luni, 20 februarie 2012

Note de sub sol


Iarnă şi frig. În afară de mine, nimeni în staţia de metrou de la capătul ăsta de linie de la răsăritul capitalei la est de Europa.

La un moment dat vine o fată. Urcă şi ia loc. Îmi termin portocala apoi urc şi eu, aşezându-mă fix în faţa ei.

Nu-i dau mai mult de 20 de ani. E îmbrăcată în straie de culori închise, foarte comune (aş spune „româneşti” dar e posibil să aibă denotaţii negative). Are déjà căştile pe urechi şi manevrează telefonul. După jumătate de minut se opreşte, pune dispozitivul într-unul dintre buzunare, caută în sacoşa din plastic din partea stângă şi scoate o carte. Fără să fac efort, disting colecţia „100+1” a editurii Gramar şi (după o privire mai intensă) autorul: Camil Petrescu.

„Volumul a văzut şi vremuri mai bune”, gândesc. Fata mă priveşte scurt, apoi continuă lectura. Se opreşte la intervale de câteva minute şi priveşte în gol pentru câteva secunde, apoi se întoarce la citit.

La un moment dat, după ce garnitura s-a pus deja în mişcare, caută iar în sacoşa din plastic (acum aflată la picioare). Trage afară un caiet tip „dictando” cu spirală şi mai scotoceşte preţ de câteva secunde. Scoate un pix ieftin şi începe să noteze. Scrie câteva rânduri, apoi se întoarce la carte, citeşte 10-15 secunde şi revine la scris. Iar în 2-3 minute, cu tot cu pauze, umple aproape o pagină de format A5.

Am în buzunarul de la piept planul de acţiune pentru anul în curs. La pălărie, concepte funcţionale. Iar pe limbă, sloganuri. Îmi muşc însă uşor buza de jos, după care zâmbesc dulce-amărui şi ruşinat.


Însemnare predefinită publicată automat. 

Niciun comentariu: