miercuri, 15 aprilie 2009

Lege şi dezordine

Am zis că voi detalia istoria Coaliţiei pentru Universităţi Curate. Şi mai cred nădăjduiesc încă la acel răgaz pentru ca, în prelungirea raportului final, să vin cu o poveste „de bucătărie”, în limita discreţiei şi eticii unei astfel de întreprinderi.


Şi probabil că aşa se va şi întâmpla, până la urmă. Până atunci însă pişcă rău degetele pentru câteva observaţii…


1. Evaluarea CUC nu a fost o analiză instituţională! Nici control sau validare a calităţii… Ci o investigaţie menită să identifice un set de dimensiuni considerate semnificative şi relevante pentru ceea ce poate presupune integritatea universitară.


2. Ce presupune integritatea universitară? Aici se poate insista şi bine ar fi să se şi întâmple asta… De principiu, aspectele evidenţiate în studiu sub forma celor 4 capitole. Cu tot cu subpuncte… Cu tot cu dezbatere.


3. Categoric, sunt de acord cu insuficienta explicitare a unora dintre chestiunile ce induc „integritatea”, cu clivajul conceptual şi cu incapacitatea de „internalizare”. Sau cu refuzul de asumare a lor. „Malpraxisul academic” (ceea ce denumim juridic drept plagiat”), relaţiile cosangvinice, conflictele de interese, relaţiile de tip clientelar şi interferenţele instituţionale („nepotism”) sunt doar nişte exemple…


4. 2005-2008. Asta este perioada pe care s-au făcut calculele, supoziţiile şi concluziile. Nu se poate face abstracţie de trecutul ce depăşeşte intervalul ăsta de timp, cum nu poate fi luat în consideraţie viitorul incert şi imprevizibil.


5. O foarte pertinentă observaţie se referă la conţinutul activităţii de evaluare. S-a spus că 70% ţine mai degrabă de „bârfoteca” de secretariat/rectorat şi numai 30% de activitate academică propriu-zisă… Practic, timpul şi interesul acordat unor subiecte specifice (a se vedea facultăţile evaluate) este considerat irelevant. „În raport cu ce?” îndrăznesc să întreb… Pentru că foarte mare dintre procedurile şi din ceea ce presupune cultura organizaţională ţin de influenţa şi impactul pe care deciziile conducerii instituţiei universitare le au asupra departamentelor sau facultăţilor… În mod foarte concret, ceea ce se întâmplă la nivel de facultate este (în cele mai multe dintre cazuri) exemplul necesar pentru validarea unor ipoteze ce ţin de respectivul mediu universitar.


6. Metodologia, mda… „Chestionarul” era mai degrabă un protocol. Necesar pentru a colecta informaţii, „date” pentru „procesare”.


7. În absenţa unor grile foarte articulate sau a unor norme explicite, se poate invoca şi o flexibilitate exagerată a aprecierii. „Corectată” însă natural ulterior, atunci când (indexate fiind toate practicile identificate în universităţi) s-au pus cap la cap toate cele obţinute „din teren” şi au fost toate cadrate pe realitatea naţională.


8. Nu place selecţia, nu? Ei bine, a fost chiar aleatoare, bilele fiind trase din pălărie… Şi eu am fost intrigat de alegerea universităţilor sau de repartiţia evaluatorilor (foarte mulţi neavând cultura specifică unor anumite domenii sau specializări). Dar deh, jocul dragostei şi al întâmplării, cum ar veni… ;-)


