luni, 1 aprilie 2013

De ce nu mi-e dor de grădiniță



Transferabilitatea este o proprietate esenţială a cunoaşterii, spre binele nostru. Și uneori, tot spre binele nostru (însă pe termen lung și doar în condițiile unui metabolism valoric funcțional), un potenţial generator de vitalitate, de motivare și de serenitate.

La grădiniță nu m-a preocupat să învăț lucruri în cei 5 ani. Nu i-am învățat lucruri pe alții (după cum probabil te-ai lămurit deja, nu ăsta e rostul „învățământului”, cu atât mai puțin al „învățământului” preprimar). Și cred am declinat elegant asimilarea sistemului în același interval sau în perioada de formare care i-a precedat. Pe cei 3 ani de preșcolaritatea proprie (ai decadei optzeciste) nu-i iau în calcul...

Nu s-au petrecut atunci achiziții relevante, se întâmplă acum, neplanificat, întâmplător și memorabil! Elementele de decor sunt organizații și culturi organizaționale din care, cu ajutorul experiențelor personale și a expertizei meseriaşilor ce intersectează modelele psihodinamice, prelevez 9 tipuri de comportamente patogene. Acestora și strategiilor paternaliste, parohiale sau de poteră le datorăm dedicarea contemporanilor față de locul de muncă, fidelitatea față de organizație și conștiinciozitatea cu care își îndeplinesc activitățile obișnuite de lucru...

1. Este deja un truism că starostele locului este cel dintâi responsabil pentru felul în care acționează oamenii săi. E riscant să denumesc „lider” un conducător de organizaţie şi/sau de echipe cu efective numerice zdravene activ mai ales în zona de administrație-organizare-intendență decât în conducere-îndrumare-monitorizare-evaluare. „Așa a zis doamna!”, „Să vedem ce zice doamna!” sau „Toată lumea ochii şi urechile la mine!” sunt exemple clasice de disfuncţionalitate în grupuri ce au în centru şeful atotcunoscător și omnipotent, nu angajamentul strategic, sarcina, obiectivul, rezultatele și impactul pe termen lung, nici capacitatea acţionabilă a echipei sau discernământul celor ce o compun.

Sursa: http://jovanmiles.com/wp-content/uploads/2013/03/Centralized-Leaderhip-300x218.jpg

2. „Te spun lu' doamna!” funcţionează de minune într-o cultură a echipierilor care nu au mecanismele individuale şi organizaţionale ce permit negocierea. La fel se întâmplă în medii în care indivizii sunt însufleţiţi să facă dreptate, să demonstreze erorile celuilalt şi să-și exhibe cicatricele care alimentează sindromul SMN („sunt mic şi neajutorat”). În egală măsură, recursul la normă, proceduri, principii sau valori este inutil atât timp cât instanţa finală şi absolută ține de arbitar și pulsional. Folosește însă paradigma maturității organizaționale și societale pentru a explica necesitatea unor instrumente și politici funcționale la nivel instituțional unui astfel de grup țintă și-ți vei transforma în prieten şi „autoritatea”, şi vulnerabilitățile, umorile sau scăpărle sale informaţionale, relaţionale și operaţionale... Cel mai adesea, „fuga la doamna” nu are în vedere identificarea şi implementarea de soluţii, ci declanșarea de măsuri punitive, de represalii, de corectare şi penalizare a părţii greşite.Nicidecum prevenirea, ameliorarea sau intervenţia!

3. Am afirmat de fiecare dată (și public) că „Nu vorbi neîntrebat!” este exemplul clasic de prostie în cazul creșterii copiilor. Educarea gustului pentru libertate, a spiritului exploratoriu și a interesului cognitiv sunt însă valabile la orice vârstă, inclusiv în organizaţii ce se reclamă ca fiind dintre cele ce învaţă sau dintre cele care au ca valoare de referință dimensiunea antreprenorială. Nasc întrebări serioase şi ipoteze năzdrăvane mediile care procedeză exact pe dos în raport cu încurajarea căutării şi erorii, a reflecţiei şi acţiunii cu sens, a creaţiei şi relaţiei sănătoase între adulții (din punct de vedere anatomo-fiziologic) fără dotari standard dar care furnizează cu generozitate invazivă și intruzivă sfaturi, indicații, recomandări, informație nesolicitată, în ciuda absenței oricăror competențe minimale în subiect și fără a le fi solicitată vreo opinie.

