miercuri, 21 aprilie 2010

Sado-maso instituţional


Diploma de neparticipare, partea a V-a. Din episoadele anterioare: 1, 2, 3, 4

Au trecut 20 de ani de când, cel puţin teoretic, libertatea circulaţiei indivizilor permite şi libera circulaţie a ideilor. Dar nu în epoca bronzului din universităţile româneşti… 2-3 exemple mărunte, apropo de eficientizarea performanţei manageriale şi de gestiunea universitară. Sau despre „reformă”, „reducerea birocraţiei”, „asigurarea calităţii” etc.:

a. sistemul de identificare a studenţilor (carnete şi legitimaţii cartonate sau de hârtie într-o lume în care un simplu cod de bare sau o cartelă magnetică ar face viaţa de câteva zeci de ori mai uşoară);

b. programul de funcţionare al serviciilor tehnice şi compartimentelor specializate (secretariat, burse, acte de studii, administraţie etc.);

c. serviciile conexe (voluntariat, practică profesională, consiliere şi orientare a carierei, asistenţă medicală, activităţi sportive şi culturale ş.a.)…

Fiecare poate fi luat pe îndelete, pentru cine are poftă de vorbe. Constatarea pe care o fac este însă că studentul este pe ultimul loc iar funcţionarilor şi decidenţilor chiar că nu le place să le fie bine/uşor!

Nu înţeleg astfel de ce (pe lângă cele în paragraful precedent înşiruite), nu pot fi puse în funcţiune sisteme corecte şi eficiente de informare şi comunicare… Nu e nevoie de CRM, ERP şi WTF :-S, ci de banala utilizare a grupurilor/listelor de discuţii, de exemplu. Nu pricep de ce 100 de studenţi trebuie să vină fiecare la secretariat să se interese de orarul care de vreo săptămână trebuie să apară când un simplu e-mail şi alte 2 minute ar lămuri această problemă pentru tot poporul. Nu înţeleg la ce bun toate tehnologiile-astea noi dacă o decizie a senatului sau o diplomă au nevoie de o lună pentru a circula de la un birou la altul. Nu înţeleg de ce e greu să fie imprimat un anunţ pe uşa sălii unde ar fi trebuit să se ţină cursul (sau să se dea un telefon de câteva secunde) în loc să vină studentul la facultate pentru a vedea că „azi nu vine proful”… Timpul, efortul şi banii celor mulţi nu contează?

Autismul instituţional devine grandios atunci când, la nivel de catedre sau în interiorul facultăţii, trebuie să circule informaţia sau veştile. Şi-aici e-aici, când se lasă cu păruială între colegi şi prieteni! Sau cu academice capete-n gură şi bătăi la funduleţ, cu sau fără stat în genunchi pe coji de nucă în antecamera bunului simţ…

– va urma –

[29 decembrie 2007]

2 comentarii:

study_nature spunea...

Pai, mai Andrei, tu nu vrei ca universitatea sa iti ofere si ocazii in care sa deprinzi abilitati practice de toata isprava (jonglatul cu maculatura, constituirea unui dosar beton, inmanarea cu gratie a unui buchet sau a unui plic - continand cate-o epistola de gratitudine, fara indoiala) si trasaturi caracteriale si psihice ireprosabile (rabdare, diplomatie, persuasiune, coping eficient sub presiune, disimularea furiei)?!
:)

Andreï spunea...

nu, multumesc! :P

de fapt, nici la momentul scrierii nu prea voiam... :)

era doar nitica manie proletara. era!