vineri, 20 decembrie 2013

Românii au talent!

Recunosc că rămân mut de uimire în faţa geniului creator și creativ al poporului român, mai ales atunci când e bine intenţionat!

Lucrurile se întâmplă în sectorul unde am adresa de domiciliu, însă ar putea foarte bine să le regăsești peste tot în România. Ele probează încă o dată nu doar lipsa de vigoare instituțională și falsa eficiență a serviciilor comunitare, ci o cultură defectă, cu prea puține șanse de a se înzdrăveni. 


Și nu doar ușa! Nu ieși din casă, nu vorbi cu străinii, nu intra în vorbă cu semenii, nu-ți saluta vecinii și nici nu manifesta vreun alt comportament social. Și nu-ți deschide cu nici un chip inima și mai ales mintea! Dincolo de ușa ta sunt mâini și minți rău intenționate care abia așteaptă să-ți smulgă din mână ceea ce ai tu mai valoros...

Tot e sezonul sărbătorilor, deci mai bine ne centrăm pe fond și mai puțin pe formă. Deci:
1. Ne axăm pe mesaj, nu pe pe ortografia limbii române.
2. Avem în vedere aderenții la alte credințe decât cea creștină.
3. Empatizăm cu locatarii de la numerele/apartamentele 13.
4. Putem fi recunoscători că acum știm cum arată hoții: au ochelari de soare sau ochelari cu lentile heliomate și manevrează genți, scule și instrumentar specific.


Este înduioșător până la lacrimi efortul administrației locale prin care suntem informeați despre ce accesorii sau dispozitive avem nevoie pentru a ne proteja bunurile/proprietatea. Nu mai bine combatem infracționalitatea prin identificarea și penalizarea infractorilor iar dezagregarea comunitară prin altceva decât prin prevenția bazată pe clișee, teamă și prostie? 

marți, 26 noiembrie 2013

De ce (nu) iubim femeile...

Acum vreo lună, la un eveniment științific de anvergură, discuțiile dintr-un grup de lucru ajung (în mod oarecum previzibil) la eternele schimburi de idei de natura politică. Pe agendă, tema regionalizării. În toiul pălăvragelii, unul dintre participanți face ce face și își aduce aminte de prioritățile guvernării și de picanterii despre domnul de la Teleorman: Pai vedeți de ce regionalizarea se face după cum vrea Dragnea? Pentru că Dvs. nu sunteți nici femeie, nici tânără, nici nu purtați fustă!

Remarca Dvs. este total nepotrivită și, pentru că suntem suficiente femei de față, ar trebui să vă cereți scuze cred că a fost reacția viguroasă a uneia dintre participante. Omul a făcut fețe-fețe însă a rămas bărbat...

[Iar dacă mă înșel în privința formulării, mulțumesc participantei cu pricina că va interveni să mă lege la realitate...]

***

Acum vreo săptămână eram în biroul președintelui unei structuri guvernamentale aflată în directa subordine a primului ministru. La gazda mea în birou intră un subaltern dintre cei mari pentru nu-știu-ce raportare. Printre altele, cu o maximă relaxare și fără să se îngrijoreze prea mult de audiență, nu-și ascunde un zâmbet: Haideți, domnule președinte, am și eu aproape 30 de ani de experiență și 60 de viață. Dacă la început mi se putea ierta, acum nu mai e cazul... Eu încă încerc să-nțeleg la ce sunt bune femeile pe lumea asta.

***

Azi s-a întors mândra de la muncă și îmi povestește despre ce se mai întâmplă în realitatea academică bucureșteană. Povestea cu un coleg când a fost abordată de către unul dintre dinozaurii sectoriali, cu ochii mari și buzele umede. Deci sunteți colega noastră? Cum de v-o găsi oare șeful ăsta al Dvs. pe toate numai una și-una?!

Și-am scris cele de mai sus gândind la fundătura asta de lume (academică) în care trăim, la cât de mult ne place și la cât de mândri suntem de cultura noastră a comunicării, de etica profesională și de noi înșine...

miercuri, 16 octombrie 2013

Cu ocaua mică la școală

Odată cu produsele pe care le comanzi pentru a fi consumate în localurile din rețea, angajații KFC îți pun pe tavă o hârtie colorată unde scrie că în ultimii 5 ani au adunat peste 172.000 EUR pe care i-au oferit unor cauze umanitare cu specific educațional. Ești încurajat să donezi, banii urmând a susține acordarea unor burse lunare de 250 de lei pentru 57 de elevi, alți 153 fiind incluși în grupul țintă. Uite-aici o parte din detalii.

Numerele sunt neverosimil de mici, așa ca am dat tava deoparte și, la un calcul rapid, mi-a ieșit că acești 172.000 EUR în 5 ani înseamnă puțin sub 35.000 EUR pe an, adica 2.866 pe lună.

Din datele disponibile online, profitul net pe anul trecut al companiei ce administrează afacerile mărcii în România este de 2,24 milioane EUR, cu 13 procente superior celui raportat în 2012. Am să simplific lucrurile presupunând că între 2008 și 2011 nu a fost o perioadă veselă pentru business și că (fără să-mi pierd vremea cu o documentare atentă) să consider creștere sensibilă și progresivă a profitului net pe anii anteriori, deci de minim de 1,5 milioane pentru 2008, 2009 și 2010, adică vreo 9 milioane EUR pentru ultimii 5 ani. Sau, în cel mai nefericit caz, 150.000 EUR profit net lunar, din care 2.866 cu destinație umanitară.

În primă fază, mi-a atras atenția valoarea asta, care e jenantă în comparație cu sume pe care 7-8 cetățeni responsabili le disponibilizează pentru a susține cauze și intervenții sociale profunde, lună de lună.

În al doilea rând, un calcul simplu îmi/ne arată că (de fapt) suma reprezintă doar 0,03% din profitul net. Și că (de fapt) e e chiar mai mică de atât, de vreme ce contribuie și clienți mărinimoși sau cu o imunitate scăzută la marketingul sclipicios ce se reclamă și responsabil social, caritabil or merituos. Și care se iluzionează că-i factor semnificativ al implicării și reformării relevante și autentice.

vineri, 4 octombrie 2013

Cerere și ofertă specială

Licenta C-P

Am lăsat și datele de contact ale omuleților ăstora. Poate le sunt utile celor de la Universitatea din București (unde se întâmplă acțiunea din filmul principalilor actori), personaje preocupate de corectitudine și integritate academică. Sau poate altor instituții/organizatii interesate... Sau poate le vor fi de folos măcar prietenilor dlui. doctor Ponta, de exemplu... 

luni, 16 septembrie 2013

Ultima zi de vacanță, prima zi de conflict


Oare la ce anume se gândește un elev sau o elevă de clasa a XII-a (de exemplu) în prima zi a noului an școlar, când profesorii (în genul celor pomeniți ultima dată) tocmai îi spun cât de importantă e școala, că e bine să ai o diplomă de bacalaureat și că trebuie să se gândească serios la ce va face după terminarea liceului?

La ce anume se gândesc oare directorii și profesorii din astfel de școli când le doresc elevilor și elevelor un an de succes? Au în minte și-n suflet (nu, nu vreau să mă abțin!) cam aceleași gânduri ca în ceasurile ce au urmat anunțării rezultatelor la bacalaureat?

vineri, 6 septembrie 2013

Erata de promovabilitate


Scriu (fara diacritice) dintr-un liceu de traditie al Bucurestiului industrial din jumatatea de secol trecut.

Stau de vreo 5 minute in holul de la intrare. Mai intai am privit peretii si toate diplomele, fotografiile si chestiile agatate pe ei. Apoi am luat loc incercand sa-mi explic legatura dintre toate performantele astea si rezultatele elevilor la examenul de Bacalaureat din ultimii ani.

In stanga mea 2... copii. Unuia ii suna telefonul si raspunde: "Da, sunt la scoala si o astept pe secretara." "Pe doamna secretara" puncteaza decisiv directoarea institutiei, tocmai nimerita prin preajma.

Cu siguranta, cu asa asa profesionisti atenti la detalii, la subtilitati comunicationale si la prestigiul social, perspectivele sunt peste masura de imbucuratoare! De fapt performantele scolare sunt deja intr-o progresie accelerata: rata de promovare la examenul de bacalaureat in 2011 a fost 0, in 2012 a promovat un singur candidat iar anul asta 3.

vineri, 30 august 2013

Prezentul absent



Una dintre cele mai pitorești amintiri este de prin clasa a VI-a, cred. Era tot vacanță de vară, era o dimineață înnorată și răcoroasă iar eu așteptam deschiderea secției pentru copii/elevi a bibiliotecii târgoviștene.

Am luat „Tartarin din Tarascon” și am făcut cale-ntoarsă. Distanța de până acasa era de cel mult 10 minute de mers pe jos. Eu am parcurs-o în vreo 40, cu nasul în carte... Când mi-am dat seama că mai aveam doar câteva pagini, m-am întors la bibliotecă. Iar când s-a pomenit cu mine înapoi, bibliotecara s-a asigurat că mă va vedea abia ziua următoare, dându-mi „Frații Jderi”.

***

Zilele trecute, rătăcit în centrul bucureștean torid am oprit la Biblioteca Centrală Universitară. De ce să fie deschisă biblioteca atunci când avem piscine, plajă, cluburi și centre comerciale până târziu?

http://www.bcub.ro/home/orar

***

Am trecut ușor peste relația neprietenoasă cu ortografia a celor ce-ar trebui să fie intimii cuvântului scris. Mă imunizase întâlnirea cu prostia dintr-o altă zi toridă:

Biblioteca

marți, 30 iulie 2013

Mic îndreptar de netichetă

Pot să înțeleg că școala face prea puțină alfabetizare digitală. Autoeducația ar trebui să facă restul... 
Dar pentru că te știu profesionist(ă) setat(ă) pe productivitate și pe rezultate, poate ții cont de 10 mărunțisuri esențiale:


1. Orice mesaj e-mail are secțiune liberă pentru subiect. Folosește-o (de fiecare dată)! Ești sigur(ă) că îți va fi ușor să cauți ce te interesează prin 63 de mesaje care au ca subiect ”Re: ȘEDINȚĂ”?


2. Adecvează subiectul continutului și păstrează-l concis, clar, explicit. Pune-te în locul destinatarului și vezi cât timp câștigi, cum te adecvezi situației și cum îți ordonezi prioritățile dacă faci asta.

3. "Pe net" e pardonabilă lipsa majusculelor, a formulărilor diabetoase și a lipsei de detalii din textul mesajului. Nu însă și maltratarea lexicului, a ortografiei și scrierii corecte... Atenția și respectul sunt direct proporționale cu gradul de asimilare și de manifestare a ocaziilor în care îți poți etala manierele elegante!


4.  Este impardonabil abuzul de majuscule atât la subiectul mesajului, cât (mai ales) în textul lui, atunci când scrii doar cu majuscule (adică). Textul devine ilizibil sau obsitor. Și poți afla singur(ă) din trei mișcări de mouse ce reprezintă utilizarea literelor mari...

5. Fă-ți un pustiu de bine și nu mai trimite mesaje cu mai mult de 2 preluări ale corespondenței anterioare, din același motiv ca în cazul punctului 1, atunci când ai nevoie să scormonești prin istorie...

6. De cele mai multe ori, dacă omul îți trimite un mesaj de tip e-mail nu o face doar de dragul relaționării. Confirmă documentele sau informația primite, răspunde atunci când simți că formulările duc la o întrebare implicită. Să ai reacție nu înseamnă doar ”Mulțumim!”.

7. Sunt o grămadă de servicii de găzduire/transfer a fișierelor de mari dimensiuni. Cât ar fi ele de "corporate", conturile de e-mail tolerează atașamente de max. 10 MB... 60 de MB de inutilități (de cele mai multe ori nesolicitate), niciodata!

8. Dacă tot te însuflețește trimiterea mesajelor în lanț, poate ai grijă să mai cureți adresele primite de la expeditorii ce te-u precedat. Vei fi la fel de neplăcut suprins(ă) ca și restul foștilor sau viitorilor destinatari ai mailului tău când generatorii de spam îți vor colinda inbox-ul.

9. Aceleași maniere elegante ce te fac atractiv(ă) pentru contemporani te vor asista în folosirea opțiunilor de cc: și bcc:, atât atunci când trimiți și când primești. Discernământul tău va face restul!

10. Creierul tău e o chestie vie iar capacitatea lui de adaptare/adecvare/învățare este fantastică. Poți verifica asta trimițând mesaje cu paragrafe mai mari de 3 rânduri, cuvinte mai lungi de 15 caractere și texte cu mai mult de 3 paragrafe pentru ca să te convingi cât de multă informație ai putut transmite și cum a fost receptată ea. 

[Însemnare predefinită, publicată automat.]

sâmbătă, 1 iunie 2013

Răspuns fără întrebări

Nu-i educa, nu îi expune contextelor în care se manifestă gândirea critică, raţionamenul logic, onestitatea intelectuală și abordarea ştiinţifică.

