miercuri, 15 aprilie 2009

Lege şi dezordine

Am zis că voi detalia istoria Coaliţiei pentru Universităţi Curate. Şi mai cred nădăjduiesc încă la acel răgaz pentru ca, în prelungirea raportului final, să vin cu o poveste „de bucătărie”, în limita discreţiei şi eticii unei astfel de întreprinderi.


Şi probabil că aşa se va şi întâmpla, până la urmă. Până atunci însă pişcă rău degetele pentru câteva observaţii…


1. Evaluarea CUC nu a fost o analiză instituţională! Nici control sau validare a calităţii… Ci o investigaţie menită să identifice un set de dimensiuni considerate semnificative şi relevante pentru ceea ce poate presupune integritatea universitară.


2. Ce presupune integritatea universitară? Aici se poate insista şi bine ar fi să se şi întâmple asta… De principiu, aspectele evidenţiate în studiu sub forma celor 4 capitole. Cu tot cu subpuncte… Cu tot cu dezbatere.


3. Categoric, sunt de acord cu insuficienta explicitare a unora dintre chestiunile ce induc „integritatea”, cu clivajul conceptual şi cu incapacitatea de „internalizare”. Sau cu refuzul de asumare a lor. „Malpraxisul academic” (ceea ce denumim juridic drept plagiat”), relaţiile cosangvinice, conflictele de interese, relaţiile de tip clientelar şi interferenţele instituţionale („nepotism”) sunt doar nişte exemple…


4. 2005-2008. Asta este perioada pe care s-au făcut calculele, supoziţiile şi concluziile. Nu se poate face abstracţie de trecutul ce depăşeşte intervalul ăsta de timp, cum nu poate fi luat în consideraţie viitorul incert şi imprevizibil.


5. O foarte pertinentă observaţie se referă la conţinutul activităţii de evaluare. S-a spus că 70% ţine mai degrabă de „bârfoteca” de secretariat/rectorat şi numai 30% de activitate academică propriu-zisă… Practic, timpul şi interesul acordat unor subiecte specifice (a se vedea facultăţile evaluate) este considerat irelevant. „În raport cu ce?” îndrăznesc să întreb… Pentru că foarte mare dintre procedurile şi din ceea ce presupune cultura organizaţională ţin de influenţa şi impactul pe care deciziile conducerii instituţiei universitare le au asupra departamentelor sau facultăţilor… În mod foarte concret, ceea ce se întâmplă la nivel de facultate este (în cele mai multe dintre cazuri) exemplul necesar pentru validarea unor ipoteze ce ţin de respectivul mediu universitar.


6. Metodologia, mda… „Chestionarul” era mai degrabă un protocol. Necesar pentru a colecta informaţii, „date” pentru „procesare”.


7. În absenţa unor grile foarte articulate sau a unor norme explicite, se poate invoca şi o flexibilitate exagerată a aprecierii. „Corectată” însă natural ulterior, atunci când (indexate fiind toate practicile identificate în universităţi) s-au pus cap la cap toate cele obţinute „din teren” şi au fost toate cadrate pe realitatea naţională.


8. Nu place selecţia, nu? Ei bine, a fost chiar aleatoare, bilele fiind trase din pălărie… Şi eu am fost intrigat de alegerea universităţilor sau de repartiţia evaluatorilor (foarte mulţi neavând cultura specifică unor anumite domenii sau specializări). Dar deh, jocul dragostei şi al întâmplării, cum ar veni… ;-)


9. Poate cea mai serioasă dintre critici a fost competenţa evaluatorilor. Iar asta, într-adevăr, e o nucă tare! Şi chiar îmi doresc să descopăr un profil al evaluatorilor ideali. Pentru că (aşa cum spuneam mai sus), nu competenţa didactică, ştiinţifică, nici „mintea deschisă” or spiritul critic ar recomanda pe cineva pentru o astfel de poziţie. Mă întreb însă ce anume… Şi mai cred că „experienţele externe”, probitatea morală sau orice altă trăsătură ce ţine de „prestanţa academică” nu sunt îndeajuns… Pornesc însă de la prezumţia de bună credinţă a colegilor care au fost pe teren. Şi care sunt curaţi (a se citi „corecţi” - unii chiar inocenţi, săracii!), fără prea multe legături cu „sistemul” sau cu starea de fapt pe care o cunoaştem şi înţelegem de atât timp. Şi cărora le doresc să fi avut „setarea” cercetătorului, nu a vătafului sau monitorului. Care, cu tact şi măiestrie, după o foarte serioasă documentare, să fi reuşit nu doar să facă uz de seducţie pentru ca (mai apoi), cu luciditate şi echilibru, să se reţină de la a face judecăţi de valoare.


10. Dincolo de astea de mai sus, frizează ridicolul contestarea legitimării şi legitimităţii Coaliţiei pentru Universităţi Curate şi a activităţilor sale. Există un drept constituţional la liberă asociere a persoanelor şi organizaţiilor, de care câteva structuri asociative au uzat pentru a face lucruri. Că nu-i nimic nou, că nu-i frumos sau sănătos… e o altă poveste. Cine şi cui serveşte, o altă mâncare de peşte. Şi „Ce facem acum?”o întrebare taman bună…

2 comentarii:

Bogdan spunea...

Andrei, competenta evaluatorilor este aproape neimportanta atunci cand instrumentul folosit este unul de calitate.

Uite exemplu: sa presupunem ca doi oameni vor sa elimine praful dintr+o incapere. Unul este super calificat in aceasta meserie. Al doilea este un novice. Primul foloseste o matura. Al doilea un aspirator de praf. Cine crezi ca va fi mai eficient?

In stiintele sociale metodologia (i.e. design conceptual + instrumentele de cercetare) este esentiala pentru a genera rezultate valide.

De aici dezacordul meu cu felul in care expediezi punctele 2-8.

In ce priveste puctul 1: raportul spune destul de clar altceva in privinta scopurilor.

Initiativa cu pricina ramane prin urmare, in opinia mea, o iee laudabila, cu o finalizare mediocra :(((

Andreï spunea...

Sunt aproape perfect ;) de acord cu tine. Si am inca 2 observatii:

1. NU avea cum sa fie analiza institutionala. Lasa ce scrie in textul ala... Pur si simplu nu avea cum! Vezi continutul activitatilor documentare si al celor din teren. Si vezi si scopul.

2. Fireste ca "expediez" unele chestii (mai ales pe alea esentiale). Doar nu imi voi bate singur cuie-n talpa in piata publica! :( Hmmmm.... Am sa o fac in scris, pe indelete. Sper!