vineri, 20 decembrie 2013

Românii au talent!

Recunosc că rămân mut de uimire în faţa geniului creator și creativ al poporului român, mai ales atunci când e bine intenţionat!

Lucrurile se întâmplă în sectorul unde am adresa de domiciliu, însă ar putea foarte bine să le regăsești peste tot în România. Ele probează încă o dată nu doar lipsa de vigoare instituțională și falsa eficiență a serviciilor comunitare, ci o cultură defectă, cu prea puține șanse de a se înzdrăveni. 


Și nu doar ușa! Nu ieși din casă, nu vorbi cu străinii, nu intra în vorbă cu semenii, nu-ți saluta vecinii și nici nu manifesta vreun alt comportament social. Și nu-ți deschide cu nici un chip inima și mai ales mintea! Dincolo de ușa ta sunt mâini și minți rău intenționate care abia așteaptă să-ți smulgă din mână ceea ce ai tu mai valoros...

Tot e sezonul sărbătorilor, deci mai bine ne centrăm pe fond și mai puțin pe formă. Deci:
1. Ne axăm pe mesaj, nu pe pe ortografia limbii române.
2. Avem în vedere aderenții la alte credințe decât cea creștină.
3. Empatizăm cu locatarii de la numerele/apartamentele 13.
4. Putem fi recunoscători că acum știm cum arată hoții: au ochelari de soare sau ochelari cu lentile heliomate și manevrează genți, scule și instrumentar specific.


Este înduioșător până la lacrimi efortul administrației locale prin care suntem informeați despre ce accesorii sau dispozitive avem nevoie pentru a ne proteja bunurile/proprietatea. Nu mai bine combatem infracționalitatea prin identificarea și penalizarea infractorilor iar dezagregarea comunitară prin altceva decât prin prevenția bazată pe clișee, teamă și prostie?