Minte-i constant despre felul în care funcţionează lumea. Hrăneşte-i cu amăgiri ambalate ca fiind cunoaştere autentică - ce părere ai despre reactorul care se ascunde în vârtejul de vânt? - şi pretinde că asta e adevărata erudiție.

Fă-i să-şi deteste corpul şi funcţiile lui, timpul liber, interesele personale și libertățile individuale. Spune-le că astfel de interese sunt inutile chiar şi numai dacă se gândesc la ele, că există alte priorități și urgențe mari de tot.

Convinge-i că sunt mici, slabi, fără valoare şi că au nevoie de îndrumare. Adu-le aminte că singurele plăceri adevărate sunt confortul, munca, supunerea în fața unor realități ce țin de forțe invizibile și de adevăruri absolute, inaccesibile și neinteligibile.

Asigură-te că resping orice și pe oricine nu-i ca ei (indiferent de ceea ce înseamnă asta: culoarea pielii, naţionalitate, etnie, adeziune politică sau ideologică, preferinţe politice sau religioase, pasiuni sau afilieri sportive). Fă astfel încât ceilalţi să pară răi, vicleni, membri ai unei minorități nesemnificative și neputincioase pe care majoritatea (din care voi faceți parte) are puterea să-i așeze la locul lor și pe făgașul normal.

Învăță-i să învețe pe alții, să corecteze sau să ia în derâdere și să izoleze orice convingeri ce nu le sunt proprii.

Încă de timpuriu asigură-te că pot să facă alegeri în special ținând cont de opiniile și de dorințele celorlalți, de preferat folosind o singură sursă de informare și care să aibă legături cât mai puternice cu trecutul.

Mai presus de orice - şi lucrul ăsta n-ar trebui să fie foarte greu - asigură-te că nu pot scrie, nu pot stăpâni lexicul şi nici utiliza corect normele gramaticale sau principiile comunicării sănătoase.

Ăsta e secretul. Și te asigur că funcționează!

(Traducere proprie a unui text primit pe e-mail cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului 2011.)

[Însemnare predefinită, publicată automat.]

miercuri, 1 mai 2013

Poziţia adultului


Dincolo de stilul ușor pamfletar sau de construcția forțat patologizantă din însemnarea anterioară, care sunt (cu adevărat) motivele pentru care ai putea să-ți pui întrebări, să te ingrijorezi sau să te temi? 

Fiecare avem propriile noastre experiențe de viață, propriul ritm de dezvoltare și proiectele noastre individuale,  am fost supuși unor influențe unice și irepetabile de mediu iar bagajul genetic ne condiționează mai mult decât ne permit a înțelege dotările și abilitățile noastre raționale și emoționale.

Diversitatea e grozavă, așa-i? Grozav e și că solidaritatea și coeziunea grupurilor, echipelor și comunităților din care facem parte sunt direct proporționale cu capacitatea lor de incluziune. Cu alte cuvinte, mediile în care existăm sunt cu atât mai sănătoase, mai stenice și mai normale, cu cât reușesc să integreze mai zdravăn personalități liminale, chiar indezirabile. Afirmația privește şi pe indivizii de grădiniță,aflați  într-o altă etapă de dezvoltare emoțională și socială decât o reclamă rolul, contemporani cu manifestări în genul celor inventariate anterior neexhaustiv dar capitalizate cu succes la nivel social.

Grupul, echipa sau organizația sunt toate structuri vii, cu sisteme imunitare proprii. Capacitatea lor de autoreglare este cea care decide acceptarea sau respingerea membrilor, validarea şi gratificarea comportamentelor de succes (pe de o parte) şi primenirea culturii (pe de cealaltă).

Acum spune-mi tu ce se întâmplă cu acele medii care încorporează caracteristici de grădiniță. Din ce cauze și cu ce scop se activează astfel de setări contextuale? Cum arată, cum funcționează și care este direcția în care se îndreaptă astfel de organizații? Este o idee la locul ei să te aștepți doar la reglarea/normarea internă? Poți da credit unui astfel de demers? Ce anume vor privi normele cu pricina, cum vor fi ele construite, formulate, negociate și comunicate? ADN-ul unor astfel de culturi te ajută să dormi liniștit(ă)?

***

În acolada asta prelungită, prefer să mă raportez la subiect ca fiind un individ de grădiniță ce întrunește toate specificitățile bio-anatomo-fiziologice și psiho-socio-emoționale ale stadiului ăstuia de dezvoltare. Interesant (uneori amuzant, alteori amar) este că pirueta e chiar validă, având în vedere ce ne furnizează cei care se şi simt foarte confortabil în ipostaza asta.

În fine, îngăduie-ţi deci un exerciţiu imaginativ şi răspunde-ţi singur(ă) la alte întrebări ce privesc percepţia realităţii, căutarea confortului şi a siguranţei, dependenţa, conştiinţa propriului sine şi profilul operaţional al unui astfel de subiect...

***

Am ales să mă refer la elemente precum atitudini, comportamente și modele de conduită pe care în mod obișnuit le considerăm ca fiind infantile (și care, pentru cei mai mulți, aglutinează denotații negative), ca fiind de grădiniță. Printre altele, ele-s paraziții tradiționali românești care stimulează abuzul (indiferent de formă) și care jalonează procesul infantilizării.

Ghicești care sunt stările predominante și majoritare într-un astfel de mediu de grădiniță? Știi și câte structuri de adult pot coexista într-un astfel de context? Ai cumva vreo explicație pentru confortul ce captivează copiii? Îmi poți spune câtă dorință și câtă putință de schimbare a statusului există, ce o determină și în ce forme se manifestă eventualele tentative de rupere a inerției? Și, dacă nu îți cer (deja) prea mult, ce crezi tu că definește, explică funcționarea și designul amenajărilor interioare ale unui astfel de personaj?

[Însemnare predefinită, publicată automat.]

luni, 1 aprilie 2013

De ce nu mi-e dor de grădiniță



Transferabilitatea este o proprietate esenţială a cunoaşterii, spre binele nostru. Și uneori, tot spre binele nostru (însă pe termen lung și doar în condițiile unui metabolism valoric funcțional), un potenţial generator de vitalitate, de motivare și de serenitate.

La grădiniță nu m-a preocupat să învăț lucruri în cei 5 ani. Nu i-am învățat lucruri pe alții (după cum probabil te-ai lămurit deja, nu ăsta e rostul „învățământului”, cu atât mai puțin al „învățământului” preprimar). Și cred am declinat elegant asimilarea sistemului în același interval sau în perioada de formare care i-a precedat. Pe cei 3 ani de preșcolaritatea proprie (ai decadei optzeciste) nu-i iau în calcul...

Nu s-au petrecut atunci achiziții relevante, se întâmplă acum, neplanificat, întâmplător și memorabil! Elementele de decor sunt organizații și culturi organizaționale din care, cu ajutorul experiențelor personale și a expertizei meseriaşilor ce intersectează modelele psihodinamice, prelevez 9 tipuri de comportamente patogene. Acestora și strategiilor paternaliste, parohiale sau de poteră le datorăm dedicarea contemporanilor față de locul de muncă, fidelitatea față de organizație și conștiinciozitatea cu care își îndeplinesc activitățile obișnuite de lucru...

1. Este deja un truism că starostele locului este cel dintâi responsabil pentru felul în care acționează oamenii săi. E riscant să denumesc „lider” un conducător de organizaţie şi/sau de echipe cu efective numerice zdravene activ mai ales în zona de administrație-organizare-intendență decât în conducere-îndrumare-monitorizare-evaluare. „Așa a zis doamna!”, „Să vedem ce zice doamna!” sau „Toată lumea ochii şi urechile la mine!” sunt exemple clasice de disfuncţionalitate în grupuri ce au în centru şeful atotcunoscător și omnipotent, nu angajamentul strategic, sarcina, obiectivul, rezultatele și impactul pe termen lung, nici capacitatea acţionabilă a echipei sau discernământul celor ce o compun.

Sursa: http://jovanmiles.com/wp-content/uploads/2013/03/Centralized-Leaderhip-300x218.jpg

2. „Te spun lu' doamna!” funcţionează de minune într-o cultură a echipierilor care nu au mecanismele individuale şi organizaţionale ce permit negocierea. La fel se întâmplă în medii în care indivizii sunt însufleţiţi să facă dreptate, să demonstreze erorile celuilalt şi să-și exhibe cicatricele care alimentează sindromul SMN („sunt mic şi neajutorat”). În egală măsură, recursul la normă, proceduri, principii sau valori este inutil atât timp cât instanţa finală şi absolută ține de arbitar și pulsional. Folosește însă paradigma maturității organizaționale și societale pentru a explica necesitatea unor instrumente și politici funcționale la nivel instituțional unui astfel de grup țintă și-ți vei transforma în prieten şi „autoritatea”, şi vulnerabilitățile, umorile sau scăpărle sale informaţionale, relaţionale și operaţionale... Cel mai adesea, „fuga la doamna” nu are în vedere identificarea şi implementarea de soluţii, ci declanșarea de măsuri punitive, de represalii, de corectare şi penalizare a părţii greşite.Nicidecum prevenirea, ameliorarea sau intervenţia!

3. Am afirmat de fiecare dată (și public) că „Nu vorbi neîntrebat!” este exemplul clasic de prostie în cazul creșterii copiilor. Educarea gustului pentru libertate, a spiritului exploratoriu și a interesului cognitiv sunt însă valabile la orice vârstă, inclusiv în organizaţii ce se reclamă ca fiind dintre cele ce învaţă sau dintre cele care au ca valoare de referință dimensiunea antreprenorială. Nasc întrebări serioase şi ipoteze năzdrăvane mediile care procedeză exact pe dos în raport cu încurajarea căutării şi erorii, a reflecţiei şi acţiunii cu sens, a creaţiei şi relaţiei sănătoase între adulții (din punct de vedere anatomo-fiziologic) fără dotari standard dar care furnizează cu generozitate invazivă și intruzivă sfaturi, indicații, recomandări, informație nesolicitată, în ciuda absenței oricăror competențe minimale în subiect și fără a le fi solicitată vreo opinie.

4. Dintre echipamentele opționale ce garnisesc comportamentele descrise mai sus nu lipsesc luările ferme de poziție pe post de muștruluială insidioasă și din rolul de instanță etică. Intuiția (experiența emoțională a anticipării rezultatului indezirabil) constrânge punerea în act sub forma „Hai să-ți spun eu cum se face!” or „Hai să-ți zic eu cum stă treaba!” sau a didacticului „Ți-arată doamna!” (extensie a lui „Vin la mama!”). Mesianicul specialist voluntar dispare subit insă când chiar îi sunt solicitate opinii avizate sau recomandări fezabile; reacția lipsește cu desăvârșire, pe sistemul „Las' că-i trece şi uită!”, decupaj din aceeași puericultură tradițională.

Exemplele cu începuturi nefericite găsesc cele mai prielnice contexte pentru a se manifesta plenar, profund patologic.

5. Unii dintre cei mici strâng din dinți, din ochi și din spațiile de joacă bunurile proprii sau diverse obiecte cu atractivitate sporită în direcția cărora sunt manifestate evidente dorințe și intenții de intrare în posesie sau de ostilitate. Semnificativ pentru „Sunt ale mele, nu le dau la nimeni!” este că subiectul adult și prea puțin matur al unor astfel de gesturi simbolice a colecționat tot materialul clinic menționat anterior sau este pe cale de a o face. Obiectul unor comportamente obsesiv-compulsive de acest tip este cel mai adesea  managementul informației ce asigură ascendență și iluzorii avantaje într-o închipuită luptă pentru putere. La fel de bine se întâmplă cu mesajele de corespondență electronică sau clasică (de cele mai multe ori deschise de orice altcineva decât de către destinatar), documente, performanțe sau merite ale celorlalți etc. În cazul termenelor limită sau a executării individuale a sarcinilor ce produc efecte asupra echipei, exemplele cu începuturi nefericite găsesc cele mai prielnice contexte pentru a se manifesta plenar, profund patologic.

6. Situațiile limită sunt cele în care se manifestă, de regulă, întregul set de simptome pasibile de un demers (auto)curativ cu aplicabilitate intrapersonală și formativă: negare, evaziune, blamarea celuilalalt și deculpabilizarea personală, cronicizate nevrotic, asortate victimizării și șantajului emoțional. În cazul fericit, omul își va lua jucăriile și vei aștepta să-i treacă bosumflarea. Dacă nici „Pentru că trebuie!”, „Așa e bine!” sau „Aşa zic eu!” nu funcționează, atunci așteaptă-te la sabotaj fățiș și la reacții emoționale aditivate cu expunere (publică). Iar seturile-astea două de prestații artistice le poți trata doar prin complementare ludică (și doar dacă se întrevede întoarcerea din vacanță a neocortexului preopinentului, organ responsabil cu sistemul de management al calității mecanismelor cognitive).

Sursa: http://www.hackingwork.com/wp-content/uploads/finger-pointing-right-copy1.jpg

7.Combinaţia vocativ-imperativ şi interjecțiile (foarte populare în România lucioasă și zgomotoasă) nu sunt neapărat barbare, să știi... Sigur cei mai mulți dintre protagoniști nu au habar că onomatopeele nu te ajută să te faci înțeles, doar atrag atenția asupra emițătorului. Ele și sunetele nearticulate specifice sugarilor devin mai rare la preșcolarul foarte mic și sunt chiar nesemnificative în comparație cu cele produse de către adulți într-unele contexte organizaţionale... Nu bag mâna în foc dar, cu cât emisiile fonice sunt mai consistente și mai ample, cu atat e posibil și ca adultul respectiv să fie doar amator de filme documentare cu specific naturalist și deloc profesionst într-ale imersiunii în ecosisteme naturale.

8. Recent, am încetat să încerc a raționaliza folosirea patronimicului într-una dintre organizațiile pentru/cu care am lucrat. Atunci, la distanță de câteva minute, am identificat 2 foșnete vizuale ale titlurilor tabloide pe 2 dintre ecranele din organizația cu pricina. Am adăugat asta explicațiilor ce țin de construcția personalității, de dezvoltarea identitară individuală și de percepția propriei valori, toate puse în contextele experiențelor instrucționale (de tristă amintire).

9. Creativitate, ludic, expresivitate vs. normă, formal, mimetism (pe de o parte) și roluri, responsabilități, disciplină organizațională (pe de alta), sunt doar două dintre dimensiunile ce țin de dinamica activităților de grup, care chiar merită luată la bani mărunți... Corect cadrate, jocul fără reguli, arbitrariul, opţiunile discreționare şi entropia sunt doar câteva dintre alte caracteristici (uneori paradoxale) proprii unor arhitecturi organizaționale în care capacitatea portantă e dată doar de certificările afișate pe peretele de la intrare.

[Însemnare predefinită, publicată automat.]

luni, 25 martie 2013

Eterna reformă a educației


Se fac 7 ani de când am creat aici o anexă a preocupărilor profesionale, la momentul cu pricina. 

Cum azi locul e doar o extensie a realității externe, celebrez momentul printr-un exercițiu de adecvare la sportul național și reiterez ceea ce susțin de vreo 16 ani: icnetele din spațiul public țin mai degrabă de reformarea sistemului (educațional, NB).

În context şi la subiect, pricep din ce în ce mai puțin frenezia asta a reformării... Cred sincer că actorii sistemului performează exemplar și acționează în mod intenționat, sistematic și organizat pentru dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tinerilor fix pe măsura modelului de societate actual și a cetățenilor săi.

luni, 18 martie 2013

Ce rost are să învăţăm fizică la şcoală


Printre alte motive, pentru a şti despre forţa centrifugă, ce acţionează atunci când tu tocmai te-ai ridicat de pe scaun cu intenţia manifestă de a coborî în staţia aflată la cca. 300 de metri. Şi, fireşte, pentru a înţelege să stai la locul tău or să-ţi iei un punct de sprijin.

Sau preferi să-ţi faci prieteni printre pasagerii peste care tocmai ai aterizat atunci când vehiculul în care te afli tocmai efectuează virajul necesar pentru a ajunge în staţia respectivă?

[Însemnare insipirată dintr-o întâmplare reală, în regia cetăţeanului bărbat de până în 30 de ani, îmbrăcat în costum, cămaşă albă şi cravată, cu ditamai geanta într-o mână şi cu un telefon inteligent în cealaltă. O producţie RATB 2013, pe foarte micile Dvs. ecrane oricând.]

luni, 11 martie 2013

„Pe băncile şcolii”


Va mai trece suficient timp pentru ca educația și formarea de pe la noi să evadeze din captivitatea modelelor clasice de instruire, să se rupă de simbolurile condiționării sociale și de ergonomia spațiilor de învățare cu care (pe unii) i-a obișnuit.

Statul în bănci al elevilor, cursanților, studenților și al profesorilor (la celebrele „perfecționări”) sau în scaune este o strategie foarte confortabilă de control, tocmai de asta nu cred în ea și nu o cauționez.

Tolerez relativ ușor folosirea excesivă a jargonului de specialitate (sau dovezile repetate de lene intelectuală denumite tipare clișee lexicale și/sau lingvistice). Ce nu pot sa pricep însă e de ce avem personaje care „vin”/„coboară”/„ies” de pe băncile școlii...

Cum de e posibil așa ceva? Și, mai ales, cum pot exista oameni care validează ca fiind corecte astfel de ipostaze (de altfel, departe de demnitatea, educația și buna cuviință pe care școala - după cum bine știm - le transmite viitorilor cetățeni)? Păi se poate?

luni, 4 martie 2013

Pogromul pentru învăţământ rural


Stroeşti este o comună în judeţul Vâlcea. Acoperă peste 4000 de hectare şi, asemeni multor alte unităţi administrative cu relief similar, zonele ei locuite se întind de-a lungul drumurilor, pe mulţi kilometri.

Pentru că au fost "răi" (și pentru că educația morală, controlul și penalizarea sunt elemente cheie ale unui proces instructiv-educativ de succes), învăţătoarea clasei pregătitoare (instanţă morală şi agent disciplinator) le-a interzis copiilor să urce în microbuzul şcolar ce-i transportă de la şcoală spre casă.

Te vezi deja în situaţia părintelui care îşi aşteaptă acasă copilul ce nu mai apare, sub impactul imprevizibilului (de data asta) coroziv? Îţi recomand să te pui în locul copilului care, în condiţiile termice obişnuite din zona subcarpatică în luna februarie, nu ştie drumul către casă şi are doar potențial creativ pentru a imaginea scenarii de soluţionare, nu și capacitatea de a le implementa. Şi rămâi în pielea aceluiaşi copil pentru încă vreo 7 ani, incercând să îţi explici de ce îţi place şcoala. Apoi, prelungeşte-ţi şederea pentru alţi 14 ani și întreabă-te de ce manifeşti comportamente nevrotice în situații limită.

Fireşte, părinţii au reacţionat... Iar acum te las tot pe tine să inventariezi potențialele răspunsuri ale autorităților școlare (județene) care dispun şi de personal ultracalificat, și hipercompetent, și foarte sănătos emoțional, matur psihic și integru valoric pentru a discerne și decide cum vor proceda într-o astfel de împrejurare. Sau care (în cazul fericit dar prea puțin probabil) au voința politică, cadrul legal și instrumentele de intervenție pentru a suprima cauzele reale și profunde ale unor astfel de aberații cu o consistentă încărcătură penală corespunzătoare experienței traumatice pe care au moșit-o. 

miercuri, 20 februarie 2013

Istorie contemporană alternativă

Zilele trecute am aflat de la CNN că există școală de diplomație în România dar că în ce privește eficiența învățământului/educației/formării/școlii, lucrurile-s departe de a fi clare. Cu fragmentul de mai jos, se mai limpezesc nițel:


luni, 18 februarie 2013

Vorbe, eficiență, performanță mimată



„Am primit un singur exemplar şi doar pe ăsta îl avem!”

Am gândit ca e previzibil dar totuşi exagerat pentru hipertrofia unei școli doctorale, a unei catedre disciplinare și a unei facultăți care trăiește din subiect (în felul ei). Aşa că am purces la căutarea livrabilului cu pricina, produs în cadrul unui proiect realizat prin instrumentele structurale. Cu alte cuvinte, cu susţinerea financiară a UE şi a bugetului public, deci și cu largul concurs al subsemnatului ( ce nu prea are de ales în a fi geneos cu statul)

Indexările din online pentru ce mă interesează sunt fix 2. Despre volumul gata editat, nimic! Iar aşa zisa pagină web a poveştii este un mostră grozavă a felului în care se mimează îndeplinirea oricărei cerinţe referitoare la vizibilitatea proiectului, a activităţilor şi a rezultatelor sale: http://www.rocnee.eu/index9.htm.

Altfel spus, vorbe goale precum „transparență”, „transferul  cunoașterii”, „bune practici”, „diseminarea rezultatelor”, „valoare relevantă și utilă social” se monetizează cu până la 250 de lei pe oră. Reamintesc, salariul lunar minim brut în România lui 2012 a fost 700 de lei.

Iar ăsta nu e doar un alt exemplu jenant din seria practicilor despre care tocmai zicea și Bogdan, ce mi-a inspirat titlul însemnării de față. E doar aceeași grandioasă cultură a calității și a excelenței, văzută din alt unghi.  

vineri, 15 februarie 2013

Lecția de la pagina 5

Toamna trecută, înainte să mă conving cu ochii mei despre o parte a poveștii, aflasem despre o bârfă care conținea variabilele „2020”, „Turcia”, „economie”, „vârf”. Reală sau nu, Lucian pune paie pe foc!

miercuri, 6 februarie 2013

Starea de fapte


Asta chiar merită savurată. Sau, mai degrabă, citită/privită/primită cu îngrijorare: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14158525-falie-intre-profesorii-universitari-colegii-lor-din-preuniversitar-cum-vad-cadrele-didactice-rolul-statului-initiativa-individuala.htm