9. Poate cea mai serioasă dintre critici a fost competenţa evaluatorilor. Iar asta, într-adevăr, e o nucă tare! Şi chiar îmi doresc să descopăr un profil al evaluatorilor ideali. Pentru că (aşa cum spuneam mai sus), nu competenţa didactică, ştiinţifică, nici „mintea deschisă” or spiritul critic ar recomanda pe cineva pentru o astfel de poziţie. Mă întreb însă ce anume… Şi mai cred că „experienţele externe”, probitatea morală sau orice altă trăsătură ce ţine de „prestanţa academică” nu sunt îndeajuns… Pornesc însă de la prezumţia de bună credinţă a colegilor care au fost pe teren. Şi care sunt curaţi (a se citi „corecţi” - unii chiar inocenţi, săracii!), fără prea multe legături cu „sistemul” sau cu starea de fapt pe care o cunoaştem şi înţelegem de atât timp. Şi cărora le doresc să fi avut „setarea” cercetătorului, nu a vătafului sau monitorului. Care, cu tact şi măiestrie, după o foarte serioasă documentare, să fi reuşit nu doar să facă uz de seducţie pentru ca (mai apoi), cu luciditate şi echilibru, să se reţină de la a face judecăţi de valoare.


10. Dincolo de astea de mai sus, frizează ridicolul contestarea legitimării şi legitimităţii Coaliţiei pentru Universităţi Curate şi a activităţilor sale. Există un drept constituţional la liberă asociere a persoanelor şi organizaţiilor, de care câteva structuri asociative au uzat pentru a face lucruri. Că nu-i nimic nou, că nu-i frumos sau sănătos… e o altă poveste. Cine şi cui serveşte, o altă mâncare de peşte. Şi „Ce facem acum?”o întrebare taman bună…

Competiţia corectitudinii universitare

Emil a tot scris despre unele dintre preocupările actorilor din „societatea cunoaşterii” de pe la noi şi despre piruetele economice pe care aceştia le încearcă. Ultima dată, în blogul lui… Iar despre intervenţii prioritare la nivelul învăţământului superior românesc am încercat o discuţie tot aici.


Şi am făcut-o pentru că mă aşteptam la ce urma: clasamentul integrităţii universitare şi studiul ce îl fundamentează, despre care media a început să vorbească de ieri.


La o primă vedere, nimic nou: lipsa de transparenţă, scandaluri de corupţie, discriminare, limitarea oportunităţilor de dezvoltare pentru studenţi sau pentru cadre didactice, management neparticipativ şi clientelar, mecanismelor de control absente, producţie ştiinţifică slabă, lipsa de viziune, lipsa sentimentului de apartenenţă la o comunitate academică… inexistenţa unei autentice comunităţi academice, abuzuri, incapacitate instituţională etc.


Ai aflat? L-ai citit? Ceva nou?


Atunci… poate ceva bun?


Material publicat în Jeopardy (blogurile HotNews), în 14/04/2009


miercuri, 1 aprilie 2009

Topul integrităţii academice

Ca urmare a evaluării pe criterii de integritate academică şi administrativă a 42 de universităţi de stat din România în perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009, Coaliţia pentru Universităţi Curate lansează Topul Integrităţii Universităţilor de Stat din România. Evaluarea s-a realizat în baza unei metodologii testate în faza pilot a proiectului (octombrie 2007 – mai 2008) şi a cuprins următoarele capitole de analiză:

1. transparenţă şi corectitudine administrativă - publicarea documentelor contabile, publicarea declaraţiilor de avere şi de interese precum şi a celor de poliţie politică, accesul la dosarele de achiziţii publice;

2. corectitudine academică - plagiat, performanţă în cercetare, desfăşurarea procesului academic;

3. calitatea guvernanţei - nepotism, implicarea studenţilor în luarea deciziilor, acordarea sporurilor financiare, ocuparea posturilor didactice;

4. management financiar - cheltuielile discreţionare, achiziţii publice.


Ceremonia de lansare a rezultatelor şi conferinţa de presă vor avea loc Luni, 13 aprilie, la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", str. Schitu Măgureanu nr.4, începând cu orele 10:00. Ceremonia de deschidere va fi prezidată de Alina Mungiu Pippidi, Preşedinte al Societăţii Academice din România.


Persoană de contact: Andra Duşu - andra@sar.org.ro, 021 211 14 77 sau 0722 20 11 11.