vineri, 3 iulie 2009

Abracadabrambureala


Până zilele trecute nu am avut nici un fel de greutate în a mă reţine de la a îl drăgălăşi pe actualul ministru al educaţiei. De fapt, nici nu cred că mi-am pus problema…


Însă, în contextul răzgândirilor ultimei perioade, s-a-ntâmplat să dau peste o ştire foarte simpatică. Şi să mă amuz teribil (şi la fel de amar) gândindu-mă la eşecul testărilor PISA din anii anteriori, le subiecţii sideraţi de itemi, la conţinutul tradiţional al predării şi evaluărilor şcolare de pe la noi or la creatorii de curriculum sau ai bateriilor de teste.

Niciun comentariu: