duminică, 30 noiembrie 2008

Votat 2008

Mai întâi am citit un text („bun de multiplicat şi de împărţit la metrou”, vorba comentatorului de blog).


Apoi bunul meu amic şi cel mai bun prieten mi-a dat cu mailul în cap.


1. In fața votului, un prost este egal cu un deştept.

2. Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepţi, pentru ca din doi deştepţi, unul n-o sa vina la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens.

3. Trei proşti nu fac nici atât cât trei deştepţi, pentru că din trei deştepţi, unul are probleme existenţiale şi nu vine la vot, iar altul e sigur că „o sa iasă tot ăia” şi n-are sens să se mai ducă.

4. Patru proşti contra patru deştepţi? Exclus! Din patru deştepţi, unul n-are Mercedes şi i se pare că n-o să se schimbe nimic. Altul, ştie el cine o să iasă iar al treilea preferă să adoarmă la un film bun de cinematecă.

Asta e democraţia: 100 de deştepţi n-or sa facă niciodată cit un singur prost care votează!


Dar şi el a votat. Şi-am votat şi eu. Şi ceilalţi 98…


În fine, mai palpitant decât minutele dinainte de 21h00, ar fi povestea votului de azi în ceea ce mă priveşte.


Dar gata! Cu asta, încerc să pun virgulă subiectelor electorale…


vineri, 28 noiembrie 2008

Votul alb


Uite, printre altele, (şi) de asta spun eu că nu avem cultură politică. Şi puţine tentative de educaţie şi de educare…


Categoric, e discutabil, cu dus şi întors! Dar poate ne (mai) gândim...

joi, 27 noiembrie 2008

Cultura (de) politică

Nu cred în votul uninominal! Nu acum, nu aici…


N-am dat credit celor ce-i vedeau în Parlament pe maneliştii neamului, starletele, necunoscuţii strălucitori sau orice alte triste figurine ale spaţiului public şi (până una alta) merg pe mâna mea.


Îmi dau însă de gândit zilele-astea… Dacă vei întreba cu cine votează, sunt foarte mari şansele ca ¾ dintre respondenţi să spună numele unui partid politic. Şi asta deşi vorbim despre votul uninominal…


Am făcut exerciţiul acesta cu amicii. Şi ştiu ce vorbesc! Pentru că am mers mai departe şi am încercat să aflu şi motivele votului lor… Şi-am devenit mai gânditor.


Ce votează românii? Partide, da… Culori. Un slogan sau altul. Campania, probabil… Votează însă iluziile, promisiunile, vorbele. Şi mai votează cele 5 plase de persoană pe care candidatul verde le împarte în intersecţia din dreapta, analizele medicale de culoare galbenă sau tirul roşu, din care s-au descărcat de la azi de la 11 până la 20h00 tricouri, telefoane şi mărunţişuri electorale. Toate roşii!


Iar unii dintre contemporani, (în absenţa oricărei tentative de educaţie politică) chiar regretă învăţământul politic de odinioară… Primiţi 2 argumente contra? Test Vot şi Busola Politică. Dacă nu cumva le ştiţi deja!


miercuri, 26 noiembrie 2008

Campanie eductorală

Aşa, ca pe final de campanie, intră porţia de silă. Sau, mai academic, cea de lehamite.


Mi-a lipsit dispoziţia să scormonesc prin Constituţia României, ediţia de mare spectacol artistic de acum fix 5 ani. Dar am tras aproape lipsita de vigoare Lege a Învăţământului. Şi aici vom ceti aşa:


Art. 11, alin. 1 – Învăţământul nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor promovate de partide sau de alte formaţiuni politice.


Art. 11, alin. 2 – În unităţile şi în spaţiie de învăţământ se interzic crearea şi funcţionarea partidelor sau altor formaţiuni politice, precum şi desfăşurarea activităţilor de organizare şi propaganda politică.


Am fost intrigat prin vară când nu reuşeasm să explic înregimentarea elevilor de liceu în forţele patriotice ale voluntarilor ce promovau diverşi candidaţi în alegerile locale. Acum vă invit doar să-mi explicaţi, ce fac reprezentanţii partidului galben în curţile şcolilor publice, raţiunea panotajului electoral de pe clădirile destinate activităţilor educaţionale de către clienţii portocalii şi ce rost au materialele promoţionale lăsate teancuri-teancuri pe mesele din cancelarie sau pe catedre de către candidaţii roşii…

marți, 25 noiembrie 2008

Politică în contra educației

M-am răsfățat cu siturile principalelor partide sau alianțe politice cu șanse să intre în Parlament. Mă rog, a fost mai puțin răsfăț și mai multă încrâncenare documentară, apropo de opțiunile acestora pentru zona educațională și educativă. De fapt, nici nu știu dacă este vorba despre încrâncenare sau despre ciudă, sau despre nedumerire, sau despre lehamite...

Dar poate vă interesează toată colecția de toamnă 2008 în materie de opțiuni electorale, în ordinea culorilor curcubeului: PSD+PC, PD-L, PNL, PNG-CD, UDMR.

Primele concluzii:
1. Nu, nu e o greșală! Și PRM-ul păstrează șanse să treacă peste pragul electoral... Le-a pierdut însă pe cele de reușită în bătălia de pe net.
2. Indiferent de conținut, doar UDMR și PD-L au încercat să sistematizeze întrucâtva kilometrii de informație.
3. PSD+PC au angajamente, nu programe.

Chiar și așa, dacă aș fi avut timp, aș fi scris câte ceva despre ofertele de pe tarabă. În loc de timp, am avut însă greață... Mai ceva decât avea mândra altădată, în chinurile prefacerii.


Exact! Îți dai seama cât de penibil să fie?

1. Profesioniștii, traduceți un pic limbajul corpului, vă rog?

2. Ce înseamnă TU, la cine se referă? La pensionarii ce merită mai mult decât salariații? La elevii care merită școli mai bune decât locurile de muncă ale populației ocupate? Sau poate la viitorii elevi care merită școli mai bune decât cele ale profesorilor lor?

3. Sau poate e vorba despre alții decât categoriile socio-profesionale ai căror reprezentanți, unii mai egali și mai prioritari ca alții, s-au încăierat deja. Frustrați de nerecunoașterea meritelor!?

4. Despre mesajul ce vădește inconștiență și care furnizează material clinic, am povestit ultima dată. Asta apropo de senzația anterior invocată...

5. În cel mai mizerabil, mai dezorganizat și mai demn de milă dintre sectoarele Bucureștiului, acolo disprețul și batjocura la adresea cetățeanului sunt la ele în cartier, „Meriți mai mult respect!”...

6. Îmi recunosc uneori greoaia adaptare la realitate. Admit că, în alte dăți, experimentez dificultăți de înțelegere a valorilor (produse social) și a felului în care acestea sunt ierarhizate. Însă ca Vanghelie să garanteze pentru ditamai fost ministrul, profesor universitar, rector, președinte de comitete și comisii, actual parlamentar, era deja e prea mult!

7. Era! Pentru că, la un moment dat, am descoperit încă un motiv pentru care să ne gândim foarte serios înainte de a ne angaja în publicitate sau consultanță de imagine și consiliere politică. Sau un și mai bun argument pentru obligativatea cursurilor de ortografie, indiferent de vreme și de vremuri...

luni, 24 noiembrie 2008

Cu cine nu votez


Idee isteață stencilul de mai sus, pe care l-am fotografiat la vremea alegerilor locale 2008. Mi-au amintit de el vecinii de blog și de cartier Bogdan și Claudiu. Și-un meșter Turambar olecuță cam zgârcit cu pohta primară a publicului ce asistă la cursa electorală pe distanța de 4 ori o sută de metri liniari de afișaj și de panotaj stradal.

Dincolo de conținutul mesajelor electorale ce-s livrate publicului, cred că preferam totuși votul pe liste. Prea multe culori, prea multe și prea vizibile caricaturile politice, programe politice subțiri și un neverosimil simulacru competițional.

Simpatii politice? În primul rând, celălalt domn Varujan. Apoi, prin Drumul Taberei, la Radu F. Alexandru sau Sorin Paveliu. Sau Dan Dumitrescu, consecvent în atitudine și ingeniozitate. Și de care chiar îmi pare rău că nu e în colegiul „meu”!

Dar să revenim... De pildă, la Senat, pe cine să votezi dintre Ecaterina Andronescu, Cristian Banu și Gheorghe Udriște? Răul cel mai mic?

Să trecem însă la colegiile de care aparţin. Mai concret, la candidatiţii pentru Camera Deputaţilor... Am primit de la Cristian Olteanu, cu multe săptămâni înainte, o broșurică ce prezenta într-o manieră extrem de faină povestea votului uninominal. Ulterior, materiale foarte bine structurate, excelent scrise și foarte optimiste. Însă vineri seara m-am trezit cu oamenii săi în prag! Și cu o sacoșă de mărunțisuri cu profil familist: desfăcător de sticle, ceas, brichetă, pix, șapcă, scrumieră, etichete autoadezive...

După ce-a mai trecut dezgustul, mi-am amintit de Cristina Trăilă, pe care (acum câteva săptămâni), obosit după niște zile de alergătură și tensiune, am descoperit-o bătând la ușile de pe scară, lăsând doar un fluturaș și îndemnând oamenii să meargă la vot, chiar fără să se prezinte.

Îmi pun întrebări serioase în privința candidatului ai cărui oameni împart brichete și scrumiere la colț de stradă. De ce nu țigări sau alcool? De ce nu substanțe interzise or armament?

Categoric, n-am să votez un candidat ce are drept argumente izbirea ochilor sau prostirea electoratului! N-am să votez un personaj care se așteaptă să fiu atât de idiot încât să trimit în forul legislativ pe cineva care-și bazează discursul doar pe puterea marketingului politic. N-am să votez pe cel ce predică buna gestiune a resurselor când batjocorește bunul simț și dezvoltarea durabilă prin zeci de afișe puse unul lângă altul sau prin abuzul de pixeli sau biți, exces de instrumente de persuasiune în masă. Sau care, ”în numele adevărului”, scormonește prin viața privată și alimentează sentimente de invidie, ură și revoltă pe criterii economice, de notoritetate sau de statut social?

Și, categoric, n-am cum să votez pe vreunul dintre candidații partidului care (în comparație cu „La France de toutes nous forces!” sau cu „Yes, we can!”) ne îndeamnă vesel, senin și cu o tulburătoare iresponsabilitate: „Tu înainte de toate!”

vineri, 21 noiembrie 2008

Educație politică



Altceva, nu?

Ei bine, pentru că tot suntem în pragul sfârșitului de săptămână, zic să lăsăm pentru altădată chestiile indigeste (mai mult penibile decât ilare). Dar ceva divertisment electoral votați?




joi, 20 noiembrie 2008

Reforme cu premeditare


Se întâmpla în urmă cu câteva săptămâni, în sectorul asociativ, puțin către neguvernamentalul birocratic, negociind un contract. Mai pe românește, lucram la implementarea unui proiect prost conceput...

În birou erau contabilul uneia dintre părți, șeful cel mare (președinte – director general) și un expert. Înțelegeți voi...

De cealaltă parte a mesei, eu. Privind cruciș structurarea activităților pe săpătmâni. Dintre care cea anterioară alegerilor generale, albă!

Nu mă fac că nu înțeleg. Chiar nu pricep! Și exprim asta cu glas tare... Suficient de apăsat încât executivul să mă privească fix în ochi, să zâmbească și să se lase ușor pe spate, după ce (înainte), își frecase ușor palmele: „Aici facem lobby. Candidații au nevoie de noi... Iar noi avem nevoie să ne punem bine cu schimbarea. Îți dai seama ce-ar fi dacă am ajunge și noi la minister...?!”

marți, 18 noiembrie 2008

Bomboane amare

Mâine (19 noiembrie) este o zi mare. Ziua cercetătorului și a planificatorului!

Sunt gata să pun pariu pe o discreție totală în ce privește evenimentul. Se prinde careva?

Apoi, poate doar mi se pare mie însă rezonanțele nu sunt cele mai plăcute, fie vorba între noi. Nu știu e foarte nefericită alăturarea asta specific neromânească. Unde cercetătorul poate fi (uneori) foarte bun planficator, așa cum se și cade... Dar unde planificatorul se pare că aproape n-are nimic în comun cu cercetătorul!

Dar, deh, m-am găsit eu să cârtesc! Să trăim și să fim sănătoși, mulțumesc la fel...

joi, 13 noiembrie 2008

Starea vremurilor

Așa după cum am mai spus, sunt niște săptămâni mai delicate astea de pe urmă. Și multe ceasuri din zi se petrec pe șosele, prin sate și în școlile din sudul țării...

Între timp, a venit toamna iarna. cea adevărată. Cu dimineți mai mult decât răcoroase și temperaturi adesea sub zero grade. Eu unul nu mă simt deloc confortabil iar echipiera dârdâie de-a binelea... Copiii stau înbrăcați, cu căciuli groase pe cap, la fel și oamenii de la catedră.

Asta nu are însă nici un efect asupra administratorilor școlari, care „călesc nițel copiii”. „De ce, chiar credeți că nu se poate? Eu stau în cămașă și nu am nimic!”

Și, fără discriminare, în toate încăperile școlilor respective, e un frig cumplit... Cu o excepție: cabinetul directorului.

luni, 10 noiembrie 2008

Școală și antropologie

O perioadă monstruoasă! Sunt mai mult pe drumuri, tensionat și fără chef. După cum se poate vedea și-n activitatea de blogger...

În ciuda tuturor constrângerilor și a vremii de afară, ieri am fost la muzeu. Rușinos sau nu pentru identitatea mea profesională ce presupune o suprapunere cu profilul antropologului, pentru prima dată la Muzeul Țăranului Român. Iar din sumedenia stărilor de spirit provocate de așezământul cu pricina, selectez un singur aspect. (În afara episodului cu angajații care, cu 10 minute înainte de închidere, s-au grăbit să stingă luminile și au precipitat spre ieșire vizitatorii... Dintre care cel puțin unul se mira că ditamai instituția posedă budă „numai afară, după ce ocoliți clădirea și o luați pe partea cealaltă!”)

Merită însă o vizită la MȚR! Printre altele, a nu se rata sala de la parter, din dreapta, apoi înainte și prima la stânga... Aici, dispuse pe două rânduri, două soiuri de bănci școlare din două epoci diferite, cu o tentativă de recuzită pe măsură. Și nici una dintre inscripțiile din decor: „Timpul învață pe cei fără școală”.

joi, 6 noiembrie 2008

Educaţie rutieră

Din punctul A porneşte la ore foarte matinale către ţara ungurească un cetăţean aflat la volanul autovehiculului de familie. Cunoscând şoselele patriei şi condiţiile meteoatmosferice, aflând că autoturismul se deplasează cu o viteză medie de 80km/h prin localitate (mai puţin oraşele mari, cu semafoare, treceri de pietoni, praguri, sensuri giratorii şi insule de trafic) şi cu vreo 100 în afară, mai ştiind şi că distanţa este de multe sute de kilometri, să se răspundă dacă mai există educaţie rutieră în România.

(Sunt scutiţi de răspuns la această întrebare numiţii Victor Beda şi Gheorghe Ene, la ale căror nume şi producţii şoferul reflectează pe parcursul drumului. Sau măcar pe parcursul primelor ceasuri de dinaintea ivirii zorilor şi trecerii munţilor…)