marți, 6 aprilie 2010

Criza de identitate academică


Diploma de neparticipare, partea a II-a. Continuare de aici

Am o sugestie: faceţi rost de un plan de învăţământ pentru studiile de licenţă sau cele masterale. Apoi spuneţi-mi ce părere aveţi despre titlurile cursurilor. Ambalaj strălucitor sau zgomotos (marketing bicisnic?) pentru conţinuturi edulcorate, inutile, irelevante, nonaplicative… Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul programelor de formare, pe care eu (unul) tind a le considera ca fiind lipsite de viziune, coeziune, congruenţă. Şi deloc specifice, unor nevoi sociale şi interese academice, unui timp istoric şi ontogenezei.

Mai concret…

1. Profesorii (lectori, asistenţi, preparatori) au nişte competenţe uimitoare: de la managementul resurselor umane până la psihologia dezvoltării. De la management de proiect până la tehnici de evaluare psihologică. De la tehnologii comunicaţionale la metode ce cercetare. De la sociologia educaţiei la inovaţii în evaluare. De la evaluare educaţională la formarea de formatori. Şi lista ar putea continua…

2. Aceleaşi personaje sunt hiperspecializate, polivalente, ultradaptate şi neobosite, capabile să susţină (săptămână de săptămână) chiar şi câte 15 ore de activitate didactică, acoperind arii curriculare năucitoare prin amplitudinea lor… Plus activitatea de documentare sau de cercetare, plus consultanţa şi implicarea în actul managerial (în diverse instanţe) sau proiecte conexe. Plus dezvoltarea personală sau networkingul.

3. Chiar dacă au denumiri diferite, din estimările (aproximative, foarte puţin statistice) pe care le pot face acum, pe durata studiilor din ciclurile de licenţă şi master, cel puţin 30% din conţinuturi se suprapun în cursurile aceluiaşi profesor sau ale colegilor de catedră/departament. Conţinuturi irelevante, depăşite, nevalidate, neaplicabile, lipsite de credibilitate şi impact… O cere programul de formare, proiectul profesional, necesitatea îndeplinirii criteriilor de validare a formării, a acoperirii „normei” sau orarului?

4. Sunt circumspect în privinţa aplicabilităţii procedurilor de management originate în mediul economic. Însă ar fi interesant de aflat câţi dintre studenţi, profesori sau parteneri sociali ai universităţilor sunt limpezi în privinţa finalităţii unui anume program educaţional sau proiect instituţional. Sau dacă toate aspectele proprii implementării unui astfel de demers sunt cunoscute de măcar o parte dintre părţi.

5. Lipsa de consistenţă este vizibilă în tendinţa (inexplicabilă) pentru mine a „inovării” cu orice preţ. Fenomenul îl pot înţelege ca fiind „un maximum de flexibilitate”, rezultat al presiunii „sistemului” de o imprevizbilitate exemplară. Pe cale de consecinţă ergonomia orarului, designul cursurilor şi traiectoria profesională fiind produsul în stare pură al jocului hazardului şi prezentului, a constrângerilor şi arbitrariului decidenţilor. Iar din asta rezultă experimente fantasmagorice, nu rareori jenante, aşa cum sunt şi denumirile fie de tot râsul, fie anacronice ale cursurilor (de exemplu), fie conţinutul fad sau vag.

6. În condiţiile răstignirii între inerţia trecutului şi incertitudinea prezentului, canibalizarea corpului didactic e cea mai mică dintre surprize. Poate fi una şi una dintre explicaţiile pentru comunicarea precară în interiorul catedrelor, pentru circuitul disfuncţional al informaţiei în organizaţie, pentru heirupism sau pentru încremenirea în proiect. Sau pentru „clanurile”, „nepotismul” şi „feudele” din facultăţi… În peisaj se potrivesc precum nuca în perete intervenienţii din mediul „de business”, ce au cu atât mai multe motive să fie „rupţi de realitatea universitară” şi să experimenteze sentimente de alienare şi de respingere a oricăror încercări oxigenare a „sistemului”.

7. Privaţi de interacţiune, comunicare şi negociere, de încurajare şi susţinere, de valorizare şi valorificare, oamenii nu cred. Nu mai cred. Nu mai cred în ei înşişi, preferă certul gri şi călduţ incertitudinilor şi întrebărilor, confortul în locul provocărilor. Meritocraţia se măsoară în număr de ore şi de patalamale, nu în număr de lucrări/citări/proiecte şi în calitatea lor sau în impact şi… Oboseala şi blazajul retează orice puseu evolutiv iar reflexele defensive maschează stângaci o luptă pentru supravieţuire din care nu ies decât învinşi. Exemplul foarte recent şi aiuritor este şi „bomboana de pe colivă” care a generat textul de faţă: profesor (50 de ani, curs „recapitulativ” la finalul primului semestru al cursurilor masterale) care predă 3 ore, „umple” tablele precum în gimnaziu apoi zice: „Învăţaţi şi voi ce puteţi. Să le ştiţi. Chiar dacă n-o să aveţi vreodată nevoie de ele…”

– va urma –

[29 decembrie 2007]

4 comentarii:

Lucian Ancu spunea...

Mi-ar place sa aud ce ai de spus referitor la tot felul de cursuri de formare a formatorilor, si asa mai departe.

Andreï spunea...

pai vezi ca (oarecum tangential) am tratat asta aici: http://bancadetalente.blogspot.com/2009/12/transformarea-cadrelor-didactice.html

si daca nu ma insel, urmatoarea postare (automata) vizeaza tocmai partea de formare/cursuri din facultatea respectiva. la care astept un comentariu de la un viitor proaspat aboslvent al unui master de profil.

L.E. spunea...

Pe scurt, formarea formatorilor este, in fapt, deformarea formatorilor.
Din dorinta de a renunta radical la metodele si continuturile traditionale, s-a ajuns la ajuns la o activitate de gradina zoologica, unde fiecare se maimutareste cum stie si poate mai bine.

Andreï spunea...

@L.E.

mai clar, pls?