miercuri, 30 iunie 2010

„Educaţie” intraprenorială


Sună telefonul acum câteva zile. Numărul părea doar cunoscut însă nu-l aveam în agendă…

- Hei, Andrei. Ce mai faci? [Fostă colegă de facultate şi master, în prezent doctorand, inspector şcolar şi eroină a câtorva întâmplări pomenite de mine aici în blog] sunt… Poţi să vorbeşti?

- Aaaa… Te ascult.

- Eu te ştiu pe tine că eşti aşa… afacerist. Nu?

- Huh? Cum sunt?

- Aşa, dezgheţat…

- …

- Uite, vreau să-ţi propun o afacere. [Şi recunosc că, pentru o clipă, chiar am crezut că femeia vrea să se apuce de lucruri măreţe… vreun proiect, iniţiativă cu greutate şi de impact.] Aş vrea să ne întâlnim o oră joi, dacă poţi.

- Afacere, zici?

- Da, o oportunitate de ultimă oră. E o chestie…

- De spre ce e vorba?

- Nu-ţi pot spune acum, la telefon.

- Înţeleg… Atunci, ce industrie?

- Cum adică? Nu e industrie. E…

- Sector de servicii, ca să zic aşa…

- Aaaa, wellness. Ştii ce e aia?

- Hmmmm… Te ascult.

- Deci e recentă, de vreo lună a intrat în ţară treaba asta şi e grozavă. Se fac bani mulţi-mulţi…

- Păi tu munceşti pentru bani? Cu asta mă motivezi tu?

- Păi nu, dar sunt bani mulţi… foarte mulţi… şi se câştigă foarte uşor.

- Bun… Zi-mi doar, MLM?

- Măi, nu pot… Nu e chiar MLM. Dar, aşa, ca informaţie… e franciză. Ştii ce e aia franciză?

- Franciză sau franşiză?

- Errr…

- Deci nu e MLM. Dar tu mă suni pe mine…

- Da, ştiu că eşti deschis… Joi la 5 poţi?

- Huh, nu pot. De fapt, nu cred… Ăsta-i numărul tău? Pot să-l reţin?

Fireşte că nu l-am păstrat. Eram prea preocupat să mă minunez de discursul unor „academici” histrionici obositori şi de peroraţiile lor apropo de profesionalizarea meseriei de manager şcolar. De „noul val” în „educaţie”. De formarea resursei „umane”.

Şi să mă-ntreb dacă Spiru Haret avea mijloace alternative de sporire a veniturilor, de exemplu… Dom’ ministru, dvs. acolo ce soluţii profitabile propuneţi?

joi, 10 iunie 2010

Crizele educaţiei în criză

Noi muncim, noi nu gândim

31 mai 2010, ziua mişcărilor sindicale. Pe uşa şi ferestrele secretariatului Facultăţii de … - Universitatea din Bucureşti, stă scris cu litere mari: GREVĂ GENERALĂ JAPONEZĂ.

Înăuntru, funcţionarele. Fără banderolă, fără nimic… Stau. Vine un şef de catedră să încerce marea cu degetul: „Ştiţi, oamenii ăştia au de lucru, s-au învoit de la serviciu, mâine poimâine trebuie să intre în examene…” Răspuns cu uşa întredeschisă: „Nu putem, ne pare rău”.

Vine unul dintre prorectorii universităţii: „Ştiţi, greva japoneză presupune prezenţa la locul de muncă şi doar protestul simbolic, fără încetarea activităţii… Ce soluţii oferiţi la schimb? Ce facem cu studenţii?” De data asta, răspunsul vine de dincolo de uşa închisă: „Nu ştim! Nu e problema noastră…”

Noi (doar) muncim

Ştiai că studenţii la cursurile de master (de exemplu) trebuie să prezinte în dosarul pentru înscrierea la concurs inclusiv actele de studii anterioare? Care acte se află deja în posesia secretariatului… Adică omul vine la coadă, ia actul, se duce şi legalizează o copie apoi vine şi redepune cele 2 documente la aceeaşi ferestruică prin care a luat originalele.

Pentru ce anume? Din ce cauză? Cum ce scop?

Întreb aşa, ca exerciţiu… Pentru că după ce studenţii şi-au luat ore libere de la slujbe, după timp şi bani plătiţi pe taxele notariale, aceleaşi funcţionare devin foarte relaxate: „Păstraţi copiile legalizate. Nu avem nevoie de ele…”

Noi (chiar) muncim… gândim

Strict autentic, aceeaşi facultate a Universităţii din Bucureşti, 2 iunie 2010.

Sună o foarte probabil viitoare absolventă a studiilor de licenţă la profesorul coordonator al lucrării. Răspunde secretara: „Ştiţi dl. profesor e foarte ocupat şi are mult de lucru. Citesc acum lucrarea dvs. şi până diseară vă fac şi referatul de care aveţi nevoie pentru depunere…”