marți, 28 iulie 2009

Cu doctoratul la consult

Octombrie 2008


Nu-i nevoie să brevetezi idei noi când ştii şi când poţi „să faci bani”. Dar dacă nu eşti unul/una dintre cei/cele ce se îndeletnicesc cu asta, dacă îţi plac cărţile mai mult decât bunurile materiale şi decât sexul :P sau dacă ai mai multe întrebări decât răspunsuri, atunci sigur te-ai gândit măcar o dată cum să faci să termini ceea ce încă nu ai început…


Ce dacă sună nasol? Am uitat! Mi-am dat seama că e început de toamnă şi poate şi vremuri pentru altele. Dar (poate nejustificat, infantil şi futil) sunt mândru că nu m-am apucat de doctorat…


Dincolo de frondă însă, e un soi de împăcare cu mine. Şi cred că de data asta mă voi închega niţel mai mult…


În primăvara trecută, m-a sunat o fostă colegă de facultate. Încearcă să facă lucruri pe durata studiilor doctorale şi mă întreba dacă n-am idee de contexte şi oameni cu care să poată interacţiona vizavi de tema sa de cercetare.


Fata e o tipă foarte OK. Probabil că mai dă şi-un ochi pe-aici prin blog :-S şi poate că şi de-asta mi-a fost un pic greu să mă abţin sau să reţin cu precizie când mi-a enunţat ce aşteaptă de la diploma de doctor. Ceva cu valori educaţionale interculturale în basmul românesc… Şcoala doctorală de ştiinţele educaţiei.


Ce să am cu fata sau cu subiectul? Nimic… Nici cu îndrumătorul de doctorat (neîntâmplător, un personaj pe care îl respect şi apreciez enorm). Dar responsabilitatea pentru asemenea savarine le aparţine, solidar!


Au mai scris şi alţii, reiterez şi eu… Facem, din nefericire, eforturi disperate să ne păstrăm în sfera cercetării fundamentale. Oare pentru că altceva nu mai ştim? Şi nu că ar fi un lucru rău, că nu ar mai aspecte de neexplorat sau că s-au epuizat perspectivele… Dar nu pot fi altfel decât convins că trebuie să ne detaşăm puţin şi să facem nişte eforturi. Să avem alte aşteptări de la noi. Să inovăm. Să evoluăm!?


Procesul „Bologna” şi maniera în care a fost asimilat la noi sunt total aiurea! În loc ca exigenţele, logica internă şi pragmatismul noului sistem să penetreze nivelele inferioare, am ajuns să extindem strategiile didactice din şcoala generală la liceu, conţinuturile din liceu le-am purtat către facultate iar consistenţa studiilor de licenţă am transferat-o în şcoala doctorală. Sub presiunea obţinerii diplomei şi titlului academic, cursanţii şi-au însuşit ultrarapid iluzia competenţei, cunoaşterii şi înţelegerii mersului lucrurilor, dezvoltând (în paralel) năucitoare mecanisme de persuasiune a exigenţelor academice şi profesionale.


Iar în inflaţia asta de doctoranzi, de patalamale şi de ego, ar fi şi culmea să existe o minimă negociere sau măcar o brumă de consens în privinţa studiilor doctorale şi a finalităţii lor. Contează cumva că este vorba de un proiect? De interese, preocupări şi determinare focalizată pe un anume subiect? Că totul se subscrie unui obiectiv ce necesită resurse şi implicare? Că un proiect doctoral trebuie asumat de către comunitatea academică, de către furnizorul de servicii educaţionale şi (de ce nu) instituţional? Interesează pe cineva că studiile doctorale sunt (în primul rând) o excelentă oportunitate de a explora şi dezvolta, pentru capitalizarea cunoaşterii (în ultimă instanţă), într-un cadru organizat? (Uneori, singura soluţie pentru susţinerea propriului proiect de dezvoltare profesională în marasmul cotidian.)


Teme şi subiecte fără nici un fel de relevanţă şi utilitate ştiinţifică sau socială umplu listele din statistici. La nivel de ştiinţe socio-umane platitudini şi metafore circulă nestingherite şi înghiţite pe nemestecate. În specializările tehnice, năzdrăvănii inaplicabile sau deja existente „în piaţă” de ani buni înghit fonduri şi ocupă rafturi. Înainte sau după ce gâdilă orgolii.


Exact acum vreun an, umblam încă Franţa. Şi (ca un refren) aproape fiecare dintre interlocutori îmi servea întrebarea: „Bun, şi ce folos ai de pe urma asta? Ce vei face după ce termini teza?”


A durat ceva până ce mi-am spus că, indiferent de tema pe care o voi lua la puricat sau de teza pe care o voi formula, e musai ca (la orice oră din zi, în faţa oricui şi în maximum 50 de cuvinte) să pot enunţa motivele pentru care am ales acel subiect (a), care este relevanţa ştiinţifică (b), aplicabilitatea la nivel de locuri şi oameni (c), importanţa economică a întreprinderii mele – mai devreme sau mai târziu (d) şi utilitatea socială (e).


Dacă nu dau 2 bani pe titluri, imagine sau statut social, nu înseamnă că alţii nu o fac. Iar dacă chiar te gândeşti la ele şi la treaba asta cu studiile, e de preferat să ştii ce ţi se va întâmpla dacă după ;-) le vei termina. Pentru că, ştii… vei fi „doctor. Adică de-ăla care ajută oamenii…” (Randy Pausch)

Niciun comentariu: