miercuri, 20 ianuarie 2010

Manifest pentru ştiinţă

În context…

Scrisoare Deschisă: Ştiinţa la Răscruce de Vremuri

Asistăm în ultima vreme la o recrudescenţă a iraţionalului şi ignoranţei în forma non-ştiinţei şi/sau pseudoştiinţei. Astfel, la Televiziunea Naţională se discută în mod serios dacă Astrologia este sau nu este ştiinţă, există o ofensivă pentru scoaterea teoriei evoluţioniste din manualele şcolare, iar unii demnitari (ex. miniştri) declară în mod public că ei cred în Horoscop şi Astrologie şi că îşi ghidează comportamentele şi după ce spun acestea şi/sau au clarvăzători ca şi consultanţi personali etc.

Este drept că în spaţiul public fiecare poate promova ceea ce doreşte, în condiţiile în care respectă legea. Dacă mass media privată poate alege în numele „rating-ului” să promoveze iraţionalul şi chiar prostia – o face pe banii ei –, instituţiile publice nu au dreptul să facă acest lucru! Desigur, în numele libertăţii de gândire, se pot aborda oricând teme de frontieră sau neobişnuite, care încă nu sunt cunoscute sau epuizate de ştiinţă. Dar a reinventa teme moarte (ex. astrologia) şi/sau a rezolva probleme rezolvate, în spaţiul public, din fonduri publice, este o irosire iresponsabilă a resurselor acum când specia noastră se confruntă cu provocări majore care îi pun sub semnul întrebări însăşi existenţa. Ajunge să amintim doar provocările legate de:

  • schimbarea climei;
  • suprapopulare;
  • epuizarea resurselor;
  • foametea şi mortalitatea infantilă uriaşă (în anumite zone ale globului);
  • amenintări potenţiale din spaţiul cosmic (ex. ciocnirea cu meteoriţi masivi) etc.

Ce facem noi în aceste situaţii? Ne disipăm resursele promovând pseudoştiinţa şi non-ştiinţa, lovind astfel în ştiinţă, care este singurul demers care a arătat până acum că în principiu poate soluţiona unele din aceste probleme. Cine credeţi că va dezvolta agricultura şi zootehnia? Incantaţiile sau ingineria genetică? Cine credeţi că va rezolva problemele de sănătate? Conjuncţia „Jupiter cu Venus în Săgetător” sau o tehnologie medicală avansată? Şi putem continua cu multe astfel de întrebări.

Ştiinţa este un demers care rezolvă probleme (teoretice şi/sau practice). Nu înseamnă că a rezolvat toate problemele cu care ne confruntăm şi că avem răspunsuri la toate întrebările; ştiinţa este un demers continuu! Aşadar, faptul că anumite probleme nu sunt încă rezolvate de ştiinţă nu înseamnă însă că trebuie să le dăm pe mâna pseudoştiinţei/nonştinţei, mai ales când acestea nu se prezintă ca alternative ştiinţei, ci se doresc recunoscute chiar ca parte a ştiinţei! Legenda Calului Troian este o ispită constantă!

Rugăm instituţiile private de mass media să sprijine promovarea ştiinţei şi boicotarea sistematică a pseudoştiinţei şi non-ştiinţei, atunci când acestea pretind a fi similare ştiinţei. Solicităm în mod direct instituţiilor publice de mass media intrarea în normalitate, prin sprijinirea modalităţilor serioase de acces la cunoaştere (cunoaşterea ştiinţifică, cunoaşterea teologică şi cunoaşterea filosofică) şi punerea pseudoştiinţei şi nonştiinţei la locul cuvenit: spectacol (entertainment) şi/sau căi alternative ştiinţei. Ar fi păcat ca eforturile şi sacrificiile atâtor oameni de ştiinţă de-a lungul evoluţiei civilizaţiei umane să fie învinse şi să pălească în faţa iraţionalului – prin simplul fapt că este mai atractiv şi bine promovat - acum când avem atâta nevoie de o abordare ştiinţifică serioasă.

Prof. univ. dr. Daniel David,

Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată

Preşedinte

29 martie 2008

luni, 18 ianuarie 2010

vineri, 15 ianuarie 2010

Cu stângu-n dreptul la învăţământ (superior)

Acum fix o lună am scris asta. Şi-n urmă cu câteva zile, a zis şi Ovidiu câteva vorbe.

Azi am răsfoit portofoliile studenţilor masteranzi la ştiinţele educaţiei pentru o anumită disciplină. (Deci iată că totuşi, nu munciţi ’geaba, drage şi dragi!) Şi „cercetările” acestora… În fapt, nici mai mult nici mai puţin decât rezultate ale unui simplu efort de documentare.

În acelaşi timp, mi-am pus mâinile-n cap. Şi (dacă nu mă opream la timp) aş fi ajuns să încerc proba de sport extrem a urcării pe bec: frazare anapoda, munţi de abrevieri, expresie incoerentă, ilogică şi incorectă din punct de vedere gramatical, stângăcii semantice şi grave, foarte grave bube lexicale. Despre conţinuturi, prefer să nu comentez… Nici despre destinaţia profesională previzibilă pe care o au sau o vor avea absolvenţii cu pricina.

Şed numai’ şi mă-ntreb cum de-au trecut oamenii ăştia de şcoala generală (a), ce note au avut la examenele de bacalaureat (b) şi ce explică enorma indulgenţă şi exigenţele foarte scăzute ale primadonelor universitare din respectiva instituţie (c)!

miercuri, 13 ianuarie 2010

vineri, 8 ianuarie 2010

Idei cu subînţeles(uri)


Zilele trecute am devenit o idee mai optimist, gândind la ziua în care firescul, logicul şi moralul vor deveni o stare de fapt.

Apoi am citit la Bogdan asta.

Şi apoi încă o idee, cu tot cu documentele ataşate şi comentariile ce-i urmează.

Şi apoi, nu ştiu cum şi de ce, nu m-am mai gândit la nimic. Nici la reformă, nici la reformarea statului… Poate doar aşa, un pic, la experienţa daneză de la început de 2007.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Lupta de clasă şi şcoală

La finalul anului trecut, apare veste despre disponibilizarea a 15000 dintre cadrele didactice din sistemul public. Media prinde vorba din zbor, sindicatele se inflamează iar opinia publică ia foc.

Apare mai apoi preşedintele. Şi ministrul de resort. Şi primul ministru. Să ne liniştească spunându-ne că reducerile de personal se fac începând cu anul şcolar viitor. Şi că vizaţi sunt pensionarii şi suplinitorii…

Care calitate? Care standarde profesionale? Care criterii corect fundamentate? Care evaluare? Care eficienţă?

luni, 4 ianuarie 2010

Angajăm ministru!


Am ales să mă ţin de(o)parte de toată povestea postelectorală de la final de 2009 şi de istoria propunerilor pentru portofoliul Învăţământului. Mai clar, am urmărit desfăşurarea evenimentelor însă am preferat să ignor dedesubturile formării guvernului şi toate evenimentele ce le însoţesc.

Despre potenţialii miniştri din primul cabinet condus de dl. Boc, media a găsit cu cale să ne furnizeze nu doar detalii ce ţin de parcursul profesional sau de traseul politic ci şi file din registrul de grefă de pe la diverse instanţe, bârfe şi picanterii familiale ce ţin mai degrabă de zvonistică şi de folclorul corporatist, ca să zic aşa. Am aflat, de pildă despre polivalenţa cursurilor nu ştiu cărui candidat, despre cercurile de interese în care se învârte un altul, despre obedienţa de notorietate a încă unuia ş.a.m.d. Scenariu repetat, oarecum, şi în cazul celorlalte potenţiale cabinete guvernamentale…

Să ne înţelegem, nu cred că e rău. Ba deloc… Asta ar mai lipsi, directive date jurnaliştilor despre cine, ce şi cum să scrie! Însă nu pot să nu fac un pas în spate pentru ca, mai apoi, să mă întreb: ce-ţi trebuie pentru a fi ministru (în România)? Ce calităţi trebuie să ai şi ce anume te-ar recomanda pentru o demnitate publică de maximă responsabilitate? Să ai o bună vizibilitate? „Brand”? „Networking”? Studii superioare de profil, înaltă calificare sau un CV impresionat? Disciplină politică? Moralitate or trăsături atitudinale? Experienţă, experienţe, expertiză? Competenţe? Şi cam care ar fi astea?

vineri, 1 ianuarie 2010

Eu, 2010


Nu-mi doresc SĂ AM. Nici sănătate, nici bucurii, satisfacţii sau împliniri. Nici prieteni, nici reuşite… Nimic altceva!

Nu-mi doresc nici SĂ FAC. Ar fi binevenită mai puţină dependenţă de adrenalină şi o mai mică sensibilitate faţă de falsele probleme ale vremurilor. Sau pentru dorinţele celorlalţi…

În 2010 îmi doresc SĂ FIU!