duminică, 20 noiembrie 2011

O lecţie de viaţă



Recomand filmul ăsta! Nu pentru că-i englezesc sau pentru prestația actorilor, nici pentru înățișarea deloc idilicilor ani 60 ai secolului trecut, nici măcar pentru valenţele formativ-moralizatoare ale producției.

marți, 25 octombrie 2011

Aritmitică


O parte dintre elevii români sunt într-o scurtă vacanţă. Din cea mare de peste an, decupez un fragment.

Pe litoralul românesc, în plin August, un copil de prin vecini se tot roagă de părinţi să-i dea şi lui bani să-şi ia şipsuri. După vreo 15 minute, maică-sa îl înduplecă pe soţ să-i dea banii pentru şipsuri puştanului de până în 10 ani.

Cel mic pleacă suspinând şi se întoarce în cel mult 2 minute plângând cu sughiţuri: „Ţi-am zis că vreau şipsuri. Şi mi-ai dat 5 lei dar n-au decât de 4 lei.”

Întâmplare autentică relatată de Mere Lo. 

vineri, 7 octombrie 2011

Lexicon educațional românesc contemporan, vol. 2011



E după-amiază târziu, spre seară, la vreme de toamnă. Din Primăverii, urcă în autobuzul foarte aglomerat o bunică (probabil) şi un elev (nu mai mult de clasa a III-a sau a IV-a). Bunica îl ajută pe cel mic cu ghiozdanul (în fapt, un troller mai mic).
-          Dar ce-aveţi, mamă, în ghiozdanele-astea? Pietre?
-          Nu, mai nou se numesc „culegeri”...

vineri, 15 iulie 2011

Educraţie

Cu dedicaţie pentru proaspeţii bacalaureaţi, pentru candidaţii la admiterea în liceu sau facultăţi şi pentru cei ce (zilele-astea) îşi fac de lucru cu examenele de titularizare în învăţământul preuniversitar.

luni, 20 iunie 2011

Vacanţa foarte mare

Fragment despre şcoală şi despre viaţă.

Reprezentări despre sistemul educaţional, învăţământul profesional şi şcoala din spaţiul rural. 

Undeva în Bărăgan, într-o localitate veche de două secole, până acum 15 ani centru de comună, acum cu maxim 200 de locuitori. 

"Eu... Eu am. Am multe clase. Am terminat şcoala aici în sat, apoi m-am dus la "profesională", la oraş. Dar nu mi-a plăcut şi nu m-am mai dus..."
- Şi consideraţi că şcoala şcoala este importantă în viaţă.
- Da, cum să nu?!
- Înţeleg. Consideraţi că îmi puteţi spune şi motivul pentru credeţi asta?
- Păi şcoala e importantă, e bună, îl ajută pe copil să ştie ce vrea în viaţă, să aibă o meserie, să devină...
- Dvs. ce meserie aveţi?
- Eu n-am meseriae, că dacă nu m-am mai dus la şcoală, cum v-am spus. Nu fac nimic, stau pe lângă casă...
- Şi copilul Dvs. ce meserie credeţi că va avea când va termina şcoala?
- Păi ce meserie? O să stea şi el prin curte, pe lângă casă..."

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Educaţie europeană


Şed de poveşti despre felul în care şcoala livrează societăţii cetăţeni întregi şi lucizi. Despre echilibrul dintre conţinutul formării şi echiparea absolvenţilor învăţământului public obligatoriu, despre integrarea socio-profesională, despre viaţa reală şi despre supravieţuire, despre patriotism…

Interlocutor îmi e un bărbat la vreo 50 de ani, profesor de psihologie, economie şi logică. Are mişcări ample, un pic mecanice, vorbeşte niţel cam prea tare pentru stilul meu de a fi şi îmi pare olecuţă crispat, poate nu tocmai confortabil.

(N-am priceput niciodată cum sunt disciplinele astea legate între ele sau cum şi-au format şi dezvoltat cadrele didactice necesara cultură şi competenţele specifice!).

Acum vreo 2 minute omul mi-a ars, la un moment dat, un „IQ european”. Am ridicat o sprânceană dar l-am lăsat să se desfăşoare. Însă o comite din nou şi-mi permit să-l întrerup.

- Fiţi amabil, nu am înţeles…

- IQ-ul european! Ţine de negocierea cu UE…

- Adică… la ce anume vă referiţi?

- Păi… cum să vă spun eu… Să ne preocupe noţiuni care sunt legate de integrarea noastră în Europa.

- Credeţi că îmi puteţi spune foarte precis la ce anume vă gândiţi când spuneţi asta?

- Nu ştiu, că eu sunt aici de o lună, v-am spus că înainte am predat în altă parte şi nu-i cunosc pe copii.

Am o excelentă capacitate de autocontrol :) îmi pot stăpâni manifestările comportamentale. Nu însă şi întrebarea următoare: „Punctual, ce anume credeţi ca ar trebui predat, în contextul acestei integrări. Şi al prezenţei Dvs. aici de doar o lună şi un pic…”

Iar respondentul mă priveşte senin, tace pentru câteva secunde, clipeşte de 2-3 ori şi-mi răspunde: „Suntem parte din UE. Deci reguli de comportament, norme şi principii din UE… Bănuiesc, sigur că da, din UE.”