marți, 26 noiembrie 2013

De ce (nu) iubim femeile...

Acum vreo lună, la un eveniment științific de anvergură, discuțiile dintr-un grup de lucru ajung (în mod oarecum previzibil) la eternele schimburi de idei de natura politică. Pe agendă, tema regionalizării. În toiul pălăvragelii, unul dintre participanți face ce face și își aduce aminte de prioritățile guvernării și de picanterii despre domnul de la Teleorman: Pai vedeți de ce regionalizarea se face după cum vrea Dragnea? Pentru că Dvs. nu sunteți nici femeie, nici tânără, nici nu purtați fustă!

Remarca Dvs. este total nepotrivită și, pentru că suntem suficiente femei de față, ar trebui să vă cereți scuze cred că a fost reacția viguroasă a uneia dintre participante. Omul a făcut fețe-fețe însă a rămas bărbat...

[Iar dacă mă înșel în privința formulării, mulțumesc participantei cu pricina că va interveni să mă lege la realitate...]

***

Acum vreo săptămână eram în biroul președintelui unei structuri guvernamentale aflată în directa subordine a primului ministru. La gazda mea în birou intră un subaltern dintre cei mari pentru nu-știu-ce raportare. Printre altele, cu o maximă relaxare și fără să se îngrijoreze prea mult de audiență, nu-și ascunde un zâmbet: Haideți, domnule președinte, am și eu aproape 30 de ani de experiență și 60 de viață. Dacă la început mi se putea ierta, acum nu mai e cazul... Eu încă încerc să-nțeleg la ce sunt bune femeile pe lumea asta.

***

Azi s-a întors mândra de la muncă și îmi povestește despre ce se mai întâmplă în realitatea academică bucureșteană. Povestea cu un coleg când a fost abordată de către unul dintre dinozaurii sectoriali, cu ochii mari și buzele umede. Deci sunteți colega noastră? Cum de v-o găsi oare șeful ăsta al Dvs. pe toate numai una și-una?!

Și-am scris cele de mai sus gândind la fundătura asta de lume (academică) în care trăim, la cât de mult ne place și la cât de mândri suntem de cultura noastră a comunicării, de etica profesională și de noi înșine...

Niciun comentariu: