii culese direct de la surse.


Finalul lunii septembrie, la o grădiniţă din sectorul „reprezentativ” al spiritului bucureştean, contabila către o educatoare cu gradul II didactic: „Tot ceri bani şi te plângi că n-avem material didactic, jucării şi alte lucruri de care ai nevoie! Nu te potoleşti? Eu nu te mai suport… Şi pentru că nu-ţi vezi de procesul instructiv-educativ, dacă e vreme frumoasă, mâine după-amiază speli covorul din holul de la intrare!”

Grădiniţa 26x… În fiecare dimineaţă, o educatoare îi miruieşte pe copii, „să aibă o zi frumoasă cu Domnul şi să-i lase Diavolul în pace pe parcursul întregului proces instructiv-educativ”.


Şi la o grădiniţă tot de prin Rahova, un tătic a făcut săptămâna trecută o reprezentaţie de toata frumuseţea: a ameninţat ca îşi da foc, pentru ca nu are cele 2 milioane pentru rechizite şi diversele fonduri „necesare procesului instructiv-educativ din ciclul preşcolar”…


Niciun comentariu: