marți, 3 februarie 2009

MECI-ul anului 2009


Pe motiv de adecvare şi adaptare la realitate aş fi în stare să trec cu vederea peste toate bigudiurile inutile ale fiecărei schimbări de guvern. Aş putea specula aici asupra motivelor ce fundamentează metamorfoza haotică a denumirilor de instituţii, a înfiinţărilor/desfiinţărilor de agenţii, servicii sau oficii guvernamentale, a schimbării atribuţiilor acestora ş.a.m.d.


Ceea ce este însă foarte haios este povestea asta cu criza, pată de culoare în peisaj. Adică toată lumea acceptă faptul că treburile nu-s tocmai roz, înalţii funcţionari guvernamentali se fac că îşi asumă constrângeri bugetare dar (în mod efectiv) se şi fac că plouă când e vorba despre veritabila reducere a costurilor, despre stabilitate autentică etc. Exemplul nesemnificativ nu este dat de schimbarea de titulatură. Ci de înlocuirea anteturilor, inscripţiilor, ştampilelor… Pentru toate astea, cine plăteşte?


Sau, mai serios, cine-i responsabil de ghiveciul „de imagine” fabricat de tăvălugul schimbării? Caz relevant, autoritatea centrală din învăţământul românesc…


La vremea claselor primare era „Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei”. După 1990 parcă a rămas doar al Învăţământului, chestie care mi se pare foarte echitabilă şi denumire care (în subconştient şi nu numai) le-a rămas în vocabular celor mai mulţi dintre contemporani. Începând din 1996 am avut „Ministerul Educaţiei Naţionale”, apoi „Ministerul Educaţiei şi Cercetării” (2000) a devenit „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului”. Iar din Decembrie trecut, este „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării”.


Şi dacă ai chef de poftă, încearcă să urmăreşti conţinutul discursului personajelor publice sau denumirile vehiculate de media… Sau, prin sondaj, enunţurile comune ale celor „din domeniu”, dintre care mulţi habar n-au de cum se numeşte instituţia pentru care (în mod formal) funcţionează…

2 comentarii:

Bogdan spunea...

Vorba lui Sztompka: încrederea în instituţii în societăţile postcomuniste se clădeşte prin (între alte 4 puncte) a) familiaritatea populaţiei cu ele, b) stabilitatea regulilor. Cum naiba să fii familiar cu ceva al cărui nume se schimbă mereu???? Cât despre reguli...

Andreï spunea...

Sztompka, Sztompka... De unde mi-e oare cunoscut numele?! :P

Ma rog, e si schimbarea asta exagerat de familiara un simptom al "modernitatii" postcomuniste, nu? ;)