4. Dintre echipamentele opționale ce garnisesc comportamentele descrise mai sus nu lipsesc luările ferme de poziție pe post de muștruluială insidioasă și din rolul de instanță etică. Intuiția (experiența emoțională a anticipării rezultatului indezirabil) constrânge punerea în act sub forma „Hai să-ți spun eu cum se face!” or „Hai să-ți zic eu cum stă treaba!” sau a didacticului „Ți-arată doamna!” (extensie a lui „Vin la mama!”). Mesianicul specialist voluntar dispare subit insă când chiar îi sunt solicitate opinii avizate sau recomandări fezabile; reacția lipsește cu desăvârșire, pe sistemul „Las' că-i trece şi uită!”, decupaj din aceeași puericultură tradițională.

Exemplele cu începuturi nefericite găsesc cele mai prielnice contexte pentru a se manifesta plenar, profund patologic.

5. Unii dintre cei mici strâng din dinți, din ochi și din spațiile de joacă bunurile proprii sau diverse obiecte cu atractivitate sporită în direcția cărora sunt manifestate evidente dorințe și intenții de intrare în posesie sau de ostilitate. Semnificativ pentru „Sunt ale mele, nu le dau la nimeni!” este că subiectul adult și prea puțin matur al unor astfel de gesturi simbolice a colecționat tot materialul clinic menționat anterior sau este pe cale de a o face. Obiectul unor comportamente obsesiv-compulsive de acest tip este cel mai adesea  managementul informației ce asigură ascendență și iluzorii avantaje într-o închipuită luptă pentru putere. La fel de bine se întâmplă cu mesajele de corespondență electronică sau clasică (de cele mai multe ori deschise de orice altcineva decât de către destinatar), documente, performanțe sau merite ale celorlalți etc. În cazul termenelor limită sau a executării individuale a sarcinilor ce produc efecte asupra echipei, exemplele cu începuturi nefericite găsesc cele mai prielnice contexte pentru a se manifesta plenar, profund patologic.

6. Situațiile limită sunt cele în care se manifestă, de regulă, întregul set de simptome pasibile de un demers (auto)curativ cu aplicabilitate intrapersonală și formativă: negare, evaziune, blamarea celuilalalt și deculpabilizarea personală, cronicizate nevrotic, asortate victimizării și șantajului emoțional. În cazul fericit, omul își va lua jucăriile și vei aștepta să-i treacă bosumflarea. Dacă nici „Pentru că trebuie!”, „Așa e bine!” sau „Aşa zic eu!” nu funcționează, atunci așteaptă-te la sabotaj fățiș și la reacții emoționale aditivate cu expunere (publică). Iar seturile-astea două de prestații artistice le poți trata doar prin complementare ludică (și doar dacă se întrevede întoarcerea din vacanță a neocortexului preopinentului, organ responsabil cu sistemul de management al calității mecanismelor cognitive).

Sursa: http://www.hackingwork.com/wp-content/uploads/finger-pointing-right-copy1.jpg

7.Combinaţia vocativ-imperativ şi interjecțiile (foarte populare în România lucioasă și zgomotoasă) nu sunt neapărat barbare, să știi... Sigur cei mai mulți dintre protagoniști nu au habar că onomatopeele nu te ajută să te faci înțeles, doar atrag atenția asupra emițătorului. Ele și sunetele nearticulate specifice sugarilor devin mai rare la preșcolarul foarte mic și sunt chiar nesemnificative în comparație cu cele produse de către adulți într-unele contexte organizaţionale... Nu bag mâna în foc dar, cu cât emisiile fonice sunt mai consistente și mai ample, cu atat e posibil și ca adultul respectiv să fie doar amator de filme documentare cu specific naturalist și deloc profesionst într-ale imersiunii în ecosisteme naturale.

8. Recent, am încetat să încerc a raționaliza folosirea patronimicului într-una dintre organizațiile pentru/cu care am lucrat. Atunci, la distanță de câteva minute, am identificat 2 foșnete vizuale ale titlurilor tabloide pe 2 dintre ecranele din organizația cu pricina. Am adăugat asta explicațiilor ce țin de construcția personalității, de dezvoltarea identitară individuală și de percepția propriei valori, toate puse în contextele experiențelor instrucționale (de tristă amintire).

9. Creativitate, ludic, expresivitate vs. normă, formal, mimetism (pe de o parte) și roluri, responsabilități, disciplină organizațională (pe de alta), sunt doar două dintre dimensiunile ce țin de dinamica activităților de grup, care chiar merită luată la bani mărunți... Corect cadrate, jocul fără reguli, arbitrariul, opţiunile discreționare şi entropia sunt doar câteva dintre alte caracteristici (uneori paradoxale) proprii unor arhitecturi organizaționale în care capacitatea portantă e dată doar de certificările afișate pe peretele de la intrare.

[Însemnare predefinită, publicată automat.]

Niciun comentariu: